Museo dell’Ara Pacis, Muzeul Național Roman – Băile lui Dioclețian

George a insistat sa vedem acest muzeu. Pe mine, recunosc, nu prea m-a tentat dupa ce am văzut minunățiile arhitecturale din zilele precedente, dar am mers până la urmă.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-45.png
Museo dell’Ara Pacis (Altarul Păcii Maiestoase)

Museo dell’Ara Pacis este un muzeu arheologic din Roma, care adăpostește altarul monumental dedicat zeiței Păcii după care este numit, datând din secolul I înainte de Hristos. Actuala clădire a muzeului a fost finalizata în 2006, după un proiect al arhitectului american Richard Meier.

Construcția Ara Pacis a fost comandată de Augustus și de Senatul roman pentru a sărbători succesul campaniilor militare împotriva galilor.

Ara Pacis Augustae

Dedicat Păcii, uriașul altar de marmură a fost ridicat pe Câmpul lui Marte (Campo Marzio), la aproximativ 800 de metri de actualul său amplasament, și a fost finalizat in luna ianuarie a anului 9 î.Hr. Împreună cu altarul, în aceeași perioadă a fost construit și un cadran solar, compus dintr-un obelisc egiptean și cunoscut drept Solarium Augusti.

Solarium Augusti (Horologium sau Cadranul solar al lui Augustus) este un obelisc egiptean în formă de “ac” (monument cu patru laturi, îngust și înalt, care se termină în partea de sus într-o formă piramidala). La vremea respectivă, era cel mai mare cadran solar din lume.

Acest cadran solar simboliza mult-așteptata pace după cucerirea Egiptului de către Augustus. Pe partea din față a structurii sunt gravate hieroglife egiptene și o inscripție dedicată lui Augustus. Aceasta enumeră realizările sale și subliniază, de asemenea, preocuparea sa pentru religie, subliniind schimbarea numelui său din Octavius în Augustus.

Ara Pacis Augustae, reconstrucție in 3D

Totuși, acest cadran solar are ceva foarte unic. Dacă Roma ar arăta ca pe vremea când Augustus a construit acest cadran, umbra acestuia ar cădea exact în centrul altarului Ara Pacis Augustae în fiecare an, pe 23 septembrie. Data respectivă corespunde zilei de naștere a lui Augustus, intenționat creata pentru a simboliza pacea pe care Augustus a adus-o la Roma în timpul domniei sale.

Muzeul Național Roman & Băile lui Dioclețian

Muzeul Național Roman (Museo Nazionale Romano) reprezintă un grup de muzee din Roma format din patru filiale răspândite în mai multe locuri din oraș. A fost fondat în 1889 și inaugurat un an mai târziu, în timpul unificării Italiei, având ca obiectiv colecționarea antichităților din secolul al V-lea î.Hr. până în secolul al III-lea d.Hr.

Muzeul Național Roman este compus în prezent din:

Termele lui Dioclețian: în interiorul acestora este expusă o construcție funerară impunătoare și două morminte cu un decor bazat pe fresce și tencuială, care se estimează că datează de la începutul secolului al II-lea d.Hr.

Termele lui Dioclețian

Băile jucau un rol important în cultura și societatea romană antică. Baia (sau scăldatul) era una dintre cele mai comune activități zilnice din cultura romană și era practicată de toate clasele sociale. Deși societatea moderna consideră baia / scăldatul ca fiind o activitate foarte privată desfășurată în casă, în Roma antica scăldatul era o activitate comună (în sensul de colectiva).

Cândva cel mai mare complex de băi antice din lume, Băile lui Dioclețian (Terme di Diocleziano) au fost construite între anii 298 d.Hr. și 306 d.Hr. în onoarea împăratului roman Dioclețian. Amenajate după modelul tradițional al unui complex de băi romane, Băile lui Dioclețian conțineau un frigidarium (cameră rece), un tepidarium (cameră caldă) și un caldarium (cameră caldă sau baie de aburi), precum și spații de baie de dimensiuni mai mari, săli de gimnastică și chiar o bibliotecă. O vizita la terme era mai mult decât necesitatea de igiena sau o oportunitate de relaxare. Oamenii veneau aici pentru a socializa; discutau politica, vorbeau despre evenimentele cele mai importante ale zilei și chiar bârfeau. Pacat ca s-a pierdut obiceiul acesta. 😉

Băile în sine au reprezentat un proiect de construcție extrem de impresionant, mai ales având în vedere rapiditatea cu care au fost construite. Cea mai mare parte a apei destinate băilor provenea de la Acqua Marcia.

Deosebirea esențială față de alte băi din acea vreme era doar o chestiune de mărime: se crede că, în perioada lor de apogeu, Băile lui Dioclețian puteau găzdui până la 3.000 de persoane în același timp.

Un filmuleț care prezintă reconstrucția lor în 3D.

Dupa invazia goților din 537, în timpul căreia a fost distrus apeductul ce alimenta termele, acestea au ajuns în scurt timp ruine. Mai târziu, ruinele complexului au făcut loc unui oraș în continua expansiune. O parte din ele au fost păstrate prin încorporarea în clădiri noi, cum ar fi biserica San Bernardo alle Terme sau Aula Ottagona, o clădire octogonala. O alta biserica, Santa Maria degli Angeli, a folosit și ea o parte din complexul antic al Termelor lui Dioclețian. Aceasta din urma a fost ultima clădire construita de Michelangelo; celebrul artist avea 86 de ani atunci când construcția bisericii a fost demarata în anul 1561.

Biserica Santa Maria degli Angeli construită de Michelangelo ridicată pe ruinele vechilor Băi ale lui Dioclețian.

După 30 de ani de restaurare, Băile au fost deschise pentru public în 2008 și au devenit parte a Muzeului Național din Roma.

Crypta Balbi: inițial, aceasta adăpostea un teatru, o clădire cu patru camere de locuit și o curte. Construit între anii 19 și 13 î.Hr. în timpul lui Lucius Cornelius Balbus, teatrul era prevăzut cu o criptă pe care oamenii o foloseau în timpul pauzelor diferitelor piese.

Cu timpul, clădirea a fost uitata și îngropata sub alte construcții. Săpăturile arheologice au început în 1981, iar douăzeci de ani mai târziu situl a fost deschis publicului și au devenit parte a Muzeului Național din Roma.

Crypta Balbi

Palazzo Massimo alle Terme a fost un colegiu condus de preoții iezuiți și și-a păstrat această funcție până în 1960. În 1981, Palazzo Massimo a fost achiziționat de statul italian, pentru a deveni unul dintre sediile Muzeului Național Roman.

Palazzo Massimo alle Terme: în prezent, muzeul găzduiește una dintre cele mai importante colecții de artă clasică din lume, cu statui, mozaicuri, fresce și monede din epoca romană. În sălile de la parter sunt expuse statui grecești originale găsite la Roma, cum ar fi Prințul elenistic, Boxerul, Niobe din Horti Sallustiani și portrete din epoca republicană și imperială, cu Generalul din Tivoli și culminând cu statuia lui Augustus Pontifex Maximus.
Prinț elenistic (sau Prințul Seleucid) este o statuie grecească din bronz realizată în secolul al II-lea î.Hr.
Statuia de bronz a boxerului în repaus este o sculptură care datează din a doua jumătate a secolului IV î.Hr.
Niobe din Horti Sallustiani: această sculptură reprezintă o Niobidă pe moarte (În mitologia greacă, Niobizii erau copiii lui Amphion din Teba și ai lui Niobe, uciși de Apollo și Artemis pentru că Niobe, născută din casa regală a Frigiei, și-a comparat cu lăudăroșenie numărul mai mare al propriilor urmași cu cel al lui Leto, mama lui Apollo și a lui Artemis.
Statuetă romană reprezentând portretul așa-numitului general Tivoli, realizata în marmură de proveniență grecească și găsit în timpul excavărilor de la Templul lui Hercule, Tivoli.
Statuia lui Augustus înfățișat ca Pontifex Maximus (“Marele Preot”, era cel mai mare grad de preot din Roma antică și mai marele colegiului de preoți – pontifi (Collegium Pontificum).
Sarcofagul Portonaccio datează din jurul anului 200 d.Hr. și a servit la înmormântarea unui general roman bogat care a participat în campaniile lui Marcus Aurelius. Acesta prezintă scena unei bătălii, realizată pe două niveluri. Romanii învingători sunt reprezentați în partea superioară, în timp ce barbarii învinși sunt umiliți și înfrânți sub ei.

Ultimul component al Muzeul Național Roman este Palazzo Altemps.

Palazzo Altemps este un palat construit în secolul al XV-lea, care adăpostește colecția privată de artă a familiei Altemps, familie nobiliară italiană. Palatul a fost construit în 1477 pentru Girolamo Riario. Unul dintre conspiratorii Pazzi condamnat pentru că a încercat să-i ucidă pe Lorenzo și Giuliano de Medici (au reușit să-l ucidă pe Giuliano, dar Lorenzo a scăpat). Riario nu a fost niciodată ucis pentru implicarea sa în această crimă. Avea prea mulți prieteni în Vatican. Cu toate acestea, a fost asasinat 4 ani mai târziu de către familia Orsi. În Palazzo există încă o placă în care se comemorează căsătoria lui Girolamo cu Catherine Sforza. În cele din urmă, palatul a fost vândut cardinalului austriac Marco Sittico Altemps, nepotul Papei Pius al IV-lea, Giovanni Angelo Medici, un văr al familiei Medici din Florența, pe care Riario a încercat să o distrugă.
Marele sarcofag Ludovisi, un sarcofag roman din secolul al III-lea d.Hr., sculptat dintr-un singur bloc de marmură și reprezentând în detalii incredibile legiunile romane luptând împotriva barbarilor ostrogoți invadatori.
Galata Ludovisi (Galul Ludovisi) este o statuie romană antică ce înfățișează un bărbat galic care își înfige o sabie în piept în timp ce sprijină trupul soției sale pe moarte.
Acest cap colosal a fost foarte admirat de Goethe, care și-a comandat o replică pentru el însuși. După familia căreia îi aparținea, este numit Juno Ludovisi sau Hera Ludovisi, dar probabil că o reprezintă pe Antonia cea Tânără, mama împăratului Claudius.

Pentru cine dorește să afle mai multe despre arta, mitologia și istoria romană, acesta este locul cel mai potrivit. Vi-l recomand cu căldură.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s