Am parcurs aproximativ 400 de km pe jos în iarna asta.

Dacă stau bine să îmi amintesc, întotdeauna a trebuit să îmi întrerup plimbările mele zilnice pe jos odată cu prima ninsoare la sfârșitul lunii noiembrie (uneori chiar în preajma Halloween-ului, dar asta e o altă poveste). Începând cu sfârșitul lunii octombrie, temperaturile aici încep să coboare sub 0 grade Celsius, iar acest lucru mi-a afectat întotdeauna plăcerea de a merge pe jos. Din acest motiv obișnuiam să merg să înot în timpul lunilor de iarnă aici. Spre norocul nostru, avem o piscină olimpică nu departe de casă și, de obicei, îmi procur un abonament municipal care îmi permite să înot oricât de mult doresc timp de 365 de zile pe an.

La începutul iernii trecute, însă, am vrut să-mi testez atât limitele fizice, cât și pe cele mentale și am decis să-mi continui plimbările zilnice fără a ține cont de temperaturile glaciare de afară. Ideea mea a fost să-mi obișnuiesc treptat corpul cu temperaturile scăzute și cu durata mai scurtă a zilei, pe măsură ce iarna avansa.

Zis și făcut. Principala mea temere a fost (și rămâne în continuare!) faptul că reușesc cumva să derapez în decor în fiecare iarnă. Nu știu cum mi se întâmplă, dar mereu cad pe gheață. 🤔 Și nu mai este chiar așa de distractiv, pentru că avansez în vârstă și mi-e frică să nu îmi frâng ceva și să ajung la spital, doamne ferește!

Așa că mi-am achiziționat de la magazinul meu preferat unde găsesc de toate pentru toți, adică Costco, niște bețe de drumeție din fibră de carbon foarte ușoare, cu design telescopic. Trebuie să spun că am făcut câteva cercetări înainte de a le cumpăra, deoarece intenționam să le folosesc o perioadă lungă de timp și am vrut să fie durabile. După ce am citit tone de recenzii, cele cumpărate de la Costco sunt printre cele mai bune din punct de vedere al calității și, desigur, al prețului. Le-am luat toamna trecută cu aproximativ 40 de dolari (în reducere).

Le-am folosit pe toată durata acestei ierni deoarece nu puteam să parcurg distanțe lungi cu crampoanele mele anti-gheață. Realitatea este că, deși operațiunile de deszăpezire ale orașului aici sunt într-adevăr excepționale, atunci când se merge pe străzile din cartier este posibil să găsești unele porțiuni acoperite fie de un strat subțire de zăpadă, fie de gheață, fie complet curățate. La modul practic, nu pot să mă opresc de fiecare dată să-mi scot crampoanele și apoi să le pun din nou doi pași mai încolo. Din acest motiv am optat pentru aceste bețe de drumeție și, până în ziua de azi, nu am căzut. Cel puțin, nu încă. 👍🏻

În afară de asta, am avut nevoie o pereche de bocanci de iarnă călduroși, de tip sport, pentru că este mai ușor de umblat în ei pe distanțe mai mari. Și, bineînțeles, o haină adecvată de iarnă, un fular călduros, o căciulă și niște mănuși. Fără a uita, o pereche de pantaloni de iarnă căptușiți. Spun asta din perspectiva unei persoane căreia îi este în mod constant frig; iarna, în casă, port întotdeauna un pulover gros și șosete de lână. Am o circulație proastă și îmi este în permanență frig. Așa că mi-am luat o pereche de pantaloni impermeabili, căptușiți și rezistenți la vânt pentru drumeții montane (și pentru funduri ceva mai mari 😀 ).

În rest, nu am avut nevoie de nimic altceva… în afară de bună-dispoziție. Și, bineînțeles, voința de a merge zilnic pe jos cel puțin 5 km, indiferent de situație: furtună de zăpadă, polei, viscol sau temperaturi foarte scăzute… ori toate aceste elemente în același timp.

Nu o să mint, iarna aici nu e de glumă. Cele mai dificile luni sunt, de obicei, ianuarie și februarie. Anul acesta nu a nins prea mult în noiembrie și decembrie, dar din ianuarie până în prezent am depășit deja 3,30 m de zăpadă la sol. De unde știu acest amănunt cu atâta precizie? Evident, nu am efectuat eu însămi măsurătorile. Avem însă o firmă care deszăpezește intrarea la garaj și care, în urmă cu 2 săptămâni, ne-a informat că, având în vedere cei 3,30 m de zăpadă înregistrați până acum, va trebui să plătim o sumă suplimentară dacă va continua să ningă până la sfârșitul contractului cu ei, respectiv 31 martie.

Că veni vorba, ninge din nou… În schimb, nu mai avem temperaturi extreme: azi au fost -5 C noaptea si 1-2 C ziua.

Ziua cea mai friguroasă a fost pe 4 februarie.

Ne-am cam obișnuit cu aceste condiții de trai. Nu este ușor, dar suntem rezilienți. Cuvântul de ordine în Canada – “trebuie să fim rezilienți”. 😆 Chiar dacă este frig de înlemnești, noi continuăm să muncim, copiii merg la școală, autobuzele circulă, cetățenii merg la cumpărături, tinerii joacă hochei, adulții beau bere și sapă tuneluri în zăpada să iasă din case, etc. 😀

Ceea ce vreau să spun este că, deși uneori este extrem de frig, peisajele de iarnă au ceva maiestuos. Mă felicit că nu am renunțat la ideea de a scoate nasul afară chiar și atunci când mi-a fost greu să mă urnesc din casă la 7:00 dimineața.

Totul a început de la ideea de a mai pierde în greutate, dar nu mi-a ieșit. În schimb, mi-am tonificat musculatura picioarelor, mi-am oxigenat plămânii și am reușit să-mi gestionez mai bine stresul de la birou. Este incredibil cât de bine funcționează o ieșire la plimbare dimineața. Prezența (sau chiar existența) oricărui dobitoc de coleg sau șef la birou se estompează și devine relativă după o ieșire în natură, … chiar și în condiții meteorologice ostile. Ceea ce nu-i de colo, zic eu.