O zi la Tivoli – Villa d’Este și Villa Adriana

Ieri ne-am aventurat până la Tivoli, un orășel care se afla la vreo ora și ceva distanța de Roma. Se pare ca nu-s decât vreo 30 km de la Roma la Tivoli, dar mie mi s-a părut mai mult deoarce am mers 1 km pe jos pana la stația de tren, vreo 3 stații pana la Roma Termini, de unde am luat alt tren către Tivoli, și apoi un autobuz care ne-a lăsat in centrul orașului. E clar ca data viitoare închiriem mașina și vom sta undeva in afara Romei, eventual într-unul din satele care dau la plaja.

Fac o paranteza acum: sunt destul de dezamăgită de Roma. Chiar nu ma așteptam sa fie atât de murdara, plină de gunoaie, aglomerata, plină de turiști și neamuri proaste, gălăgioasă, etc. Probabil ca am idealizat-o prin prisma obiectivelor sale turistice. Tot ce sper este ca Florența și Cinque Terre sa fie măcar un pic mai altfel.

Chiar acum când scriu urla pe strada niște mașini de salvare, apoi pompierii… de ne sparg timpanele. Când vrei sa traversezi o strada trebuie sa te rogi in gând sa nu te calce vreo mașina. Efectiv, pietonii aici își risca viața zilnic când vor sa traverseze o intersecție. Nu se respecta nici o regula și trebuie sa ridici brațul și sa spui “stop! Vreau sa trec și eu, mitocanilor!” Doar așa se opresc și te lasă sa traversezi.

Acum 2 zile l-am lăsat pe George in centru sa facă poze la niște ruine antice, iar eu cu Anna am pornit sa căutam un magazin de cosmeticale italienesc Kiko. Se pare ca este bun și vroiam și noi sa căscăm gura la altceva in afara de ruine și arta renascentista.

Ei bine, după vreo 2 km de mers prin soare la 38 C (făcusem alți 6-7 km înainte), și vreo 2 – 3 L de apa de la fântâni băută pe drum, am început sa căutam disperate o toaleta. Pare o bagatelă, dar aici lucrurile stau cu totul altfel. Niciun magazin nu are toaleta pentru clienți si niciun bar sau restaurant nu te lasă sa folosești toaleta lor dacă nu cumperi ceva de la ei. 🙄 Am umblat ca bezmeticele vreo 30 min sa căutam un McDonald’s, pentru ca in Canada fast-food-urile au toalete publice și când, in sfârșit l-am găsit, era închis definitiv și irevocabil. 🤬 Anna, care de-obicei este foarte rezistenta la capitolul “am nevoie la baie”, mi-a zis ca dacă nu găsim o toaleta curând, ea face pipi undeva la un colț de strada. Ca localnicii, de-altfel. Sunt dâre de pipi peste tot pe unde mergi deoarce toaletele sunt un fel de rara avis aici.

Într-un final am găsit un Burger King. Intram, zicem buna ziua și dam sa mergem la baie: închise – toate cele 3 toalete erau închise. 🤬 Merg sa vorbesc cu o fătuca care servea acolo și-i zic ca fiică-mea are nevoie sa meargă la toaleta. Îmi răspunde ca trebuie sa cumpărăm ceva, așa ca nu am încotro și iau un suc. După ce plătesc, fătuca apasă pe un buton și deschide “porțile” toaletei. La un semn deschisă-i calea, vorba aceea… 😁 După câteva minute iese îngrozită și-mi spune in șoaptă “mama, nu intra acolo. Este mizerabil. Mai bine te ții până la hotel”. N-am mai insistat fiindcă am oroare de toalete scârboase. Efectiv, oroare.

Din care motive, organismul meu reține apa și am in permanență gleznele umflate. Alta sursa de inconfort, de parca chiar aveam nevoie de asta. O sa caută la farmacie un ceai diuretic, însă nu știu ce voi face in caz ca am nevoie sa merg la vreo toaleta in oraș. 😫

Revenind la lucruri mai frumoase, ieri am mers cu trenul la Tivoli.

Vedere din autobuzul care ne-a dus de la gară in centrul orașului.

Am fost plăcut impresionata de faptul ca este o localitate mică, curată, ca de provincie. Tot ce este interesant de văzut aici se afla in centrul orașului.

Parcul central
Alta vedere din parcul central

Având deja rezervate biletele, am mers direct la intrarea in muzeu:

Villa d’Este, Tivoli – unul dintre simbolurile Renașterii italiene, o bijuterie arhitecturală și peisagistică, situată la câțiva kilometri de Roma.

Ridicată la poalele Munților Tiburtini, pe ruinele vechiului oraș roman Tibur, Villa d’Este a fost inițial un fel de capriciu al cardinalului Ippolito II d’Este, fiul ducelui Alfonso I d’Este și al Lucreziei Borgia, devenit guvernator al orașului Tivoli în 1550. Dezamăgit că nu a reușit să fie ales pontif, cardinalul și-a concentrat atenția spre arhitectura, si inspirându-se de la o altă vilă istorică din Tivoli, Villa Adriana, a încercat sa replice prin această vilă renascentistă splendoarea curților ferrarese, romane și franceze.

Una din nenumăratele camere ale Villei d’Este

Obișnuit cu splendoarea curților din Ferrara, Roma și Franța, Ippolito al II-lea d’Este a făcut tot posibilul pentru a fi ales papă, dar nu i-a ieșit pasența. După numirea lui Iulius al III-lea ca pontif, acesta din urmă l-a făcut guvernator pe viață al orașului Tivoli.

Alta camera împodobita cu fresce

Când Ippolito al II-lea d’Este a ajuns la Tivoli, și-a dat seama că fastul de care îi plăcea să se înconjoare rămăsese undeva in urma, o chestie de domeniul trecutului. Atunci el se consolează dând comanda arhitectului Pirro Ligorio să construiască minunata Villa d’Este, cu fântâni, grote și jocuri de apă, realizându-și astfel visul de a trai in lux și măreție. Construcția vilei a continuat și după moartea lui Ippolito.

O parte din tavanul Sălii Dercole

Lăsând la o parte clădirea in sine, Villa d’Este este renumita în întreaga lume pentru grădina sa imensă, plină de fântâni și de jocuri de apă de o frumusețe rară, pline de semnificații și alegorii.

Anna, într-una din aleele grădinii acestei vile
Se pare ca sunt peste 100 de fântâni in aceasta grădina enorma
Marea Fontana dell’Ovato, una dintre cele mai faimoase fântâni din complex, este cunoscută și sub numele de Fântâna Tivoli și reprezintă cele trei râuri care izvorăsc din Munții Tiburtine: Aniene, Erculaneo și Albuneo.
Fântâna cu Orgă, dispune de un sistem hidraulic complex care permite ascultarea de scurte piese muzicale baroce in ritmul apei care curge. Această fântână a fost comandată la sfârșitul anilor 1500 de cardinalul Alessandro d’Este.
Vedere de ansamblu

Când Ippolito al II-lea d’Este a afirmat ca va aduce Roma la Tivoli s-a ținut de cuvânt. Villa d’Este este o frumusețe și merită văzută dacă sunteți in trecere prin zonă.

Villa Adriana

Villa Adriana este o vilă antică construită de Împăratul Adrian în secolul al II-lea. Aceasta se întinde pe o suprafață de 120 de hectare, din care aproximativ 40 sunt vizibile în prezent. Construită între anii 118 și 138 d.Hr., Villa Adriana este cea mai mare vilă construita vreodată de un împărat roman.

Împăratul Adrian a fost un erudit și un mare amator de călătorii. Atunci când a comandat ceea ce urma să fie reședința sa de la periferia Romei, Adrian a vrut ca locurile și monumentele care l-au impresionat cel mai mult în timpul numeroaselor sale călătorii să fie reproduse în interiorul vilei sale. Vila reprezintă astfel spațiile unui oraș roman ideal, cu elemente de arhitectură romană îmbinate cu elemente arhitecturale egiptene și grecești.

De la Pecile, marele portic care adăpostea o grădină cu un bazin central lung, se trece la Antinoeion, un templu construit pentru a-l comemora pe tânărul Antinous, pentru o vreme amantul împăratului Hadrian.

Pecile
Antinoeion

Sala Filosofilor are 7 nișe care adăposteau odinioară statuile celor 7 înțelepți din Grecia antică.

La câțiva metri distanță se află unul dintre cele mai reprezentative monumente ale vilei, Teatrul Maritim, un fel de insulă cu o colonadă ionică înconjurată de un canal artificial. Acesta se pare ca era un loc de reculegere în care împăratului Hadrian îi plăcea să se retragă pentru a reflecta.

Il Canopo este un bazin lung de apă, împodobit cu coloane și statui, la capătul căruia se află un templu cu o cupolă. Acolo se pot vedea ruinele a două băi termale: Băile Mari și Băile Mici ale Vilei lui Adrian.

Plimbându-ne, atât cât am putut in puținul timp pe care l-am avut la dispoziție, in jurul fostei Vile a lui Adrian, am văzut și ruinele a celor două biblioteci, cea greacă și cea latină, cu vedere spre grădină și conectate printr-un portic, precum și Palatul Imperial, care era centrul reședinței lui Adrian și al curții sale.

Biblioteca greacă
Il Palazzo Imperiale

Obosite de atâta plimbare printre ruine antice, eu și Anna ne-am așezat pe o banca mai la umbra. George hălăduia in continuare nu știu exact pe unde fiindcă nu mai era in raza noastră vizuala.

Am întrebat-o pe Anna dacă ii place și, mai ales, dacă înțelege ce vede aici. Cum ma așteptam, răspunsul ei a fost ca s-a cam saturat de atâta mers si ca nu știe cine a fost Adrian si nici cum arăta vila asta a lui atunci când a fost construita. 😁 Așa ca am căutat să-i arăt pe YouTube un filmuleț cu imagini in 3D a ce minunăție de construcție a fost cea pe a cărei ruine tocmai ne aflam:

Abia după ce a văzut filmulețul acesta a început să-mi pună întrebări și sa fie interesată de ceea ce ne înconjura. Este mare păcat ca la școala in Canada nu se preda cum trebuie istoria, iar copiilor și tinerilor adulți nu li se dezvolta curiozitatea de a afla cum au trăit și ce au lăsat in urma generațiile trecute. Dar acesta e un subiect pentru o alta discuție.

La final, eu cel puțin, am fost mai impresionata de aceasta Villa a lui Adrian decât prima pe care am văzut-o, Villa d’Este. Villa lui Adrian este, efectiv, un oraș in miniatura. Este incredibil ce deștepți și rafinați erau unii oameni pe vremea aceea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s