Am început ziua de azi cu o vizita la Brașov. După ce am mâncat fiecare câte un codru de pâine cu puțin unt și șunca, ne-am luat la revedere de la soacra-mea și am plecat sa vizitam unul din cele mai frumoase și moderne orașe din România.

Brasovul a fost initial mentionat drept “Corona” in 1235, cand populatia saxona s-a stabilit aici. Mai tarziu, orasul a fost cunoscut ca Brasco, Brasso, Kronstadt sau citadela Brassovia.

Orasul a fost (si este, inca) poarta catre sud si est a Transilvaniei. Datorita pozitionarii sale geografice, la limita dintre Moldova si Tara Romaneasca, Brasovul a avut o crestere economica rapida, devenind una dintre cele mai importante piete din Transilvania. In secolul XIV, Brasovul era una dintre cele mai mari cetati economice si politice din sud-estul Europei, iar in secolul XVI – si centru cultural.

Zidurile de aparare ale Brasovului au fost construite intre secolele XV-XVII, ca urmare a invaziilor repetate din est si sud. O parte importanta a zidurilor citadelei sta in picioare si astazi.

În 1688, cand armata austriaca a cucerit Transilvania, Brasovul a fost ultimul bastion ramas in picioare. Anul 1689 a fost unul dintre cei mai duri ani din istoria Brasovului. Pe 21 aprilie, un mare incendiu a distrus majoritatea orasului si a ucis 3.000 de oameni. Majoritatea caselor au fost distruse iar biserica Sfanta Maria, innegrita de fum, a devenit Biserica Neagra de azi. Locuitorii au reconstruit însă rapid orasul.

In perioada ce a urmat Primului Razboi Mondial, Brasovul a devenit un centru economic puternic in Europa, dar orasul a fost partial distrus in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. A fost reconstruit, iar cladirile istorice restaurate. In timpul celei de-a doua jumatati a secolului XX, comunistii au industralizat fortat orasul, aducand aici muncitori din restul Romaniei si obligand o mare parte din populatia de origine germana si evreiasca sa paraseasca orasul.

Am vizitat Biserica Neagră spre sfârșitul zilei când am și asistat, cu aceeași ocazie, la un concert de muzica barocă cu soprana Rodica Vica și Orchestra barocă Musica Ricercata. Soțul meu este fan de muzica barocă; eu am profitat ca am stat jos 1 ora acolo ca sa-mi trag un pic sufletul.

Construcţia Bisericii a durat aproape 100 de ani, a început în 1377 şi s-a finalizat în jurul anului 1477.

Biserica Neagră din Braşov este cel mai mare locaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, are o capacitate de 5.000 de persoane, măsoară 90 de metri lungime şi 37 metri înălţime iar turnul crucii are 65 de metri.

Circula și cateva legende despre aceasta biserica. Cum ar cea despre statuia asta de pe biserica.

Se spune ca statuia înfăţişează un ucenic care a fost omorât din invidie. Ucenicul era foarte priceput, iar meşterul şef, care lucra la construcţia bisericii s-a temut că îl va întrece şi îi va lua locul. Aşa că şi-a împins ucenicul de pe biserică, iar acesta a murit. Ulterior, meşterul a aflat că băiatul îl admira foarte mult şi că vorbea foarte frumos despre el. Măcinat de remuşcări a ridicat această statuie. Legenda spune că meşterul a recunoscut ce a făcut şi a fost condamnat la moarte.

O altă legendă spune că la originea statuii ar fi un accident şi că fiul unuia dintre meşteri a căzut în timpul construcţiei biserici chiar sub ochii tatălui său. Îndurerat, bărbatul a construit o statuie care îl înfăţişează pe fiul său aşa cum l-a văzut ultima oară. 

Am vizitat apoi Piața Sfatului care este probabil una dintre cele mai cunoscute zone ale orasului Brasov. Aceasta se afla in centrul orasului si este locul in care se afla Casa Sfatului, fosta primarie a orasului. Piata este inconjurata de cladiri impunatoare, cu o arhitectura veche de origine germana.

Alaturi de Casa Sfatului, construita in anul 1420, aici se mai poate vizita Turnul Trompetelor, Casa Hirscher, Catedrala Ortodoxa, Muzeul Muresianu si Biserica Neagra. Le-am reperat pe toate ochiometric, dar nu am avut timp sa mergem sa le vizitam. O sa mai venim in zona – fiindca Brașovul este mai avangardist de fel si are un laundromat undeva lângă centru, așa ca proiectul meu “spălatul hainelor in lighean” este abandonat momentan 👍 – și sper sa vizitam mai mult atunci.

Am luat masa de prânz (și cina deopotrivă) “La Ceaun” in aceasta piața. Este plină zona de restaurante și terase, așa ca alegerea este dificila. L-am ales pe cel cu cele mai bune recenzii pe TripAdvisor. Și nu am greșit.

De data asta am comandat doar o porție pentru mine și Anna fiindca partea cu ciorba este nelipsita in ce ma privește. Cum aici sunt niște portii enorme, sunt sătulă după primul fel.

George și-a luat niște pârjoale cu cartofi și sos de “ciupercuțe”, cum se exprima lumea pe aici (numai in diminutive: ciorbița, roșiuțe, castraveciori, cartofiori… de parca au dat cu toții in mintea copiilor).

Iar eu cu Anna ne-am delectat cu un “puișor” la ceaun, asortat de mămăliga, cartofi gen chips și mult mujdei de usturoi. Anna era deja pregătită de atac.

Se pare ca portia de mai sus era pentru o singura persoana. Cum am zis, din aceasta cauza sunt foarte mulți “grăsunei” acum in populația locală. Dacă înainte vreme mai mult bărbații afișau niște burți generoase, acum și femeile se iau la întrecere cu ele. Eu, care aveam mari temeri ca ies din normele scheletice locale la moda acum 20 de ani, sunt chiar foarte ok acum. Unde mai pui ca mergem ca disperații pe jos cel puțin 10 km pe zi, in soare și caldura… Cred ca revin in Canada cu cel puțin 10 kg date jos.

După masa asta copioasa, am continuat plimbarea pe Strada Sforii, o străduță ca o sfoara, lunga de aproximativ 80 m si lata de pana la 1,35 m. Aceasta a fost restaurata in 2003, pentru a arata exact ca acum 100 de ani.

Strada Sforii exista din secolul XVII și a fost un simplu coridor de trecere intre Poarta Schei si Piata Sfatului. Obiectivul acestei străzi era un fel de punct de sprijin pentru pompieri, facand astfel accesul mai usor in caz de incendiu.

Legenda spune ca in perioada medievala aici se ascundeau indragostitii pentru a fi singuri. Tot aici se ascundeau si tinerii indragostiti ai caror parinti nu erau de acord cu relatia lor. Legenda care a rezistat peste ani spune ca tinerii indragostiti care se saruta pe Strada Sforii sunt destinati sa ramana impreuna toata viata. (Cum George și cu mine am trecut recent la “vârsta a doua” nu a mai fost cazul sa ne țucăm in aceasta incinta).

Apoi am urcat spre telecabina care duce la Muntele Tâmpa. Tâmpa face parte din Masivul Postavaru si se afla in centrul Brașovului. Inaltimea acestuia este de 960m, iar de la aceasta înălțime am putut vedea una dintre cele mai frumoase panorame ale orasului si ale zonei inconjuratoare.

O mare parte a Muntelui Tampa a fost declarata rezervatie naturala, datorita faptului ca are multe specii de plante si de animale rare.

E ceva de urcat pana la telecabina. Mai ales când sunt cel puțin 30 C la umbra… Telecabina din Tâmpa face legătura dintre Bradov și vârful muntelui. Traseul are o lungime totala de 573 de metri, iar o călătorie cu telecabina durează mai puțin de 3 minute.

Ca fapt divers, constructia telecabinei se datorează festivalului Cerbul de Aur, eveniment ce reunea artiști din toată lumea. Astfel, pentru a nu se face de râs în fața personalităților venite din străinătate, conducerea judeteană din acea perioadă a decis că orașul are nevoie de teleferic.

In drum spre telecabina am văzut un stadion frumos, însă nu am reperat cum se cheamă. Poate ma ajuta cineva care este din zona să-mi spună cum se cheamă.

Am așteptat sa urcam in telecabina vreo 40 de minute. Este un punct de atracție major și toată lumea se îngrămădeste sa vadă orașul de sus.

Ca preț, copiii pana in 12 ani nu plătesc nimic, iar pentru adulti este 18 lei.

Odată ajunși sus, ca sa mergi la Belvedere trebuie urcat încă vreo 10 minute prin niște coclauri destul de periculoase, in sensul ca eram încălțați cu sandale și a trebuit sa mergem pe pietriș și stânci cam alunecoase. Data viitoare o sa fim mai pe faza și sa venim echipați corespunzător.

Vedere a Brașovului de sus.

După asta am coborât din nou cu telecabina și revenit in Piața Sfatului unde mi-am văzut in sfârșit visul cu ochii și am cumpărat niște Kürtőskalács de la un magazin de acolo.

Drumul pe DN1 înapoi spre Bușteni este groaznic, chiar dacă am plecat foarte târziu din Brașov. Adică in jur de 9 seara. Am străbătut ultimii 5 km pana la casa soacra-mii in aproximativ 1 ora. 🙄 Bara la bara… Din păcate, nu exista alte drumuri in afara de acest DN1.