Guadix și Alhambra

De doua zile suntem cam alergați de la un obiectiv turistic la altul. Începem sa ne resimțim, dar ne-am învățat lecția: data viitoare este de stat intr-un oraș minim 4-5 zile, nu numai pentru a putea vedea pe îndelete ce este de văzut, dar și pentru a ne trage sufletul. Sunt prea multe lucruri de văzut și explorat, și prea puțin timp.

De la Sevilla am mers la Guadix, un orășel liniștit de munte, la jumătate de ora de Alhambra, Granada. In zona Alhambrei nu am reușit sa găsim hotel acum o luna când am început sa facem rezervările pentru itinerariul nostru. Pana acum, acesta a fost prima zonă aici unde am văzut atâția turiști adunați la un loc… Prea mulți, as putea spune.

O sa divaghez un pic și am sa fac o remarca cam usturătoare: sunt foarte mulți troglodiți cu bani pe lumea asta, care vizitează diferite destinații doar pentru a le bifa de pe lista lor și a se lauda altora, la fel de stupizi ca și ei, ca au fost și au văzut chestia respectiva. Habar nu au de nimic, nu citesc, nu se informează, nu-i interesează istoria locului… Vin, fac câteva fotografii, apoi trec la următoarea destinație. Este foarte trist ca acești oameni au bani, iar creier ioc. La Alhambra am avut ocazia sa-i văd in elementul lor pe mai mulți din aceștia… De toate națiile, dar in special asiatici. Își fac o poza in fata unei statui sau a unui tablou și încep sa râdă și sa-și dea coate între ei de parca ar fi in clasa I… 😣🙄

Revenind la Guadix, și pentru ca tot vorbeam de troglodiți (specimene care trăiesc in caverne), acesta este orasul in care peste 10.000 de oameni locuiesc in “case pestera”, aidoma celor din Cappadocia sau din Matmata, Tunisia.

Peste 2.000 de astfel de case, despre care se spune ca au fost construite in secolul XVI reprezinta principala minune a acestui oras si il pozitioneaza pe primul loc ca numar de locuinte “underground” din Europa.

Intr-o prima faza, am gasit doua explicatii pentru aparitia acestor case:

– temperatura extrema la care se ajunge la poalele Muntilor Sierra Nevada: vara 40 de grade iar in lunile de iarna o maxima de 5 grade;

– a doua spune ca ele ar fi fost construite în jurul secolului al XVI-lea, atunci cand maurii, de teama persecutiei invadatorilor crestini, au fugit pe dealuri si si-au sapat casele in gresia moale de pe versanti.

Dupa ce am aprofundat subiectul, am ajuns la concluzia ca adevarata explicatie este de fapt o combinatie intre cele doua. Mai precis, in timpul perioadei maure, Guadix era un important oras comercial, la jumătatea distantei dintre orasul Granada, cetatea Palatului Alhambra si Marea Mediterana. Când regii catolici si-au redobandit controlul asupra Andalucíei si au cucerit Granada în 1492, multi dintre mauri au fost mutati, altii au fugit în munții din jur si in Guadix. Mulți dintre ei au ajuns aici intre 1568 si 1571 in timpul Rebeliunii. Cand au sosit si n-aveau unde să traiasca, o parte din ei (in special maurii care fuseseră fortati sa devina crestini) au decis sa-si construiască casele in subteran, in primul rand pentru a scapa de caldura dar si pentru ca in acest fel nu aveau nevoie de prea multe materiale de constructie. Departe de a fi caverne naturale in stanca (pesteri in adevaratul sens al cuvantului) casele din Guadix au fost de fapt sapate in roca sau coline de pamant.

Orasul este impartit in doua zone: cea cu locuinte moderne si cartierul troglodit, unde gasim casele despre care vorbeam. Unele sunt sapate cu adevarat in munte, altele au folosit muntele sau colinele de pamant ca acoperis si pereti. Ce este interesant, casele troglodiților 😆 menţin o temperatură constantă de 20 de grade Celsius pe toată durata anului.

Noi am ajuns cam obosiți acolo după drumul de la Sevilla și nu am reușit sa vizitam o casa troglodită, însă am stat la un hotel super!… Surpriza totala intr-un oraș atât de mic, in care nimic deosebit nu se întâmpla vreodată… Hotelul Abentofail, numit așa după Ibn Tufail, un cunoscut filozof andalusian de origine turca, medic, matematician, poet și romancier care a trăit in jur de anul 1100. Constructia (hotelul) in sine datează din secolul al XVI-lea și denota influente maure. Pentru noi a fost o surpriza cât de bine întreținut și curat este. Iar restaurantul… o bijuterie.

Aici am avut parte de cea mai buna masa din călătoria noastră până acum: ca la mama acasă. Probabil și pentru ca orașul nu este prea vizitat, nu eram mulți turiști in hotel, bucătarul a avut timp sa ne pregătesc mâncarea cum trebuie, etc.

Cert este ca ne-am simțit minunat cât am stat acolo. De notat ca in orașele mici cazarea și masa sunt, adesea, de mai buna calitate decât prin alte părți.

De la Guadix am dat o fuga sa vizitam Castelul din Calahorra. Acest impresionant fort a fost daruit unui cavaler crestin pentru rolul sau in timpul razboiului de recucerire din zona.

Din păcate, castelul nu avea program de vizita când am poposit noi in zona. Ne-am cocoțat pe niște coclauri pana sus și… degeaba. ☹️Dar am admirat priveliștea magnifica de la înălțime.

După Calahorra, ne-am îndreptat către Alhambra, Granada.

Ca nota: data viitoare trebuie vizitat intr-o perioada in care nu sunt mulți turiști și temperaturile mai clemente.

Biletele de acces în Alhambra trebuie cumpărate din timp, în lunile de vârf – și cu 2 luni înainte.

Ne-am cumpărat biletul “Alhambra General” ce ne permitea accesul în întreg complexul, inclusiv Palatul Dinastiei Nasrid.

Am început cu grădinile din General Life, Palatul Sultanei, continuând apoi cu Palatul lui Carlos al V-lea,  întorcându-ne mai apoi către Alcazaba și ale sale metereze.

Important: Accesul în Palatul Nasrid din complexul Alhambra se poate face doar la ora pe care o ai înscrisă pe bilet! Noi nu am fost atenți la acest detaliu și am depășit ora la care am avut biletul și… nu ne-au mai lăsat sa intram sa vedem palatul. 😣 Deaceea vom reveni peste câțiva ani, insha’Allah. 😉

Andaluzia a fost ultima cucerită în timpul Reconquistei, arabii rezistând aici până în 1492. Un imens complex de palate și fortărețe, Alhambra este – alături de Marea Moschee din Córdoba (transformată în catedrală) – cel mai spectaculos monument de arhitectură maură din Spania.

Construita pe dealul Sabika, ce strajuieste orasul, Alhambra a fost ultimul bastion al stapanirii maure. Numele provine din arabescul “Qualat al Hamra”, care inseamna “castelul rosu”, datorita culorii pe care acesta o capata la apusul soarelui.

Prima fortăreață arabă e construită aici în secoul al IX-lea, dar complexul, așa cum s-a păstrat până astăzi, datează din secolele XIII-XIV, din timpul dinastiei Nasrid (ultima dinastie maură din Spania). Constructia complexului Alhambra a fost inceputa in 1240 de catre Ibn el-Ahmar, primul rege din dinastia Nasrid. Timp de doua secole, maurii au dezvoltat si înfrumuseţat spectaculos locul. Acesta s-a transformat intr-o cetate, cu palate, locuinte, bai, moschee, toate plasate intr-un cadru de basm, cu gradini si livezi.Complexul este format dintr-o fortăreață militară, Palatul Nasrid, palatul de vară Generalife și palatul imperial construit în secolul al XVI-lea de Regele Carol, la care se adaugă grădinile, care ar fi fost concepute după imaginea Paradisului. Esența Alhambrei este însă Palatul Nasrid, o capodoperă a stilului maur… pe care o vom vedea peste ceva vreme.

Grădinile Generalife

De cum intri in incinta grădinilor, te îmbata mirosul trandafirilor. Aerul acolo miroase exact ca dulceața de trandafiri. Se spune că Grădinile Generalife din Alhambra sunt construite după modelul descrierii Paradisului în Coran. Aleile te plimba prin arcade de verdeata, pe langa bancute, bazine cu apa si mici fantani arteziene.

In capatul gradini se zărește un palat cu o curte interioara dreptunghiulara si un mare bazin din care țâșnește apa. Vedem arcade cu modele florale si pereti decorati cu texte in araba.

Aflat pe o coama mai inalta a dealului, palatul a fost resedinta de vara a sultanilor, unde acestia se relaxau intr-un cadru mirific, departe de tumultul vietii politice si intrigile de la palat. Palatul nu este mare, seamana mai mult cu o vila, are doua corpuri (pavilioane), dispuse fata in fata si doua patio-uri. Interiorul este decorat simplu cu stucaturi si mozaicuri.

Facem poze și ne îndreptam către Grădinile Sultanei, unde se spune, ca Zoraya, sotia lui Boabdil, isi intalnea in secret iubitul, conducatorul familiei Abencerraj, ceea ce a provocat masacrarea intregii familii a acestuia. Un chiparos, de peste 700 de ani, comemoreaza acest loc de intalnire.

Curtea are un bazin in forma de “U”, in interiorul caruia sunt doua mici insule cu vegetatie si intre ele un alt bazin cu o fantana de piatra in mijloc. Pe margine sunt mici arteziene care arunca jeturi delicate de apa.

Vegetatie si canale cu apa peste tot, chiar si o scara ale carei balustrade sunt canale prin care curge apa.

Palatul lui Carol V

După cucerirea de catre monarhii catolici, Carol Quintul a fost singurul care a intentionat sa locuiasca in Alhambra, construind un palat masiv, greoi, in stil renascentist, a carui arhitectura, constrasteaza cu arhitectura fragila, dantelata a constructiilor arabe din complex. Palatul Carlos V a fost proiectat de Pedro Machuca si constructia sa a inceput in 1526, dar nu a fost finalizata. Este o masiva cladire patrata, în ale care-i ziduri sunt infipte zeci de inele mari de metal tinute in gura de lei sau vulturi. Inăuntru, o mare arena, cu o acustica impresionanta. Palatul a gazduit coride si imitatii de turniruri. Acum adaposteste Muzeul Alhambra, cu ceramica si fragmente de stucaturi sculptate. La etaj este Muzeul de Arte Frumoase, dedicat artistilor din Granada: Diego de Siloe, Alonso Cano, Pedro de Mena. Datorita acusticii perfecte, aici au loc si concerte de muzica simfonica.

Străbatandu-i culoarele și admirând tablouri ale unor cunoscuți pictori spanioli, realizam încă o data cât de ridicola a devenit arta modernă in comparație cu ceea ce însemna arta acum sute de ani.

Dupa ce iesim buimaciti din palat, mai vizitam Alcazaba, prima structura-fortareata construita ca parte din Alhambra si facem poze foarte panoramice din turnurile ei.

Alcazaba este cea mai veche parte a complexului Alhambra. A fost construita pe ruinele unui castel din sec. al 9-lea. Este un loc cu arhitectura tipic militara, cu ziduri de aparare si turnuri de veghe, dar si cu bai si hammam-uri.

Au supravietuit pana azi, zidurile si cateva turnuri: Torre de los Hidalgos, Torre Quebrada, Torre Homenaje si cel mai important, Torre de la Vela, de unde putem admira orasul.

La final, am găsit in Alhambra o armonie desăvârșita intre arhitectura, apa si vegetatie si am parasit locul … cu o mare uimire: cum de au reușit cei de atunci, acum sute de ani, sa creeze o asemenea oaza de natura și liniște in așa o zona arida?!…

Este incredibil cand te gândești la ce grad de involutie suntem acum când nici măcar o amărâtă de șosea nu reușește sa reziste mai mult de 1 an fără sa fie refăcută in Québec, de exemplu…

E clar, ne-a pus pe gânduri aceasta vizita a Alhambrei…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s