Galleria Borghese, Palazzo Barberini, Palazzo Corsini, Castel Sant’Angelo, Galleria Spada

Ultima duminica din fiecare luna oferă romanilor, la fel ca și turiștilor, posibilitatea de a vedea gratuit toate muzeele din Roma. Partea proasta pentru turiști este ca, fiind atât de cald in aceasta perioada a anului, e cam greu sa faci mai mult de 2-3 muzee in aceeași zi. Sigur, majoritatea lor sunt localizate in centrul orașului, însă tot trebuie sa mergi pe jos in caldura și aglomerație, după ce tot in picioare ai stat preț de cel puțin 2 ore la fiecare muzeu, etc. Una peste alta, dacă ești localnic e super interesant sa faci 1-2 muzee pe luna; ca turist, însă, toată experiența este destul de grea, mai ales când ți-ai propus sa profiți de oferta și sa faci 5 muzee intr-o singura zi. Ca noi, care am vrut sa economisim in jur de 100 EUR ca preț la bilete pentru 3 persoane la 5 muzee. 🤨

Dar sa încep cu primul pe lista, Galleria Borghese:

Galeria Borghese este amplasată în interiorul uneia dintre cele mai faimoase vile din Roma, Villa Borghese.
Astăzi, Galeria Borghese este unul dintre cele mai renumite muzee din Italia și atrage milioane de vizitatori în fiecare an.

La începutul anilor 1600, familia Borghese a cumpărat un teren în partea de nord a Romei, iar, după ce aceștia au dobândit notorietate în aristocrația romană, se hotărăsc să construiască o vilă în interiorul parcului Villa Borghese. Cardinalul Scipione Borghese este cel care a reunit una dintre cele mai importante colecții de sculpturi și picturi din lume. Galeria Borghese din Roma prezintă colecția familiei Borghese, care include artă romană antică și opere de artă clasică ale marilor maeștri, precum Caravaggio, Tițian, Rafael și cea mai valoroasă colecție de statui de marmură ale lui Bernini. Încă de la început, vila a fost concepută ca un spațiu dedicat artei și culturii.

Galeria Borghese conține un total de 20 de încăperi, împărțite între parter și etajul întâi.

Decorul marelui hol al Galeriei Borghese: pe tavan este reprezentată “Gloria Romei” a pictorului Mariano Rossi. El nu este foarte cunoscut astăzi, dar în trecut era celebru și foarte solicitat. Această lucrare a fost comandată în 1774 de Marcantonio IV Borghese și este de-a dreptul impresionantă.
Una dintre cele mai cunoscute opere de artă păstrate în Galleria Borghese: statuia reprezentând-o pe Paolina Bonaparte Borghese. Sculptura este opera marelui Antonio Canova, care și-a dorit să o reprezinte pe Paulina ca o Venus învingătoare, a cărei imagine este asociată cu idealul de frumusețe.
Paolinei Borghese este “protagonista” unei săli dedicate unor importante opere de sculptură. Ea este așezată în centrul încăperii ca să poată fi admirată din toate unghiurile, așa cum și-a dorit Antonio Canova.
Tot în Galeria Borghese, urmând traseul expoziției, se mai poate admira Apollo și Daphne, o sculptură barocă realizată de Gian Lorenzo Bernini. Această sculptură dinamică descrie modul în care soarta lucrează împotriva iubirii: Apollo, lovit de o săgeată de aur se îndrăgostește de nimfa Daphne. Aceasta este însă rănită de o săgeată din plumb și se roagă să i se schimbe înfățișarea. Rugăciunile i se îndeplinesc, iar Daphne se transformă într-un arbore de dafin, chiar în timp ce Apollo se apropie de ea.
Ratto Di Proserpina (Răpirea Proserpinei), Gian Lorenzo Bernini: Sculptura prezintă mitul lui Pluto, zeul lumii subterane, care o răpește pe Proserpina de pe malul lacului Pergusa. O singură privire asupra statuii și parca simți cum tânăra fata se împotrivește capturării sale și forța zeului care o reține. Cel mai bine este surprins momentul în care Pluto își înfige mâna în coapsa Proserpinei. Atât de realistica pare scena redata de statuie încât ai senzația că nu este lucrată în marmură.
David, Gian Lorenzo Bernini: Legenda lui David și Goliat a inspirat mulți artiști și sculptori de-a lungul secolelor, însă nimeni altcineva nu a făcut-o mai bine decât Bernini, care a creat această capodoperă. Îndârjirea feței lui David, mușchii încordați și mișcarea corpului său în timp ce își întinde praștia arată dorinta lui de a-l învinge pe Goliat.
Aeneas, Anchise și Ascanius părăsind Troia, sculptură în marmură de Gian Lorenzo Bernini: Aeneas, un viteaz erou troian, părăsește cetatea sa învinsă de șiretlicul grecilor cu Calul troian, care a pus capăt unui război de zece ani. Creusa, soția lui Aeneas și mama lui Ascanius, se rătăcise în haosul Troiei asediată și incendiata. Aeneas ii striga numele pe străzi și o regăsește într-un final, rănită și pe moarte. Aceasta îi încredințează băiețelul lor, îl imploră să meargă mai departe fără ea și se stinge în timp ce el încearcă să o îmbrățișeze. Aeneas îl poartă pe umăr pe bătrânul său tată, Anchises, iar băiețelul său, Ascanius, este lângă el, aproape ascuns de ochii lumii. Bunicul, tatăl și fiul, își părăsesc astfel patria învinsă, în căutarea unui alt loc pentru a putea lua totul de la capăt. Aeneas și Ascanius vor ajunge pe coasta Italiei centrale și vor deveni strămoșii lui Romulus și Remus. Călătoria pe care o vedem începând de aici va duce la nașterea Romei (povestea aceasta este subiectul Eneidei, scrisă de poetul latin Virgiliu).
Felul în care este sculptată pielea zbârcită a bătrânului, pielea netedă a eroului și pielea durdulie a copilului redau perfect diferența de vârstă a celor trei: trecutul, prezentul și viitorul.

Picturile expuse în galeria Borghese realizate de Tiziano și Caravaggio sunt, de asemenea, foarte valoroase.

Amor sacro Amor profano (Iubire sacră și iubire profană) este una dintre cele mai faimoase picturi ale lui Tiziano din interiorul sălii Psiche, sala dedicată marilor artiști venețieni.

Printre cele mai importante picturi ale lui Caravaggio se numără David cu capul lui Goliat.

David cu capul lui Goliat, Caravaggio
Depunerea, de Raphael: Acest tablou are o poveste interesantă: Cardinalul Scipione atât a îndrăgit această pictura încât, nereușind să o cumpere, a decis să o fure direct de la mănăstirea perugiană în care era păstrată. Fiind nepotul Papei, Scipione ar fi comis mai multe ilegalități pentru a-și însuși capodoperele și a-și îmbogăți colecția personală, fiind sigur că va rămâne mereu nepedepsit.
Capodopera lui Correggio, Danae, înfățișează una dintre cele patru povești din Metamorfozele lui Ovidiu despre “Iubirile lui Jupiter”. Temându-se de împlinirea unui oracol care-i prezisese că va muri de mâna fiului lui Danae, regele Acrisios își închide fiica într-un turn înalt la care nici un muritor nu putea ajunge. Transformat în ploaie de aur, Zeus reușește însă să se strecoare până în iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danae se naște Perseu.

Palazzo Barberini

Palazzo Barberini este unul dintre cele mai frumoase palate din Roma, construit de marii arhitecți renascentiști ai orașului: Carlo Maderno, Francesco Borromini și Gian Lorenzo Bernini. Palatul, care găzduiește în prezent Galeria Națională de Artă Antică, conține o importantă colecție de picturi din secolele XIII-XVIII.
După moartea lui Maderno, începând cu anul 1629, construcția a trecut sub conducerea lui Bernini, în colaborare cu Francesco Borromini, cel care s-a ocupat de numeroase detalii constructive și decorative ale palatului.
Sala mare de la etajul principal a fost decorată între 1632 și 1639 de Pietro da Cortona cu o frescă reprezentând Triumful Providenței Divine.
Alte încăperi au fost decorate, printre alții, de Andrea Sacchi și Giovanni Francesco Romanelli.
Muzeul găzduiește, printre altele, lucrări de Filippo Lippi, Rafael, Titian, Tintoretto, El Greco, Holbein, Caravaggio, Guido Reni, Guercino.

Palazzo Barberini a fost achiziționat de cel mai important membru al familiei Barberini, Maffeo Barberini, care a fost ales Papă în 1623 cu numele de Urban al VIII-lea. Suveranul pontif a rămas în istorie nu doar pentru condamnarea lui Galileo Galilei, ci și pentru importanța sa în răspândirea stilului baroc. Acest curent artistic extravagant și creativ a depășit rapid granițele italiene și s-a răspândit în întreaga Europă.

Palazzo Corsini

Palazzo Corsini este un palat în stil baroc, celebru în Roma, construit pentru familia Corsini între 1730 și 1740, după planurile lui Ferdinando Fuga, care a renovat o veche vilă aparținând familiei Riario din secolul al XV-lea. În 1736, cardinalul florentin Neri Maria Corsini, nepotul Papei Clement al XII-lea, a achiziționat vila și terenul și a comandat actuala construcție. În timpul ocupației napoleoniene a Romei, acest palat l-a găzduit pe Joseph Bonaparte. În prezent, aici se află Galleria Nationale d’Arte Antica, cunoscută și sub numele de Galleria Corsini, și cuprinde o colecție de picturi celebre de Rubens, Van Dyck și Fra Angelico, care fac parte din arta italiană specifică perioadei secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Tot în acest palat se află și sediul Accademia dei Lincei, care a fost fondată în 1603.
Camera Verde

Galeria este mică. Atât de mică, încât se pare că uneori nu-i nimeni la casa de bilete.

Camera del Camino (Camera șemineului)
Sfântul Sebastian vindecat de îngeri, Peter Paul Rubens
Madonna of the Straw (Sfânta Fecioară Maria în iesle), Antoon van Dyck: Fecioara, cu brațul culcat pe iesle, sprijină Pruncul Iisus adormit în poala ei, acoperindu-l cu un cearșaf alb. Lucrarea este intitulată asa după paiele care se văd în iesle, care, împreună cu măgărușul, evocă tema Nașterii și face ca scena să fie mai mult decât o simplă Madonă cu Pruncul. Imaginea redata este, de fapt, îmbinată cu referințe la patimile lui Hristos: pruncul Iisus este așezat pe genunchii mamei sale, ca într-o Pietà, înfășurat într-un cearșaf alb, la fel cum va sta, vreme de trei zile, sub giulgiul mortuar.
Venus și Adonis, Jusepe de Ribera: Adonis, tânărul frumos și îndrăgit de Venus, este ucis de un mistreț în timp ce vâna. Zeița apare în scenă printr-un salt, care nu este doar un artificiu dramatic, ci reflectă mitul original. Ovidiu, în Cartea 10 din poemul Metamorfoze, povestește că Venus zbura într-un car tras de lebede, revenind în Cipru, când a auzit gemetele lui Adonis pe moarte și a coborât fulgerător din cer.
În spatele lui Adonis, se vede un câine de vânătoare, trunchiul sfărâmat al unui copac și un peisaj în culori sumbre. Trupul tânărului se evidențiază pe fondul roșu al draperiei, o aluzie la culoarea anemonei, floarea în care se va transforma sângele său.
Supliciul lui Prometeu, Salvator Rosa: Prometeu, un personaj din mitologia clasică, întins pe spate, este țintuit de o stâncă în Caucaz. Cruzimea supliciului transpare din membrele sale încordate și chipul sau contorsionat. Una din mâini este încleștată, cealaltă este larg deschisă, iar încheieturile mâinilor aproape că îi explodează. Picioarele întinse sunt amândouă încordate, iar abdomenul i-a fost sfâșiat.
Vulturul este înfățișat aici devorându-i intestinele, deși în mit este vorba de ficatul său, care se regenera în fiecare zi, toată povestea devenind astfel o tortură fără sfârșit.
Tabloul face referire la Prometeu, datorita torței care arde în colțul din dreapta jos, prin care Titanul a oferit darul focului omenirii. Vulturul, care este atribuit lui Zeus, devine instrumentul de răzbunare al acestuia.

Castel Sant’Angelo

Castelul Sant’Angelo era la origine un mausoleu construit pentru împăratul roman Hadrian, care a fost împărat al Romei între anii 117 și 138 d.Hr. De aceea, mai este cunoscut și sub numele de Mausoleul lui Hadrian, Altarul lui Hadrian, Hadrianeum sau Sepulcrum Antoninorum.

În mausoleu au fost depuse rămășițele lui Hadrian la un an după moartea sa, în anul 138 d.Hr., apoi alei soției lui, Vibia Sabina, și ale fiului său adoptiv, Lucius Aelius. Chiar dacă Hadrian a comandat construirea propriului mausoleu în anul 134 d.Hr., el nu a apucat să vadă construcția finalizată. Aceasta a fost inaugurată abia în anul 139 d.Hr. de succesorul său, Antoninus Pius.

Reconstrucție tridimensională a Mausoleului lui Hadrian (Castel Sant’Angelo) cu Podul Aelius
Mausoleul era conectat cu orașul print podul Pons Aelius, cunoscut în prezent sub numele de Ponte Sant’Angelo. Numeroasele sale statui au fost adăugate mai târziu, în timpul perioadei baroce.

Mare parte din mobilierul funerar și din decorații s-au pierdut după transformarea clădirii în fortăreață militară în 401 și includerea ulterioară a acesteia în Zidurile Aureliene de către Flavius Augustus Honorius.

Aproape tot ce se afla în interiorul mormântului s-a pierdut de-a lungul timpului. Vizigoții au împrăștiat cenușa din urne în timpul jefuirii Romei în anul 410 d.Hr. Ornamentele din bronz și piatră cu care era decorat Mausoleul lui Hadrian au fost arse de goții care au asediat Roma în anul 537 d.Hr, si care a însemnat o lovitură majoră, deoarece Roma nu mai fusese înfrântă de peste 800 de ani. Acest episod va fi un moment cheie în căderea Imperiului Roman de Vest.

Castelul Sant’Angelo a primit denumirea de azi în anul 590, în timpul epidemiei de pestă în Roma. Povestea spune ca papei Grigore cel Mare i-a apărut atunci arhanghelul Mihail, care a indicat sfârșitul epidemiei prin introducerea sabiei în teacă, sabie care simboliza mânia atotputernicului. Aceasta întâmplare a fost materializata prin statuia arhanghelului care se află în vârful clădirii.
Începând cu secolul al XIV-lea, papii au transformat această construcție în castel. De-a lungul Evului Mediu, castelul a reprezentat un refugiu pentru papi în vremuri de pericol, printr-un unui tunel care ducea de la Vatican direct la castel. Tunelul se numește Passetto di Borgo și are o lungime de aproximativ 800 de metri. A fost construit de Papa Nicolae al III-lea în anul 1277.
Pe lângă faptul că a servit drept refugiu pentru papi în timpul asediilor și a altor perioade dificile, Castelul Sant’Angelo era folosit și pentru a deține prizonieri. Unul dintre cei mai cunoscuți prizonieri închiși aici a fost Giordano Bruno, adept al teoriei universului infinit şi a multiplicităţii lumilor, care a respins astronomia tradiţională geocentrică şi a extins teoria heliocentrică a lui Copernic, potrivit căreia universul era finit. (Monumentul lui Giordano Bruno în piața Campo de’ Fiori)
Interiorul Castelului Sant’Angelo

După ce a fost dezafectat oficial ca fortăreață militară în 1901, Castel Sant’Angelo a fost restaurat și transformat într-un muzeu, unde se pot vedea și astăzi fostele celule, o colecție mare de arme medievale și o parte din reședința papală.

Galleria Spada

Palazzo Spada este un palat magnific, dar mai puțin cunoscut, care conține o colecție deosebită de artă (Galleria Spada), unde sunt expuse lucrări semnate de artiști precum Guido Reni, Titian, Guercino, Rubens, Caravaggio și Artemisia Gentileschi, pentru a numi doar câțiva.

Obiectele din aceasta colecție au fost adunate de cei doi frați, cardinalii Bernardino și Virginio din familia Spada, în secolul al XVII-lea. După ce a cumpărat clădirea, Bernardino a apelat la serviciile celebrului arhitect Francesco Borromini, care a efectuat o serie de modificări, printre care una dintre cele mai remarcabile creații ale sale: o iluzie optică masivă.

Această iluzie optică se află în curtea palatului și se compune dintr-o galerie cu coloane care duc la o statuie eroică a zeului Marte. Ceea ce a creat însă Borromini aici este, de fapt, o galerie de perspectivă forțată. Coridorul este mult mai scurt, iar sculpturile sunt mult mai mici decât par în realitate. Coridorul are o lungime de numai 8 metri, iar statuia are o înălțime de numai 60 de centimetri.
Portretul cardinalului Bernardino Spada, Guido Reni
Fresce
Madona cu pruncul, Artemisia Gentileschi

După acesta ultima galerie de arta, am zis “halt!” (că tot e plin de nemți aici), e de-ajuns pentru o singura zi. Am petrecut o zi nemaipomenită vizitând aceste muzee, chiar dacă am ajuns seara la hotel absolut terminați de oboseala. Orașul acesta este, efectiv, o bijuterie in materie de artă. Timp sa ai sa le descoperi pe toate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s