De când am ajuns la hotel în Göreme, am fost asaltați zilnic cu oferte pentru tururi cu balonul cu aer cald. Din păcate, prețurile ofertanților variază foarte mult, de la 116 euro 💶/persoană până la 280 euro 💶/persoană. Așa că am decis să verificăm aceste prețuri direct la agențiile de turism. Și evident că așa sunt mult mai accesibile: între 70-85 euro 💶/persoană. Am ales această variantă deoarece ne-am săturat să fim taxați excesiv. Da, turcii sunt foarte amabili și ospitalieri, dar urmăresc profitul de pe urma turiștilor. Dacă pot să te păcălească, cu siguranță o vor face. Iar faptul că nu cunoaștem bine limba lor ne dezavantajează mult.

Așa că am cumpărat biletele mai ieftine aseară la ora 9, iar azi ne-am trezit foarte devreme, la 2:30 dimineața, pentru această aventură unică. 😁

La 3:00 am, un microbuz marca Mercedes (turcii adoră mașinile nemțești) a sosit la hotelul nostru și ne-a condus la locul faptei, adică într-un câmp imens în afara orașului. Recunosc că imaginația mea a luat-o razna și mi-am închipuit tot felul de scenarii ciudate pe drum, dar odată ajunși în acel câmp, ne-am reunit cu viitorii colegi de nacelă. 😆

Era încă noapte, nu vedeam nimic la doi metri în față și era destul de răcoare. Din fericire, ne-am îmbrăcat corespunzător, cu pantaloni lungi și bluze cu mâneci lungi. Alți colegi de nacelă au optat pentru haine de vară și cam tremurau de frig.

Odată ajunși la locul de întâlnire, cei doi piloți au început să activeze motoarele pentru a degaja aer cald. După aproximativ 10 minute de suflat aer cald, balonul nostru a început să se umfle.

În total, a durat cam 30 de minute până am ajuns la partea cu intratul în nacelă, de care îmi era foarte frică. M-am documentat mult înainte să ajungem aici despre procedura de îmbarcare în nacelă și am fost șocată să aflu că trebuie să te cațeri înăuntru, fără vreo portiță sau ușiță care să faciliteze accesul.

Pentru a te urca în nacelă, trebuie să fii într-o formă fizică decentă, deoarece trebuie să te cațeri pe pereții acesteia, care au prevăzute niște găuri pentru sprijin. Persoanele cu mobilitate redusă au nevoie de ajutor, iar piloții și echipa lor de la sol îi pot ajuta să se urce în nacelă. Eu am avut noroc cu ai mei care m-au ajutat și nu m-am accidentat. Lovitura mea la genunchi din iarna trecută nu este complet vindecată și nu pot să fac încă echilibristică. Ca să spun adevărul, m-am simțit oarecum ca în Indiana Jones… Dar în final, totul a fost cât se poate de okay, atât la urcare, cât și la coborâre din nacelă. Am crezut că va fi mai dificil, dar am avut noroc și am trecut cu bine peste această “provocare”. 🤣

În interior, nacela este împărțită în mai multe compartimente, fiecare putând găzdui maxim 4 persoane de greutate normală. Piloții ne-au “cântărit” din priviri și ne-au indicat în ce compartiment să ne așezăm. Eu și George, fiind două persoane înalte, după modelul american, am fost repartizați cu doi chinezi din Taiwan, mai mititei de statură și mai ușori în greutate. Anna a fost plasată într-un compartiment lângă noi, alături de trei turci: un tânăr înalt și solid și două femei mai mici de statură. Totul este o chestiune de echilibru. 😉

În total, am fost 28 de persoane în nacelă, plus cei doi piloți. Cu cât sunt mai mulți oameni la bord, cu atât mai bine. Inițial, aș fi crezut contrariul, dar după această experiență, pot confirma că zborul a fost mult mai lin. Am observat alte baloane cu 18 persoane la bord, care se balansau destul de mult în aer din cauza vântului. Noi ne-am ridicat până la 500 de metri și nu am fost zgâlțâiți deloc.

După ce toată lumea a urcat la bord și piloții au făcut instructajul de aterizare (la semnalul lor, toată lumea se așează pe vine și se ține de niște mânere în interiorul nacelei… Iarăși m-am simțit ca în Indiana Jones 🤣), balonul s-a umflat cu un zgomot puternic. Curând, cu inimile bătând cu putere, ne-am înălțat încet deasupra solului. Pământul a început să se micșoreze sub noi, iar peisajul ni s-a dezvăluit în toată splendoarea sa.

Pe măsură ce urcăm, lumea de sub noi se transformă într-un tablou pitoresc. Formațiunile stâncoase specifice Cappadociei devin minuscule jucării, iar văile și canioanele devin pâlcuri verzi și cafenii. Este o priveliște pe care puțini oameni pe lumea asta au ocazia să o vadă.

Deasupra, cerul este un albastru profund, punctat doar de câțiva nori albi pufoși. Zborul este surprinzător de liniștit; singurul sunet este șuieratul ocazional al arzătorului. Suntem înconjurati de o pace pe care o poți găsi doar la aceste înălțimi.

Nu știu de ce, dar acolo sus, piesa asta a trupei Pink Floyd mi-a venit dintr-o dată în minte și a căpătat o nouă semnificație.

După aproximativ o oră, balonul începe să coboare. Aterizarea este la fel de lină ca și decolarea. În timp ce balonul se apropie de sol, simțim un val de emoție. Am văzut lumea dintr-o perspectivă complet nouă și am trăit o aventură pe care nu o vom uita niciodată.

Compania cu care am zburat se numește Rainbow Balloons și totul a fost minunat. Piloții experimentați au asigurat un zbor lin, fără nicio problemă, iar aterizarea a fost rapidă și ușoară. După ce am coborât din nacelă, piloții au deschis două sticle de vin spumos și am sărbătorit împreună. La final, am primit certificatele de zbor cu balonul cu aer cald. Totul a fost perfect, ca la carte. 👌🏻

Zborul cu balonul cu aer cald în Capadocia este cu adevărat o aventură a vieții. Este o experiență care îți permite să vezi lumea într-un mod pe care nu l-ai fi putut imagina. Dacă ești în căutarea unei aventuri unice și captivante, un zbor cu balonul cu aer cald în Capadocia ar putea fi exact ceea ce cauți.