In fiecare an, noi trei, Georges, Anna si eu, ne organizam in asa fel incat sa mergem macar o data sa vedem activitatile de serbare a iernii, activitati oferite cu atata gratie de orasul nostru nemaipomenit. Anul acesta, insa, Georges a suferit o “interventie chirurgicala”, dupa cum s-a exprimat el (adica doctorita de familie i-a scos o alunita de pe picior si, odata incheiata cu succes interventia cu pricina, i-a pus 3 copci. Toata zgaiba asta nu este mai mare de 1 cm in lungime, dar reprezinta un motiv cat se poate de “pertinent” pentru el de a fi in “convalescenta” cateva zile cel putin).

Asa ca azi, noi doua doar, eu si Anna, am pornit curajoase catre locatia Balului Zapezii. Acesta are loc, ca in fiecare an, in Parcul Jacques-Cartier din Gatineau.

Evident, mai intai de toate, a trebuit sa dezapezim treptele de la intrare (iar a nins!) si masina, ca deh,… suntem femei puternice si cu initiativa, care nu ne dam la o parte in fata vicisitudinilor.

Ajunse la Balul Zapezii in jur de ora pranzului, am avut norocul sa gasim loc de parcare relativ usor: pe stradutele din fata Muzeului Canadian de Istorie. De obicei, este greu de gasit parcare in zona in perioada aceasta pentru ca foarte multa lume se aduna la acest festival, in ciuda faptului ca este in toiul iernii si este frig de inlemnesti afara. Azi am avut noroc: au fost numai -11 C.

La intrarea in parc, am tinut ca Anna sa se pozeze cu statuia lui Maurice Richard, un jucator de hochei profesionist foarte iubit aici. Din ce-mi aduc aminte, mi se pare ca acesta s-a remarcat pentru rapiditatea sa pe gheață si pentru forta cu care lansa pucul.

Imediat dupa ce am admirat si ne-am pozat cu statuia dlui Richard, privirile ne-au fost furate de forfoteala din jur: peste tot lume, copii de toate varstele si natiile, muzica, mancare, balamuc.

Nefiind echipate corespunzator, am renuntat (momentan numai! Revenim sigur saptamana viitoare) sa ne mai dam in spectacol pe acel derdelus.

Ne-am continuat plimbarea in parc si am admirat sculpturile in gheata, ne-am pozat catarate prin copacii din zona si am mancat niste maple taffy.

Dupa vreo ora si ceva de plimbat si inghetat pe acolo, Anna a vazut un stand unde vindeau mapple taffy – sirop gros din artar, incalzit bine pana devine lichid. Siropul fierbinte se toarna pe zapada rece in filoane de 10-15 cm. In contact cu zapada, siropul fierbinte se intareste si-l poti rula pe un betisor de acadea. De fapt, asa si este – un fel de acadea mai naturala.

Una peste alta, a fost o iesire placuta, chiar daca temperatura nu a fost chiar clementa. Trebuie iesit, totusi, din casa fiindca aici iarna e lunga si deprimanta.