Azi a fost prima dimineața când ne-am trezit odihniți cum trebuie. Am dormit cam mult chiar, trezindu-ne pe la 9:30, chestie total neobișnuita in ce ma privește. Nu-mi place sa pierd timpul in pat diminețile, iar ora de trezire este in jur de 6:00 dimineața. Ca la armata. 😁

Am luat micul dejun, care a fost din nou un succes răsunător. Mâncarea este aceeași in fiecare dimineața, dar are gust. Totul are gust aici: roșiile, brânza, șunca, untul, pâinea. Ouăle au gălbenușul portocaliu, chestie pe care rar o vedem in Canada. Probabil găinile de aici sunt fugărite undeva printr-o curte și se hrănesc singure cu te miri ce. In orice caz, mâncarea are gust aici. Gustul copilăriei.

Apoi ne-am îndreptat către stația de autobuze de la Piața Romană unde aveam intenția sa luam același autobuz de ieri (hop on / hop off) și sa mergem in direcția Muzeului Antipa.

Ajungi la 100 m de stație, soțul meu adulmeca in aer miros de clătite și o pornește abrupt in direcția dughenei respective. Urmează o cascada de exclamații admirative și îndemnuri sa cumpărăm cel puțin 5 feluri de clătite… Din fericire, exista un Dumnezeu… al dietelor. Cu coada ochiului, zărim autobuzul oprit deja in stație, lăsam balta clătitele și vânzătoarea cu gura căscată, și o pornim la goana pe trecerea de pietoni, in slalom printre mașini și claxoane. Este incredibil ce repede ne-am readaptat la lumea de aici. Ne doare in papuci de semafor, trafic și claxoane. …Din păcate, sprintul nostru s-a soldat cu un eșec lamentabil fiindca autobuzul a demarat exact când ne-am proptit lângă el. 🤨

Transpirați și cu sângele in mișcare deja, hotărâm sa nu stam sa așteptăm cealaltă cursa peste 30 de minute și o pornim la pas către Muzeul Antipa.

Dacă nu ma înșel, bulevardul pe care am mers se cheamă Lascăr Catargiu și are un farmec aparte: vile vechi, curți cu flori, câte o pisica in ferestre. Bănuiesc ca multe din aceste case vechi fac parte din patrimoniu.

După vreo 15 minute de mers pe jos, am ajuns la Muzeul Antipa.

Surpriza încă de la intrare: e plin de grupuri de școlari, de părinți și bunici care vin cu copiii in vizita la muzeu. Bravo pentru inițiativa! Am crezut ca in epoca asta virtuală copiii nu mai vizitează muzee. Încă un punct in plus pentru țara. 👍

Am înțeles ca muzeul se află pe locul cinci în topul celor mai frumoase muzee de istorie naturală din Europa. Este în același timp cel mai mare muzeu de acest fel din țară.

Ce am remarcat eu abia acum, la atâția ani de când l-am văzut ultima oară, este ca toate expozițiile din interior sunt în ipostazele în care le întâlnim în natură, într-un mediu recreat care îl imită perfect pe cel natural.

Ca fapt divers, în muzeu se află expus singurul schelet întreg al unuia dintre cele mai mari mamifere care au existat vreodată, înrudit cu elefantul, și anume Deinotherium gigantissimum (specie dispărută acum 2,5 milioane de ani), descoperit în judeţul Vaslui, în anul 1894, de către geologul Grigore Ştefănescu. 😳

Pentru o perioadă, muzeul de la Bucureşti a fost unic în lume prin maniera de expunere modernă concepută de Grigore Antipa, nemaiîntâlnită la începutul secolului trecut.

Muzeul a fost înfiinţat în 3 noiembrie 1834, iar în sediul actual funcţionează din anul 1908. În anul 2010, expoziţia permanentă a fost modernizată, devenind una interactivă și dinamică, în care vizitatorii au acces la informații pe ecrane digitale (info-touch), documentare video proiectate pe erane de mari dimensiuni, sau căști speciale pentru ascultarea explicațiilor.

Am făcut o groaza de poze, însă nu am cum sa le postez pe toate. Trebuie venit și văzut. Foarte serios spun, colecțiile văzute la acest muzeu sunt mai numeroase, mai variate și mult mai bine puse in valoare decât cele de la Muzeul Științelor Naturale din Ottawa, care este considerat un muzeu de top in zona.

După vreo doua ore petrecute la Antipa, am pornit către stația de metrou din Piața Victoriei sa luam metroul … ca in vremurile de demult. Aici fac o paranteza sa spun ca bărbatu-meu mi-a declarat cât se poate de răspicat ca el nu ia metroul in București. Pot sa stau și in cap, cu metroul nu mergem. Avea el o fixație cu asta.

Ei bine, never say never, cum zic canadienii. Am luat metroul azi și a fost deosebit de ok. Este civilizat, curățenie peste tot, vine câte unul la maximum 5 minute de așteptare și este securitar. In plus, nu am mai văzut țigani cerșind in vagoane. Nici măcar unul.

Vorbind de vagoane, par noi. Nu sunt sigura, dar eu îmi aduc aminte de vagoanele la metrou erau roșii, parca… Sau galbene… Nu mai știu exact.

Acum așa arată.

Am și făcut un fel de top al sistemului de metrou din ce am văzut eu pana acum: România este pe primul loc din toate p.d.v.-urile, urmată de Spania, apoi Canada, Franța și Boston.

Ieșind de la metrou la Aviatorilor, ne-am îndreptat către Parcul Herastrau. Sau cum i se spune acum, Parcul Regele Mihai I al României.

La intrare ne întâmpina statuia lui Charles de Gaulle și o alee foarte frumoasa cu statui.

Am citit ca Parcul Herastrau a fost amenajat in perioada anilor 1936-1939 si se intinde pe o suprafata de 110 hectare. Se pare ca este cel mai mare parc din București.

Din câte am văzut și auzit eu pe parcursul anilor, nu exista membru al generației mele, bucureștean, sa nu se fi pozat cu fundul pe statuia curcanului din Herăstrău. 😆 A trebuit neaparat să-i dam de urma și sa reconstituim poza. Înainte și după… Păcat ca nu am poza “înainte” la indemna. Dar cred ca cea după este destul de edificativa.

Ce nu se vede din poza de mai sus se subînțelege in cea de mai jos.

Caldura mare in București acum. Frigea trăznaia aia de curcan de numa’… 🤦🏻‍♀️

Ne-am plimbat in continuare prin parc și este frumos. Floricelele și iarba sunt destul de uscate de la caldura acum și ar trebui udate sa-și revină un pic, in rest este ok.

Statuia de mai jos m-a frapat încă de când eram mică. Îl reprezintă pe Prometeu care a fost pedepsit de zei, fiind legat de o stânca fiindca s-a răzvrătit împotriva lui Zeus. El a furat focul din Olimp pentru a-l dărui oamenilor. Un vultur uriaș îi mănâncă zilnic ficatul ce se regenerează în permanență pentru amplificarea supliciului.

Nu știu de ce, am rămas cu imaginea statuii asteia in minte de când eram copil… Mi se pare foarte reușită.

Alte floricele un pic mai învigorate.

Doua vorbe și despre Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene amplasat pe Insula Trandafirilor din Herăstrău.

Este vorba de busturile din bronz ale 12 oameni politici europeni, cu o contribuție esențială în constituirea Uniunii Europene.

Din păcate, și ăștia frigeau… 😆

Așa ca ne-am mai fâțâit un pic prin parc și apoi am pornit spre intrarea la Muzeul Satului.

Dacă tot eram acolo, am zis sa mergem și la Muzeul Satului (sau “Dimitrie Gusti” cum se numește acum). Se pare ca este unul dintre primele muzee etnografice din lume si al doilea muzeu etnografic in aer liber din lume, dupa cel din Stockholm. Obiectivul lui este sa ilustreze cât mai fidel  viata  taranilor, spiritul lor de inventivitate si talentul  artistic.

Aici ne-am plimbat printre case traditionale, diverse instalatii, troite, biserici si am admirat frumoasa colecție de port popular a muzeului.

Ne-am încheiat plimbarea pe ziua de azi luând din nou metroul. Foarte făina experiența. 😉