Ceremonia Sema a Dervișilor Mevlevi: Tradiție Spirituală și Dans Extatic

Ieri a fost cu adevărat o zi deosebită: pe lângă zborul cu balonul cu aer cald, am avut ocazia să asistăm la o ceremonie a dervișilor rotitori. Ca și în cazul zborului cu balonul, recomand să mergeți direct la o agenție de turism locală, evitând intermediarii, deoarece prețurile sunt mai avantajoase. Noi am plătit 15 euro de persoană.

Whirling Dervishes sau ceremonia Sema, o tradiție de 800 de ani, este una dintre cele mai importante bogății și moșteniri ale culturii turcești.

Mai întâi de toate, ce/ cine sunt dervișii? Dervișii, cunoscuți și sub numele de Darvesh, sunt persoane care urmează calea mistică musulmană ascetică, sufistă (o practică spirituală profundă care caută să se apropie de Dumnezeu prin cunoaștere mistică, iubire și asceză) sau „Tariqah”. Ei sunt recunoscuți pentru sărăcia și austeritatea lor extremă. Mulți derviși sunt asceți care cerșesc după ce au făcut un jurământ de sărăcie. Motivul principal pentru care cerșesc este acela de a învăța smerenia, fiind însă interzis dervișilor să cerșească în interes propriu. Ei sunt obligați să doneze banii colectați altor persoane nevoiașe. Unii dintre ei au ocupații obișnuite. De exemplu, conform tradiției, dervișii din Qadiriyya în Egipt sunt pescari.

Dervișii aparțin Ordinului Mevlevi, o sectă sufi care care a apărut în Konya, Turcia, în secolul al XIII-lea. În timpul ceremoniilor lor, dervișii interpretează un dans extatic cunoscut sub numele de Sema, care simbolizează ascensiunea spirituală a omului spre perfecțiune prin minte și iubire.

Dansul lor este o expresie a dhikr-ului, adică a „rememorării” lui Allah. În timpul acestei dans, ei poartă veșminte albe ample și fesuri înalte pe cap. Mișcările lor sunt acompaniate de muzica taṣawwuf, un gen muzical care se sincronizează cu bătăile inimii și îmbină ritmul, poezia și dansul pentru a crea o experiență profundă de apropiere de Dumnezeu. Această muzică le induce dervișilor o stare profundă, permițându-le să se deconecteze de la lumea terestră și să intre în transă.

Dervișii au o pregătire specială care le permite să atingă perfecțiunea spirituală, glorificarea Divinității. Fesul înalt, conic, simbolizează îngroparea ego-ului, în timp ce cămașa albă cu poale largi reprezintă giulgiul acestuia. Mantia neagră simbolizează ieșirea din mormânt și renașterea spiritului în adevăr. Această mantie este scoasă înainte de începerea dansului rotitor.

La intrarea în spectacol, am primit o broșură pe care era scris: Rotația este fundamentală pentru existența noastră, afectând totul, de la obiecte la ființe. Mișcarea electronilor și protonilor în atomi creează legături între toate lucrurile, de la particule mici la stele. Existența umană depinde de rotația atomilor din corp, circulația sângelui și rotația Pământului. …Mi s-a părut o perspectivă foarte interesantă. 👍🏻

Astfel, rotația dervișului simbolizează starea fundamentală a existenței noastre: totul este în continuă mișcare și evoluție. Corpurile noastre sunt alcătuite din atomi, iar atomii sunt compuși dintr-un nucleu (protoni, neutroni) și electroni care se rotesc perpetuu în jurul nucleului atomic.

Pozițiile pe care dervișul le adoptă în timpul ceremoniei nu sunt alese la întâmplare: brațele încrucișate simbolizează cifra unu și mărturisesc unitatea cu Dumnezeu. Deschiderea brațelor, cu mâna dreaptă întinsă spre cer, palma ridicată pentru a primi binecuvântarea divină, și cu mâna stângă întoarsă spre pământ într-o mișcare de la stânga la dreapta în jurul inimii, reprezintă modul în care dervișul primește binecuvântările și darurile de la Divinitate și le dăruiește celor credincioși. Această mișcare simbolică este profund înrădăcinată în tradițiile sufismului și are o semnificație spirituală profundă. Prin această gestură, dervișul exprimă recunoștință, deschidere și conexiune cu divinul, precum și dorința de a împărtăși aceste daruri cu ceilalți.

Rotația se face în sens invers acelor de ceasornic, în cerc, și presupune niște implicații subtile. Partea stângă a cercului reprezintă lumea invizibilă, în timp ce partea dreaptă simbolizează lumea vizibilă. Rotirea în cerc reprezintă călătoria ființei umane prin lumea materială până când spiritul se întoarce la Divinitate.

Experiența Spectacolului

Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute. Accesul copiilor sub 7 ani este interzis, iar fotografierea nu este permisă.

Am gasit totusi un scurt videoclip care ilustreaza o parte din aceasta ceremonie:

Dacă doriți să asistați la ceremonia dervișilor, vă recomand să căutați locuri autentice, nu în restaurante sau spații publice. Asemenea oricărui ritual, acesta poate fi sacralizat sau adaptat în diverse moduri, ici și colo, ca pentru turiști.

Dervișii sunt o parte importantă a culturii și spiritualității musulmane, fiind cunoscuți pentru practicile lor ascetice și pentru dansul lor rotitor, care este o formă de meditație și o cale de apropiere de Dumnezeu.


Discover more from "The world is your oyster".

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a comment