Ieri am plecat de la pensiunea din Vișeul de sus, pe același drum minunat, plin de gropi și noroaie, pe care am venit cu doua zile in urma, spre Sighet. Am ținut sa vedem acel Memorial al victimelor comunismului de la Sighetul Marmatiei, care se afla în fosta inchisoare de la Sighet (construita in 1857). Aceasta parte a itinerariului nostru a fost cea mai trista și mai încărcată de emoții, dar am vrut să-i arătam Annei unde se poate ajunge atunci când îi lăsam pe alții sa ne impună un set de reguli de conduita și când ni se ia libertatea de exprimare.

Aflat in orasul Sighet in centru, cladirea nu iese in evidenta cu nimic. Fosta inchisoare intampina banal cu o cladire stearsa… Parca nici nu-ti vine sa crezi ca locul asta a fost martorul mut  al atator intamplari groaznice.

Închisoarea de la Sighet a jucat a un rol esential in perioada de inceput a comunismului in Romania, contribuind semnificativ la oprimarea clasei intelectuale romanesti. Intre anii 1950-1955, cand inchisoarea era una de maxima securitate, au fost adusi aici in secret 200 de fosti ministri, parlamentari, ziaristi, militari, episcopi si preoti greco-catolici.

Motto-ul de la intrare: „Si veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi”.

Ajungi, rând pe rând, în fiecare dintre cele 49 de celule. Fiecare încăpere e un muzeu în sine. Prezintă o temă, o perioadă, o personalitate marcantă… fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale, albume, înregistrări ale unor mărturii peste timp.

Cum am spus, fiecare etaj al închisorii are sali dedicate diverselor subiecte: sovietizarea Romaniei, securitatea, viata din puscarie, deportarea din Baragan, celulele unde au murit Maniu si Bratianu, “neagra” (izolatorul), fenomenul Pitesti, rezistenta din munti…

Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr, într-una dintre celule, un muzeu dedicat poeziei. De fapt, mă mirasem degeaba… Se ştie că, în locurile astea insalubre, în care mâncarea era o mizerie, iar umilinţa şi batjocora erau deserturi, s-a încercat exterminarea elitelor ţării. Oameni mari, ca funcţii şi ca putere de a îndura. Oameni care se eliberau de frustrări prin versuri şi credinţă.

E greu sa arati in totalitate și in cateva cuvinte sentimentele care te năpădesc atunci cand calci pe mozaicul de pe acele coridoare. Poate, daca ajungeti acolo la “neagra”, intrati, inchideti usa pentru 10 secunde si incercati sa va ganditi ca nu mai puteti iesi… este cel mai cumplit sentiment.

In fiecare fosta celula gasesti un ghid in romana/franceza/engleza si germana care-ti povesteste despre teroarea indurata.

Am ieșit zbuciumati, întristați, revoltati din clădirea a ceea ce a fost închisoarea de la Sighet. Ne-am simțit total neputincioși.

Apoi am descoperit, în prima curte interioară, un spaţiu de reculegere şi rugăciune. A fost momentul in care am aprins o lumânare, în memoria victimelor comunismului.

A doua curte are în prim plan o lucrare artistică numită Cortegiul sacrificaţilor. Siluete umane se îndreaptă către un zid care le închide orizontul, la fel cum comunismul închistase viaţa a milioane de oameni.

De parcă atâtea văzute în interior nu erau suficiente, pe zidurile din grădini erau gravate, în andezit fumuriu, numele a aproape opt mii de morţi din închisorile, lagărele şi locurile de deportare din România. Strângerea numelor – o muncă de zece ani, o muncă neterminată încă…

Este locul ideal pentru a spulbera iluziile nostalgice ale unora despre comunism și de a vedea realitatea cruntă a ceea ce au indurat cei care s-au opus. Cei care au crezut in libertate și in Dumnezeu. Cuvintele sunt prea sarace…