Ieri am plecat din Cappadocia și am condus până în Antakya. Deși lung, drumul a fost foarte pitoresc, trecând prin dealuri și munți unde ne-a prins din nou ploaia, până în zona de câmpie și litoralul Mării Mediteraneene. Autostrada este excelentă, având 4 benzi pe fiecare sens, ceea ce permite o viteză mare de deplasare. Când am zărit marea în depărtare, am vrut să oprim pentru o bălăceală. Am căutat o plajă, dar am fost dezamăgiți instantaneu de starea jalnică a plajei publice: gunoaie, sticle și bucăți de metal aruncate peste tot. În jur, localnici veniți cu familiile lor la picnic la malul mării… Un picnic printre gunoaie. 😯

Oamenii de aici au o mare problemă: nu respectă mediul înconjurător, aruncă mizerii din mașină și își bat joc de frumusețea țării lor. Este foarte trist ce vedem aici. În plus, în Hatay, unde stăm până mâine, a fost una dintre zonele cele mai afectate de cutremurul de anul trecut, din 6 februarie, cu o magnitudine de 7,7 pe scara Richter. Peste tot sunt clădiri avariate, iar orașul este un morman de moloz. Am înțeles că o parte din populație încă nu are acces la apă curentă. Aseară am vrut să mâncăm la un restaurant în oraș, dar când am ajuns acolo, era ras la pământ. La fel și următorul la care am mers. Așa că ne-am întors la hotel și am mâncat aici. Din fericire, hotelul în care stăm acum este în picioare, curat și oferă mâncare foarte bună.

Bieții oameni… Mizerie și distrugere peste tot. Când vezi în ce condiții trăiesc cei de aici, începi să apreciezi mai mult viața pe care o ai. Îți schimbi perspectiva asupra lumii, realizând că nu este chiar atât de rea, că societatea nu se prăbușește și că nu este esențial să ai ultimul model de mașină de lux sau o casă cu piscină. Ești recunoscător că ai ce mânca și un pat în care să te odihnești seara. Aici, oamenii locuiesc printre case și blocuri distruse, înconjurați de mormane de gunoaie.

Problema gunoaielor este una de educație de bază, cred eu. Aceeași situație se regăsește și în Istanbul, și în Ankara, mai puțin în Goreme. Ar trebui să se pună accent pe educarea localnicilor pentru a nu mai trata străzile ca pe niște mari tomberoane de gunoi. Indiferent ce am putea spune despre Canada, în cazul nostru, pentru că acolo locuim, concetățenii noștri iubesc natura și o protejează. Ne-au învățat și pe noi, imigranții de acum 30 de ani, să nu aruncăm sticle de plastic din mașină, ci să așteptăm până găsim un coș de gunoi la următorul popas; ne-au mai învățat să reciclăm hârtie, carton, plastic, metal, etc. Acasă la noi avem două tomberoane mari pe care eu și George le umplem la fiecare două săptămâni, când vine colectarea materialelor reciclabile. Orice parc la noi este curat, fără mizerii pe jos, gunoiul aruncându-se doar în tomberoanele special amenajate. Repet, canadienii iubesc natura și o protejează. … Nu pot spune același lucru despre turci. Și este păcat pentru că au o țară mare și al naibii de frumoasă.

Suntem în drum spre Antalya și, având în vedere distanța considerabilă dintre cele două regiuni, am decis să facem o oprire în Hatay să explorăm ce se poate vizita în această zonă atât de afectată de cutremurul de anul trecut. Primul obiectiv vizitat astăzi a fost Biserica Sfântului Petru.

Biserica Sfântul Petru:  Mărturii ale istoriei creștinismului în Antiohia

Biserica Sfântul Petru, cunoscută și sub numele de St. Pierre Kilisesi, este situată în apropiere de Antakya și este una dintre cele mai vechi biserici ale creștinătății. Este o grotă săpată în partea laterală a Muntelui Starius, adâncă de 13 metri, lată de 9,5 metri și înaltă de 7 metri. 

„Faptele apostolilor” (11:25-27), care indică faptul că Barnaba, unul din primii discipoli creștini din Ierusalim, a călătorit la Tarsos pentru a-l aduce pe apostolul Pavel, poate constitui o dovadă a înființării Bisericii în Antiohia. Aceștia au activat timp de un an alături de comunitatea încă în formare a creștinilor, iar adepții credinței lor au fost numiți pentru prima dată „creștini”. Tradiția creștină îl consideră pe apostolul Petru ca fiind fondatorul Bisericii din Antiohia și primul preot al comunității creștine stabilite acolo. În această biserică se crede că Sfântul Petru a predicat aici și a pus bazele bisericii creștine din Antiohia.

Biserica a mai fost numită și „Grota Sfântului Ioan”, probabil datorită lui Ioan Gură de Aur, despre care se crede că a ținut predici și a efectuat botezuri aici. Lăcașul este identificat ca atare și de Wilbrand de Oldenburg, care a vizitat-o în 1211 și a declarat că a fost construită deasupra casei Sfântului Evanghelist Luca.

Cele mai vechi părți ale clădirii bisericii datează începând cu secolul al IV-lea sau al V-lea. Tunelul din interior, care se deschide în versantul muntelui, a fost, fără îndoială, folosit de creștini ca mijloc pentru evacuarea bisericii în caz de raiduri și de atacuri neprevăzute.

Biserica Sfântul Petru a fost plasată sub protecție de către Președinția Consiliului Superior pentru Bunuri Imobile, Monumente și Monumente Antice. În 1983, Papa Paul al VI-lea a declarat oficial biserica drept loc de pelerinaj pentru creștini. În fiecare an, pe 29 iunie, Biserica Catolică oficiază aici o slujbă.

Hidirbey Musa Agaci : Copacul legendar al lui Moise din Hatay

Hidirbey Musa Agaci este un loc împădurit în Samandağ, provincia Hatay, pe malul unui mic râu, unde se poate lua micul dejun sau te poți odihni la umbra unui copac. Aerul curat, răcoare, apa proaspătă și rece, copacii din jur sunt doar câteva dintre lucrurile de care veți avea parte dacă veți vizita acest loc.

Acolo unde este o poveste, este și un adevăr. Conform legendei, se crede că acest copac a crescut din toiagul pe care profetul Moise l-a înfipt în pământ, și care a răsărit datorită apei vieții. Acest copac are o istorie de peste 3000 de ani.

Copacul este impresionant, cu un trunchi cu diametrul de 7,5 metri, o circumferință de 21 de metri și o înălțime de 7 metri. Ramurile copacului acoperă o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Hidirbey Musa Agaci este o atracție pentru turiștii care vizitează orașul datorită frumuseții și măreției sale naturale.

Satul Vakıflı din Turcia: Patrimoniu Armenesc și Ecoturism

Vakıflı, ultimul sat armean creștin din Turcia, este situat pe versanții muntelui Musa Dagh, cu o priveliște superbă asupra Mării Mediterane și a graniței siriene. În 2022, avea 103 locuitori care vorbesc un dialect armean apusean foarte diferit.

Satul are o poveste fascinantă, fiind locuit de descendenții armenilor care au supraviețuit genocidului din 1915. După ce au fost relocați la Port Said de către francezi, s-au întors acasă în 1918, când Hatay era sub ocupație franceză. În 1939, după un referendum controversat, districtul a revenit Turciei in 1939, o decizie nerecunoscută de Siria.

Până în anii 2000, lipsa locurilor de muncă i-a împins pe tinerii să se mute la Istanbul. Cu toate acestea, intervenția guvernatorului districtului și a Fundației TEMA, organizație neguvernamentală (ONG) pentru împădurirea și protecția habitatelor naturale din Turcia, a dus la dezvoltarea agriculturii ecologice și a ecoturismului în Vakıflı, care a obținut singura certificare UE pentru agricultură ecologică din regiune.

În februarie 2023, Vakıflı a fost grav afectat de cutremurul din 2023 din regiunea Hatay, 30 dintre cele 40 de case de piatră ale satului și biserica satului fiind grav avariate. Din fericire, nimeni nu a murit în urma cutremurului.

După cum se poate vedea din fotografii, Vakıflı este un sat de munte foarte curat și bine întreținut.

Pe ambele părți ale străzii care duce la biserica din sat sunt livezi de portocali.

Gemuri și lichioruri produse local pot fi găsite de asemenea la un mic magazin de lângă biserică.

Oricine este interesat de istoria poporului armean ar trebui să viziteze acest sat pitoresc și plin de farmec de pe dealurile din regiunea Hatay.

Cetatea Koz: Istoria și Transformările Sale de-a Lungul Timpului

Dacă vă place istoria și arhitectura, trebuie neapărat să vedeți Castelul Koz. A fost construit din piatră cioplită de către Principatul Antiohiei. A fost menționat pentru prima dată în 1133, când a fost capturat de Fulk, regele Ierusalimului.

Castelul, cu o istorie tumultoasă, a trecut prin multe schimbări de-a lungul Evului Mediu. În 637, a fost cucerit de califul Rashidun, marcând începutul unei serii de cuceriri. A urmat apoi Imperiul Bizantin în 969, care a transformat clădirea din moschee în biserică. În 1084, turcii selgiucizi au preluat controlul castelului, urmați de Cruciade în 1098. În aceste perioade, statutul clădirii a continuat să se schimbe între biserică și moschee.

În 1155, castelul a intrat în posesia patriarhului latin al Antiohiei, Aimery de Limoges. În acea perioadă, castelul era cunoscut sub numele de “Castrum Patriarchae” (Castelul Patriarhului), și a servit ca sanctuar pentru averile lui Aimery.

În final, în 1268, Baibars, conducătorul sultanatului mamelucc, a cucerit castelul. De-a lungul istoriei, castelul a fost martorul unui lung șir de schimbări și transformări.

În trecut, castelul era prevăzut cu o poartă în partea de nord, dar această poartă nu mai există acum. Partea de est a castelului a fost modificată, păstrându-se doar câteva hambare originale. O parte din bastioanele castelului au rămas în picioare până în prezent.

Vizitatorii castelului pot vizita minunatele camere subterane și tunelurile conservate care dispun de portițe. Două turnuri imense constituie trăsăturile dominante ale acestui castel.

Astăzi, castelul este deschis publicului și este o atracție turistică cunoscută in această regiune.