Azi suntem in Niagara-on-the-lake, la aproximativ 10 km de Cascada Niagara, considerată unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din lume. Este vizitată anual de milioane de turiști din întreaga lume, mai ales pe timpul verii. Una dintre cele mai cunoscute atracții turistice este mersul cu vaporul – Maid of the Mist (partea americană) sau The Hornblower (partea canadiana).

Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă: American Falls (Cascada americană), Bridal Veil Falls (cascada Vălul Miresii) pe teritoriul Statelor Unite și Horseshoe Falls (cascada Potcoavă) pe teritoriul Canadei.

Cascada este mai impresionantă în porțiunea canadiana: are o lățime de 363 de metri pe partea americană, unde apele cascadei cad de la 21 metri înălțime, in timp ce, pe partea canadiană, lățimea cascadei este de 792 de metri (în formă de potcoavă), iar înălțimea căderii apei este de 51 de metri.

Cum s-a format? Cu 15.000 de ani în urmă, sudul provinciei Ontario era acoperit în întregime de gheață. Odată ce ultima epocă glaciară a luat sfârșit, cu aproximativ 12.000 de ani în urmă, din ghețarii topiți s-au format peisaje și râuri noi. Asa a luat naștere râul Niagara și, la scurt timp, cascada Niagara.

Amerindienii care trăiau în regiune au fost primii care au descoperit și admirat cascada. După aceea, Niagara a fost “oficial” descoperită de către exploratorul francez, părintele Louis Hennepin în decembrie 1678. Regiunea a devenit apoi o fortăreață franceză, multe forturi fiind construite la gura râului Niagara pentru a controla accesul la Marile Lacuri. Vechiul fort a fost restaurat între 1926 și 1934 și astăzi se numește Old Fort Niagara – o fortăreață din secolul al XVIII-lea.

Când fluxul Cascadei este mare, se ajunge la 168.000 de metri cubi de apă la fiecare minut. Nu este de mirare ca orașul Niagara este locul de naștere al energiei hidroelectrice canadiene. În 1896, Nikola Tesla a dezvoltat sistemul de curent alternativ, care a permis transmiterea energiei electrice de-a lungul râului Niagara către case și întreprinderi. Astăzi, centralele electrice atât pe partea americană, cât și pe cea canadiană a Cascadei Niagara, produc aproape 2,5 milioane de kilowati de electricitate.

Pe un ton mai morbid, se pare ca mulți și-au găsit sfârșitul aici. Aceste triste evenimente au fost rezultatul atât al cascadoriilor, cât și al accidentelor. Se pare ca au găsit vreo 5000 de cadavre la baza Cascadei între 1850 și 2011; cam 40 de oameni se sinucid pe an acolo. 🤨

Prima persoană care a supraviețuit unei căderi în Cascada Niagara a fost o profesoara, Annie Edson Taylor, care, în 1901, s-a aruncat în cascadă într-un butoi. Avea 63 de ani și o groaza de datorii. A făcut un pariu pe o suma frumoasa de bani ca o sa iasă nevătămata după aceasta experiența. Bănuiesc ca nu mai avea nimic de pierdut… 😀 A avut noroc și a scăpat. Este însă printre puținii care au trăit sa povestească experiența.

Revenind la aventura noastră, noi am vrut sa vedem cascada mai indeaproape, de pe vaporaș. Așa ca ne-am luat bilete la The Hornblower Niagara Cruises, o companie care oferă tururi pe vapor până foarte aproape de cascadă.

Am înțeles ca de un an și ceva au introdus un funicular cu care se coboară la vaporaș. Dacă tot eram acolo, am zis sa profitam de ocazie sa mergem cu el.

Înainte sa ne aducă înapoi la mal, vaporul cu care am mers s-a poziționat in așa fel încât sa vedem cum trebuie The Rainbow 🌈 Bridge (Podul Curcubeu), care leagă orașul Niagara Falls din statul New York, USA de Niagra Falls din Provincia Ontario, Canada. Acolo este și frontiera dintre cele doua state. Nu ne-am aventurat sa vizitam de data asta pentru ca sunt mult mai mulți “virusați” acolo decât la canadienii noștri. 😆

Una peste alta, a fost foarte faina experiența. Chiar dacă am ieșit de acolo uzi până la piele, cu tot cu pelerina oferită de ei pe vaporaș. Noroc ca regiunea Niagarei este mai la sud și era foarte cald afara.

După asta, in drum spre casă, ne-am oprit la Parcul provincial Sandbanks, Ontario. George avea chef sa intre (iar!) in apă… ca nu intrase demult. 😁

Dunele de nisip ale acestei rezervații naturale, care se întind pe o porțiune de 12 km (cea mai mare formațiune naturală de dune de nisip), au fost și sunt o atracție pentru turiști începând de la 1800.

Intr-o zi însorita, este destul de dificil să-ți dai seama dacă chiar ești in Canada și nu undeva pe o plaja in Caraibe.

Au tot ce vrei acolo – camping, rulote, moteluri, se poate face plaja, surf, mers cu barca, făcut grătare, etc.

Ce nu prea sunt in zona – benzinării. Am experimentat asta pe pielea noastră: era cât pe ce sa facem “pana prostului” acolo fiindca ne-am gândit ca trebuie sa existe măcar o benzinărie in localitate pentru atâta lume care vine și pleacă de acolo. Ei bine, nu. Printr-un miracol am găsit una la vreo 40 km după ce începusem sa intram in panica ca va trebui sa ne remorcheze mașina… Rar mi se întâmpla sa fiu atât de fericita la vederea unei benzinării. Îmi venea să-l pup pe nenea ăla la care am plătit… cu vreo 10 cenți mai mult pe litru peste prețul in Toronto, de exemplu. 🤨

După asta ne-am îndreptat spre casa, unde am ajuns seara târziu, terminați de oboseala.

Mâine, copiii încep școala in Quebec, iar pe noi ne așteaptă o noua experiența cu Anna: școala secundara… in vremuri de pandemie. Sa speram ca va fi totul bine.