Parcul Güell, Sagrada Familia, Casa Batlo, Montjuic

In dimineața asta am pornit voinicește la descoperit Barcelona și monumentele ei.

Ne-am trezit dis-de-dimineața, ne-am dușat și pomponat, și am pornit

cupe burta goală, adica fara sa fi luat micul dejun, in direcția Parcului Güell.

Acesta este unul din emblemele Barcelonei: a fost fost proiectat de arhitectul catalan Antonio Gaudi și construit la începutul anilor 1900. Datorită locației sale la marginea orașului și la o altitudine mare, acest parc liniștit este în contrast cu zgomotul și frenezia Barcelonei. Ca arhitectura se deosebește de tot ce am văzut pana acum: impresionează coloanele de piatră de dimensiuni foarte diferite și forme care sugerează trunchiuri de copaci, stalactite și peșteri, iar ceramica glazurată de diferite forme si culori, creeaza modele viu colorate de tip mozaic. Este o minunăție ! Poze mai jos.

Singura problema este sa ajungi acolo: este situat în partea superioară a colinei El Carmel, deci urci pe niște străzi abrupte de-ti iese inima din piept. Noi am mers pe jos; bănuiesc ca se poate ajunge și cu mașina acolo, însă noi am fost per pedes. Noroc ca s-au gândit și la turiștii grasuni care vin din America de Nord și au construit, din milă pentru ei, din loc in loc scări rulante pentru a evita catastrofe gen infarct, lovit de apoplexie, etc. Poze mai jos.

Ajunși in parc, transpirați și însetați, am dat peste o fântâna cum numai in țara mai vezi. Eu și George am sărit pe ea sa bem apa rece de izvor, însă Anna a fost mai reticenta: a declarat ca nu e potabilă și a decis sa se spele în ea. Am reușit sa o opresc la timp: înainte sa purceadă sa-și scoată sandalele din picioare. Deh, in Canada nu sunt genul asta de fântâni…

In parcul Güell ne-am plimbat pe aleile acelea frumoase, am admirat grădinile pline cu flori și am vizitat Muzeul Casa Gaudi in care arhitectul a trăit ultimii săi 20 ani.

Antonio Gaudi a fost unul din promotorii arhitecturii organice. Nici eu nu știam ce înseamnă, dar m-am informat: este un termen, o perspectivă, o interpretare, o filozofie și o modalitate concretă a arhitecturii de a construi structuri și clădiri prin promovarea armoniei dintre habitatul uman și natură, care se realizează prin proiectarea clădirilor, interioarelor și a tuturor anexelor într-un asemenea mod încât opera umană este armonios integrată mediului, devenind o parte fluentă a locului, un continuu de la natură prin habitat către natură. Cam ca aici:

După vreo 2 ore petrecute in parcul acesta superb, ne-am îndreptat către o bodega sa mâncam ceva. Deja se făcuse 10 trecut de fix.

Încă nu m-am obișnuit cu monezile in euro și cât de mititele sunt porțiile de persoana la restaurante. Deci comand un sandwich cu șunca si cașcaval. Vine chelnerița cu 2 felii de pâine feliata, mai mici ca decât in Canada, cu șunca si cașcavalul la mijloc… si-mi cere 4.50 euro. 😲 Am crezut ca glumește. Nu ca pot sa mănânc mai mult ca e clar ca nu. Însă la noi acasă, cu aproape 7$ pot sa cumpăr 2 pâini întregi și brânza din banii ăștia. Poate șunca nu, dar totuși… In fine, am înghițit sandwich-ul și am plecat.

Următoarea oprire a fost la Casa Batlo. Alta minune proiectata de Gaudi care se integrează la modernism si Art Nouveau. I se mai spune și Casa dels ossos. Se vede mai jos de ce.

Plin de turiști și acolo, de toate națiile și de pe toate continentele.

Apoi ne-am îndreptat spre La Rambla, o artera super populară in Barcelona, atât pentru turiști, cât și pentru localnici.

In drum, George îmi arată o Dacie noua. Foarte mândra, am pozat-o. Arată super cool.

Ne-am fâțâit cât am putut acolo, după care am tras la Piața Boqueria pentru o experiența unica de culori și mirosuri de mâncare.

Absolut superb! De ce nu avem și noi așa ceva in Canada?! … Eu sunt obișnuita cu stilul asta de piața, unde mergi sa te târguiești cu țăranii, mai lași tu, te mai păcălește el la cântar, etc. Îmi lipsește genul asta de “shopping”, pe cuvânt.

Vorbind de păcăleala… deci eram in Caverna lui Ali Baba a mâncării acolo, la Boqueria, și nu poți sa nu iei ceva, da? George se oprește in taraba unuia care vindea diferite tipuri de jambon. Pasiunea lu’ bărbate-meu. Îl trag de mâneca sa mergem sa ne mai uitam, sa nu ne oprim in prima taraba, nu?! Poate vedem altceva, poate au alte prețuri un pic mai incolo. Ei, nu se poate cu el. I-a picat pata pe taraba respectiva. “Țăranul” cu pricina, unul uns cu toate alifiile, îl întreabă ce dorește sa cumpere. Al meu ii arată o chestie ca un cornet, cu mai multe tipuri de jambon amestecate. Îl întreabă cât costa. Ăla ii răspunde cu un surâs larg pe mutra: “5 euros”. Ma uit la al meu. 5 euro pentru 3-4 felii de jambon de 1 mm fiecare? 😳 Era cât pe ce sa scap un cuvânt mai de pe la noi din bătătura, dar m-am abținut… In fine, a plătit jambonul ăla nemaintalnit și… 2 tarabe mai incolo, același cornet, cu aceleași tipuri de jambonul lu’ pește prăjit la 2 euro. Păi sa nu scapi cuvântul ăla faimos pe românește?!… In fine, cât trăiește omul învață.

După ce taica-sau și-a satisfăcut pofta de jambon barcelonez, a venit rândul Annei sa se miorlăie ca vrea și ea nu știu ce suc de pepene și nu știu ce fructe tropicale frumos ambalate in cutiuțe de plastic. I le-am luat și ei sa nu zică ca sunt o matracucă de mama care zice nu la toate și am cotit-o de acolo cu prima ocazie ca sa nu carecumva sa las vreo 50 euro pe cine știe ce alte traznai frumos ambalate și viu colorate. Din ciclul nu tot ce zboară se mănâncă.

Leșinați de la cei 5-6 km străbătuți pe jos in plin soare, am decis pe la 3:30 pm sa ne întoarcem la hotel o ora sa ne revenim. Nu înainte de a mai bifa o chestie de pe lista: sa ne înjuram cu niște țigani de-ai noștri la metrou. Bun, nu eu ca sunt mai pacifista, ci George. Deci, eu și Anna am trecut la turnichete; George se pregătea sa vâre biletul sa treacă și el când, din spate apar 2 ciumați din ăștia de țigani care încep sa-l pipăie la rucsacul pe care-l căra. Unde nu se întoarce al meu și începe sa-i înjure ca la Pantelimon City pe dreapta… La început, am crezut ca nu aud bine. Chiar l-am întrebat ce l-a apucat sa vorbească in românește. Îl întreb cum știa ca-s țigani. “Pai, mi-au zis in românește sa ma mișc mai cu talent”, vine răspunsul lui. 😆 Ayayay, ce fain a fost! Trăim senzații tari aici.

In seara asta mergem sa vedem Sagrada Familia și Montjuic, dacă avem timp.