Collingwood, Ontario

Azi am plecat intr-o scurta vacanta de câteva zile la Collingwood, un oraș foarte frumos din “județul” Simcoe, la aproximativ 2 ore distanta de Toronto. De la noi de acasă însă … la vreo 500 km. Cam 7 ore de condus, cu pauze, cu tot.

Am dormit puțin și prost azi-noapte, după ce toată ziua am lucrat pentru serviciu și am făcut curat, bagaje, etc. Ca sa fie tacâmul complet, orașul nostru a fost lovit de o noua tornada in timpul serii; din fericire, nimic grav la noi in bătătură.

Am pornit, așadar, dimineața la drum. Șoseaua spre Kingston – Belleville – Oshawa – Toronto este una foarte aglomerata, frecventată îndeosebi de camioane cu mărfuri. De curând, in provincia Ontario, au ridicat limita de viteza la 110 km/hr, dar se circula “regulamentar” cu 130-140 km/hr, cel puțin. Foarte periculos și stresant, din păcate.

Ca o paranteza, in zona orasului Colborne, in drum spre destinația noastră, se află o livada de mere foarte cunoscuta – The Big Apple – care se vede de la distanța de pe șoseaua 401 West. Ei bine, in contextul nebuniei colective actuale, așa arăta azi.

I-au pus mască până și mărului… In mod normal e fără masca. 🤪

In fine, după ce am condus pana ni s-a făcut lehamite, am ajuns in sfârșit la hotel. La fix așezat – lângă magazine și restaurante. Bonus, la 1 km de port.

Situat de-a lungul râului Nottawasaga (“Gura răului” pe limba triburilor de irochezi) și Golful Georgiei, aceasta zona a fost locuita de băștinași cu multe secole înainte de venirea europenilor. Fiind înconjurata de cai navigabile, zona a reprezentat pentru indienii irochezi un loc ideal sa-și întemeieze o așezare și sa prospere.

Astfel, construind mai multe sate în jurul povârnișului Niagara, ale cărui resurse naturale i-au atras ulterior pe coloniștii europeni, triburile de indieni irochezi au făcut parte din peisajul regiunii până în secolul al XVIII-lea. După care europenii i-au cam mătrășit, din pacate.

Odată cu sosirea coloniștilor europeni și a creșterii în populație, zona aceasta a căpătat diferite denumiri, printre care Hurontario, Nottawa și chiar Hens-and-Chickens Harbour (“Portul Găinilor și puilor de găină”). Se pare ca atunci când intri în port (pe vas), insulele din Golful Georgian dau imaginea unei găini mari urmata de un număr de pui mai mici. Nu știu cum li s-au părut lor ca aduce imaginea asta cu respectiva găină cu pui, dar ma rog… asa s-a numit o vreme.

În cele din urmă, în anii 1850, odată cu dezvoltarea industriei navale, numele regiunii a fost schimbat in Collingwood, dupa Vice-amiralul Cuthbert Collingwood, din Marina Regala, care a fost secundul lui Horatio Nelson (învingător al flotei franco-spaniole în bătălia de la Trafalgar).

La începutul anilor 1900, Portul Collingwood este în plină expansiune, devenind punct nodal de transport de mărfuri către Marile Lacuri, Chicago și Fort William (acum cunoscut sub numele de Thunder Bay). Așadar, pentru cea mai mare parte a secolului XX, economia regiunii s-a bazat pe industria navala. In timpul celui de-al doilea război mondial, la șantierele navale din Collingwood s-au construit chiar nave de război pentru Marina Regală canadiană.

Renumit pentru peisajele sale uimitoare și pentru apropierea de Blue Mountain, o destinație populară de schi în Canada, astăzi Collingwood beneficiaza de o industrie turistică robustă care atrage vizitatori tot anul. Printre care și pe noi… prima oara în zona. Rușinos, da. 🙂

După ce ne-am cazat la hotel și ni s-a comunicat ca, din pricina, covid-ului nu se mai servește nimic la restaurantul hotelului, iar micul dejun ni se va lansa dimineața peste geamul de protecție de la recepție intr-o punga de hârtie… am plecat oarecum descumpăniți sa vedem orașul.

Din fericire, este extrem de frumos și liniștit. Cum am zis, la 1 km de hotel este portul, unde acum nu sunt decât ambarcațiuni de agrement. Zona este foarte turistică.

După ce ne-am fâțâit un pic in port, ni s-a făcut foame. Evident, tot din cauza covid-ului, mai toate restaurantele nu sunt deschise decât pentru a comanda mâncarea… pe care o servesti unde nimerești. In cazul nostru, înghesuiți pe o banca in port. Ca salahorii.

După aceasta masa la botul calului, am continuat explorarea portului din Collingwood.

Desi nu i se vede capătul, este Lacul Huron. Are și valuri destul de mari, iar aerul miroase ca la Constanța – a baltă

Tot plimbându-ne in sus și-n jos in port, am dat peste niște băștinași care veniseră seara la scăldat, la vreo 17-18 C afara. Săreau ca nebunii in apa și strigau ca e calda… desi adia un vânticel de toamna de îmi clănțăneau dinții in gură. Cum ma uitam așa la ei jucându-se in apă, numai cel văd pe al meu soț ca se dezbracă (de caracter), rămânând in chiloții din dotare, după care sare fericit in… lacul Huron.

Recunosc ca am rămas mască. Mai ales că ne tot îmbia și pe noi sa ne dezbrăcăm de tot și sa ne aruncam după el “in valuri”. 😆

A repetat operația de mai sus de mai multe ori, întrerupt doar de o discuție rapida cu un alt băștinaș care sarea și el in apă tot in chiloței.

🤣
😆

Pana la urmă, l-am scos (cu greu!) din lacul Huron și am pornit catre alta plaja. Orașul asta e înconjurat de apa, plaja, iar apa, iar plaja.

După asta am revenit la hotel terminați de oboseală și extrem de uzi prin anumite zone, dar cu satisfacția unei zile împlinite. 😄

Sa vedem ce ne aduce cea de mâine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s