M-am trezit devreme în dimineața asta și primul lucru pe care l-am făcut a fost să admir priveliștea de la cele 28 de etaje al camerei noastre de hotel.

După care m-am uitat la videoul făcut de Anna aseară, care mai nou pozează în influensăriță aflată pentru prima oară la New York:

Da, e drăguț orașul așa de sus… E chiar foarte fotogenic. Însă dacă cobori în stradă și te înghesui cot la cot cu localnicii și miile de turiști care forfotesc aici de dimineața și până noaptea târziu, nu ai cum să ignori mizeria fizică și umană confundate laolaltă. Este probabil la fel de murdar aici ca la Roma (în vacanța noastră de anul trecut), magazinele și localnicii aruncând în stradă mormane de gunoaie zilnic.

Un lucru frapant: foarte mulți hispanici și negri în oraș, unii lucrând de dimineața și până seara, iar alții fără serviciu, drogați sau beți, umblând aiurea pe străzi. Cel mai trist este când îi vezi întinși pe jos, în fața magazinelor de lux. Atunci realizezi contrastul între săraci si bogați, care aici este evident la orice colț de stradă. Mulți dintre eu nu par a fi periculoși, putând trece pe lângă ei fără să-ți fie teamă că-ți dau cu ceva în cap. Dar sunt și unii care fie îți arunca niște priviri de om nebun, fie mormăie pe limba lor și gesticulează agresiv, cu intenția vădită să lege o conversație cu tine. 🫣 Din cauza asta, încercam să ne terminăm plimbările obiectivelor turistice înainte de căderea nopții și să fim in preajma hotelului pe cât posibil in jur de 9 seara. Foarte multe specimene ciudate adăpostește acest oraș…

Dar să trec la partea frumoasă a New Yorkului:

Central Park

Azi avem in program de vizitat această minunăție de oază de verdeață. Ne-am trezit astăzi relativ devreme și am pornit înainte de ora 9:00 sa găsim ceva de-ale gurii. Eu vroiam neaparat o cafea, așa ca ne-am oprit la un Dunkin Donuts, un fast-food american de cafea și prăjituri super calorice. Pe vremuri exista și in Canada, dar a dispărut pe la începutul anilor 2000. Acum noi avem Tim Hortons, cam tot de același calibru – adică așa și așa. Am vrut sa mergem la Starbucks, dar sucursala cea mai apropiată de noi nu avea decât cafea și sucuri, iar eu nu mai aveam chef să-mi fugăresc din nou micul dejun. Oricum, oribila cafeaua și oribil sandvișul. Dar așa e mâncarea aici, din câte văd.

Având în vedere ca ieri am exagerat cu mersul pe jos și azi ne dor nu numai oasele, dar și toți mușchii din corp, am hotărât sa fim fete deștepte și sa luam transportul în comun. Primul obiectiv turistic aflându-se la 5 km de hotel și dorind sa ne învârtim un pic și acolo, am sărit in primul autobuz în direcția respectiva. Un lucru interesant aici este ca nu poți cumpăra bilete de autobuz de la vreo gheretă pe stradă; se cumpăra numai de la metrou sau plătești cu Apple Pay. Noroc ca înainte sa venim aici mi-a picat și mie fisa sa încep sa folosesc jucăria asta; altfel ar fi trebuit sa merg la metro sa cumpăr bilete (USD$ 2,75/călătorie).

Așadar, ne-am urcat în autobuz, am scanat iPhone-ul și… nimic. Nu știu de ce, nu a funcționar. Șoferul, un domn mulatru cam sătul de turiști picați din stratosferă ca mine, ne-a făcut semn ca e ok si sa ne deplasăm fundurile undeva pe o bancheta în spate. Asta am si făcut, si a fost excelent să nu mai trebuiască sa umblăm bezmetice prin căldură de dimineață. Am ajuns la Central Park relativ în stil și la aer condiționat.

Central Park este un adevărat simbol al New York-ului, fiind unul dintre cele mai cunoscute și mai frumoase din lume. Are o suprafață de 3,41 km² – ceea ce înseamnă că ar putea cuprinde 605 terenuri de fotbal, suprafața sa fiind mai mare decât cea a principatului Monaco.

Pentru că Central Park apare atât de des în filme și emisiuni TV, deseori lumea crede că îl cunoaște bine, fără ca măcar să-l fi vizitat. Adevărul este însă că doar o mică parte din Central Park este prezentată în aceste filme și emisiuni.

Central Park are o lățime de 0.8 km și o lungime de 4 km. Astfel, ar lua cam 1,5 ore de străbătut de la un capăt la celălalt (pe lungime) în ritm alert. Dar nu e chiar așa pentru că aleile parcului coboară, șerpuiesc și ocolesc, astfel încât urci si cobori, gâfâind cu limba scoasă preț de mai multe ore până sa spui ca l-ai văzut pe tot.

La începutul anilor 1800, elita newyorkeză simțea nevoia ca orașul avea nevoie de un vast parc de recreere, asemănător cu cele din Londra și Paris. Cea mai evidentă locație propusă a fost o zonă cu sate și ferme în mare parte populate de imigranți irlandezi recent stabiliți și de afro-americani liberi. Folosindu-se de dreptul de expropriere, edilii orașului i-au evacuat pe locuitori și apoi au anunțat organizarea unui concurs de proiecte privind parcului respectiv. Au câștigat celebrul arhitect peisagist american Frederick Law Olmsted și arhitectul britanic american Calvert Vaux. Respingând dur elitele care vedeau parcul ca pe un “loc de joacă” exclusivist, Olmstead a declarat că acesta va fi “o construcție democratică de cea mai mare importanță”, destinată tuturor newyorkezilor, nu doar celor privilegiați.

Proiectat inițial în 1865 de către Calvert Vaux și Jacob Wrey Mould, Castelul Belvedere a fost conceput ca o structură fantezistă de inspirație victoriană care oferea un fundal și o priveliște minunată, fără a avea însă un scop real. Cu fațada sa impunătoare din piatră, turla mare și steagul, castelul nu era decât o atracție uimitoare în Central Park. Lucrurile s-au schimbat în 1919, când Serviciul Național de Meteorologie a început să facă măsurători din turnul castelului cu instrumente științifice care determinau viteza și direcția vântului. În plus, chiar la sud de castel, alte informații precum cantitatea de precipitații erau înregistrate și trimise la biroul de prognoză al serviciului meteorologic de la Biblioteca Națională Brookhaven din Long Island. Castelul Belvedere este folosit și astăzi în acest scop.

Denumită și “Îngerul apelor”, statuia face referire la Vindecarea slabănogului de la Scăldătoarea Betezda. Statuia de bronz de 2,4 m înfățișează un înger înaripat care atinge vârful fântânii, de unde apa țâșnește și cade în cascadă în piscina din jur. Sub ea se află patru heruvimi reprezentând Cumpătarea, Puritatea, Sănătatea și Pacea. Îngerul ține într-o mână un crin, simbolizând puritatea, iar cu cealaltă mână binecuvântează.

Pavilionul doamnelor a fost proiectat de arhitectul Jacob Wrey Mould în 1871 ca adăpost pentru călătorii cu trăsuri. La începutul anilor 1970, construcția era în ruine. În 1973, unii cetățeni îngrijorați de starea Central Park au înființat un grup numit Friends of Central Park; aceștia au strâns fonduri pentru a reconstrui și restaura întreaga structură. Acest proiect, care a precedat înființarea Central Park Conservancy, este un exemplu notabil al investițiilor preliminare ale localnicilor pentru acest parc.

The Literary Walk

Această alee largă, mărginită de două rânduri de ulmi americani, a fost creată de designerii parcului, Frederick Law Olmsted și Calvert Vaux, ca loc principal de promenadă și ca spațiu de întâlniri pentru protipendada americană.

La fel ca în multe alte zone ale parcului, vizitatorii de azi pot experimenta această alee la fel ar fi făcut-o în secolul al XIX-lea: plimbându-se, stând pe o bancă, observând oamenii, ascultând muzică, contemplând monumente și admirând copaci.

Mie mai plăcut locul acesta cel mai mult datorită frumuseții statuilor celor mai importanți scriitori americani, de o parte și de alta a aleii:

Parcul este o frumusețe. Noi nu am văzut decât vreo 10% din el, cred. Dacă ar fi să dau un sfat, e bine de venit aici intr-o lună mai puțin caldă. Am înnebunit de căldură, sete, umiditate. Cu toate astea, am văzut o groaza de localnici, mai tineri și mai bătrâni, care alergau de nebuni în parc. Spre rușinea noastră, care înjuram printre dinți ideea să venim in parc pe așa vreme … de mers la mare. 😫 La un moment dat, în timp ce gâfâiam și eram la capătul puterilor, numai ce ne depășește un el și o ea de cel puțin 80 de ani, care alergau împreună în șir indian. Ne-a cam fost rușine. 😃

Atenție mare la ciudați … pentru ca și în parc sunt peste tot.

Metropolitan Museum of Art (Muzeul Metropolitan de Artă)

Din fericire, muzeul acesta absolut minunat este lipit de Central Park. După vreo 4 km de zburdat acolo, am răsuflat ușurate să intrăm la aer condiționat. Mare izbăvire…

Muzeul Metropolitan de Artă a fost fondat în 1870 cu misiunea de a aduce arta și educația artistică publicului american. Colecția permanentă a muzeului cuprinde opere de artă din antichitatea clasică și Egiptul antic, picturi și sculpturi de la aproape toți marii maeștri europeni, precum și o vastă colecție de artă americană și modernă. Muzeul păstrează vaste colecții de artă africană, asiatică, oceanică, bizantină și islamică și găzduiește colecții enciclopedice de instrumente muzicale, costume și accesorii, precum și arme și armuri antice din întreaga lume. În galeriile sale sunt instalate mai multe interioare notabile, de la Roma secolului I până la designul american modern.

Acest muzeu este un tezaur de capodopere artistice. Este o vizită de neratat pentru iubitorii de artă. As zice ca rivalizează cu marile muzee de artă europene deoarece deține mii de opere de artă din toate epocile și pentru toate gusturile. Am făcut zeci de poze, as fi vrut sa fi avut cel puțin 3 zile la dispoziție sa vedem totul acolo pentru ca o singura vizită nu este de-ajuns. Nu am sa postez decât câteva fiindcă trebuie mers în persoană și văzut cu proprii ochi:

Sunt atâtea minunății acolo că e nevoie de mai multe vizite ca să absorbi toată frumusețea acestor opere. Anna chiar a sugerat sa mai mergem o data duminica fiindcă a fost prea frumos. Îmi place ideea ei.

Rockefeller Centre

Povestea complexului Rockefeller Center a început la sfârșitul anilor 1920, când magnatul petrolului John Davison Rockefeller se hotărăște să construiască mai multe clădiri în cartierul în care locuia, Midtown Manhattan. Terenul ales pentru construcție, pe locul primei grădini botanice din New York a lui David Hosack, aparținea Universității Columbia încă din 1814. Abandonată timp de o sută de ani, grădina a fost apoi ocupată de locuințe pentru familii nevoiașe și de clădiri din piatră brună (“brownstones“).

John Davison Rockefeller, care a inițiat proiectul, nu a reușit să-l ducă la bun sfârșit, iar lucrările au continuat după moartea sa, în 1937. Prin urmare, fiul și succesorul său, John Davison Rockefeller Junior, a fost cel care a continuat proiectul între 1929 și 1940 în calitate de unic finanțator, pe baza unui contract de închiriere pe 99 de ani semnat cu Universitatea Columbia.

Complexul a fost conceput ca un “oraș în oraș”, termen folosit de primarul New York-ului în 1939. Pentru prima dată în istoria orașelor, ideea era aceea de a construi un mare complex de clădiri care să combine birouri, magazine și spații de agrement. Criza din 1929 și Marea criză economică care au urmat au determinat dezvoltatorii să își restrângă ambițiile: nu se mai punea problema construirii unei săli de operă sau a extinderii complexului la nord de 53rd Street. Cu toate acestea, construcția complexului Rockefeller Center a reprezentat cel mai mare proiect privat al vremii sale și a oferit locuri de muncă pentru aproximativ 4 000 de muncitori newyorkezi.

Cu toate că lucrările au fost finalizate în 1939, întregul complex a fost ocupat abia în 1941. Rockefeller Center era atunci printre cele mai moderne clădiri, cu ascensoare și aer condiționat, iar amenajarea unei rețele subterane de străzi și galerii pentru pietoni a reprezentat un progres major în istoria planificării urbane. Rockefeller Plaza avea să servească drept model pentru alte proiecte urbane, cum ar fi Peachtree din Atlanta și Embarcadero din San Francisco.

Rockefeller Center a fost declarat monument istoric național din 1988 și amintește de stilul Beaux-Arts, cu o influență Art Deco în materie de decor exterior.

Ridicată în 1936, statuia lui Atlas, titanul mitologiei grecești, care poartă pe umeri bolta cerului.

Una din cele mai puțin cunoscute, dar totuși interesante porțiuni ale Centrului Rockefeller este complexul său de pasaje subterane. Această galerie conține magazine, boutique-uri și restaurante. Cele mai interesante sunt coridorul în formă de potcoavă din jurul patinoarului și cele două coridoare comerciale paralele de sub Rockefeller Plaza nr. 30. Pe timp de vreme rea, aceste pasaje reprezintă o variantă bună de a se deplasa în Rockefeller Center la adăpost de apă.

Peste 65.000 de angajați lucrează în birourile din Rockefeller Center, la care se adaugă 200.000 de vizitatori în timpul săptămânii.

New York Public Library (Stephen A. Schwarzman Building)

Clădirea Stephen A. Schwarzman face parte din rețeaua Bibliotecii Public din New York, care cuprinde 92 de locații în Bronx, Manhattan și Staten Island. Adesea denumită “sucursala principală”, această clădire de referință în stil Beaux-Arts de pe 5th Avenue și 42nd Street găzduiește colecții de cercetare de excepție în domeniul științelor umaniste și sociale.

Stephen A. Schwarzman Building este renumită pentru colecțiile sale istorice excepționale, precum și pentru angajamentul său de a oferi acces liber și egal la resursele și facilitățile sale. Aceasta găzduiește aproximativ 15 milioane de lucrări, printre care manuscrise medievale de o valoare inestimabilă, pergamente japoneze vechi, romane și poezii contemporane.

După atâta umblat azi… ne-am retras în camera hotelului unde stăm și, ca să nu mai trebuiască să fugărim cina, am mai bifat o chestie nouă mie: am comandat niște supă chinezească prin Uber Eats. Recunosc că mie îmi place să gătesc, așa ca nu mă dau în vânt după mâncarea de aici. Așa de deshidratate am fost azi, cu toată apa pe care am băut-o în timpul zilei, că tot ce vroiam era o ciorbă… sau o supă. Evident, greu de găsit la restaurante aici. Din fericire, am reușit să comand de la un restaurant chinezesc și a venit un nenea cu comanda la recepția hotelului în cam 30 minute. E foarte greu să găsești aici o zeamă care să-ți umple burta.