Drumul Santiago de Compostela – Madrid în autocar

Azi avem in program de ajuns la Madrid.

Am încercat ieri sa cumpărăm bilete de tren pentru destinația asta, dar ne-am trezit prea târziu și nu mai aveau locuri. Data viitoare când mai călătorim in Europa trebuie neaparat sa rezervam biletele de tren și avion cu cel puțin 4-5 săptămâni înainte, altfel riscam sa fim in aceeași situație ca cea de acum.

Neavând alta soluție, am cumpărat bilete de autobuz pentru Madrid. Cam același preț ca cele de tren, numai ca vom face mai mult ca timp: cu vreo 2 ore și jumătate mai mult.

Am plecat de la hotel la 8:30 dimineața ora locală.

Relativ răcoare afara și înnorat, numai 15 grade C. Am înțeles ca in Gatineau sunt acum 45-48 grade C la umbra… E clar ca vremea e data complet peste cap in toată lumea. Aici stam cu jachetele pe noi, iar in Canada se umbla acum in bikinei… 🙄

Am luat un taxi pana la stația de autocar și, in jur de 9:00, eram deja pregătiți sa ne îmbarcăm.

Așteptând sa vina șoferul sa ne lase sa urcam in autocar, remarcam ca, printre ceilalți turiști, se aflau trei conaționali de-ai noștri: mama, tata și fiul (de vreo 20 de ani). 😳 Tiganul senior duhnea a alcool de la o poștă, iar nevasta-sa, o țigancă mai modernă, in blugi și cu șlapi in picioare, îi zicea ceva lui bărbate-sau cu o voce hodorogita de fumătoare înrăită.

Nu știu cum sunt alții, dar eu n-am mai văzut țigani din ăștia borâți de când am plecat din țara acum 26 de ani. In Canada nu au ajuns încă aceste specimene. Toate prejudecățile și instinctele primare mi-au revenit intr-o clipa. Numai duhoarea aia de alcool amestecată cu o lipsa de igiena crasă, însumând mirosul de țigan… Vai, nu mi-am închipuit vreodată ca voi mai retrăi asemenea senzații … Cum as putea sa le descriu?! … Dezgust, scârbă, amestecat cu teama sa nu cumva sa se apropie prea mult de noi și sa fim nevoiți sa îndurăm duhoarea pestilențială mai mult de o secunda. Oribil!…

Am tras-o pe Anna lângă mine ca nu cumva sa o atingă vreunul din împuțiți ăștia. Ea se uita la mine surprinsă, neînțelegând reacția mea atât de brusca. “Ce ai, mama?” ma întreabă. Îi zic sa nu-mi vorbească in romaneste, ci in franceza. Evident, începe cu întrebările de ce, cum și unde, însă sunt atât de șocată încât nu sunt in stare sa-i răspund.

In Canada suntem învățați sa fim toleranți, sa fim deschiși la diferențe și sa le consideram ca pe o oportunitate de a învața lucruri noi. Ei bine, pentru cineva care s-a născut si trăit intr-o țara plină de jegosi din ăștia și căreia i s-a băgat in cap de mic ca asemenea creaturi sunt un fel de sub-oameni … toata spoiala de învățăminte de bine pe care le-am primit in acești 26 de ani de Canada s-au năruit intr-o clipa, ca un joc de domino.

Am tras-o pe Anna deoparte, cu bagaje, cu tot. George a rămas pe loc și a început sa se ia de țiganul senior. “S-a umplut Europa de voi, măi nenorociților!… Nu putem merge nicăieri fără sa ne împiedicam de voi, lichelelor imputite. Ah, ce ti-as face!… Te-as cotonogi in bataie!” Toate astea spuse sacadat, printre dinți.

Țiganul senior, cam fudul de urechi, se uita mirat la el și da sa se apropie sa-l audă mai bine. George zbiară la el sa stea pe loc ca-l pocnește dacă se apropie. … Circ total. Annei i se face frica și nu înțelege ce se întâmpla. Incerc sa-l calmez pe al meu. Noroc ca țiganul a avut prezenta de spirit sa stea pe loc și sa nu răspundă. Și-o fi zis ca George e mai nebun și mai mare decât el. Înțeleapta decizie. Salutară, as putea spune…

Șoferul ne deschide ușa sa putem urca in autocar. In mintea mea, ma rog la toți dumnezeii ca cei trei țigani sa nu aibă aceeași destinație ca și noi.

Dar ti-ai găsit!… Numai ce-l aud pe țiganul senior ca discuta cu șoferul și-i spune ca merg cu toții la Madrid. 😤 Șoferul ii deschide ușa de la bagaje și cei trei își aseaza ciorciobutele înăuntru. Apoi trec in fata și șoferul le cere biletele. Atunci se întâmpla minunea: nu aveau bilete. Vroiau sa facă blatul. Cât de nesimțit sa fii sa faci așa ceva?!… Șoferul, civilizat, le spune sa meargă sa-și cumpere bilete la ghișeu. Pleacă țiganca in fuga, ceilalți doi rămânând pe loc. Șoferul le scoate valizele și ei așteaptă pe peron. Mai sunt 10 minute pana la ora de plecare prevăzută. Ne facem fel de fel de scenarii in minte in caz ca țiganca apare cu biletele in dinti și vom fi nevoiți sa călătorim 9 ore cu duhoarea lor in autocar.

5 minute mai târziu apare țiganca… fără bilete. Cei trei își iau valizele și se uita urat la noi prin geamul autocarului. Am scăpat.

Pornim la drum. Autocarul este plin ochi.

Annei i se face foame și îmi cere un pic din șunca afumata pe care i-o cumpărasem ieri și niște apa. Nu vrea pâine. Nu se simte bine. Drumul este foarte frumos, dar plin de serpentine fiindcă suntem in zona muntoasă. O ora mai târziu repetam episodul din avion cu vomatul peste tot. Mai avem atâtea ore de stat lipiți de scaun … iar Anna cu hainele murdare. Încep sa ma îndoiesc dacă a fost o idee buna sa o luam cu noi. Poate ca e prea mică pentru genul asta de călătorie. E clar ca nu suporta bine zborul in avion și condusul pe serpentine. Și totuși, când explorăm orașe mergând pe jos e Ok, tine la distante lungi, prin soare și caldura.

Din fericire, de la Madrid avem închiriată mașina și ne vom putea opri când vrem noi pentru o pauza.

Din 9 ore de mers cu autocarul au mai rămas doar 2. Șoferul a oprit numai o singura data 30 minute sa mâncam. Cam inuman tratamentul, dar asta este…

Peisajele care ni s-au perindat înaintea ochilor s-au schimbat de la zona muntoasă cu nori și ploaie, la zona de câmpie, cu soare și un pic de nori. Am plecat din Santiago de Compostela la 15 grade C azi-dimineața, si suntem la 25 grade C la 2 ore distanță de Madrid.

Țara asta este deosebit de bogata și frumoasa. Are toate formele de relief. Cam ca România.

Anna și-a mai revenit; chiar a reușit sa mănânce o jumătate de sandwich acum vreo ora. Nu am reușit sa-i schimb hainele pentru ca șoferul nu deschide usa la bagaje decât pentru pasagerii care coboară la diferite etape alte itinerariului către Madrid. Așa ca a stat cu hainele murdare pe ea… de acum vreo 5 ore. O spăl și flambez la hotel, asta este… Acum se uita cuminte la un film.

La 7:30 seara am ajuns la Madrid. Suntem foarte obosiți și mergem la hotel sa ne culcam.

Mâine vizitam centrul și Muzeul Prado. Am rezervat deja biletele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s