Nu știu ce ne-a venit, dar vara asta ne-am propus Turul Franței… în versiune scenică, nu sportivă.

Am luat biletele acum vreo două luni, dar n-am avut deloc timp să mă ocup de traseu, cum fac de obicei. Serviciul a fost atât de solicitant încât n-am mai avut energie pentru nimic. Așa că George a construit traseul anul acesta — o schimbare neașteptată, dar binevenită.

Ne-am urcat bagajele în avion și, după aproximativ 6 ore de zbor din Ottawa, am ajuns la Paris, pe aeroportul Charles de Gaulle. Am menționat și înainte cât de calm și civilizat este aeroportul nostru din capitala Canadei; contrastul cu agitația pariziană este izbitor. Probabil contribuie și oboseala noastră, dar forfota de aici nu are nimic în comun cu liniștea de la Ottawa. Va trebui să ne adaptăm, pentru că timp de o lună acesta va fi ritmul nostru.

Cazarea — începutul coșmarului

Am închiriat un apartament în regim hotelier prin booking.com, dar partea mai puțin simpatică e că proprietarii nu deschid accesul înainte de ora 16. Le-am explicat frumos că suntem în aeroport de la 6 dimineața și că nu putem hoinări ore întregi pe-afară cu bagajele după noi. Până la urmă i-am convins — cu încă 30 de euro, desigur — să ne lase să intrăm la 13:00. Prima impresie? Să zicem… nu tocmai strălucită.

Într-un final am ajuns la destinație. Din păcate, apartamentul închiriat e un coșmar. Arată de parcă am fi ajuns într-o țară din lumea a treia, deși, ce‑i drept, paturile sunt curate și confortabile.

În rest… dezastru. Într-una dintre băi curge apă din tavan, o chiuvetă este complet înfundată și nu se scurge deloc, iar peste tot miroase puternic a canal. Nici nu mai pomenesc cum arată clădirea: scările sunt murdare, înguste, miros a mizerie și gunoaie, pline de pânze de păianjen. Le rêve, quoi…

Nu știu care sunt standardele aici, în Paris, dar din punctul meu de vedere un duș și o chiuvetă funcționale reprezintă minimul absolut pentru orice cazare. Am plătit peste 4.000$ pentru acest sejur de 8 zile la Paris ca să stăm în asemenea condiții… 😤

Problema este că atunci când nu ești de‑al locului și vii pentru prima oară aici, te bazezi pe recenziile de pe Booking.com. Însă este deja a doua oară când ajungem într-o locație care nu seamănă deloc cu ceea ce apare în descriere și în comentarii. Se exagerează sau se minte fără rușine — turiștii scriu că e curat, că apartamentul arată bine, că totul e în regulă. Apoi ajungi aici și realitatea te lovește din plin: mizerie, praf, gunoaie… Iar afară, ca să fie tabloul complet, terasele și restaurantele sunt pline de tot felul de personaje care fumează și-și beau mințile ore în șir. Nu e de mirare că peste tot arată de parcă suntem undeva în Magreb.

Acum încerc să văd dacă putem pleca de aici și să ne recuperăm banii. Sper să găsim altceva. Chiar nu aveam nevoie de o asemenea experiență din prima zi.

Descoperirea (târzie) a cartierului

În timp ce notam toate impresiile astea aici, mi‑a trecut prin minte să verific ce spune inteligența artificială despre zona în care stăm noi, în arondismentul 20. Nu știu de ce nu mi‑a picat fisa să fac asta înainte — probabil eram prea prinsă cu serviciul și cu restul lucrurilor, când de fapt ar fi trebuit să verific cartierul în care urma să ne cazăm.

Ei bine, IA-ul confirmă că zona are o energie „brută”, foarte urbană, cu multe comunități diferite. 🤦🏻‍♀️ Pentru unii e considerată „autentică”, pentru alții e pur și simplu „haotică și obositoare”. Cert este că nu este o zonă recomandată pentru familii sau turiști care caută liniște, iar majoritatea ghidurilor turistice chiar sugerează evitarea ei dacă cauți o zonă curată, sigură și liniștită. Cam târziu m-am dumirit și eu… În mod sigur simțim pulsul variatelor comunități multiculturale ale Parisului — exact genul de „autenticitate” pe care nu o găsești în broșurile turistice, dar care te găsește ea pe tine, fără să întrebi. 🤣

Prima ieșire în oraș

După o siestă de trei ore, necesară ca să ne revenim după primul contact brutal cu „La Ville Lumière”, am ieșit seara până în zona Turnului Eiffel. Ne-am trezit în mijlocul unei mulțimi uriașe, cu o căldură care te lipea de asfalt și un metrou unde aerul condiționat e doar o legendă urbană. Pentru noi a fost efectiv sufocant.

O să fim nevoiți să revenim, pentru că la ora 22:00 fix au închis accesul în vârf. Evident, noi am ajuns la 22:00 fără un minut. 🤨