Am început sa rămân in urma cu scrisul fiindca zilele in București au fost prea pline de lucruri de văzut, prieteni și familie de strâns in brațe, mâncăruri românești de gustat și … informație de procesat. Venind vorba de asta, creierul meu începe sa dea semne de oboseala: prea multă informație de procesat și stocat, și prea puțin timp de odihna.

De exemplu, ieri ne-am culcat spre ora 12 noaptea, iar la 5:30 dimineața lătra un câine ca apucătul aici, in bătătura casei soacra-mii. Așa ca m-am trezit, mi-am făcut un duș și acum deger de frig. Cred ca sunt vreo 16 C in casa de la Bușteni. Am dormit cu plapuma azi-noapte. De la căldurile din București la “răcoarea” matinala de la munte… In fine, nu ma plâng.

Ieri ne-am îmbarcat toate sarsanalele în mașina închiriată de soțul meu iubit care, ca majoritatea bărbaților, este fascinat de marca unei mașini și nu de alte aspecte. Cum ar fi cât de încăpătoare este…

I s-a pus lui pata sa închirieze un Mercedes-Benz GLA 200. Acum nu zic sa ne plimbam fundurile intr-o Dacia Lăstun, dar totuși… o mașina mai încăpătoare cred ca s-ar fi găsit. A luat-o pe asta in care abia încăpem noi fiind înalți și solizi; nu mai zic de valize și rucsacii cu care am venit. Arătam precum Coana Chirița in provincie… 😒

Înainte de a pleca spre Bușteni, am vrut amândoi sa vedem mormintele bunicelor noastre care s-au prăpădit când noi eram in Canada. O maniera destul de macabra de a petrece ultimele ore in capitala, dar așa s-a nimerit.

Ne-am sunat neamurile sa ne indice la ce cimitire sunt îngropate și, cu informația asta in dinți, am pornit in căutarea lor.

… Sunt foarte multe cimitire in București. Și prea pline, sa zic așa. Locurile de veci sunt lipite unele de altele de abia poți trece printre ele. Propun opțiunea cu incinerarea. Este mai “ecologică” și mai igienica.

Unchiul meu a venit personal sa ne conducă la mormantul bunicii mele. Noi suntem buzoieni, inclusiv eu, iar cavoul celorlalți membri ai familiei noastre este in Buzău. Mamaia mea este singura înmormântată in Bucuresti. Am înțeles de la dansul ca mai sunt disponibile alte doua locuri de veci lângă bunica mea. Știu, iar o chestie macabra, dar aici lumea se pregătește dinainte pentru vesnicie.

Mormântul bunicii mele.

După ce am aprins o candela și unchiul meu a adus niște flori, iar soțul meu a plâns un pic (nu știu ce naiba are de plânge din orice aici 🤨), ne-am îndreptat către cimitirul Ghencea Militar pentru ca bunicul lui a fost colonel in armata romană și familia lui este îngropată acolo.

La intrare, un soldat ne-a luat in primire și ne-a ajutat sa găsim parcela #26 unde este locul de veci al bunicii soțului meu. Am leșinat de caldura căutând aceasta parcela…

Sincer, arată foarte interesant acest cimitir. Ca arhitectura și pietre de mormânt. Pentru piloți au o aripa de avion in loc de cruce. Mi s-a părut original ca idee.

După ce am străbătut nu știu câte parcele ale cimitirului, la vreo 31 C in toiul zilei, am găsit mormântul respectiv.

Ar trebui un pic îngrijit, dar vorba aia, morții cu morții, vii cu vii.

Aici bărbatu-meu a bocit vreo 15 minute, chestie care a întors-o pe dos și pe fiica nostra. Nu știu cum sunt alții, dar eu cred ca am o doza ceva mai mare de nesimțire. Nu știu de ce dar nu am simțit nevoia sa plâng la niciuna din bunici. Poate ca nu am fost prea apropiată de a mea, naiba știe…

In fine, după smiorcaielile de rigoare, am plecat de acolo cu unchiul meu către casa lui din comuna Gruiu. Era oarecum in drum și am vrut sa o vedem in trecere către Bușteni.

Trecând la lucruri mai vesele acum, nu pot sa exclam decât wow! Ce vile frumoase sunt in apropierea Bucureștiului! Construite de curând, cu flori in pervaz, curate și îngrijite. Iar Drumul Național 1(DN1) care face legătura între București și Oradea este super ok de condus. Asfaltul de pe DN1 arată de 10 ori mai bine decât cel din orice locație din provincia Quebec.

Plecând destul de târziu din București, adică după 4 pm, nu prea a fost trafic. Am înțeles ca in weekend este nebunie pe acest tronson. Am avut noroc ca s-a mers ca-n brânza la ora respectiva.

După ce am văzut casa unchiului meu care este foarte frumoasa si cu gust decorată, am pornit din nou la drum către Bușteni.

In drum, aducându-ne aminte ca nu am mâncat de la 9 dimineața, am zis sa căutam pe TripAdvisor un restaurant sa înghițim ceva.

L-am ales pe cel mai bun din Câmpina: “Povestea Ceaunului Paprika”. Se vrea un restaurant Româno-maghiar, dar nu am testat nimic cu specific unguresc. Pe mine ma interesează bucătăria românească cu predilecție. 😍 Ca la mama mea acasă.

Deci, trebuie sa laud acest restaurant. Am comandat o ciorbița care se cheamă “a bețivului”. Deși sunt anti-alcool, îmi plac ciorbele acrite cu borș. Iar asta avea din belșug. Plus niște carne afumata.

Se servește in boluri gen gamelă. 😁 Mie mi-a mers la suflet.

Felul doi am zis sa încerc o ceafa tigănească. Aveau și una secuiască, dar cum eu sunt o fana înrăita a țiganilor de pretutindeni, spre disperarea soțului meu 😆, am optat pentru prima varianta.

N-am putut sa înghit decât doua bucatele din ceafa asta pentru ca nu mai avea unde sa intre după gamelă cu ciorba bețivului. Dar am luat-o la pachet.

La fel s-a întâmplat cu clătitele cu brânza dulce și stafide.

Anna a vrut un șnițel cu cașcaval și orez cu legume.

Și o înghețată care, se pare, a fost la superlativ.

Soțul meu a optat pentru o “carne la garniță”, care este o friptură în untură la borcan. Extrem de delicioasa, după spusele lui.

A terminat-o in mai puțin de 5 minute. La fel s-a întâmplat și cu clătitele lui cu dulceața. Au dispărut din 3 înghițituri.

Restaurantul acesta este excelent. Nu este scump; mult mai ieftin decât in București. Cam de vreo 3 ori mai ieftin.

Am pornit apoi din nou spre Bușteni. Locatie unde au urmat pupături și alte bocete din partea soțului meu care nu si-a văzut mama de 10 ani.

Ca de obicei, eu sunt cam nesimțita de fel și m-am ocupat cu scosul catrafuselor din mașina in timpul asta.

Aici trebuie sa recunosc ca am avut un fel de trezire la realitate in privința condițiilor de cazare. Stam la casa unchiului lui George și… e ok. Camerele sunt curate, însă baia și dușul sunt extrem de mici. Eu nu pricep de ce naiba se caliceste lumea când e vorba de construit o baie?!… Abia ai loc sa te învârti. Iar in duș doar un copil de pana in 10 ani are loc. … Am remarcat ca lumea in țara s-a îngrășat, mai toți au colăcei și burta. Dar toaletele tot minuscule au rămas. Voilà o idee unde mai trebuie progresat: dușuri și bude mai încăpătoare.

Iată ca se făcu’ de ora 8:30 și e cazul sa ies sa schimb niște bani și sa văd ce e de mâncare in orașul asta. … Ar cam trebui sa spăl și niște haine, drept pentru care trebuie sa achiziționez un lighean. … Așa este când te mănâncă undeva și mergi unde și-a înțărcat dracu’ copiii… 🤨