Drumul către Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj creştin, după cele spre Ierusalim şi Roma. Anual, ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini şi aproape 3 milioane de turişti de pe toate continentele.

Pe 25 iulie este sărbătorit Sfântul Apostol Iacob, iar cine ajunge în aceasta zi la Santiago primeşte indulgenţe şi binecuvântări speciale. De aceea, în această zi, mii de pelerini se îndreaptă spre Santiago de Compostela, unde se crede că s-ar afla mormântul apostolului, care este şi patronul spiritual al Spaniei. Pelerinii parcurg drumul cu trenul, cu maşina, cu bicicleta  sau autocarul, dar în special pe jos.

Traseele către Santiago de Compostela au puncte de pornire în toată Europa apuseană şi centrală, dar cel mai bine sunt marcate  pe teritoriul spaniol cu o săgeată galbenă şi cu scoica pelerinului.

Anna vrut și ea o scoica a pelerinului.

Cel mai cunoscut şi frecventat traseu este El Camino Frances. Pelerinajul începe la poalele Pirineilor, în Franţa, la Saint-Jean Pied de Port, continuă prin nordul Spaniei şi se încheie la Santiago de Compostela, la moaştele Sfântului Iacob, după aproximativ 900 km.

Timp de sute de ani, principala motivaţie a străbaterii acestui drum lung şi dificil a fost cea religioasă, de a face penitenţă sau de a cere sfântului Iacob protecţie şi ajutor; în acest sens, pelerinii francezi din Evul Mediu – în timp ce îmbrăţişau statuia aurită şi cu pietre preţioase reprezentându-l pe Apostol – i se adresau acestuia cu formula „Ami, recommande-moi à Dieu”.

În ziua de azi pelerinajul are, pe lângă scopul religios şi o motivaţie culturală şi reprezintă un test al rezistenţei fizice şi o incursiune în propria experienţă de viaţă.

Apogeul perioadei de pelerinaj către Santiago de Compostela a fost între secolele XI şi XIII, când în fiecare zi ajungeau aici 1.000 de pelerini creştini din toată Europa. Perioada s-a suprapus cu Reconquista, mişcarea de alungare a maurilor din Spania, care începând din anul 929 puseseră bazele unui Califat în Peninsula Iberică, cu reşedinţa la Cordoba. Oraș pe care am vrea sa-l vizitam săptămâna viitoare.

În anul 1120, Papa Calixt al II-lea a acordat o indulgenţă specială prin care garanta un loc în Rai tuturor celor ce ar fi murit în Santiago de Compostela sau în timpul pelerinajului spre acesta, pentru a încuraja astfel reafirmarea creştinătăţii în această regiune.

Mişcarea de pelerinaj a intrat în declin începând din secolul XV, când El Camino de Santiago, cum este cunoscut traseul pelerinilor, era bântuit de tâlhari. În 1589, piratul Francis Drake fură şi ascunde chiar moaştele Sfântului Iacob. Moaştele au fost regăsite abia în 1867 lângă zidurile cetăţii Santiago de Compostela, iar în 1884 Papa Leon al XIII-lea le-a confirmat autenticitatea printr-o bulă papală.

În perioada sa de glorie, la Santiago de Compostela au venit regi, împăraţi şi părinţi ai bisericii, precum Francisc de Assisi, iar în timpurile mai noi, Josemaria Escriva, fondatorul organizaţiei Opus Dei, principele Felipe, moştenitorul tronului Spaniei, actorii Antony Quinn şi Shirley Mclaine, scriitorul brazilian Paulo Coelho. Oraşul a revenit în atenţia întregii lumi în anul 1986 când scriitorul şi-a lansat cartea Pelerinaj la Compostela (“Jurnalul unui mag”) în care descrie experienţa trăită de el însuşi pe El Camino.

Pelerinilor, care au parcurs pe jos sau călare ultimii 100 kilometri,  şi cicliştilor, care au parcurs cel puţin ultimii 200 km pe bicicletă, li se acordă un certificat de recunoaştere a traseului parcurs în scop religios. Călătorii trebuie să dovedească însă faptul că sunt pelerini cu documente ştampilate la adăposturile sau parohiile vizitate de-a lungul traseului.

Ca o recunoaştere a însemnătăţii pelerinajului pentru lumea culturală şi spirituală europeană, din 1987 Camino de Santiago a devenit Drum Cultural European.

În 1993, Camino de Santiago a fost inclus în lista moştenirilor culturale universale UNESCO.

Legende

Fiind aşezat în cel mai jos loc de pe întreaga coasta atlantică, oraşul a avut o semnificaţie aparte. Legendele, de origine celtică, au făcut din acest oraş locul în care se adunau sufletele morţilor pentru a urmări soarele pe întinsul mării. Cei nevrednici de a ajunge pe tărâmul morţilor erau condamnaţi la a bântui Galicia.

O altă legendă spune că, în anul 830, o lumină orbitoare ca a unei comete i-ar fi indicat unui ţăran numit Pelayo locul unde erau îngropate rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Apostol Iacob. De aici provine şi numele oraşului, Santiago, însemnând în spaniolă Sfântul Iacob, în timp ce Compostela provine din latinescul Campus stellae adica câmp cu stele.

Legendele mai spun că în drum spre locul de îngropăciune trupul lui Santiago a fost pierdut pe mare în timpul unei furtuni, dar a reapărut la mal acoperit de scoici. De aceea simbolul pelerinilor care străbat El Camino este o scoică.

Dar pe lângă aspectul simbolic, scoica avea pentru pelerinii din vechime şi un uz practic: datorită mărimii şi formei putea servi şi drept farfurie sau cană de băut.

Catedrala Santiago de Compostela

Pe locul presupusului mormânt al rămăşiţelor lui Santiago a fost ridicat un sanctuar, iar în anul 1078, din ordinul Regelui Asturiei, Alfonso al II-lea, a început construcţia unei mari catedrale care a continuat de-a lungul Evului Mediu, până în anul 1211. Mai târziu au fost adăugate capela Sfintei Fides şi alte clădiri anexe, iar în perioada Renaşterii şi a barocului s-au mai făcut modificări care însă nu au afectat planul şi stilul iniţial.

Catedrala Santiago de Compostela a devenit astfel cea mai mare bazilică creştină în stil roman. În interiorul Catedralei din Santiago de Compostela se află o capelă a Relicvelor în care se păstrează şi un crucifix din aur datat din anul 874 care ar conţine o bucăţică din Sfânta Cruce.

Altarul principal al catedralei este de-a dreptul impresionant.

Altarul original, construit in stil romanesque, a fost mai târziu înlocuit de unul in stil baroc. El înfățișează imaginea Sfântului Iacob îmbrăcat in veșminte de pelerin, cu un baldachin spectaculos deasupra capului, susținut de îngeri. Acest altar este unul din primele lucruri la care pelerinii vin sa i se închine și sa-l atingă.

Pe soțul meu l-a apucat din nou efervescenta religioasă și a ținut mortiș sa facem precum pelerinii din biserica. Nu aveam voie sa facem poze, dar eu nu am putut sa ma abțin.

Am aprins și o lumânare și ne-am rugat sa fie bine.

Anna a rămas impresionata de sarcofagul unui preot din catedrala și a pus o suta de întrebări de ce era așa de mic ca dimensiuni, de ce avea nasul ciuntit, de ce l-au înmormântat in biserica, de ce…, etc.

Apoi am stat sa ascultam Mesa. Cu greu am reușit să găsim un loc pe o banca, biserica fiind înțesată de lume. Unul din preoții care au oficiat Mesa a început “programul” prin a mulțimi sutelor de pelerini prezenți pentru curajul și credinta lor de a străbate acest drum lung pana la Santiago. Printre numele acestora au fost și romani, și canadieni. Nu noi am fost vizați, evident. 😉

Când Mesa a început, ni s-a interzis sa mai facem poze sau sa filmam, spre regretul meu fiindcă a fost foarte frumos. Un cor de măicuțe a cântat atât de minunat încât am uitat ca nu înțelegeam mare lucru din dialectul galician (amestec de spaniola cu portugheza) in care se exprimau.

După terminarea Mesei, am ieșit din biserica și, la ușa principala, am dat nas in nas cu o individa care ne-a propulsat instantaneu in timp și spațiu… O imagine arhicunoscută celor născuți și trăiți in România.

Efectiv, sunt peste tot… 😠 Nu e de mirare ca avem imaginea pe care o avem acum in Europa. George a vrut sa-i spună vreo doua, dar a renunțat când s-a uitat tanti urat la el. 😆

De la Catedrala ne-am mai plimbat apoi prin piața principala și am admirat tot felul de clădiri construite cu sute de ani in urma.

La un moment dat am remarcat o clădire veche și frumoasa pe care scria asta: Universitatea (originala) Santiago de Compostela.

Am intrat in curtea interioară și am admirat statuia lui Alonso III de Fonseca, arhiepiscopul orașului in 1507. Fiul arhiepiscopului Alonso II de Fonseca si al concubinei sale María de Ulloa, el a fost susținătorul și protectorul principal al Universității din Santiago de Compostela. Din punct de vedere politic – fiindcă atunci, ca și acum, biserica a jucat un rol major in politica – el a devenit conducătorul nobilimii galiciene și a fost numit de Charles V membru al Consiliului Regal.

In continuare, ne-am plimbat pe străduțele înguste din vechiul centru al orașului unde am descoperit fel de fel de magazine drăguțe, restaurante cu specific galician (fructe de mare, in special caracatița) niște patiserii, un magazin de brânza locală. Și o alta țiganca la cerșit… Nu neaparat in aceasta ordine.

Apoi ne-am îndreptat înapoi spre hotel, trecând din nou prin Parcul Alameda pe care l-am văzut ieri. Acum însă am mers pe alte alei.

Mâine dimineața plecam spre Madrid.