Ieri ne-am împărțit ziua in doua; prima parte a fost sa ajungem la Tihuța și sa ne odihnim acolo o ora; a doua parte a fost sa conducem pana la Vișeul de Sus, unde avem cazare la o pensiune “in natura”. Am zis sa explorăm ceva mai îndeaproape și aceasta opțiune cu natura …

După ce am plecat de la hotelul din Siret (excepțional hotel), am pornit pe șoselele din nordul Moldovei catre pasul Tihuța. Ca o nota aparte, șoselele din Moldova și Bucovina sunt de nota 10! Fie nou construite, fie refăcute de curând.

Am înțeles ca au primit bani din fonduri europene și au investit in infrastructura.

Nu numai șoselele lor sunt puse la punct, dar și gospodariile celor din zona sunt mult mai prospere, mai curate și mai pline de flori decât cele pe care le-am văzut in Harghita, de exemplu.

Ca sa nu mai spun ca drapelul României este arborat peste tot aici.

Asta mi-a plăcut foarte mult: de când am plecat din București, am remarcat un spirit de revitalizare a mândriei de a fi roman peste tot in orașele din provincie. Chiar și in zonele populate majoritar de maghiari și secui – care-și pun numai steaguri cu drapelul Ungariei și afișe in ungurește – romanii se iau la întrecere cu ei la numarul de drapeluri românești arborate pe casele lor. 👍

Revenind la itinerarul nostru, am ajuns in sfârșit la Pasul Tihuța, alta regiune absolut de vis.

Eu am păstrat niște amintiri minunate când am vizitat, acum vreo 35 ani, acest colț de rai. Acum este un pic mai “cosmetizat”, sa spun așa, însă tot și-a păstrat farmecul de altădată.

Anna a vrut sa vadă Restaurantul Castelul lui Dracula de la Tihuța, loc vizitat anual de mii de turisti romani si straini, fani ai romanului ce poarta numele celebrului personaj, publicat in anul 1897 de Bram Stoker (1847-1912), un irlandez din Dublin.

Ei doi cu statuia lui Bram Stoker din fața hotelului.

Din pacate, a pornit o ploaie cu clăbuci imediat ce am intrat înăuntru și nu am mai putut explora zona .., pana când a trebuit sa o pornim din nou la drum.

Așa ca ne-am oprit acolo pentru poze și o farfurie cu ciorba fiecare.

… de găina cu tăieței de casa – pentru Anna

… de fasole cu afumătură – pentru mine

… și o ciorba țărănească de porc cu legume – pentru George.

Tot George, după ce a zărit o ospătăriță care aducea niște farfurii cu papanași la o masa alăturată, a comandat imediat una la fel. 🤦🏻‍♀️ Papanași cu smântâna și dulceața. Foarte buni, dar al naibii de dulci.

După ce am terminat masa, am urcat in mașina și am pornit, pe aceeași ploaie cu clăbuci, la drum catre Vișeul de Sus.

Iar am mers pe serpentine (abia scăpasem de ele in Moldova și Bucovina, unde am putut folosi cu încredere cruise control-ul la mașina) … Dar măcar am văzut gospodăriile lor cu renumitele uși sculptate in lemn, tipic maramureșene.

Am ajuns in Vișeul de Sus in jur de 19:30. Doamna de la pensiune ne-a rugat sa venim acolo deja mâncați fiindca ea nu oferă decât micul dejun (a doua zi dimineața).

Așadar, ne-am oprit sa luam masa de seara la Hotelul Mirage din Vişeu… care are doua piscine exterioare… in creierul munților. 😳

Și eu care credeam ca Vișeul de Sus este un sat amărât, populat de tăietori de lemne…

Hotelul Mirage are și un restaurant foarte cochet, unde am luat și noi masa. Prețurile sunt cam piperate, dar nu e ca și cum sunt alte oferte in zonă.

Iar pentru mine șnițel cu piure.

A urmat apoi partea cea mai traumatizantă a zilei: ajunsul la aceasta pensiune “in natura”. Desi doamna de la pensiune ne-a avertizat ca drumul pana la ea este unul de țara, eu una nu m-am așteptat la așa ceva.

Am crezut ca acolo rămânem împotmoliți… după ce abia plouase torențial. În acest Colţ de Rai al României, locul de unde pleacă Mocăniţa, oamenii trăiesc mai greu ca în urmă cu jumătate de secol. … După ce treci de strada principală, cu hoteluri cu piscină şi pensiuni cochete, şi urci muntele, descoperi lupta pentru supravieţuirea de zi cu zi a oamenilor. Chestie pe care noi am cam uitat-o…

Am străbătut cei 3,5 km de hârtoape pline cu apa și noroi… in cam 45 min, la viteza de croaziera de 5-10 km/ora. Ne-am umplut de nervi, evident, fiind mai mult decât surprinși cum de turiștii vin in asemenea locuri uitate de lume și civilizație: nu eram singurii nebuni in zona – ne-am intersectat cu alte mașini care coborau in oraș de la aceasta pensiune, sa ia masa de seara.

Pensiunea arată așa, a doua zi dimineața

Chiar este in natura… Și cu bune, și cu rele. Au și internet, dar merge cam prost.

Am zis ca rămânem aici doua zile sa ne refacem psihic. Am dormit toată ziua azi fiindca este liniște și pace in jur, iar micul dejun a fost super ok. Măcar atâta lucru… dupa experienta traumatizanta cu ajunsul in “natura”.