Astăzi am mers la Palatul Regal. Nu de alta, dar este la nici 10 minute de mers pe jos de unde stam.

Palatul Regal este unul din cele mai importante simboluri ale Romaniei monarhice, astazi fiind cunoscut drept Muzeul National de Arta al Romaniei.

Acest muzeu găzduiește 3 expoziții: Galeria Națională (cuprinzând Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Românească Modernă) și Galeria Europeană. Tot aici pot fi vizitate Sala Tronului și alte spații de relevanță istorică, precum și numeroase expoziții temporare, pe care noi nu am mai apucat sa le vedem din lipsa de timp. Le-am văzut doar pe primele trei. Așa de multe sunt de văzut acolo încât o zi întreaga e de stat și admirat fiecare opera in parte.

Intrarea este o nimica toată: 25 lei/persoana, iar școlarii (inclusiv cei din alte tari) intra gratuit.

Am început întâi cu prima Expoziție intitulată “Ferdinand și Maria, Regii Marii Uniri”.

Portretele sunt făcute in majoritate de artiști romani (Milița Pătrașcu, Ipolit Strâmbu, Nicolae Vermont, Costin Petrescu). Eu, recunosc, ca nu am auzit de ei pana azi.

Am trecut apoi la Galeria de Artă Veche Românească. Aici am văzut obiecte de arta cu proveniența din Țările Române din secolul al XIV-lea  până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Sunt expuse aproximativ 900 de icoane, fragmente de frescă, broderii, manuscrise, tipărituri, argintărie, podoabe, sculptură în lemn şi piatră precum și obiecte de ceramică.

Mai jos este Iconostasul bisericii mănăstirii Cotroceni. Construită de domnitorul Şerban Cantacuzino (1678 – 1688) în primii ani de domnie, biserica mănăstirii Cotroceni este împodobita cu un iconostas de dimensiuni impresionante și minunat decorat.

Alt iconostas de la o biserica al cărui nume îmi scapă acum.

Câteva caftane și veșminte preoțești din aceeași perioada. Ca fapt divers, derivat din vechiul costum persan de călărie, caftanul era iniţial purtat de demnitarii bizantini, fiind preluat ulterior de dregătorii de rang înalt din administraţia otomană, inclusiv de cei de la curtea voievozilor din Țările Române.

Precum și un jilț… de când nu am mai auzit cuvântul asta!?… Probabil de când am citit ultima oară “Povestiri istorice”.

Apoi, o evanghelie frumos decorată in argint și pictată in culori superbe.

După care am admirat portretele foarte reușite alor câtorva boieri din secolul al XVII. Între noi fie vorba, arătau foarte aranjați și spilcuiți. 😉

Acesta de mai jos, in mod special, avea niște trăsături tare frumoase. Ma întreb dacă artistii de atunci nu cumva bibileau un pic mai mult chipurile modelelor pe care le pictau, astfel încât sa-i pună intr-o lumina cât mai favorabilă, sa zicem. 🤨

În orice caz, chiar dacă aceste opere de arta provin din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, ele ilustrează perfect modul în care fondul de tradiţie bizantină se îmbină cu influenţe occidentale sau orientale.

In continuare am admirat o mulțime de alte tablouri de pictori (romani) “iluștri necunoscuți” mie.

Unul dintre acestea mi s-a părut cunoscut fiindca l-am văzut de câteva ori fie in articole citite in presa, fie in materiale după care am învățat acum nu știu cati ani la școala. Este vorba de “România revoluționara” a lui Rosenthal.

Alte opere ale unor pictori necunoscuți mie, dar absolut minunate.

Piesele de rezistența rămân totuși Nicolae Grigorescu, Teodor Aman și Ștefan Luchian.

Mai jos Portretul Mariei Nacu (sau Mona Lisa grigoresciana). Mie mi-a plăcut foarte mult și am citit aseară despre el. Se pare ca domnișoara de mai jos a fost o profesoara de limba romana si latina. Nicolae Grigorescu a pictat portretul acesteia in perioada anilor 1885-1890.

Alte opere ale lui Grigorescu.

La fel de minunate sunt și tablourile lui Tonitza.

Nu mai spun de vazele cu flori ale lui Ștefan Luchian.

Mai jos “Sărutul” lui Frederic Storck.

Apoi corăbiile din portul Brăila a lui Jean Steriadi.

In rezumat, galeria pictorilor romani este o frumusețe și merita văzută pe îndelete. Sunt câteva sute de tablouri, unul mai interesant decât altul.

Era să-l uit pe Brâncuși. Câteva din sculpturile sale sunt și ele expuse in aceasta galerie.

Pe mine nu m-a pasionat niciodată arta modernă sau abstractă. Nu am absolut nici o afinitate pentru stilurile astea și, prin urmare, am trecut relativ repede pe lângă partea asta a expoziției. In schimb, mi-a plăcut citatul asta al lui Brâncuși:

Foarte frumos spus.

Am intrat apoi in Galeria Europeană. Aceasta cuprinde cea mai importantă colecție de acest fel din România. La baza sa a stat colecţia regelui Carol I. Acesteia i s-au adăugat lucrări din colecţiile Ioan şi dr. Nicolae Kalinderu, Toma Stelian, Anastasie Simu, Al. Saint-Georges, ca și din vechea Pinacotecă a Municipiului Bucureşti. După 1950 lor li s-au alăturat alte donații și achiziţii.

Sala italiana, secolele XVII – XVIII.

Sala olandeza

Sala franceza, secolele XVIII-XIX

Fiica mea, curioasa, a vrut sa știe unde erau dormitoarele regale in acest palat. Am întrebat pe una din doamnele care lucrează la aceasta galerie și se pare ca acestea au fost transformate in birouri administrative. Partea aceea a palatului unde erau camerele persoanele regale, inclusiv biblioteca și saloane private, nu sunt deschise publicului. Aici este ușa care împiedica accesul publicului.

Și scara care ducea la apartamentele regale.

Statuia de mai sus o înfățișează pe Alexandrina Fălcoianu, o femeie foarte frumoasă, aflată în puterea vârstei, dar care s-a stins înainte de vreme. A fost soţia ofiţerului Ştefan Fălcoianu. Erau vremuri când tinerele soţii mureau de timpuriu din cauza febrei puerperale. Alexandrina Fălcoianu a trăit în lumea mondenă, filo-franceză, urbană, poate şi puţin nepăsătoare în stilul claselor privilegiate (asta bănuiesc cu o anumită temeritate). Se spune ca a fost o femeie de un deosebit farmec. Uitându-ma la statuia aceasta eu văd trăsăturile unei doamne care mărturisesc demnitate şi o eleganţă care provine din adâncimile personalităţii rafinate şi educate.

Cam asta a fost tot ce am putut admira la expozițiile Palatului Regal. Pentru cine este pasionat de arta și de frumos, acest muzeu nu trebuie ratat in București.