N-am mai scris in ultimele zile fiindca am fost foarte obosita. Trebuie sa recunosc ca ne-am cam fâțâit pe drumuri in ultimele săptămâni, am văzut o groaza de lucruri frumoase, unele noi, altele mai puțin noi, însă toată experiența asta a început sa ma cam obosească.

Ieri ne-am luat rămas bun de la soacră-mea și am plecat spre mare. Ultima destinație de redescoperit înainte de a reveni in Canada.

Așadar, după plânsetele, pupăturile și văicărelile de rigoare, ne-am luat rămas bun de la soacră-mea și de la Bușteni și am pornit din nou pe DN1 spre mare. Am avut norocul sa nu prindem trafic fiindca am plecat spre 11:00 dimineața, și am băgat viteza pana după Ploiești… când primim un telefon de la hotelul unde am stat in Bușteni cum ca ne-am fi uitat traista cu bikinei la ei. Adică in camera de hotel. … Fără costume de baie in drum spre mare… 🙄 Nici dacă as fi vrut, n-as fi putut scorni un scenariu mai comic.

In fine, o rugam pe tanti care ne-a sunat de la receptie sa încerce sa ni-i trimită cu o firma de curierat direct la hotel. Fiind vineri după-amiaza, nimeni, absolut nimeni nu a vrut sa se deranjeze sa ne aducă bikineii la mare. Așa ca… ne-am întors din drum, pe același drum nemaipomenit, bara la bara de data asta, pana la hotel. 🤦🏻‍♀️

5 ore ne-a luat sa ajungem din nou in același punct la care am primit apelul de la hotel. 5 ore. … Când ajung in Canada, voi scrie o nota ministrului de transport sa ma plâng pentru situația actuala – de rahat! – a infrastructurii din țara. Este inacceptabil sa nu existe alte opțiuni decât DN1 de la București in zona turistică de munte. Bieții oameni stau ca vitele in mașina, in caldura, ca sa străbată 30 km din Bușteni spre Breaza unde, printr-un miracol, începe sa se circule mai bine și mai rapid. Este bătaie de joc, efectiv…

In fine, revenind la drumul spre mare, odata trecuți de Breaza am putut accelera ceva mai mult. Uneori chiar prea mult pentru gustul meu – 150-160 km/hr pe Autostrada Soarelui. Pe centura București, in zona Pantelimon, este iarăși o durere si-o întristare; la fel și primii 20 km pe Autostrada Soarelui – plina de hârtoape … și de poliție. Poliție care nu face absolut nimic când tot felul de nebuni trec pe lângă ei cu 20-30-40 km/hr peste limita de 80 km/hr. Este șocant de-a dreptul… In Canada, le-ar fi luat demult carnetul și pus popreala pe mașina. Dar in România lucrurile stau altfel, după cum văd eu…

Drumul spre mare seamănă destul de bine cu drumurile din Canada d.p.d.v. peisaje: câmpie și iar câmpie. Singurul obiectiv care merita menționat este Podul Anghel Saligny, care traverseaza Dunarea, intre Fetesti si Cernavoda. Acum se percepe o taxa de 13 lei pentru a-l traversa.

N-am mai fost la mare din 2000. Ma refer, la marea din țara. Atunci am stat la Neptun și a fost super ok. De data asta stam in Mamaia Nord, la Sammos Beach Resort.

Zona este un șantier in construcție. Au apărut tot felul de blocuri și hoteluri noi, e plin de praf și gălăgie.

Din pacate, acest hotel nu este in regim all inclusive, cum ne-am obișnuit in Caraibe. Nu avem decât camera de hotel in prețul pe care l-am plătit. Asta înseamnă ca trebuie sa alergam după mâncare dimineața, la prânz și seara.

Zona este plină de restaurante, dughene in care se găsesc fel de fel de aiureli, in genul articolelor care se pot compara de la Dollar store in Canada. Partea enervanta sunt prețurile. Prețurile la mâncare, mai ales. Incredibil de ridicate fata de București – unde ni s-au părut cele mai scumpe din tot ce am văzut in vacanța asta. La mare, însă, prețul la mâncare este de cel puțin 2 ori mai ridicat decât in București. Iar asta in condițiile in care mâncarea nu este la fel de gustoasa ca prin alte părți pe unde am mai fost.

Despre Constanța acum: eu nu mai recunosc nimic. Sunt o mulțime de clădiri noi, hoteluri noi, plaje noi.

Apropo de asta, am fost aseară sa ne plimbam in Constanța și, pe drum, am putut vedea cum sta treaba cu hotelurile noi in construcție: unul lângă altul sunt așezate. Între Mamaia Nord și vechiul centru al Constanței este zona de șantier acum; unele hoteluri sunt deja gata, altele încă in construcție.

Si mai spre seara…

In orice caz, vom avea unde sta de acum incolo cu atâtea posibilități de cazare.

Marea este la fel de frumoasa cum am lăsat-o acum atâția ani. Din pacate, însă, am nimerit in weekend și plaja este foarte aglomerata.

Cred ca sunt un pic șocata ca suntem lipiți unii de alții, chaise-longue lângă chaise-longue, cearșaf lângă cearșaf.

Cum nu stau prea bine la capitolul socializare cu publicul larg, situația de fata îmi da atacuri de panica de-a dreptul. Lumea in jur vorbește tare, auzi conversațiile cele mai intime, copiii plâng și zbiară la nici 1 m de mine, iar din niște boxe enorme, la 10 m distanță, bubuie non-stop muzica trance.

Chiar așa, nu am nimic cu gusturile altora in materie de muzica, dar ce se întâmpla de numai genul trance se asculta acum peste tot la mare?!…

Și in restaurante este aceeași poveste. Muzica este data tare, de abia aud ce-mi zbiară George la ureche sau Anna de pe scaunul din fata mea. Efectiv, ieri am fost năucă de cap toată ziua – și de la muzica trance de pe plaja, și de la cea din restaurante, și de la caldura și soare… Vreau liniște! … Să-mi aud “ghindurile”🤦🏻‍♀️… cum pronunța stricat Anna “gândurile” in românește. 😆

Azi sper sa găsim o plaja mai liniștita, poate chiar sălbatică. Fără lume împrejur. Doar marea.