Drumul de la Toronto pana la Barcelona a fost extrem de obositor.

De la aeroportul Billy Bishop unde am aterizat, și care este numai pentru curse interne, am luat o naveta care ne-a lăsat la gara centrală din Toronto. De acolo am luat un tren pana la aeroportul internațional Pearson. Foarte civilizat transportul cu trenul: curat, bine organizat interior, a mers foarte rapid – in 30 min am ajuns la aeroport. Plus ca nu au costat decât vreo 12 $ biletele pentru noi trei.

Ajunși la aeroport pentru check in, ne-au făcut probleme din nou la vama ca aveam valizele prea grele. De cel puțin 5 ori ne-au pus sa le desfacem și sa le reorganizam. Am fost așa de suparata pentru ca e vina mea ca am luat o groaza de cutii cu vitamine, enzime de stomac, calciu, fier, omega 3, etc. Plus 3 tipuri de șampoane și balsamuri pentru par ca, deh, avem un par special eu și Anna… In fine, cert este ca după ce am fluturat cele 10 perechi de chiloți fiecare și restul de ciorciobute din valiza de cel puțin 5 ori, ne-au lăsat naibii in pace și nu am plătit nimic in plus.

Avionul pentru Barcelona a fost unul mare, plin ochi cu turiști.

Am plecat din Toronto in jur de 11 seara ora locală. Anna era intr-o verva de zile mari: nici nu vroia sa doarmă, era super agitata, vorbea intr-una. A trebuit sa-i dau un Gravol de copii sa reușesc sa o liniștesc un pic și sa adoarmă. Abia pe la 3 dimineața a adormit.

Extrem de inconfortabile sunt scaunele din avion. După vreo 4-5 ore de stat chirciți in aceeași poziție, mi se umflaseră picioarele cu tot cu ciorapii mei de varice. M-am ridicat de vreo doua ori fiindcă înțepenisem, efectiv, pe scaunul ăla, însă nu ne lăsau sa facem “plimbări” pe culoar pentru ca traversam des zone de turbulență și am fost cam zgâlțâiți tot drumul.

Cu vreo ora înainte de destinație, ne-au trezit sa ne dea un suc și un muffin.

Anna imediat a început sa se plângă ca o doare burta. Așa de obosita eram ca am ignorat ce mi-a zis și am crezut ca este doar din cauza ca nu dormise mult și ca, odată ajunși la Barcelona, o sa-i treacă fasoanele astea. Ei bine, nu. In timp ce avionul cobora vertiginos sa aterizeze și toată lumea stătea crispată și cu dureri de timpane de la presiunea din cabina, Anna mea a început sa vomeze… peste tot, pe scaun, pe sacul meu de spate pe care nu-l pusesem în nișa aia de deasupra scaunului fiindcă aveam cărți de citit și niște fleacuri pentru Anna sa o țin ocupată in timpul zborului. Am intrat in hiperventilație când am văzut ca murdărește peste tot. George a sărit sa aducă o stewardeză sa ne dea o punga și niște cârpe sa ștergem acolo. Ce mai, a fost de vis…

Din fericire, după episodul cu pricina, Anna s-a simțit mai bine. I-a trecut durerea de burta pe loc.

După ce am aterizat, am stat la o coada enorma sa trecem prin vama fiindcă veniseră vreo 3 avioane cu turiști in același timp.

Ne-au pus viza pe pașaport, ne-am luat bagajele – care au ajuns toate cu bine la destinație – și ne-am îndreptat către naveta care face legătura între aeroport și Plaza Catalunia din centrul orașului. Au costat biletele 18 euro pentru noi trei și, in 35 min, am ajuns in buricul centrului.

George nu mai prididea sa comenteze despre tot ce vedea: “vai, ce frumos este! Uita-te la clădirea asta! Ce seamănă cu Bucureștiul! Vai, Anca, ce idee nemaipomenita ai avut sa venim aici! Dă sa te pup!”… Ma căpiase deja. 😜

Anna a adormit in autobuz. După toată oboseala, durerile de burta și episodul cu vomatul, au lăsat-o bateriile și a adormit cu capul pe umărul meu. Exclamatiile de uimire ale lui taica-sau la vederea centrului Barcelonei și discuția lui cu un american din autobuz care se mira cum de nu seamănă Barcelona cu ce văzuse el in vacantele din Mexic – n-au trezit-o de niciun fel.

Ajunși in Plaza Catalunia, am fost prinși intr-o nebunie de culori, zgomote, oameni care se grăbesc in toate direcțiile… Și un soare superb: plus 25 de grade C la umbra.

Am vrut sa luam metroul pana la hotel, însă nu aveau scări rulante la intrarea in metrou. Și eram prea obosiți sa mai tragem de valizele noastre grele pe trepte in jos. Așa ca ne-am îndreptat către stația de taxiuri de lângă intrarea la metrou.

Am ochit unul mai mare și m-am dus sa vorbesc cu tipa care-l conducea. Intr-o spaniola de baltă amestecată cu engleza am încercat sa o fac sa înțeleagă unde vrem sa mergem. Anna, evident, comenta cu taica-sau ceva in românește, la care tipa ne zice: “Putem sa vorbim in românește, dacă doriți. Gianina ma cheamă”. 😁

Așa ca am răsuflat ușurați ca nu mai trebuia sa ne complicam sa explicam ce și cum pe limba maternă a lui Gaudi, ne-am urcat valizele in taxiul ei și am purces către hotel.

Tipa a fost extrem de drăguța și ne-a explicat o groaza de lucruri pe drum: de unde sa luam metroul sa mergem la plaja, cum se parchează mașinile in Barcelona, regulile de condus in oraș, etc. Ne-a lăsat și cartea ei de vizita in caz că mai avem nevoie de taxi când plecam de aici. Am fost foarte plăcut impresionați de cât de atenta a fost cu noi.

Ajunși la hotel in jur de 2 după-amiaza, am fost întâmpinați de o domnișoara foarte drăguța la recepție care ne-a cazat in 10 minute. Eu ii rugasem (înainte sa venim) sa ne dea o camera liniștita cu un pat ca lumea și un duș mare. Exact asta am primit.

Hotelul e Ok, un pic cam vechi, însă este foarte curat, baia e mare, cearceafurile curate, Anna are un pat al ei. Plus ca este la 5 minute de mers pe jos de o stație de metrou. Deci stam bine.

Ne-am dus lucrurile in camera, ne-am făcut un duș fierbinte, am spălat hainele Annei, ne-am pus costumele de baie pe noi și am plecat la plaja.

Am luat metroul și, evident, in metrou George a început sa-si practice spaniola cu o cucoana care se așezase lângă el. Tot drumul, și a durat vreo 40 minute, a țăcănit cu tipa respectiva de ma întrebam cum de mai poate vorbi, de unde mai are energie sa țină o conversație cu cineva după mai bine de 20 de ore de nedormit. In fine, tipa respectiva ne-a trimis la o alta zona de plaja unde este mai putina lume, înconjurată de terase și piețe cu de-ale gurii: Pueblonou. Ne-am luat după indicațiile ei și am ajuns acolo. Foarte civilizat, am intrat in prima alimentara și ne-am luat o sticla de 2 l cu apa și un suc. Eram deshidratați, nu băusem apa de când ieșisem din avion. 1 euro o sticla cu apa de 2 l. La fel una de Fanta. Ah, ce bun a fost!…

Apoi, ne-am așezat la o terasa pe Rambla Pueblonou și am comandat o paella mixtă (cu carne și fructe de mare). Anna, evident ca a zis ca nu mănâncă fructe de mare și a vrut un Hamburger. Dar ce Hamburger a avut!… cu o brânza moale super gustoasa, carne, un ochi făcut in tigaie, ceapa prăjită, roșii și salata. A fost super bun! Iar paella noastră… ayayay caramba! Am ras tava in care a venit. Cu shrimps, carne de pui, carne de porc, caracatița, scoici. O nebunie!

După ce am terminat masa, ne-am îndreptat spre plaja care era la 500 m de acolo. Plin de lume la 6 seara. De toate națiile, culorile, formele și vârstele.

Anna și George au sărit in apa imediat. Eu am rămas planton sa am grija de lucruri. In 5 min am adormit pe plaja… așa de obosita eram. M-au trezit însă cei doi care au venit tiptil când dormeam și mi-au turnat niște apa rece pe spate. Așa, ca sa simt ca trăiesc. 🤔

Am stat acolo vreo ora și ceva, după care ne-am întors la hotel. Anna a adormit pe drum, in metrou. Era terminată de oboseala. La 10 seara ne-am culcat toți trei și am dormit neîntorși pana la 7 dimineața.

Azi mergem sa vizitam Barcelona și monumentele ei.