… grădinăritul. Anul acesta m-am ambiționat sa achiziționez niște flori de calitate pentru grădina din fata casei și pentru cea din spate. De când am cumpărat casa aici – sa tot fie vreo 13 ani de atunci – ori n-am avut timp destul la dispoziție, ori n-am avut aplecarea pentru asta, ori bani destui, etc. Anul acesta, însă, astrele s-au așezat favorabil (mulțumesc COVID-ului pentru ca ne permite sa lucram de acasă de câteva luni deja) și am avut astfel mai mult timp la dispoziție sa ma ocup de grădină.

Înainte sa ma apuc de aceasta îndeletnicire de proaspătă pensionara, am citit mult despre subiect. Astfel am aflat ca a produce plante care sa înflorească cum trebuie și sa fie sănătoase depinde de climatul în care locuiești, de durata sezonului de creștere, de cantitatea de precipitații, de temperaturile minime de iarnă, maximele de vară, vânt și umiditate. Prin intermediul acestor lecturi, am aflat ca exista niște hărți ale zonelor climaterice care iau în calcul toți acești factori; sa nu mai zic de hărți ale zonelor de duritate a solului, s.a.m.d.

Ideea este ca nu orice plante sau flori se dezvolta în orice tip de pământ sau climat. A trebuit sa consult niște ceasosloave din  care am aflat, surprinzător, ca locuiesc în zona 5 (a sau b, nu știu exact) din America de Nord – unde nu se plantează nimic înainte de mijlocul lunii mai din cauza riscului de îngheț la sol. Evident, exista fel de fel de liste cu plante care se dezvolta frumos în aceasta zona și explicațiile rigoare pentru fiecare specie de plante în parte. Un exemplu aici, în engleza și traducerea în franceza aici.

In fine, dupa ce am studiat bine problema și mi-am dat seama ca incepe sa ma depășească complexitatea la care se ajunge cu atâtea informații și detalii (imi închipuiam ca trebuie sa fie ceva simplu: scormoni pământul cu ceva, pui niște semințe de ce vrei tu, acoperi la loc cu pământ; apoi, uzi bine și astepti sa crească ce ai plantat), am zis ca nu vreau sa-mi complic existenta mai mult decât este cazul. M-am hotărât ca voi planta ceva care sa fie ușor de întreținut,  sa aibă flori toată vara, și care sa reziste pe timp de iarna pana la -45 C. Adică sa nu trebuiască sa o iau de la capăt anul viitor. Nu de alta, dar e posibil sa nu mai am pasiunea asta și la anu’…

Apoi, am ținut un consiliu de familie și m-am asigurat ca Anna și George sunt de acord sa ma ajute sa scormonim țărâna împreună. Am noroc ca amândurora le place sa stea afara, în aer liber și au fost de acord.

Dupa cum scrie la carte, la mijlocul lunii mai am demarat proiectul refacerii gradinei din fata casei.

A doua zi, am mers la o pepiniera aproape de casa și am cumpărat plantele (mucho dinero!), o pânză groasa care se pune direct pe pământ – înainte sa plantezi orice, care împiedică buruienile sa crească – apoi, niște cuie mai mari cu care sa o stabilizam în pământ, saci de pământ de gradina, bordura de cauciuc care delimitează gradina de restul gazonului și niște pietre de ornament.

Dupa ce am stabilizat pânza anti-buruieni și am așezat ghivecele cu flori cam unde am zis ca le vom planta, am tăiat cu un cuțit porțiunea de pânză unde urma sa plantam florile și am săpat o groapa exact în locul respectiv. Înăuntrul gropii săpate am pus o mana de îngrășământ; am scos apoi plantele din ghiveci si le-am pus interior, dupa care am pus peste ele pământ de gradina.

Eu am păstrat și etichetele de pe ghivece ca referință: sa nu uit ce am plantat, când trebuie sa le pun îngrășământ din  nou, cate ore de soare au nevoie pe zi, apa, etc. Asa arata gradina în prima faza:

A doua zi am lucrat la finisaje: pietrele de ornament. Le-am luat de la Home Depot, dar se găsesc și la pepiniere, în diferite mărimi, forme și culori. Ca sa le stabilizam, am lucrat cu 2 saci de ciment care se întărește rapid (10 minute maxim dupa ce adaugi apa). Atenție: ne-am “jucat” cu pietrele de ornament înainte. Dupa ce le-am plasat și am presărat cimentul respectiv,  George le-a stropit cu apa… si asta a fost. Acolo au rămas, înțepenite.

Asa arata odată ce am terminat proiectul cu totul, la mijlocul lunii mai.

Iar azi arata ceva mai bine, cu totul verde împrejur.

Am plantat 4 rizomi de bujori albi (varietatea Solange) și roz (varietatea Sorbet) – al căror sezon s-a terminat în urma cu vreo 3 săptămâni, spre regretul meu, și 5 hortensii (albe și roz).

Hortensiile (3 – Little Lime Hydrangea si 2 – Diamond Rouge Hydrangea) abia acum, la sfârșit de iulie au început sa înflorească. Le merge extraordinar de bine, dar sunt încă mici. Anul viitor vor fi o frumusețe. Pana atunci, stau și ma uit la ele cum cresc.

In spatele casei am plantat alt tip de hortensii – Hydrangea paniculata grandiflora – care cresc mari (6 m înălțime și vreo 4 m lățime) pentru ca acolo am spațiu mai mare sa le las să-și facă de cap. Asa arata acum, la 2 luni de când le-am pus în pământ.

Le priește unde le-am plantat pentru ca sunt flori cărora le place doar soarele de dimineață, și apoi umbra dupa prânz, iar în spatele casei este fix asa. Se pare ca florile sunt albe la început, dupa care devin roz deschis. Abia aștept sa vad când se schimba la culoare.

Tot în spatele casei am plantat niste Happy returns, un fel de crini sălbatici galbeni care infloresc într-una. Florile lor durează numai 2-3 zile, dar au în permanenta alți boboci.

Lânga ele am pus 4 plante de lavanda. Mi-a plăcut mult combinația galben cu mov. Motivația principala a fost însă alta: detest bâzdâganiile și aici, unde locuiesc, sunt asa de mari și de variate încât sunt în permanenta transportata (virtual) în fata Colectiei de insecte a Muzeului de Istorie Naturala Grigore Antipa.

Așadar, din cărțile pe care le-am lecturat bine înainte, am aflat ca una din plantele care nu este pe placul păianjenilor, șerpilor de gradina, țânțarilor, șoarecilor de câmp, broaștelor râioase, marmotelor, curcanilor sălbatici, căprioarelor, bursucilor, cârtitelor, coioților și jderilor (da, le avem pe toate în gradina, plus altele la care mi-e și frica sa ma gândesc!) este lavanda. Cum imi plăcea planta asta și înainte, am zis ca scap astfel de tot ce mișcă în curtea din spate. Si a funcționat pana acum.

Lavanda este o planta care creste și se mărește rapid, chestie care ma bucura enorm. Este foarte frumoasa și ador sa-mi trec mana prin ea: miroase absolut splendid.

Mai am spațiu de plantat de o parte și de cealaltă a casei. Am obosit însă anul acesta. E mult de munca totuși, în sensul ca săptămânal trebuie smulse buruienile care ne năpădesc în permanenta. Si vorbim de stat în genunchi, în soare și căldură… dar merita.

Mai devreme m-am ciondănit cu George care nu ma lasă sa mai tai din liliacul din gradina din fata casei. Zice ca i se rupe sufletul când ii îndepărtez cate o  creanga. In toți anii ăștia George al meu a făcut ce-a vrut cu liliacul – adică nimic: nu s-a atins nici măcar de o frunza de-a lui. Ei bine, anul acesta, pentru prima oară, nu a mai inflorit. Evident, am pus mana pe carte și m-am documentat: pentru a inflori, liliacul se taie în fiecare an. E nevoie de aceste tăieri pentru ca arbustul inflorește pe vlăstarii noi. In plus, trebuie sa se înlăture prin tăieri lemnul bătrân care aglomerează planta. Tăierile îmbogățesc coroana și cresc numărul ciorchinilor cu flori. Trebuie sa tai ramurile rupte, pe cele care au crescut haotic și vlăstarii prea înalți. De gura mea, și dupa o ora de discutat în contradictoriu, pana la urma, l-a mai tăiat. Sper sa înflorească din nou anul viitor.

Deja ma gândesc ce flori voi planta primăvara viitoare. Alte hortensii, poate câteva tufe de trandafiri… și musai niște floarea soarelui. 🙂