In ultimii 4-5 ani, George – a naibii coincidenta! – ne tot îndeamnă sa vizitam regiunea asta care-i poarta oarecum numele. Apropo, numele de George este aici arhi-supra-mega folosit: ca denumire a străzilor, orașelor, regiunilor, bisericilor. Pe unde te întorci, dai peste un “George” sau un “Sfântul George”. M-au căpiat cu numele asta… 🤨

Revenind, Giorgio al nostru este pur și simplu înnebunit după mare și soare, spre disperarea mea care foarte greu suport statul în căldură degeaba.

Asadar, dat fiind contextul cu pandemia, aceasta destinație canadiana cu numele lui l-a atras imediat: fotografiile Golfului Georgian amintesc mai degrabă de țărmurile Greciei decât de-ale Canadei: ape verzi ca de smarald ce-și sparg valurile de faleze colțuroase de stâncă sau se pierd peste plajele de pietre albe, îndelung modelate.

Golful Georgian este un braț al lacului Huron, în sud-estul provinciei Ontario. Este separat de restul lacului Huron de insula Manitoulin şi peninsula Bruce; are o lungime de 190 km şi o lățime de 80 km, iar adâncimea maximă este de 165 m. Parcul Național al Insulelor din Golful Georgian, fondat în 1929, cuprinde aproximativ 40 de insule.

De dragul preciziei, Lacul Superior, Lacul Michigan, Lacul Huron, Lacul Erie, și Lacul Ontario formează Marile Lacuri care traversează Statele Unite ale Americi și Canada pentru a forma cel mai mare grup de lacuri cu apă dulce din lume.

Împreuna ele conțin aproximativ 20% din toată apa potabila a planetei, și acoperă o suprafață de 244,106 km pătrați. In asta sunt incluse alte câteva lacuri și râuri ceva mai mici – râul Niagra, râul Detroit, St. Lawrence River, St Marys River, și Golful Georgian.

Fapt interesant, se estimează că, în regiunea Marilor Lacuri, sunt aproximativ 35.000 de insule, care au luat naștere datorită repetatelor avansări și retrageri ale ghețurilor din timpul Pleistocenului (cea mai recentă eră glaciară), care a luat sfârșit cu circa 10.000 de ani în urmă.

Destinația noastră pe hartă, Peninsula Bruce, ”face parte” din Lacul Huron, în dreapta ei fiind Golful Georgian. Parcul natural ocupă o zonă destul de mare având rolul de a proteja atât flora și fauna, cât și formațiunile geologice suficient de interesante cât să includă zona într-o biosferă protejată de UNESCO.

Ideal ar fi sa ajungem mâine și pe Insula Manitoulin, care are o suprafata de 2.766 km patrati, fiind cea mai mare insula lac din lume, ocupand locul 172 in clasamentul celor mai mari insule din lume. Insula separa lacul Huron de Golful Georgian, formand Canalul de Nord, una dintre cele mai importante cai navigabile din lume. Nu știu dacă vom mai avea timp sa mergem până acolo, dar vom încerca.

Am reușit sa găsim bilete astăzi pentru o croazieră in golful Georgian, cu plecarea din portul Tobermory. Destinația este insula Flowerpot, renumită pentru niște formațiuni naturale în stâncă care ies la suprafața apei in forme de “ghivece de flori”, precum și pentru peșterile, plantele rare și farul de pe această insulă. Acești stâlpi în stâncă s-au format de-a lungul timpului in urma eroziunilor vântului, ploilor, valurilor și gheții săpând în stâncile care, odinioară, se aflau foarte aproape de țărm. Stânca mai moale a erodat mai repede, scoțând la iveală stânca mai grea, iar ceea ce se vede acum sunt niște formațiuni de piatră asemănătoare ca forme cu niște ghivece cu flori mai stilizate.

Am uitat sa descriu mai devreme aventura noastră cu cele două nave eșuate în portul Tobermory pe care le-am putut vedea de pe vasul de croazieră. Fapt foarte interesant, in aceasta regiune sunt peste 20 de vase naufragiate.

Pe vremea când transportul între insule se făcea pe veliere, iar instrumentele de navigație nu erau atât de precise ca acum, circulația maritimă era periculoasă in aceasta regiune. În lipsa mijloacelor de comunicație directă, căpitanii de nave se bazau mai mult pe semnalizarea farurilor din porturi. Luminile lor în depărtare erau adesea singurele indicii în caz de pericol. Cu atâtea stânci în zonă… pericolele erau peste tot. Astfel, în ciuda vigilenței gardienilor de faruri, furtunile imprevizibile au fost cauza multor naufragii aici. Așa s-a întâmplat și in cazul navei Marion L. Breck pe 16 octombrie 1900 când un vânt foarte puternic a împins-o în apropierea insulei Flowerpot. Echipajul a reușit sa se refugieze pe insulă, de unde mai apoi a fost salvat de paznicul de far. Lovită de valuri prea mari, Marion L. Breck a fost însă distrusă în totalitate. Se numără acum printre cele 22 de nave despre care se știe ca au eșuat în perimetrul parcului marin Fathom Five Național.

Vasul pe care am mers avea o porțiune din cală construită dintr-un material transparent, astfel încât sa putem vedea pe fundul apei.

Revenind la insula Flowerpot, croaziera până acolo durează cam 1,5 ore, este cu ghid (engleză) și apoi te lasă sa zburzi și s-o explorezi preț de vreo 4 ore. Insuficient, conclud acum…

În aproprierea insulei Flowerpot cam asta este priveliștea: paradisiacă.

Nici nu a apucat bine sa acosteze vasul într-un golfuleț sa ne dăm jos, ca George a țâșnit afara (era cât pe ce sa sară de pe vapor și sa înoate singur până la mal dacă mai durau mult manevrele cu pricina 🤣) și in 5 minute era deja în apă.

A trebuit sa mergem foarte atenți pe plaja plină de roci sa nu cădem, iar sandalele speciale cu care se poate intra in apă au fost la marele fix: rocile sunt peste tot in apa din jurul țărmului, sunt foarte alunecoase și te poți răni ușor dacă nu ai încălțămintea adecvată. În afara de asta, este totul în jur ca la început de lume.

Una peste alta, a fost cel mai frumos lucru văzut și trăit in aceasta scurta vacanța. Pana acum, cel puțin. Insula asta trebuie neaparat vizitată dacă treceti prin zonă.