Montserrat

[Am patit un carambol cu postul acesta si, inainte sa dispara cu desavarsire, am reusit sa-l salvez. A fost postat ipe 29 iunie 2018.

Din pacate, am inca probleme cu pozele… Insa si pe acestea le am salvate undeva pe computerul de acasa. Asta este… tehnica ma omoara].

Ieri am fost “în pelerinaj” la Montserrat. La o distanta de 60 de kilometri nord-vest de Barcelona, pe o intindere plana, se inalta “muntele sfant” al Cataloniei – Montserrat, simbol al libertatii si identitatii nationale a catalanilor. Piscurile muntelui par ca niste zimți uriasi din piatra, rezultate in urma eroziunii, de unde și numele (<em>serrat </em>însemnând zimțat).

Plăcând de la hotel, am luat metroul pana in Plaza Espana și, de acolo, trenul Renfe pana la baza muntelui. In continuare, ne-am urcat intr-un alt tren mai mic (<em>la cremaliera) </em>care ne-a lăsat in fata Mănăstirii Montserrat. Toată afacerea asta este destul de piperată la preț, dar ce mai contează când vii de la asemenea distanță?! Trebuie văzută fiindcă merita.

Discutasem cu George de cu seara sa ne oprim, înainte de a purcede spre Montserrat, sa luam câteva sticle cu apa, niște sandwich-uri, etc. ca sa evitam sa plătim acolo prețurile “de Mânăstire”. Ideea este ca eu m-am pregătit din timp pentru vacanța asta, am citit cât am putut, m-am informat și cam știu la ce sa ma aștept, unde merg și ce am de făcut sau văzut. Evident, al meu nu a făcut toate astea pentru ca el este de principiul ca prea multă pregătire strica tot gustul de aventura. Cu alte cuvinte, îl plictisesc cu stilul meu metodic, care încearcă sa prevadă și sa controleze orice variabile posibile.

Bun, deci crezând totuși, in naivitatea mea ca ne-am înțeles cum sta treaba, îi repet, a nu știu câta oară sa ne oprim la unul din nenumăratele <em>mercado</em> de pe drum sa luam apa și de-ale gurii… El, nu și nu; cică sa luam întâi biletele de tren.

Ajungem la punctul unde se cumpara biletele de tren: in dreapta un oficiu cu doi amețiți înăuntru și coada de turiști; in stânga – niște automate de unde poți cumpara singur biletele. Nu știu de care, dar scria Montserrat pe automatele cu pricina.

Eu, mai prevăzătoare, ma îndrept către cei doi amețiți care ofereau informații la ghișeu. Anna o ia și ea pe arătura către un afiș in mijlocul stației de metro care arăta Monserratul. Iar George se îndreaptă năvalnic către ghișeele automate ca, deh, lui nu-i trebuiesc prea multe explicații. S-a născut învățat și le știe pe toate.

Ma apuca pandaliile și zbier la ei. Vin amândoi la mine, încruntați și vizibil frustrați ca nu-i las sa-și facă de cap fiecare cum vrea. Ii plantez la coada pentru informații pentru ca eu am citit și știu ca sunt mai multe moduri de a ajunge la Montserrat și, ideal ar fi sa ne decidem înainte pe care drum apucam.

Ajunși in fata, ghidul ne explica detaliile. Alegem cremaliera, plătim și, repet celor doi turbați, încă o data, ca trebuie sa luam apa și mâncare.

O clipa mai târziu, ghidul, neavând ce face, tine sa precizeze ca trenul către Montserrat este in stație și ca pleacă in doua minute.

Mare greșeală… Al meu o ia la goana pe scări in jos, Anna după el. Degeaba… Deja mi se perindau scenarii înaintea ochilor cu ăștia doi chibitand de foame și de sete acolo, pe munte. Ma abțin sa nu zic ceva de dulce lui bărbate-meu și merg după ei. El o urcase deja pe Anna in tren și tinea de uși sa ajung și eu înainte sa plece din stație. Ma trage de mâna și ma împinge ca pe un sac de cartofi înăuntru. Nu mai reușesc sa ma abțin și-i zic una sa-l doară. Rade de mine ca m-au apucat nervii. 😤

In tren, plin de lume. Nu găsim loc sa stam jos. Evident ca știam cât durează drumul (50 min… sa stai in picioare, la înghesuiala) și evident ca l-am bătut la cap cel puțin 10 min ca este de-a dreptul incredibil: ii spune unul sa fuga și el fuge. Nu contează in ce direcție, el fuge. Îl întreb dacă, in eventualitatea ca ii spunea ăla sa sara pe fereastra, el ar fi sărit?!… Se uita la mine si rade ca nebunul. 😤

In fine, reușesc sa ma calmez. La una din stații câțiva călători coboară și reușim sa găsim locuri sa stam jos. Peisajele sunt superbe și ma ajuta sa uit de toate scenariile apocaliptice care implica apa si provizii.

<img class=”alignnone wp-image-133 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3325.jpg&#8221; width=”3264″ height=”3264″ />

<img class=”alignnone wp-image-132 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3329.jpg&#8221; width=”1200″ height=”800″ />

După cele 50 de min de drum, ajungem la destinatie. Adică înainte sa luam cremaliera.

<img class=”alignnone size-full wp-image-135″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3330.jpg&#8221; width=”290″ height=”174″ />

Anna vrea la baie; George găsește un distribuitor de sticle cu apa și cumpara vreo 4 bucăți. 2,50 euro pentru 500 ml bucata. “Pai, dacă asta e prețul…?!”, zice dumnealui. Ma uit la el cu o privire care spune multe… 😡

În fine, ne urcam in cremaliera și purcedem către ultima etapa a drumului. Noroc cu peisajele, cum am mai zis…

<img class=”alignnone wp-image-137 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3326.jpg&#8221; width=”674″ height=”446″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-138″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3201.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ /><img class=”alignnone wp-image-139 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3203.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

Ajunși acolo ne îndreptam către intrarea la Mânăstire. Iarăși, coada la intrare. E de stat cel puțin o ora înainte sa putem intra. Ma așez rezilientă la coada, cei doi turbați alergând fiecare in legea lui și minunandu-se de ce frumuseți văd acolo.

<img class=”alignnone wp-image-140 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3204.jpg&#8221; width=”854″ height=”640″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-141″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3206.jpg&#8221; width=”640″ height=”668″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-142″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3210.jpg&#8221; width=”3024″ height=”4032″ />

La un moment dat dispar amândoi. Îmi zic in gând ca voi avea măcar 10 min de liniște pana se întorc sa ma bată iar la cap cu fel de fel de chestii.

10 minute se fac 20… 30… 40 de minute și ei nu mai vin. Între timp, am avansat la coada. Ma tot uit după ei, ma întorc, ma fățâi sa-i zăresc pe undeva. Doi francezi libidinoși, la vreo 50 de ani, în spatele meu comentează ca ce am de ma tot întorc sa ma uit. Îi trimit in origine in gând. Vezi, de asta e bine sa știi mai multe limbi: înțelegi ce comentează alte specimene. 😁

După aproape o ora de stat singura la coada, exasperata, le zic celor doi libidinosi sa-mi țină locul ca ma duc sa-l găsesc pe bărbate-meu sa-l iau la palme. Aia zic Ok; probabil ma încadrasera deja la categoria dusa cu capul.

Nu fac 10 pași ca cei doi turbați apar dintr-o ușa laterala, discutand înflăcărați și comentând in șoaptă intr-una. Zbier la ei unde naiba fuseseră. El surprins : “ce ai, Anca?! Am fost sa vizitam mănăstirea. Am intrat cu Anna in niște locuri interzise publicului și am văzut sarcofage ale unor preoți și cavaleri feudali înmormântați in cripta aici”. Amândoi nu mai pridideau cu detaliile. Ma întorc plina de draci la coada, ei după mine.

Cei doi francezi se luaseră la păruiala, între timp, cu o asiatica de vârsta a doua care, cu un tupeu extraordinar, se băgase la rând in locul meu. Intr-o engleza cu accent <em>français de France</em> zbierau la aia sa treaca și ea la coada ca toată lumea. Aia, in schimb, făcea pe proasta ca a fost o eroare, a crezut ca acolo începea coada la intrare. Cu toți dracii pe care-i aveam pe al meu, m-a bufnit rasul când unul dintre francezi i-a răspuns asiaticei: “I don’t care!” cu același accent nemaipomenit francez. 😆

Evident, George a intrat apoi cu ei in vorba, i-a întrebat de unde sunt, cât stau in Barcelona, ce au văzut și ce lapte au supt de la mămicile lor. Pentru alte 30 min a trebuit sa ascult conversatia lui cu ei și replicile lor pline de uimire când au aflat ca suntem romani, dar ca ne descurcam foarte bine in franceza. Și in engleza. Și in patagoneza. De parca romanii sunt toți niște tampiti. 😩 Tare-i detest pe francezi…

Am reușit, intr-un final, sa intram in biserica. Tocmai la intrare am aflat ca, de fapt, am stat atâta timp la coada sa o vedem pe “La Moreneta”, o statuie a Maicii Domnului, cunoscuta sub denumirea de “Madona Neagra”. Aceasta este o sculptura reprezentand-o pe Fecioara Maria cu Pruncul in brate. Pelerini vin sa o vadă și sa i se închine pentru ca se spune ca face miracole și vindecări. Unul din miracole fiind acela ca ajuta femeile sa rămână însărcinate. 🙄😳

La faza asta am zis “halt”, ne întoarcem. E tot ce-mi lipsește, vorba aia. George și Anna nu și nu, e musai sa o vedem. Unul din francezi adauga, zâmbind șăgalnic, ca trebuie sa atingem icoana ca sa se întâmple miracolul. 😬 Al naibii stricat!…

George ma împinge sus pe scări și zice sa tac din gura ca suntem deja in Mânăstire și nu putem vorbi decât in șoaptă sau, și mai bine, deloc. 😠

<img class=”alignnone size-full wp-image-144″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3234.jpg&#8221; width=”3024″ height=”4032″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-143″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3233.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

<img class=”alignnone wp-image-145 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3232.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

Ajunși in fata icoanei, înțeleg subit de cea durat atât de mult sa o vedem: fiecare personaj pelerin sta, se închina, se roagă și o atinge. Unii stau mai mult, alții mai puțin. In funcție de cerințe și doleanțe. 😉

Ma apropii de altar: este un spațiu destul de îngust, statuia Fecioarei șezând cu Pruncul Sfânt în brațe, este protejată de un cilindru de sticlă incasabilă. Doar mâna dreaptă ținând o sferă ce simbolizează protecția Fecioarei asupra întregii lumi, este scoasă de sub cilindrul de sticlă și oferă pelerinului prilejul de a-și manifesta venerația, prin atingere directă. La rândul Lui, micul Iisus ține într-o mână un con de pin, simbolul vieții și fecundității perpetue, iar cu cealaltă mână binecuvintează pelerinii.

<img class=”alignnone wp-image-146 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3238.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

Dau sa ma închin, Anna și George insista sa ating icoana. Eu nu și nu. Am deja copil, nu-mi mai trebuie altul. Ar fi culmea, vorba aia… Îmi țin amândouă mâinile la spate, însă George insista sa ating icoana. Cu atâta lume in spate care așteaptă, n-am încotro si pun mâna pe ea. Sper sa nu am vreo surpriza mai incolo. 😆

Anna o atinge și ea. Cică pentru sănătate. 🤓

<img class=”alignnone size-full wp-image-161″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3239-1.jpg&#8221; width=”640″ height=”852″ />

Ieșim din altar. 5 pași mai incolo, Anna îmi sopteste ca o doare burta. Panichez, încep sa ma gândesc unde sa merg cu ea sa găsim o toaleta ceva… La care ea, nonșalantă: “nu, mama! Ma doare pentru ca am un bebe in burta deja”. Și începe sa râdă ca o împielițată. 😝

George, care auzise conversația, se uita îngrozit la noi doua. “Ați înnebunit complet”, pică verdictul lui.

Intram in alte sali laterale, o mică Capela frumos decorată cu vitralii superbe și sculpturi.

<img class=”alignnone size-full wp-image-149″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3246.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-150″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3245.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ /><img class=”alignnone wp-image-151 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3247.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

George se închina evlavios la o statuie a Sfântului Gheorghe care-l răpune pe balaur.

<img class=”alignnone size-full wp-image-152″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3242.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

Odată bifata și La Moreneta, le spun celor doi ca e cazul sa mâncam ceva. De mai bine de 20 de ore nu băusem decât apa. Mănăstirea este dotata cu un restaurant, spre care ne îndreptam extenuați.

La intrare – lista cu meniul și prețurile. In alte condiții as fi făcut un atac de apoplexie, dar fiind prea obosita și leșinata de foame, m-am uitat cu aceeași privire care spune tot la soțul meu. 😤 35 euro de persoana. De înmulțit cu 3… Mâncarea pe o săptămâna in Canada.

Ne așezăm la masa și chelnerul ne aduce meniul. Atunci vedem ca mai au și alte chestii pe lista, ceva mai ieftine, iar pentru copii pana in 10 ani costa doar 10 euro. Ii mulțumesc cu evlavie icoanei pe care tocmai am atins-o.

Comandam Annei meniul de copii, George vrea caracatița prăjită in tigaie, iar eu comand o paella, mâncarea naționala aici.

<img class=”alignnone size-full wp-image-148″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3252.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

Meniul pentru copii este mai bine porționat și mai variat decât cel de adulti. Plus ca e mai gustos.

Farfuria lui George vine cu un picior anchilozat de caracatița, sau mai bine zis, o bucata din piciorul unei caracatițe bătrâne. Și o lingura de piure. Una singura. Plus niște desene rupestre făcute dintr-un sos de ceva greu de identificat.

George e dezamăgit profund. Eu jubilez. Sa simtă ca-l doare. I-am zis sa luam mâncare din oraș, nu?!

Odată “ghiftuiți”, pornim din nou pe coclauri. Luam funicularul vreo 300 m in sus, după care continuam pe jos pana la o chilie părăsită in vârf de munte.

<img class=”alignnone size-full wp-image-153″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3256.jpg&#8221; width=”884″ height=”640″ /><img class=”alignnone wp-image-160 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3258.jpg&#8221; width=”3024″ height=”4032″ /><img class=”alignnone wp-image-156 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3259.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ /><img class=”alignnone wp-image-155 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3260.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ /><img class=”alignnone wp-image-158 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3261.jpg&#8221; width=”886″ height=”640″ /><img class=”alignnone wp-image-157 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3266.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-154″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3276.jpg&#8221; width=”852″ height=”640″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-159″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3279.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

Caldura, soare, adia un pic și vântul, iar muntele a fost magnific.

<img class=”alignnone wp-image-162 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3290.jpg&#8221; width=”4032″ height=”3024″ />

Ajungem la chilia părăsită. Se pare ca versiunea originala ar fi fost construită acum 700 de ani de un călugăr sihastru, nu mai știu cum îl chema.

<img class=”alignnone wp-image-163 size-full” src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3272.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ /><img class=”alignnone size-full wp-image-164″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3283.jpg&#8221; width=”640″ height=”854″ />

Oare cu ce s-o fi hrănit călugărul ăla acolo, in vârf de munte?!… Ca nici muște nu am văzut la acea altitudine. Doar niște șopârle pricăjite care stăteau la soare pe niște stânci. Nici apa nu am văzut pe nicăieri. Se pare ca ar fi trăit așa vreo 70 de ani. E de-a dreptul socant sa te gândești ca cineva, in mod deliberat, alege sa se retragă complet de lume și sa trăiască in pustietate. Trebuie sa fii complet exaltat sa faci așa ceva, părerea mea. 🤔

In fine, după ce am explorat zona cât de cât, ne-am întors la funicular, după care am pornit, tot per pedes, pe drumul de întoarcere la Mânăstire. Extrem de abrupt, dar care ne-a luat numai vreo 40 min.

Apoi am făcut drumul înapoi la Barcelona cu trenul. Pe cât de exuberanți au fost cei doi turbați la ducere, pe atât de leșinați au fost la întoarcere.

<img class=”alignnone size-full wp-image-165″ src=”https://worldfamilytravelro.files.wordpress.com/2018/06/img_3302.jpg&#8221; />

Măcar așa au tăcut din gura și am putut și eu sa-mi aud gândurile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s