Bun, sa zicem ca de cateva zile ma tot gandeam ce traznaie ma va inspira sa mai scriu aici. Este o experienta catartica, as putea spune – ma simt mult mai bine dupa ce ies, prin scris, toti dracii din mine. Precum ce am sa redau mai jos:

Ieri am lucrat de acasa. Da, am norocul sa lucrez la un departament care permite si, uneori, incurajeaza lucratul de acasa. Este, cel mai probabil, o chestie de viitor treaba asta: daca faci un job care nu necesita sa te tramblaezi in fiecare zi la un birou, de ce sa nu stai frumos acasa si sa eviti sa le revezi mutrele colegilor de serviciu?! Si ei pe a ta… Toata lumea este castigata. Unde mai pui ca, lucrand de acasa, contribui frumos la diminuarea poluarii zilnice generata de utilizarea mașinii personale, iar Greta (activista) in mod sigur iti va aplauda initiativa. Dar sa nu divaghez.

Ajung azi, din pacate, la serviciu si ce-mi vad ochii? Un ravas de la echipa de gestiune, trimis la tot departamentul, despre activitatile “efervescente” care au loc aici in legatura cu sanatatea mintala a angajatilor. Acest subiect este acum pe buzele tuturor deoarce problemele legate de sanatatea mintala afecteaza 1 din 3 oameni in Canada si este inca un subiect tabu. Mai mult, compania de telefonie Bell Canada a pornit de vreo 10 ani o campanie de sensibilizare si combatere a stigmatului legat de bolile mintale, chestie foarte laudabila dealtfel.

Cum am zis, toate bune si frumoase despre campania asta. Unde incepe sa devina sacaitoare este atunci cand numai despre asta se vorbeste in aproape toate sedintele cu personalul, cand peste tot in cladire sunt afise despre cum sa ne destresam, cum sa identificam corect si eficient momentul in care ne apropiem vertiginos de a ne pierde mintile, cum sa abordam subiectul acesta spinos cu cei apropiati, etc. Voilà niste mostre:

Eu, personal, am ajuns la saturatie. Vorba aia, ce-i prea mult strică.

Ei bine, dupa ce ca ma simt bombardata peste tot unde ma aflu – mai nou, si la radio se vorbeste ad nauseam despre asta – cu imagini si subiecte despre sanatatea mintala, vin la birou si paf! inca un email de la echipa de gestiune despre chestia asta. … Ce si-au zis, dragii de ei: “ia sa le atragem atentia inca o data, in caz ca le-a scapat, despre cum sa faca sa nu mai fie asa stresati la serviciu!” (… Ideal ar fi sa nu ne mai frece la cap cu subiectul asta, dar se pare ca nu s-au gandit si la optiunea asta atat de simpla).

Si iata ca, deschizand emailul cu pricina, numai ce-mi apar doua poze cu vreo cinci din gestionarii mei (toti trecuti de 50 de ani), unul mai frumos decat celalalt, strangand in brate niste baloane mari antistres si schimonosindu-se prosteste la camera. In dreptul uneia din imagini – un indemn incitativ: “veniti sa ne jucam impreuna!”

Derulez in jos emailul – usor derutata, trebuie sa recunosc – si paf! alta poza cu trei dintre protagonistii de mai sus. De data asta, erau undeva afara, in toiul iernii, infofoliti bine, imbratisand un copac. Literalmente.

Incep serios sa ma intreb daca nu cumva eu mi-am pierdut mintile. Poate ca asa este normal: sa strangi baloane colorate in brate si sa iei copacii in brate cand esti stresat. E posibil ca eu sa fiu aia ciudata care se minuneaza la “normalitatea” actuala…