De două zile suntem la Torino, unul dintre cele mai mari orașe din Italia, renumit pentru „la dolce vita”, dar într-o variantă ceva mai sobră și mai aristocratică. Fostă primă capitală a Italiei, orașul este astăzi un centru cultural și economic important al Italiei.

După Al Doilea Război Mondial, Torino a fost reconstruit rapid, iar industria auto a devenit motorul redresării sale economice. Aici, istoria şi viaţa modernă se întâlnesc la fiecare pas—in clădirile clasice sau în spaţiile contemporane—dezvăluind mereu locuri fascinante de explorat.

Revin mai târziu la centrul vechi, dar, pentru început, am să povestesc despre vizita noastră de ieri la Sacra di San Michele, un lăcaș de cult situat pe vârful unui munte. Apoi ne-am plimbat prin Parco del Valentino, o oază de liniște și frumusețe, și ne-am oprit la Caffè Al Bicerin, o cafenea primitoare, unde am savurat o băutură caldă şi aromată.

🏰 Fortăreața Arhanghelului: Istoria Mănăstirii Sacra di San Michele

Situată la aproape 1.000 de metri deasupra văii de Susa, această veche mănăstire este mult mai mult decât un simplu lăcaș de cult. Este unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale din Italia, considerat unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din Europa, fiind inclus în lista monumentelor istorice din Italia.

Așadar, dis-de-dimineață am pornit spre mănăstirea aceasta pitorească, aflată la vreo jumătate de oră de Torino, așa că drumul nu ne-a luat prea mult. Distracția începe abia când ajungi la poalele muntelui și te urnești pe serpentine până aproape de intrare.

Pentru că ne-a „lovit” spiritul econom, n-am vrut să plătim cei 15 euro pentru parcare lângă intrare și ne-am lăsat mașina cu aproape 2,5 kilometri mai jos. Mare greșeală: am urcat pieptiș, prin pădure și peste pietroaie, în sandale – ca niște turiști pregătiți pentru orice eventualitate.

După aproape 40 de minute de bâzâit de muște, libelule și albine, transpirați și gâfâind din cauza urcușului pieptiș prin pădure, am ajuns în sfârșit la baza mănăstirii.

Doar că drumul nu se încheiase: ne aşteptau mai multe trepte abrupte, în pantă şi în spirală, care te pun la încercare şi-ţi trezesc în minte întrebarea dacă vei mai avea vreodată chef să urci un munte.

Cred că ideea este ca clipa în care ajungi sus, să cazi în genunchi și să exclami cu recunoștință: „Doamne, ajută, am depășit încercarea!”

Și iată-ne în sfârșit ajunși la locul faptei.

🧭 Un loc de pelerinaj și o fortăreață

Întemeiată între anii 983 și 987 d.Hr. de Hugh de Montboissier, un nobil francez aflat în căutarea mântuirii, Sacra di San Michele a devenit rapid un popas important pe Via Francigena — drumul pelerinilor dintre Canterbury și Roma. De-a lungul veacurilor, abația a fost deopotrivă far spiritual și bastion de apărare, adăpostind între zidurile sale atât călugări, cât și ostași.

Povestea sa începe în jurul anului 983, când San Giovanni Vincenzo, un ascet și discipol al Sfântului Romuald, căuta un loc retras, departe de lume, unde să se dedice rugăciunii. Inspirat de tradițiile monahale ale pustnicilor egipteni și irlandezi, el visa la un „deșert” sacru — un loc izolat, în care liniștea și contemplația să domnească.

Potrivit legendei, Sfântul Arhanghel Mihail i s-a arătat lui San Giovanni Vincenzo într-o viziune, poruncindu-i să ridice o mănăstire pe vârful muntelui Pirchiriano. Se spune chiar că Arhanghelul l-a ajutat să transporte materialele până sus — un gest de „logistică divină” care a conferit locului o aură sacră și misterioasă.

Această poveste miraculoasă ancorează Sacra di San Michele de-a lungul așa-numitei „linii a Sfântului Mihail” — o aliniere enigmatică a șapte sanctuare dedicate Arhanghelului, ce se întinde de la Skellig Michael, în Irlanda, până la Monte Gargano, în sudul Italiei, și mai departe, până la Muntele Carmel, în Țara Sfântă. Sacra di San Michele este considerată centrul spiritual al acestei axe celeste, pe care unii o interpretează ca fiind chiar sabia Arhanghelului, coborând din cer și atingând Pământul.

Această linie sacră simbolizează lovitura decisivă prin care Mihail l-a alungat pe diavol în infern. Ea reamintește credincioșilor de chemarea la dreptate și curaj, îndemnându-i să urmeze calea cea dreaptă, luminată de credință.

🧘 Un deșert în cer

San Giovanni Vincenzo, fondatorul Sacrei di San Michele, a fost profund influențat de învățăturile Sfântului Romuald, un reformator al vieții monahale din Italia. Romuald promova o viață trăită în singurătate, tăcere și contemplație — idealuri care au modelat identitatea Sacrei di San Michele, transformând-o dintr-o simplă mănăstire într-o adevărată fortăreață spirituală.

Una dintre cele mai cunoscute învățături ale Sfântului Romuald surprinde perfect acest spirit:

„Șezi în chilia ta ca în paradis. Lasă lumea întreagă în urmă și uit-o. Veghează-ți gândurile precum un pescar iscusit care pândește peștii. Calea pe care trebuie să o urmezi se află în Psalmi — nu te abate de la ea.”
— Sfântul Romuald

Această frază nu era doar poetică — era profund practică. Ea le arăta călugărilor cum să transforme singurătatea nu într-o formă de izolare, ci pe o cale către prezența divină. Iar Sacradi San Michele, înălțată deasupra lumii, pe vârful muntelui, devenea locația ideală pentru a trăi această viziune.

🏛️ Arhitectura: o simfonie în piatră

Arhitectura Sacrei di San Michele este o combinație uluitoare între robustețea stilului romanic, eleganța goticului și forța brută a stâncii naturale. Cele mai vechi părți ale abației păstrează ziduri masive din piatră, arcade rotunjite și ferestre înguste — trăsături definitorii ale stilului romanic. Un detaliu remarcabil este faptul că absida bisericii principale este perfect aliniată cu răsăritul soarelui din 29 septembrie, ziua în care este sărbătorit Sfântul Arhanghel Mihail.

Unul dintre cele mai emblematice elemente ale abației este Portale dello Zodiaco (Portalul Zodiacal), sculptat în secolul al XII-lea de către Maestrul Nicolao. Acesta este decorat cu cele douăsprezece semne zodiacale și motive celeste, simbolizând armonia cosmică dintre cer și pământ.

Pe măsură ce urci Scalone dei Morti — Scara Morților — treci pe lângă o coloană monumentală care susține biserica de deasupra și printre stânci ascuțite ce pătrund în casa scării. Până în anii 1930, acest pasaj era flancat de scheletele unor călugări, o imagine solemnă care a dat naștere numelui său tulburător.

Deasupra absidei, Loggia dei Viretti — o arcadă romanică — oferă priveliști spectaculoase asupra Alpilor. În timp, au fost adăugate elemente gotice și creneluri, inclusiv un merlon în stil ghibelin, introdus din greșeală în timpul restaurărilor din secolul al XIX-lea — o greșeală arhitecturală amuzantă, având în vedere că abația era, de fapt, aliniată cu gvelfii!

👑 Oaspeți celebri și rezonanțe culturale

Regele Carol Albert de Savoia a fost atât de fascinat de Sacra di San Michele, încât, în anii 1830, a ordonat restaurarea acesteia și a transformat-o în mausoleu regal. Astăzi, în interiorul abației își dorm somnul de veci 24 de membri ai Casei de Savoia.

Se spune că Umberto Eco, autorul celebrului roman Numele trandafirului, s-a inspirat din silueta impunătoare și coridoarele labirintice ale Sacrei pentru a crea atmosfera misterioasă a operei sale.

De peste o mie de ani, pelerini, mistici și căutători de sens au urcat până aici, atrași de forța spirituală a locului și de peisajul său dramatic, suspendat între cer și stâncă.

🚗 Cum ajungi acolo

• Cu mașina: Cel mai comod este să veniți cu mașina din Torino (aproximativ 45 de minute). În apropierea mănăstirii se află o parcare.
• Cu trenul + drumeție: Luați trenul până la Sant’Ambrogio di Torino, apoi urmați traseul Via dei Pellegrini (aproximativ 2 ore de urcare). Traseul este abrupt, dar pitoresc și merită efortul.
• Tururi organizate: Unii operatori locali oferă excursii de o zi cu ghid din Torino, care pot include transportul și informații istorice.

🕰️ Program și bilete

• Program: În general, deschis zilnic între 9:30 și 17:30, cu program prelungit duminica (în jur de 11:00). Verificați întotdeauna site-ul oficial înainte de a vă deplasa.
• Bilete: Intrarea costă de obicei în jur de 8 € pentru adulți, cu reduceri pentru studenți, seniori și familii. Sunt disponibile tururi ghidate, care sunt foarte recomandate.

👟 Ce să aduci

• Încălțăminte confortabilă: Traseul include multe scări, pietre și poteci denivelate.
• Apă și gustări: Mai ales dacă urcați pe munte. Lângă intrare există o cafenea mică, dar opțiunile sunt limitate.
• Haine groase: Vremea se poate schimba rapid la altitudini mari, iar interiorul mănăstirii este răcoros chiar și vara.

📸 Sfaturi pentru fotografii

• Momentul ideal: Vizitați locația dimineața devreme sau după-amiaza târziu pentru a profita de lumina optimă și a evita aglomerația.
• Puncte de observație: Nu ratați Loggia dei Viretti pentru fotografii panoramice ale Văii Susa.
• Respectați liniștea: Fotografierea este permisă, dar blițul și vorbitul cu voce tare sunt interzise în interiorul bisericii.

🧘‍♀️ Sfat bonus: Bucurați-vă de liniște

Așezați-vă pentru câteva momente într-un colț al bisericii principale sau pe una dintre băncile de piatră de unde se vede întreaga vale. Liniștea, întreruptă doar de foșnetul vântului și de sunetul clopotelor îndepărtate, face parte din farmecul acestui loc.

🌳 Parco del Valentino: oază de liniște la malul fluviului, între Grădinile Regale și basmele medievale

După experiența spirituală de la Sacrea di San Michele, am coborât în centrul Torino orașului pentru a descoperi o altă atracție: Parco del Valentino, cel mai îndrăgit parc al localnicilor. Așezat de-a lungul malurilor fluviului Pad, acest spațiu verde este un loc unde istoria, natura și imaginația se îmbină într-o armonie desăvârșită.

🏰 O grădină regală cu un trecut bogat

Cu mult înainte ca Parco del Valentino să devină oaza verde preferată a torinezilor, acest loc făcea parte dintr-un proiect ambițios imaginat de familia regală. Bijuteria parcului, Castello del Valentino, a fost achiziționată în 1564 de Emmanuel Philibert, duce de Savoia — personalitate importantă care a mutat capitala ducatului de la Chambéry la Torino. Această achiziție a marcat începutul transformării zonei într-un loc de refugiu al nobilimii.

Totuși, adevărata schimbare a domeniului a avut loc în secolul al XVII-lea, sub influența Christinei de Franța, soția lui Victor Amadeus I. Ea a reimaginat castelul ca o reședință somptuoasă pe malul fluviului Pad, înconjurată de grădini elegante în stil francez, care reflectau rafinamentul și moștenirea sa regală. Sub influența ei, domeniul a devenit un simbol al eleganței și al puterii aristocratice.

La mijlocul secolului al XIX-lea, terenurile din jur au fost deschise publicului, iar în 1856, Parco del Valentino a devenit oficial primul parc public din Italia. Ceea ce fusese cândva o grădină regală s-a transformat într-un spațiu democratic pentru toți, unde istoria, natura și odihna coexistă la umbra arborilor seculari.

În 1884, parcul a găzduit Expoziția Internațională de la Torino — un eveniment grandios care a celebrat realizările artistice și industriale ale Italiei. Cu această ocazie au fost create unele dintre cele mai emblematice atracții ale parcului, precum Borgo Medievale și Fântâna celor douăsprezece luni, ambele menținute în stare excelentă până astăzi.

🌟 Puncte de interes în parc

🏰 Castello del Valentino

Inițial reședință regală din secolul al XVI-lea, acest castel elegant face acum parte din Universitatea Politehnică din Torino și este patrimoniu mondial UNESCO. Arhitectura sa în stil francez și poziția sa pe malul râului fac din acesta un punct de atracție deosebit.

🏘️ Borgo Medievale

O replică în mărime naturală a unui sat piemontez din secolul al XIII-lea, cu ateliere de meșteșugari, un pod mobil și un castel. Construit pentru Expoziția Universală din 1884, este o experiență captivantă și fantastică, care te face să te simți ca într-un basm.

⛲ Fontana dei Dodici Mesi (Fântâna celor douăsprezece luni)

Instalată în 1898, această fântână decorată cu statui reprezentând cele douăsprezece luni ale anului este înconjurată de figuri alegorice ale râurilor din Torino. Este unul dintre locurile cele mai fotografiate și un simbol al legăturii orașului cu natura și trecerea timpului.

🌿 Giardino Roccioso (Grădina stâncoasă)

Inspirat de grădinile englezești, acest colț liniștit al parcului este plin de plante exotice, sculpturi și alei întortocheate, ideal pentru o plimbare romantică sau pentru relaxare.

🌺 Grădinile Botanice

Găzduiesc peste4.000 de speciide plante și ierburi medicinale, inclusiv o seră și o grădină de portocali. De vizitat neapărat de iubitorii de plante și de cei dornici de cunoaștere.

🎨 Artă și cultură

Parcul este presărat cu sculpturi, fântâni și chiar o sală de expoziții, Torino Esposizioni, care găzduiește evenimente culturale și târguri pe tot parcursul anului.

🧺 Sfaturi utile pentru vizitarea Parcului Valentino

• Cel mai potrivit sezon pentru vizitare: Primăvara și toamna devreme sunt perioadele cu cele mai vibrante culori și cele mai confortabile temperaturi.
• Acces: Accesibil cu tramvaiul, autobuzul sau pe jos, parcurgând un traseu pitoresc prin centrul orașului.
• De luat cu voi: O pătură pentru picnic, gustări și o cameră foto – o să vreți să vă prelungiți vizita.
• De neratat: Hrăniți veverițele prietenoase (nu uitați să luați cu voi niște alune!); admirați apusul de soare pe malul fluviului.
• Tururi: Verificați tururile ghidate ale Castello del Valentino și Grădinilor Botanice, în special în weekend.

☕ Caffè Al Bicerin: tradiția cea mai savuroasă din Torino

După o plimbare lungă și tihnită pe aleile umbrite și prin colțurile de poveste ale Parcului Valentino, eram gata pentru o altă bucurie — una care promitea ciocolată, cafea și frișcă. Ne-am îndreptat spre centrul istoric al orașului Torino, acolo unde ne aștepta o cafenea mică, dar cu o reputație legendară: Caffè Al Bicerin.

🍫 Ce este Bicerin?

Bicerin (pronunțat bee-cheh-REEN) este o băutură stratificată, delicată și intensă, compusă din espresso aromat, ciocolată caldă densă și frișcă rece, toate servite într-un pahar mic, fără toartă. Ingredientele nu sunt niciodată amestecate, astfel încât fiecare înghițitură oferă o experiență diferită — o alternanță de arome și texturi care încântă simțurile. Este o băutură consistentă, cremoasă și foarte reconfortantă, mai ales după o zi lungă de plimbare.

Originar din secolul al XVIII-lea, bicerinul a evoluat dintr-o băutură numită bavareisa și a devenit rapid preferata localnicilor, a pelerinilor și chiar a politicienilor. Se spune că însuși Camillo Benso di Cavour, unul dintre arhitecții Italiei moderne, era un client fidel al acestei cafenele emblematice.

🕰️ O cafenea plină de istorie

Caffè Al Bicerin a traversat revoluții, războaie mondiale și tendințelor schimbătoare, dar a rămas mereu o locație îndrăgită în inima orașului Torino. Apropierea de Santuario della Consolata a transformat-o într-un loc de popas pentru credincioșii care ieșeau de la slujbă, iar farmecul său discret a atras, de-a lungul secolelor, scriitori, artiști și intellectuali în căutare de inspirație.

Astăzi, cafeneaua este încă administrată de aceeași familie și păstrează cu sfințenie tradițiile. Aici nu vei găsi Wi-Fi sau decoruri moderne, ci doar clinchetul discret al lingurițelor, murmurul conversațiilor și căldura reconfortantă a unei băuturi care nu s-a schimbat de peste 250 de ani.

🧭 Sfat pentru vizitatori

• Adresă: Piazza della Consolata 5, Torino.
• Program: De obicei, deschis între 8:30 și 19:30, închis miercurea.
• Ce să comandați: Desigur, clasicul bicerin, dar dacă vreți să încercați ceva nou, gustați și tortul cu alune sau zabaione.
• Când să mergeți: Dimineața este mai liniștită, după-amiaza poate fi aglomerat, mai ales în weekend.
• Sfat: Așezați-vă lângă fereastră pentru a admira piața și Santuario della Consolata – locul perfect pentru a observa trecătorii.

🌇 Impresii de final: o zi inspirată, între plimbări, povești și arome

Pe măsură ce soarele apunea încet în spatele Alpilor, iar luminile orașului începeau să pâlpâie timid pe străzile Torino-ului, ne-am surprins reflectând la ziua care tocmai se încheia — o zi ce a părut o călătorie prin timp și suflet.

De la tăcerea solemnă a Sacra di San Michele, unde legendele prind formă în piatră, la eleganța liniștită a Parcului Valentino, unde istoria se împletește cu natura, și până la farmecul intim al Caffè Al Bicerin, unde tradiția se toarnă în pahare mici — fiecare oprire ne-a oferit o aromă unică din identitatea profundă a orașului.

A fost o zi a contrastelor: înălțimi și liniște, grădini și fântâni, espresso și ciocolată. Dar, mai presus de toate, a fost o zi care ne-a reamintit de ce călătorim — nu doar pentru a vedea locuri noi, ci pentru a le simți, a le gusta și a le purta cu noi, ca povești vii.

Torino, ne-ai cucerit. Cu totul.