Concediul nostru din acest an este puțin diferit: George a decis subit că e musai să-și viziteze mama în țară, așa că ne-a schimbat complet planurile la începutul lunii iunie. Cum eu nu simt aceeași nevoie de a merge în țară, mama și familia mea fiind pe același continent cu mine, George a plecat singur. … Și nesilit de nimeni. ;-)

Așadar, Anna și cu mine suntem acum libere ca pasările cerului să ne facem de cap la New York. De ce această destinație? Ei bine, spre rușinea mea, nu am avut ocazia să-l văd încă. Locuiesc pe acest continent de peste 31 de ani și încă nu am vizitat “orașul care nu doarme niciodată”, așa cum fredona Frank Sinatra.

Dar iată-mă, în sfârșit, în postura de a-mi vedea visul cu ochii. Și nu oricum, ci cu fiica noastră la braț.

Călătoria cu avionul între Ottawa și New York durează doar 45 de minute, un lucru extraordinar dacă nu ești pasionat de acest mijloc de transport (ca mine). Nu-mi place absolut deloc să călătoresc cu avionul. A trebuit totuși să aleg această variantă pentru a nu petrece peste 8 ore de condus în mașină de la noi de acasă.

Zborul nostru din Ottawa a fost la o oră inumană (pentru unii 🤪), adică la 6 dimineața. Deși i-am repetat de mai multe ori la ce oră trebuia să ne trezim azi, tot am avut de tras cu Anna să facă ochi și se dea jos din pat la 4:00 dimineața. Nu știu ce e cu adolescența asta și dormitul până la ore târzii… 🤨

George ne-a condus la aeroport, deoarce s-a reîntors în sânul familiei noastre cu câteva zile în urmă. A fost cam panicat fiindcă tot avea impresia ca vom ajunge in întârziere la îmbarcare. Am plecat la 5:00 din casă și la 5:25 eram deja la aeroport. Nimic nu mă trezește mai rapid decât o cursă contra cronometru când se crapă de ziuă, cu bărbatul meu la volan.

Cum am intrat la aeroport, a mers totul ca pe roate: având doar un rucsac fiecare, am trecut rapid de toate verificările uzuale. La 5:45 eram deja în fața ghișeului de îmbarcare.

Zborul in sine a fost cât se poate de ok, mai ales ca nu a durat mult. Am aterizat la Newark, un oraș la vreo 20 km de New York. De acolo am luat un autobuz care face ne-a dus la AirTrain, un serviciu de tren rapid și gratuit care face legătura între toate terminalele aeroportului. Am mers cu el vreo 4 stații, după care am ajuns la alt tren cu care am mers până in centrul New Yorkului, la stația Pennsylvania. Toată aventura a fost interesantă, dar cred ca la plecare spre casa vom lua un taxi. Avem din nou un zbor destul de matinal.

Suntem cazate la un hotel foarte aproape de toate obiectivele turistice din centrul orasului. Adică, la două străzi de Madison Square Park și de Flatiron Building. De asemenea, ne aflăm la aproximativ 1,6 km de High Line, Chelsea Market, Times Square și Greenwich Village. O mulțime de restaurante, baruri, muzee și magazine sunt, de asemenea, la mică distanță de mers pe jos de la ușa hotelului nostru.

Recunosc că sunt genul care citește și se documentează foarte mult înainte de a rezerva vreun hotel. Asta pentru ca îmi place să planific din timp majoritatea lucrurilor din viața mea. În contextul vacanțelor, nu doar locația este importantă pentru mine, ci și curățenia hotelului. Nu-mi place să dorm în locuri dubioase; aș prefera mai degrabă să stau acasă decât să trec prin astfel de șocuri. Nu este o chestiune de snobism, ci de intoleranță față de mizerie. Aici unde suntem cazate este super curat și civilizat.

Câteva cuvinte despre prețurile de aici: ca peste tot, prețurile au luat-o razna și în SUA. O cameră la hotelul la care stăm noi costă 353 CAD $/noapte de dolari canadieni/noapte. Și, peste câteva zile, prețul sare la 445 CAD $/noapte. Și nu este vorba de lux și opulență, să nu mă înțelegeți greșit: doar 1 pat kingsize, un duș, 2 noptiere și un televizor. Din fericire, sunt înscrisă în programul de loialitate Hilton și mi-au oferit câteva reduceri. Ca să nu mai vorbesc de prețurile restaurantelor, intratul la muzee, diferite activitați, etc. Totul este nejustificat de scump. De aceea, 5 nopți petrecute la New York sunt suficiente pentru moment.

Flatiron Building

După cum am spus, suntem la o aruncătură de băț de Flatiron Building.

Forma sa caracteristică triunghiulară, proiectată de arhitectul Daniel Burnham din Chicago și construită în 1902, avea ca scop să completeze un teren în colț situat la intersecția dintre Fifth Avenue și Broadway. Clădirea era destinată să servească ca sediu de birouri pentru George A. Fuller Company, o importantă firmă de construcții din Chicago. Acesta este motivul pentru care clădirea s-a numit initial “The Fuller Building”. Compania Fuller s-a mutat din această clădire în 1929, motiv pentru care, ani de zile, zona din jurul clădirii a rămas relativ pustie. Începând cu sfârșitul anilor 1990, însă, notorietatea clădirii a contribuit la transformarea cartierului într-o destinație de top pentru restaurante de lux, cumpărături și obiective turistice. În prezent, Flatiron Building găzduiește în principal edituri, dar și câteva magazine la parter.

La cele 22 de etaje și 93 de metri, Flatiron nu a fost niciodată cea mai înaltă clădire din oraș, dar a fost întotdeauna una dintre cele mai spectaculoase. Popularitatea sa în rândul fotografilor și artiștilor a transformat-o într-un simbol al New York-ului pentru mai bine de un secol.

Construită pe o structură din oțel, Flatiron Building a fost proiectată în stilul arhitectural Beaux-Arts, cu influențe renascentiste franceze și italiene. Având forma unui triunghi dreptunghic perfect, aceasta măsoară doar doi metri lungime la capătul cel mai îngust – așa cum se vede în imaginea de mai jos.

Un fapt interesant este că nu existau toalete pentru femei în clădirea originală. Da, incredibil, dar adevărat. Când edificiul a fost inaugurat, locatarele erau dezavantajate, deoarece arhitecții nu prevăzutseră toalete pentru ele. Administrația clădirii a fost nevoită să desemneze toalete pentru bărbați și femei la etaje alternative, situație care continuă și astăzi.

Mai mult, în timpul construcției, locuitorii se temeau că imobilul se va prăbuși. La momentul construirii clădirii Flatiron, newyorkezii erau puțin familiarizați cu structurile din oțel. Subțirimea clădirii a contribuit, de asemenea, la frica cetățenilor, aceștia temându-se că s-ar putea prăbuși. Ca să nu mai menționez că Flatiron Building a fost construită în scurt timp: imediat ce fundația a fost construită, etajele au fost ridicate în ritm de un etaj pe săptămână. Și odată ce a fost realizată structura de oțel, a fost nevoie de doar patru luni pentru a finaliza clădirea (iunie 1902).

Dacă locuiai sau lucrai la unul dintre ultimele etaje ale Flatiron Building înainte de anii ’40, erai ghinionist de-a dreptul: lifturile originale funcționau pe baza unui sistem hidraulic, adică urcau și coborau cu ajutorul presiunii apei. Acest sistem este mult mai lent decât ascensoarele pe care le cunoaștem astăzi: se spune că, dacă te urcai în liftul din hol și voiai să ajungi la ultimul etaj, toata tevatura putea dura până la 10 minute.

Clădirea a fost închiriată timp de mai multe decenii de o editură numită Macmillan. Aceștia au făcut câteva mici reparații și renovări, dar clădirea nu a cunoscut schimbări majore și încet s-a deteriorat. De asemenea, nu dispune de aer condiționat central și folosește un sistem de încălzire desuet, cu radiatoare din fontă.
Așadar, deși clădirea este un punct de atracție deosebit, se pare că timpul în interior a stat în loc.

Empire state Building

A fost ridicată în cadrul unei “întreceri” pentru a construi cea mai înaltă clădire din lume. La sfârșitul anilor 1920, când economia New York-ului a cunoscut o creștere economică fără precedent, antreprenorii erau într-o cursă nebună pentru a construi cel mai mare zgârie-nori din lume. Principala competiție era între clădirea Bank of Manhattan de pe Wall Street și Chrysler Building, o construcție Art Deco sofisticată, concepută de magnatul auto Walter Chrysler pe post de ““monument to me” (monument dedicat mie). Ambele clădiri încercau să se întreacă una pe cealaltă adăugându-și mai multe etaje la proiectul lor; cursa a devenit și mai acerbă în august 1929, când directorul companiei General Motors, John J. Raskob, și fostul guvernator al New York-ului, Al Smith, au prezentat planurile pentru Empire State Building. După ce a aflat că Empire State va avea o înălțime de 304.8 metri, Chrysler și-a schimbat planurile încă o dată și a adăugat o turlă din oțel în vârful zgârie-norilor său. În urma acestei adăugiri, Chrysler Building a fost înălțat la o înălțime record de 318.9 de metri. Din nefericire pentru Chrysler, Raskob și Smith au revenit cu un proiect și mai înalt pentru Empire State Building: odată finalizată, în 1931, gigantica clădire se înălța la 444.09 de metri deasupra bulevardelor din Midtown Manhattan. Avea să rămână cea mai înaltă clădire din lume timp încă aproape 40 de ani, până la finalizarea primului turn World Trade Center în 1970.

În ciuda dimensiunii uriașe a proiectului, conceperea, planificarea și construcția Empire State Building nu au necesitat decât 20 de luni de la început până la sfârșitul lucrărilor. 3.400 de oameni care lucrau zilnic au asamblat structura scheletului într-un ritm record de patru etaje și jumătate pe săptămână – atât de rapid încât primele 30 de etaje au fost terminate înainte ca anumite detalii ale parterului să fie finalizate. Empire State Building a fost finalizată în cele din urmă înainte de termen și cu un buget mai mic decât cel prevăzut, cu prețul unor pierderi de vieți omenești: cel puțin cinci muncitori au fost uciși în timpul lucrărilor de construcție.

Cu siguranță cel mai inedit aspect al Empire State Building este legat de turnul său de 60 de metri. Crezând că viitorul urma să fie călătoria transatlantică cu dirijabile, proprietarii clădirii au construit inițial turnul ca punct de ancoraj pentru acest mijloc de transport.

Ideea era ca dirijabilele să se deplaseze de-a lungul clădirii și să se prindă de un dispozitiv de tractare. Pasagerii urmau să iasă printr-o pasarelă exterioară, să se înregistreze la un birou vamal și să poată ajunge pe străzile din Manhattan în doar 7 minute. Cu toate că proiectul a stârnit entuziasm la început, viteza mare a vântului în apropierea acoperișului clădirii s-a dovedit a fi aproape imposibil de gestionat pentru piloți. Unica “aterizare” a avut loc în septembrie 1931, când un mic dirijabil s-a ancorat de vârful turnului pentru câteva minute. Două săptămâni mai târziu, un dirijabil Goodyear a azvârlit un teanc de ziare de pe acoperiș, ca parte a unei manevre publicitare, însă planul dirijabilului a fost abandonat la scurt timp după aceea.

Alte amănunte interesante pe care le-am aflat: un bombardier B-25 s-a izbit de Empire State Building în 1945 (impactul a declanșat o explozie puternică și a provocat moartea a 14 persoane), iar o femeie a supraviețuit unei căderi de 75 de etaje într-unul dintre lifturile clădirii – tot ca urmare a prăbușirii bombardierului în 1945, mai multe fragmente din motorul avionului B-25 au făcut o breșă în clădire, o parte fiind proiectate în casa liftului. Cablurile a două cabine au fost secționate, printre care și cea în care se afla o liftieră în vârstă de 19 ani, pe nume Betty Lou Oliver. Liftul s-a precipitat de la etajul 75, prăbușindu-se cu mare viteza la subsol. Din fericire pentru tânăra fată, la baza casei liftului se adunaseră mai mult de 300 de metri de cablu de lift tăiat, amortizând lovitura. Căderea este posibil să fi fost încetinită și de presiunea aerului comprimat generată de coborârea rapidă a casei liftului. În ciuda faptului că a suferit răni grave, inclusiv fracturi la nivelul gâtului și al spatelui, tânăra fată a supraviețuit.

St. Patrick’s Cathedral

Catedrala Saint Patrick din New York este o catedrală catolică din districtul Midtown Manhattan, situată chiar vizavi de Rockefeller Center. Este reședința arhiepiscopului orașului New York, dar și parohie.

Catedrala Sfântul Patrick a fost proiectată de James Renwick, un arhitect american din secolul al XIX-lea. Renwick a vizitat Europa înainte de a-și începe lucrările de proiectare pentru a studia cele mai mari catedrale și, ca urmare, Catedrala Sfântul Patrick are multe în comun ca stil și detalii cu catedralele franceze și cu Domul din Köln.

Catedrala a fost construită începând cu 1858 pentru a găzdui Arhiepiscopia din New York în continuă creștere și pentru a înlocui Catedrala Veche a Sf Patrick. Construcția Catedralei Sfântul Patrick a fost întreruptă de Războiul Civil American (1861 – 1865), drept pentru care ea nu a putut fi finalizată așa cum era prevăzut.

Una dintre consecințele faptului că acum catedrala este înconjurată de zgârie-norii Manhattan-ului, lucru care nu ar fi putut fi prevăzut la momentul construcției ei, este că interiorul este destul de întunecat, cu toate că generații succesive de credincioși i-au adăugat zeci de vitralii.

Povestea catedralei St. Patrick din New York reflectă povestea orașului în sine: a fost ridicată din dorința de a afirma progresul toleranței și libertății religioase a New York-ului. Catedrala a fost construită în spiritul democrației, fiind plătită în parte prin donații de la mii de imigranți săraci, precum și prin contribuții de la 103 dintre cei mai proeminenți locuitori ai orașului, care au donat fiecare câte 1.000 de dolari. Ea este o mărturie a faptului că nicio generație nu construiește singură o catedrală, sau orice monument care să dăinuie peste secole, ci este asemenea unei conversații continue care leagă generații întregi.

Grand Central Terminal

Grand Central Terminal, situat pe 42nd Street în Midtown Manhattan, este poate la fel de cunoscut pentru arhitectura sa frumoasă, dar și pentru faptul că este un important nod feroviar.

Deschis pentru prima dată sub numele de Grand Central Depot în 1871, terminalul era destul de mic inițial ca suprafață. Dar, în urma unei serii de renovări majore de-a lungul deceniilor, a ajuns să acopere peste 83.000 de metri pătrați și mai mult de 60 de căi ferate – precum și o mică galerie subterană.

Grand Central Terminal (denumit în mod obișnuit Grand Central Station sau pur și simplu Grand Central) este o stație de trenurile de călători, de tranzit rapid interurban. Este una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume, cu aproximativ 22 de milioane de vizitatori pe an. Grand Central este, de asemenea, una dintre cele mai aglomerate gări din lume care deservește aproape 200.000 de pasageri care fac naveta în New York în fiecare zi.

Grand Central Terminal a fost inaugurat la 2 februarie 1913, pe locul fostei stații Grand Central Station (construită de Cornelius Vanderbilt pentru compania sa de căi ferate New York Central Railroad). Gara a înlocuit o clădire și mai veche, Grand Central Depot, care a fost inaugurată în 1871.

Ceasul de 4 metri montat pe fațada clădirii Grand Central conține cel mai mare exemplar realizat din sticlă Tiffany din lume. Acesta este încadrat de un grup de sculpturi intitulat “Glory of Commerce”, ce include reprezentări ale lui Minerva, Hercule și Mercur.

Unul dintre principalele motive pentru care Grand Central Terminal este atât de emblematic și cunoscut se datorează faptului că multe producții cinematografice și de televiziune au inclus scene filmate la Grand Central Terminal. Printre cele mai cunoscute filme în care a apărut se numără “Carlito’s Way” (1993), “Armageddon” (1998), “Men in Black II” (2002), “I Am Legend” (2007) și “The Avengers” (2012).

Eataly

Acesta este un loc excepțional, cu mâncare, vin și produse italienești, situat într-o mare hală comercială, de unde se pot cumpăra atât alimente și produse “crude / nepreparate”, cât și produse gătite în diferitele bufeturi sau restaurante din cadrul pieței. Totul este proaspăt și foarte gustos. Nu este deloc ieftin, dar merită!

Au două locații în New York, una aproape de Flat Iron Building și una la ultimul etaj al centrului comercial Westfield, aproape de zona World Trade Centre.

Însă cea mai cea chestie pe care am gustat-o azi a fost o înghețată la Anita Gelato.