Sagrada Familia (Sfânta Familie) a fost, pentru mine, o revelație. Am mai văzut-o in 2007, însă la o alta etapa de construcție. Atunci nu m-a impresionat la fel ca acum.

Sagrada Familia este o biserica imensa in plin centrul Barcelonei. Este încă neterminata, deși se lucrează la ea din 1882.

Constructia ei nu este finanțată din bani publici, așa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasările din biletele de intrare. Care, in treacăt fie spus, sunt destul de ridicate: 18 euro/ persoana pentru o vizita simpla, fără ghid și ajunge la 35 euro/ persoana cu ghid și vizita completa. Adică peste tot unde este terminată construcția. Din fericire pentru ei, sunt cozi interminabile la bilete, Sagrada Familia fiind unul din cele mai vizitate obiective turistice ale Spaniei.

Bugetul de finanțare pentru anul 2009, de exemplu, a fost de 20 milioane de euro.

Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia.

Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, estimau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu acest termen: „Clientul meu nu se grăbește”. Foarte bine spus. 😀

În prezent, termenul estimat este anul 2026.

După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat până în 1936, când au fost întrerupte de războiul civil spaniol.

Cupola naosului a fost terminată în 2000. În prezent se lucrează la turnul lui Isus.

Gaudi spunea ca: “Aceasta catedrala, odata terminata, va reprezenta multumirea mea fata de Sfanta Familie care m-a ajutat sa realizez tot ceea ce mi-am propus”.

În 2010, Papa Beneduct XVI a sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de Basilica minor.

Intrarea este absolut majestuoasă.

Biserica are 3 fațade, in poza de mai sus fiind Fațada Gloriei (spre sud) care este principala fațada a Sagrada Familia si aici va fi intrarea principală în biserică, atunci cand ea va fi complet terminată. Se numeste așa pentru ca sculpturile de aici simbolizează originile omului, problemele sale, drumurile pe care le va urma si scopul acestuia.

Celelalte doua fațade sunt cea a Nașterii (spre est) și a Patimilor (spre vest).

Fațada Nașterii – acestea celebrează nașterea lui Iisus. Este cunoscutǎ și sub denumirea de fațada Vieții sau a Bucuriei ori a Crăciunului, iar sculpturile de aici sunt inspirate din capitolele din Biblie referitoare la copilăria lui Iisus.

Fațada Patimii este denumita așa dupa Patimile lui Iisus, respectiv, durerea, sacrificiul si moartea, acestea fiind reprezentate prin sculpturi dramatice pe aceasta fațada. Ca si celelalte fațade, are trei intrari, ce reprezinta mila, speranța si credința, si 4 turnuri.

Și acum, și prima oară când am vizitat-o, m-a frapat cât de diferită este de orice alte biserici am văzut pana acum. Înălțimea totală, de 170m, adica cu un metru mai mică decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi considera că lucrarea sa nu trebuie să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.

Biserica are 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evanghelisti, Maria, Sfânta Fecioară și, cel mai înalt turn, pe Isus Christos.

Odată intrat in interior, efectiv, rămâi mut de uimire. La propriu. Ceea ce vezi este de-a dreptul copleșitor. Ce culori, cum se reflecta lumina prin vitralii!…

Am crezut ca celor doi turbați ai mei nu le va place construcția. Este modernă, diferită de orice alte lăcașuri de cult. Dar nu, Anna a fost foarte receptivă la ce a văzut. Nu mai tăcea din gura sa ma întrebe fel de fel de lucruri, sa-mi spună ce crede ea ca înseamnă fiecare sculptura, culorile vitraliilor care sunt diferite in fiecare colț al bisericii, etc.

Iar George s-a simțit brusc cuprins de o efervescenta religioasă și, cu lacrimi in ochi, a declarat: “dacă nu ma făcea mama ortodox, in clipa asta as fi trecut la catolicism”. Mai jos îmi arată emoționat cuvintele in romaneste “Tatăl nostru” de la rugăciunea cu același nume, înscrise in acest basorelief.

Sper sa nu vrea sa treacă la mahomedanism când mergem sa vizitam Alhambra peste câteva zile.

Piesa centrală a bisericii este aceasta sculptura suspendată a lui Isus pe cruce. La noi a generat o serie de întrebări și interpretări vizavi de ce a fost realizată in acest fel.

In alte biserici, crucea pe care a fost răstignit Isus este legată, fixată in solul bisericii. Ei bine, aici Isus este suspendat in aer. Jumătate de ora am stat cu cei doi turbați sa discutam de ce Gaudi a hotărât sa-l pună pe Isus in aer așa… Este foarte interesant ca cei mici au și ei punctele lor de vedere, sunt in stare sa vina cu idei care de care mai crețe vizavi de o opera de arta.

Dacă mi-a plăcut ceva la biserica asta a fost discuția generată între noi trei de ceea ce am văzut acolo.

La final, Anna a venit cu o întrebare uimitoare: “Mama, dacă ai putea sa schimbi sau sa adaugi ceva la biserica asta, ce ai adauga sau schimba?” Recunosc ca m-am blocat pe moment. Personal, am admirat construcția ca pe o opera de arta, dar niciun sentiment religios nu m-a cuprins subit. Nu am simțit nici o conectie cu Dumnezeu când am intrat in interiorul ei. Spre deosebire de George, încă nu ma gândesc sa trec la catolicism. Biserica este frumoasa așa cum este. Nu as putea schimba sau adauga nimic.

Anna a declarat însă ca nu este complet decorată; ii mai trebuiesc niște zorzoane care sa indice ca este totuși o biserica. Gen icoane sau picturi. Remarca pertinenta de-altfel.

Cu greu am reușit sa-l dezlipesc pe George de acolo. Efervescenta religioasă l-a inundat pe toată durata vizitei. Noroc ca la 8 trecut de fix seara ne-au anunțat ca se termina programul de vizite și ca trebuie sa ieșim. A rămas lipit de gardul exterior încă vreo 10 minute spunandu-ne ca este cea mai frumoasa și înălțătoare biserica pe care a văzut-o.

Opera lui Gaudi este, deci, foarte apreciata in familia noastră.