Ieri după-amiază am ajuns în Göreme, un orășel din Anatolia Centrală, situat într-o regiune renumită pentru acele coloanele de stâncă din roci calcaroase dolomitice, care se numără printre cele mai impresionante formațiuni stâncoase din lume: Capadocia. Este locație ideală pentru cei care doresc să vadă aceste minunății geologice de aproape.

Deschid o paranteză să spun că am condus doar eu drumul de la Ankara până aici, deoarece toată familia a fost bolnavă. 🦠 George a dormit tot drumul aproape, întrerupt doar de câteva episoade de 🤮, iar Anna a moțăit pe parcursul a jumătate din el. Așa că am văzut doar eu cât de arid este podișul Anatolian.

Parcă ești pe altă planetă: kilometri întregi de dealuri unde nu crește nimic, doar pietre și nisip cât vezi cu ochii. Șoseaua șerpuiește printre aceste dealuri aride și nu vezi nicio așezare umană. Este un sentiment foarte ciudat să traversezi această zonă a Turciei. Din fericire, la fiecare câteva zeci de kilometri sunt benzinării, care îți reamintesc că ești încă pe Pământ și nu pe Marte.

Pe drum ne-a prins și ploaia de câteva ori, dar nu orice fel de ploaie, ci torențială. Nu am prea mare încredere în cauciucurile mașinii noastre și nici în șoselele de aici, care sunt perfect netede. La un moment dat, ploua atât de tare încât mi-a fost frică să nu facem acvaplanaj și să pierd controlul mașinii. Așa că am mers mai încet decât ceilalți șoferi turbați din trafic, care conduc de parcă sunt la ei pe tarla și cunosc fiecare cotitură a drumului. Am pus avariile și, la scurt timp, am ieșit din norul acela de ploaie torențială.

Noi avem acum un Ford Kuga (cunoscut ca Ford Escape în America de Nord). Am rezervat un Nissan Rogue, dar ceea ce rezervi de acasă nu este întotdeauna ceea ce are disponibil firma de închiriat mașini. Mașina este nouă, cu doar 4.000 km la bord, și este destul de spațioasă. (Ca de-obicei, am adus prea multe catrafuse de acasă 😆). Per total, mașina este destul de OK. Are frâne bune, ceea ce este esențial având în vedere stilul de condus haotic de aici, mai ales în orașe! Singurul dezavantaj, să zicem, este că nu oferă aceeași tehnologie ca Subaru Outback-ul nostru de acasă, cu care m-am obișnuit – avertizare pentru unghiul mort, radar pentru calcularea distanței de frânare față de mașina din față și alte tehnologii moderne care fac condusul pe distanțe lungi mai ușor, mai ales când intervine oboseala. Dar, asta este, măcar acest Ford Kuga (ce nume cu rezonanță africană i-au dat 🤪) este fâșneț, accelerează bine și frânează și mai bine.

Revenind la subiect, și anume Cappadocia, aspectul geologic distinctiv care a făcut din această zonă una dintre cele mai căutate destinații turistice din Turcia a luat naștere în urma unui proces geologic care a început cu milioane de ani în urmă. În urma unor erupții vulcanice petrecute cu mult timp în urmă, regiunea a fost acoperită de un strat gros de cenușă. Ulterior, acesta s-a întărit în rocă moale. Apoi, rocile au fost acoperite cu lavă care s-a solidificat pentru a forma un strat protector, numit hoodoo. După ce procesul de eroziune naturală s-a încheiat, doar componentele mai dure au rămas, formând astfel acei fairy chimneys care pot fi observați astăzi, atingând înălțimi de până la 130 de metri.

Muzeul în aer liber din Göreme

Capadocia este o regiune cu o istorie veche și complexă, cu origini încă din perioada Imperiului Hitit din cel de-al doilea mileniu î.Hr. Creștinismul a ajuns în Capadocia în secolul I d.Hr., la scurt timp după moartea lui Iisus Hristos. Potrivit tradiției, doi dintre apostoli, Sfântul Pavel și Sfântul Petru au predicat Evanghelia aici, în ciuda rezistenței autorităților romane.

În ciuda acestei opoziții, creștinismul a continuat să se răspândească în regiune, iar în secolul al III-lea d.Hr. Capadocia a devenit un bastion al credinței creștine. În secolul al IV-lea d.Hr., sub conducerea Părinților Capadocieni, un grup de teologi și lideri influenți care au jucat un rol major în dezvoltarea doctrinei și teologiei creștine, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigore de Nyssa și Sfântul Grigore Nazianzus, creștinismul a înflorit în Capadocia.

În perioada romană, creștinii persecutați au găsit refugiu în Capadocia, în special în Göreme, unde au început să construiscă o serie de grote, locuințe, biserici, grajduri și depozite, toate sculptate în roca moale, ceea ce a dus la formarea peisajului actual al Capadociei.

Orașul subteran

Goreme a reprezentat un centru important al primelor secole de creștinism. Construirea orașelor subterane a fost necesară pentru a evita descoperirea refugiului acestor creștinii persecutați de către urmăritorii lor.

Acestea au fost construite până la o adâncime de aproximativ 10 etaje și erau conectate prin niște coridoare înguste. Aceste coridoare au fost proiectate pentru a adăposti până la 10.000 de persoane în același timp.

Pentru a masca găurile de ventilație, orașele subterane au fost proiectate astfel încât să semene cu niște coșuri de fum din poveștile cu zâne, ceea ce a dus la numele lor de “fairy chimneys”. În plus, pentru a asigura securitatea accesului în aceste orașe subterane, la intrări erau montate uși pivotante masive de piatră.

Acesta mod de viață a continuat până în primul deceniu al secolului al XXI-lea, când multe dintre aceste vechi locuințe au fost transformate în hoteluri de tip boutique.

Astăzi, amprenta creștinismului capadocian este încă vizibilă prin numeroasele biserici, mănăstiri și alte situri religioase din regiune. În ultimii ani, multe dintre aceste situri antice au fost conservate și protejate de guvernul Turciei, atrăgând vizitatori din întreaga lume care vin să admire operele de artă care împodobesc aceste lăcașuri.

Göreme a fost o locație relativ lipsită de interes pentru turiști până în anii 1970; însă, din 2000 a devenit centrul turistic al Capadociei. Dezvoltarea turismului a adus prosperitate și a îmbunătățit nivelul de trai în zonă, totodată, transformând complet nu doar funcționalitatea vechilor construcții rupestre din sat, transformate în mare parte în hoteluri, ci și viața localnicilor, majoritatea lucrând acum în industria turismului. Mulți dintre locuitorii de odinioară s-au mutat în orașele și satele învecinate – Nevșehir, Avanos, Uçhisar și Ürgüp – după ce și-au vândut casele din Göreme pentru a fi reamenajate ca hoteluri.

Castelul Uçhisar (Uçhisar Kalesi)

Un alt exemplu remarcabil de locuință rupestră este Castelul Uchisar. Acest castel este situat pe cel mai înalt punct din Cappadocia, pe un deal care oferă o vedere panoramică asupra orașului și a peisajului înconjurător. Vizitatorii sunt atrași nu doar de istoria sa, ci și de priveliștea impresionantă pe care o oferă regiunea, care, într-o zi senină, include și Muntele Erciyes în panorama sa.

Având în vedere poziția sa strategică, care oferă o vedere panoramică asupra împrejurimilor, Castelul Uchisar a servit în trecut drept fortăreață principală de apărare pentru regiunea Capadociei.

Deși interiorul este acum în mare parte golit de mobilier, iar urcușul până în vârful castelului este oarecum dificil, experiența merită, fără îndoială, din plin. Din acest punct de observație se pot admira cele mai impresionante priveliști panoramice asupra orașelor și văilor din jur, precum și asupra renumiților “fairy chimneys”.

Interiorul Castelului Uchisar este alcătuit din numeroase încăperi legate între ele, la care se ajunge printr-un sistem de scări, tuneluri și pasaje înguste. Unele încăperi nu mai sunt accesibile din cauza eroziunii produse de-a lungul anilor. În prezent, unele dintre camerele mai mici sunt încă utilizate ca adăposturi pentru porumbei. Excrementele porumbeilor sunt colectate de țărani pentru a fertiliza copacii pentru a fertiliza pomii care produc fructele atât de gustoase ale Turciei. Majoritatea adăposturi pentru porumbei sunt vopsite în alb pentru a atrage păsările și excrementele lor valoroase. :D

Lacul Tuz (Tuz Gölü)

Lacul Tuz, cunoscut și sub numele de Tuz Gölü, este al doilea cel mai mare lac din Turcia și unul dintre cele mai mari lacuri sărate din lume. Situat în inima Anatoliei Centrale, acest lac sărat este o minune naturală care atrage atât cercetători, cât și turiști.

Ceea ce face Lacul Tuz atât de unic este peisajul său aproape lunar. În timpul verii, când apa se evaporă, suprafața lacului devine un deșert de sare albă strălucitoare.

Această priveliște incredibilă a fost comparată adesea cu suprafața lunii, oferind vizitatorilor o experiență cu adevărat extraterestră. Sarea extrasă din Lacul Tuz este o resursă valoroasă pentru Turcia. Aproximativ 70% din sarea consumată în țară provine din acest lac. Procesul de extracție a sării este un spectacol în sine, cu munți de sare albi strălucitori care se înalță deasupra peisajului.

În ciuda condițiilor sale extreme, lacul Tuz este o oază pentru viața sălbatică. Este cunoscut în special ca loc de reproducere pentru flamingo roz, care vin aici cu miile în fiecare an pentru a se înmulți. Este, de asemenea, habitatul unei varietăți de alte specii de păsări și este totodată o zonă importantă pentru conservarea biodiversității.

Lacul Tuz este un exemplu uimitor al frumuseții și diversității naturale a Turciei. Fie că ești pasionat de natură, fotograf sau pur și simplu călător în căutarea unei experiențe unice, Lacul Tuz este cu siguranță un loc care trebuie vizitat.