Dădusem un alt titlu acestui articol mai devreme. Gen “Ce fac eu sa ma mențin într-o oarecare forma dupa 45 de ani”. L-am schimbat dupa întâlnirea de azi-dimineață cu o doamna care locuiește lângă noi pe strada.

Tocmai ieșisem la o plimbare dimineața pe răcoare, când doamna respectiva imi spune buna ziua și ma întreabă cat mai durează treaba asta cu lucratul nostru de acasă. Pesemne a văzut ca mai toți în cartier suntem zilnic acasă și s-o fi saturat de chiloman. 🙂

Dupa 1 minut de conversație, o întreb cum mai este soțul ei – un domn foarte drăguț cu care obișnuiam sa vorbim adeseori în trecut. Ei bine, imi răspunde ca a murit de mai bine de 1 an. Am rămas șocată. Parca-l vad cum își plimba cățeii în fiecare zi prin fata casei noastre. A căzut și și-a rupt coloana vertebrala. Probabil avea ceva probleme de motricitate; avea in jur de 70 de ani. In 2 zile l-au scos de pe aparate și s-a terminat toată povestea.

Suna a clișeu, însă cred ca viata este un dar și merita trăită cu toate bucuriile și necazurile ei. Este un miracol care trebuie savurat pana la ultima picătură, sa nu rămână nici o fărâmă negustata. Fiecare zi pentru noi este un nou început. Atâtea șanse ni se oferă de-a lungul vieții… Nu trebuie nici o zi sa treacă fără sa trăim cu simțurile noastre noul și frumosul, de a face ceva mai bine decât am făcut ieri și de a învăța lucruri pe care ieri nu le cunoșteam sau le ignoram.

Revenind la ideea mea inițială de a scrie despre ce fac sa nu ajung sedentara înainte de 90 de ani, imi place sportul. Întotdeauna mi-a plăcut sa înot, sa alerg, sa merg pe jos distante mari sau bicicleta. Am făcut înot de performanta când eram copil. Pe atunci, însă, nu prea ma dădeam în vânt dupa antrenamentele acelea lungi, serile dupa scoală, severitatea și zbieretele antrenoarei la noi, și nici loviturile ei cu șlapul peste costumul de baie ud când nu ascultam și sporovăiam la capăt de culoar cu alți copii. Dar uite asa, cu chiu, cu vai, am învăț nu numai sa înot, ci și o anumita rigurozitate în ce privește activitatea fizica: este cruciala daca vrei sa ramai mobil dupa un x număr de ani. Plus ca îți procura o stare generala de bine.

De vreo luna și ceva am reînceput sa merg pe jos. Mergeam și înainte mult pe jos, însă nu în mod constant. Vremea asta mizerabila din Canada este foarte demotivanta în cele 7 luni pe an când nu ninge, nu viscolește sau nu ploua cu gheață. Momentan, însă, parcurg minim 7 Km/zi de 3-4 ori pe săptămână. Si merg cu bicicleta vreo 10km/zi tot de 3-4 ori pe săptămână.

Fac asta nu pentru ca ma mai aștept sa slăbesc miraculos nu știu cate kg în 5 săptămâni sau sa arat cu 10 ani mai puțin decât vârsta din buletin, ci pentru ca-mi face bine mental și fizic sa ma mișc. De vreo 2 ani încoace, am remarcat ca au început sa ma doară articulațiile, iar uneori ma trezesc cu dureri de spate de ma simt ca o baba anchilozata în primele 5 minute dupa ce sar jos din pat. 🙂

Unii  spun că 40 de ani este noul 30 de ani acum. 😕 Nu știu, zău… Poate mental sa fie oarecum adevărata chestia asta. Fizic,… as vrea eu sa ma simt ca la 30 de ani!

La femei, din ce am citit și experimentat pe propria piele, odată cu vârsta, nivelul de estrogen scade. Nivelul insulinei crește, glanda tiroidă se agravează. Un dezechilibru al hormonilor afectează starea de spirit. Viața pare gri, plictisitoare, și cautăm mângâiere în shopping sau mâncare, câștigând rapid în greutate. Din păcate, după 40 de ani la femei, depozitele de grăsime se acumulează pe abdomen. Eu le-am avut și înainte, dar acum m-am obișnuit cu prezenta lor. Trăim în simbioza, eu și colacii mei. Cu toate astea, nu vreau sa devin sedentara sau sa ma mișc puțin și mai greu din cauza lor.

Din fericire, nu am probleme de sănătate, nu beau, nu fumez și am făcut miscare cam mereu de când ma știu. Când vremea mizerabila se instalează aici – în jur de luna octombrie pana la început de mai – merg și la bazin sa înot. Altfel, merg pe jos sau cu bicicleta. De curând, am început și yoga pentru debutanți fiindcă ajuta mult la articulații și flexibilitate.

In rest, nu ma dau cu nu știu ce creme pe fata sa-mi ascund ridurile, nu imi fac nici vreo intervenție gen botox și alte aiureli fiindcă pe cine mint?!  Ah, sa nu uit: mănânc destul de sănătos. Ma feresc de junk food, sucuri, produse lactate, pâine și mâncare grasa, în general. Iar de câteva luni sar peste micul dejun. Mănânc doar doua mese pe zi.

Anumite dulciuri, nu toate, sunt însă punctul meu slab. Înghețata pe băț, de exemplu.

Nu știu de ce am făcut asa o fixație cu asta. 😕 Când eram copil nu era desertul meu preferat. De vreo 10 ani, însă, mor dupa asta. Ce sa zic, gusturile “evoluează”.

Alta chestie care imi place mult de tot și care pe mama mea o stresează la maxim in ce ma privește este ronțăitul de semințe.Mi-au plăcut de când eram copil și ma milogeam la alți puradei din fata blocului, cu rude la tara, care aduceau cele mai faine semințe de floarea soarelui. Prăjite și sărate. Ca astea din poza. Ah, amintirile ma chinuiesc! 🙂

Argumentul meu este ca semințele de floarea soarelui sunt foarte sănătoase: colcăie de vitamina E și de seleniu, sunt bogate și în magneziu, plus ca au un conținut ridicat de omega-3, care ajuta la reducerea acumulării de colesterol. Un aliment miracol, as putea spune. 🙂

Cand am fost în tara anul trecut, mi-am făcut efectiv de cap la acest subiect. Aveam mereu în geanta sau în mașină 2-3 pungulițe. L-am căpiat și pe barbate-meu pentru ca am ronțăit semințe chiar și în nemaipomenitul Mercedes pe care a ținut el morțiș sa-l închiriem acolo. Ca o doamna adevărată. Ce clasa!… 😉 Data viitoare sper sa închiriem o căruță. Cu coviltir,  musai. Ar merge cumva mai bine cu semințele mele.

Mai mult, nu pricep de ce asociază mama mea țigănismul cu ronțăitul semințelor. Nu sunt eu de vina ca țiganilor le plac semințele la fel cum imi plac mie. Gusturile nu se discuta, vorba aia.

Deci, cu asta ma mândresc în materie de păcate gurmande: înghețata pe băț și semințele. Nu sunt multe, nici extreme. Mi le asum și ma organizez mereu sa fac mai multa mișcare decât caloriile pe care le consum cu … păcatele de mai sus.

Pe principiul ca fiecare zi este o șansă de a face ceva mai bine decât am făcut ieri, voi ieși imediat cu bicicleta cu fiica-mea, care nu este asa de matinala ca mine și de care trebuie sa trag acum ca de un sac cu bolovani sa o urnesc din casa. Nenorocita aia de tableta este cea mai mare tâmpenie care a fost inventata vreodată. 😡

——–

2 ore mai târziu:

• Am jucat batminton in curte.
• Am mers cu bicicleta 10 km
• Ne-am fugărit in parc.

O zi completă. O șansă bine folosită.