Ieri dimineață, am plecat de la Roma la volanul unui Peugeot 3008 închiriat, cu soarele abia răsărind peste Colosseum și cu gândul la următoarea destinație: Genova.

După câteva ore de condus și vreo 30 euro plătiți în taxe de autostradă 😩, ne-am oprit la Pisa, unde Turnul înclinat se înalță parcă doar pentru a-și testa vizitatorii. Proiectat în 1173 de Bonanno Pisano ca simplă clopotniță pentru catedrală, construcția s-a blocat la al treilea nivel când fundația argiloasă și nisipoasă n-a mai putut suporta greutatea. Abia după aproape un secol, lucrările au fost reluate și s-au ridicat etajele superioare cu o ușoară curbură înspre nord, o “corecție” involuntară menită să contrabalanseze alunecarea solului. În anii ’30, Mussolini a încercat un amplu proiect de îndreptare a turnului, dar a sfidat gravitația în stil totalitar — și, surprinzător, a accentuat înclinarea. Consolidările din 1990–2001 au readus unghiul la circa 4° și i-au promis stabilitate pentru încă trei secole, fără să-i diminueze însă farmecul de magnet turistic.

Deși nu mă dau în vânt după urcatul pe scări înguste care se tot strâng de parcă turnul are fobie de spațiu, mi-am făcut curaj și am pornit cu George spre vârf. La prima vedere pare o provocare demnă de un sport extrem, dar în realitate e mai blând decât ai crede. Singurele obstacole au fost căldura care concurează lejer cu o zi de vară într-un autobuz fără aer condiționat, și puzderia de turiști. În rest, treptele sunt prietenoase, iar de pereți te poți ține fără probleme. 😁

Duomo-ul de lângă Turnul din Pisa are un aer impunător și, alături de turn, formează un ansamblu arhitectural care combină arta medievală cu urmele lăsate de natură și istorie în piatră.

Am zăbovit acolo vreo două ore cel puțin. Sunt prea multe de văzut, iar noi am avut prea puțin timp la dispoziție. … După aceea, am străbătut puțin orașul pe jos. Atmosfera era calmă şi liniștită, Pisa fiind un fel de orăşel de provincie – în contrast cu agitaţia Romei – cu străzi umbrite de copaci înfloriţi şi case cu grădini îngrijite.

Odată bifat și acest obiectiv, am pornit spre Genova, vizând sosirea înainte de ora 19:00. Ne-am cazat într-un apartament din centrul istoric, la doar câteva minute de mers pe jos de port și de zona “financiară” a orașului.

Genova își dezvăluie farmecul treptat: nu își etalează comorile cu ostentație, ci le ascunde cu grijă printre străduțe înguste, fațade austere și colțuri de istorie tăcută. Tocmai această discreție îl face cu atât mai fascinant.

Așadar, iată-ne astăzi, ajunși pe Via Garibaldi, fosta Strada Nuova, cu intenția de a vizita Palazzi dei Rolli – un ansamblu de palate care, deși mai puțin cunoscut decât alte atracții italiene, oferă o experiență culturală de excepție.

Diplomație, prestigiu și ospitalitate: povestea Palatelor Rolli

În trecut, Genova nu era doar un oraș prosper datorită comerțului – întreaga sa identitate era modelată de acesta. Poziționată strategic pe coasta Liguriei, Republica Genova devenise, în secolul al XVI-lea, un actor major în rețelele comerciale și financiare ale Europei. Această ascensiune a atras un număr tot mai mare de vizitatori de rang înalt: ambasadori, cardinali, prinți și suverani.

Orașul, însă, nu dispunea de un sediu oficial pentru a-i primi în mod protocolar, iar hanurile existente nu corespundeau standardelor cerute de asemenea oaspeți. În acest context, Senatul Republicii a emis, în 1576, un decret care a instituit un sistem unic în Europa: Rolli degli alloggiamenti pubblici. Astfel, cele mai somptuoase reședințe private ale nobilimii genoveze au fost înscrise pe o listă oficială – „rollo” – și desemnate, prin tragere la sorți, să găzduiască vizitatorii de seamă ai orașului.

De-a lungul timpului, au fost emise cinci astfel de liste, iar printre oaspeții celebri se numără ducele de Joyeuse, cumnatul regelui Henric al III-lea al Franței, Pietro de’ Medici, fratele marelui duce de Toscana, și regina Margareta de Habsburg, soția regelui Filip al III-lea al Spaniei. Astăzi, aceste palate nu mai găzduiesc capete încoronate, dar continuă să impresioneze prin eleganța și rafinamentul lor.

În 2006, ansamblul „Le Strade Nuove și sistemul Palazzi dei Rolli” a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Motivele sunt evidente: diversitatea arhitecturală remarcabilă, adaptarea ingenioasă la topografia orașului și valoarea istorică a unui sistem de ospitalitate publică fără precedent. Palatele reflectă o societate sofisticată, în care prestigiul, arta și responsabilitatea civică se împleteau armonios.

Palazzo Rosso – O călătorie prin istorie și artă

Vizita noastră a început cu Palazzo Rosso, cunoscut oficial sub numele de Palazzo Brignole Sale, o reședință nobilă ridicată între 1671 și 1677 de frații Rodolfo și Gio Francesco Brignole Sale, membri ai uneia dintre cele mai influente familii din Genova. Arhitectul Pietro Antonio Corradi a conceput clădirea într-un stil baroc sobru, dar elegant, cu o curte interioară pătrată și două aripi unite prin loggii, inspirate de modelele lui Bartolomeo Bianco.

Interiorul palatului este o adevărată galerie de simboluri și mituri pictate. Între 1679 și 1694, maeștri precum Domenico Piola, Gregorio De Ferrari și Paolo Gerolamo Piola au decorat camerele cu fresce alegorice, inspirate din mitologia greco-romană și din filozofia morală a epocii. Fiecare cameră are o temă distinctă: anotimpurile, viața omului, artele liberale. Într-una dintre săli, pictorul Gio Andrea Carlone a ilustrat alegoria vieții umane ca pe o călătorie simbolică între lumină și întuneric, între speranță și efemeritate, surprinzând cu subtilitate fragilitatea condiției umane. Într-o altă încăpere, Paolo Gerolamo Piola a redat cu o grație aproape visătoare mitul Dianei și al lui Endimion, transformând legenda într-o scenă suspendată între real și mit, unde timpul pare să se oprească în contemplare.

Colecția de artă a palatului este la fel de impresionantă ca și decorul. Printre piesele de rezistență se numără lucrări de Van Dyck, Guido Reni, Veronese, Guercino, Dürer, Bernardo Strozzi și Mattia Preti. Portretele familiei Brignole Sale, realizate de Van Dyck, nu sunt doar opere de artă, ci și mărturii vizuale ale unei epoci în care prestigiul se exprima prin rafinament și patronaj artistic.

În 1874, Maria Brignole Sale, ducesă de Galliera, a donat palatul și colecțiile sale orașului Genova, cu dorința expresă ca acestea să fie păstrate „pentru gloria orașului și educația cetățenilor săi”. Astăzi, după restaurări atente, Palazzo Rosso este nu doar un muzeu, ci o lecție vie de istorie, artă și memorie.

De pe terasa de pe acoperiș – accesibilă vizitatorilor – orașul se deschide într-o panoramă amplă: acoperișuri medievale, turnuri gotice, cupole baroce și, în depărtare, strălucirea mării Ligurice. Este un loc în care trecutul pare să respire încă, discret, dar profund.

🎟️ Palazzo Rosso – Informații pentru vizitatori

🕘 Program:
Marți–Vineri: 09:00–18:30; Sâmbătă–Duminică: 09:30–18:30; Închis lunea.

🎟️ Bilete:
Bilet individual: aproximativ €9
Bilet combinat (Palazzo Rosso + Bianco + Doria Tursi): €12
Gratuit pentru copiii sub 18 ani și în prima duminică a fiecărei luni (verifică condițiile pe site-ul oficial) 

⭐ De văzut:

• Fresce baroce de Domenico Piola și Gregorio De Ferrari
• Portrete de Van Dyck și lucrări de Veronese, Reni, Guercino
• Sala „Alegoria Vieții Omului” și mitul Dianei și al lui Endimion
• Terasa panoramică cu vedere asupra Genovei

Palazzo Bianco – între sobrietate aristocratică și rafinament artistic

Dacă Palazzo Rosso impresionează prin exuberanța barocă și atmosfera sa domestică, Palazzo Bianco oferă o experiență diferită – mai sobră, dar nu mai puțin fascinantă. Construit între 1530 și 1540 pentru Luca Grimaldi, membru al uneia dintre cele mai vechi familii genoveze, palatul a avut inițial o înfățișare modestă, motiv pentru care nici măcar Rubens nu l-a inclus în celebrul său album dedicat caselor nobiliare din Genova.

Transformarea radicală a clădirii a avut loc abia în secolul al XVIII-lea, când a fost achiziționată de Maria Durazzo Brignole-Sale, care a comandat o reconstrucție completă în stil baroc târziu. Fațada a fost decorată cu stucaturi albe, de unde și numele actual – Palazzo Bianco. Interiorul a fost îmbogățit cu lucrări de Taddeo Cantone și Antonio Maria Muttone, care au adăugat eleganță discretă și echilibru arhitectural.

În 1884, Maria Brignole Sale De Ferrari, ducesă de Galliera, a donat palatul orașului Genova, împreună cu o colecție valoroasă de artă și fonduri pentru întreținerea sa. Astfel, Palazzo Bianco a devenit nucleul Muzeelor Municipale ale orașului și unul dintre cele mai importante centre de artă din Liguria.

Colecția găzduită aici este remarcabilă prin diversitate și calitate. Vizitatorii pot admira lucrări de Caravaggio, Rubens, Van Dyck, Zurbarán, dar și pictori genovezi precum Bernardo Strozzi, Valerio Castello și Domenico Piola. Unul dintre tablourile celebre este „Venus și Marte” de Rubens, o compoziție plină de dinamism și senzualitate, care contrastează cu sobrietatea arhitecturii.

O poveste mai puțin cunoscută spune că, în secolul al XIX-lea, palatul a fost închiriat de un marchiz pasionat de artă, Carlo Cambiaso, care a deschis colecția sa publicului cultivat. Se spune că, în acea perioadă, în fiecare duminică, curtea interioară se umplea de muzicieni, poeți și călători străini, care veneau nu doar pentru artă, ci și pentru conversație și idei. Astfel, Palazzo Bianco a devenit, pentru o vreme, un salon cultural al orașului.

Astăzi, vizita la Palazzo Bianco este o călătorie prin școli artistice europene, de la pictura flamandă la cea spaniolă, de la Renaștere la Baroc. Este un loc în care sobrietatea aristocratică se îmbină cu rafinamentul estetic, iar fiecare sală oferă o nouă perspectivă asupra istoriei vizuale a Europei.

🎟️ Palazzo Bianco – Informații pentru vizitatori

🕘 Program:
Marți–Vineri: 09:00–19:00 ; Sâmbătă–Duminică: 10:00–19:30 ; Luni: Închis 

🎟️ Bilete:
Bilet individual: aproximativ €9
Bilet combinat (Palazzo Bianco + Rosso + Doria Tursi): €12
Gratuit pentru vizitatorii sub 18 ani și în prima duminică a fiecărei luni (verifică condițiile actuale pe site-ul oficial). 

⭐ De văzut:

• Capodopere de Caravaggio, Rubens, Van Dyck, Zurbarán
• Pictură genoveză, italiană, flamandă și spaniolă din secolele XVI–XVIII
• Sculpturi, mobilier și arte decorative
• Fațada în stil baroc târziu și decorațiuni interioare din secolul XVIII

Palazzo Doria Tursi – putere, prestigiu și armonie arhitecturală

Ultimul palat din itinerarul nostru, dar cu siguranță cel mai impunător, este Palazzo Doria Tursi – o reședință care nu doar că domină Via Garibaldi prin dimensiuni, dar și prin simbolismul său istoric.

Construit începând cu anul 1565 pentru Niccolò Grimaldi, un bancher extrem de influent cunoscut sub numele de il Monarca datorită numărului impresionant de titluri nobiliare și relației sale cu curtea spaniolă, palatul este singurul de pe Strada Nuova construit pe trei loturi de teren, ceea ce i-a permis o desfășurare arhitecturală grandioasă.

Arhitecții Domenico și Giovanni Ponzello, discipoli ai lui Galeazzo Alessi, au conceput o structură care combină monumentalitatea manieristă cu o ingenioasă organizare a spațiului interior: un atriu vast, o scară monumentală și o curte interioară ridicată, care creează un joc spectaculos de lumină și perspectivă. Fațada, una dintre cele mai lungi de pe stradă, este decorată cu alternanțe de piatră roz din Finale Ligure, ardezie neagră și marmură albă de Carrara, într-o compoziție cromatică de o eleganță rară. Deasupra ferestrelor, grotescuri sculptate – măști cu trăsături animale – adaugă o notă de teatralitate discretă.

În 1597, palatul a fost achiziționat de Giovanni Andrea Doria, care l-a oferit fiului său Carlo, duce de Tursi – de unde și numele actual. Ulterior, în 1820, a fost cumpărat de Victor Emmanuel I al Sardiniei, iar în 1848 a devenit sediul Primăriei Genovei, funcție pe care o păstrează și astăzi.

Interiorul palatului reflectă apogeul rafinamentului genovez. Saloanele sunt decorate cu fresce, stucaturi și mobilier de epocă, iar unele dintre lucrările expuse provin din colecția Palazzo Bianco. Un spațiu aparte este dedicat memoriei lui Niccolò Paganini, cel mai celebru fiu al orașului. Aici este expusă vioara sa legendară, „Il Cannone”, realizată de Guarneri del Gesù – un instrument care a devenit simbolul virtuozității și al pasiunii muzicale.

O poveste locală spune că Paganini, cunoscut pentru temperamentul său enigmatic, ar fi refuzat să cânte în saloanele palatului, considerând acustica „prea perfectă” pentru a exprima suferința umană. Legenda spune că, în nopțile liniștite, sunetele unei viori se aud uneori din sala unde este expus instrumentul – o amintire spectrală a geniului care a redefinit muzica secolului XIX.

Vizita la Palazzo Doria Tursi nu este doar o incursiune în istoria unei familii sau a unui oraș, ci o experiență completă a ceea ce înseamnă puterea exprimată prin arhitectură, artă și isorie. Este locul în care Genova își afirmă identitatea cu demnitate și sobrietate, fără ostentație, dar cu o forță care nu poate fi ignorată.

🎟️ Palazzo Doria Tursi – Informații pentru vizitatori

🕘 Program:
Marți–Vineri: 09:00–19:00; Sâmbătă–Duminică: 10:00–19:30; Luni: Închis 

🎟️ Bilete:
Bilet individual: aproximativ €9
Bilet combinat (Palazzo Doria Tursi + Rosso + Bianco): €12
Gratuit pentru vizitatorii sub 18 ani și în prima duminică a fiecărei luni.

⭐ De văzut:

• Vioara „Il Cannone” a lui Niccolò Paganini
• Arhitectură manieristă și fațadă din marmură, ardezie și piatră roz
• Mobilier, tapiserii și arte decorative din secolele XVII–XIX
• Saloane oficiale și curtea interioară suspendată