In penultima zi la Roma am fost sa vedem Vila Farnesina, un obiectiv destul de căutat de turiști.

Vila a fost construită între 1505 și 1520 de bogatul bancher originar din Siena, Agostino Chigi, si a fost realizat de Baldassarre Peruzzi. Lucrările au fost efectuate atât de rapid încât în vara anului 1511 Agostino reușea deja să îi arate noua sa reședință Papei Leon al X-lea, o vilă impresionantă care cuprindea 6 etaje diferite, si care cuprindea opere de artă ale celor mai importanți maeștri ai vremii: Sebastiano del Piombo, Il Sodoma și Raffaello Sanzio, care, împreună cu elevii săi, a creat splendida Loggia di Amore și Psiche, și fresca cu nimfa Galateea.



Loggia a fost folosită și ca scenă pentru festivități și spectacole de teatru organizate de Agostino însuși. Sunt de amintit banchetele organizate de Agostino Chigi, care primea cele mai distinse personalități ale timpului său, inclusiv poeți, prinți, cardinali și pe însuși suveranul pontif. Cronicarii vremii menționează, de exemplu, că în 1518, cu ocazia botezului fiului său cel mare, obiectele de mobilier din aur și argint folosite pentru banchet au fost aruncate în Tibru ca semn de măreție. Noroc că bancherul era destul de isteț și se pare ca ar fi întins pe ascuns niște năvoade în râu, reușind astfel să recupereze prețioasele obiecte.
După moartea lui Agostino, în această vilă au locuit Lanzichenecchi (soldați mercenari de infanterie, înrolați de legiunile germane ale Sfântului Imperiu Roman German) în timpul Prădării Romei din 1527. Cardinalul Alessandro Farnese cel Tânăr a cumpărat-o în 1590. După numele de familie al acestuia vine titlul de Farnesina pentru a o distinge de Palazzo Farnese, aflat de cealaltă parte a râului. Unul din proiectul lui Michelangelo era de a construi un pod peste Tibru care să lege cele două proprietăți ale familiei Farnese.
În 1735, vila ajunge, odată cu succesiunea Elisabettei Farnese, la Carol al IV-lea de Bourbon, până când Francisc al II-lea o acordă în emfiteoză, pentru 99 de ani, ambasadorului spaniol la Napoli, Salvador Bermudez de Castro, duce de Ripalta.
Vila Farnesina este astăzi un muzeu care aparține și este administrat de distinsa Accademia Nazionale dei Lincei din Roma, care are uriașa sarcină de a continua restaurarea și întreținerea vilei și a grădinilor sale.
Largo di Torre Argentina

Teatrul lui Pompei a fost construit în epoca republicană și este cel mai vechi teatru din Roma. A fost numit după Pompei cel Mare, liderul militar și politic roman care l-a comandat în jurul anului 55 î.Hr. Această construcție mare din marmură se inspira dupa teatrele din Grecia și a fost folosită activ până în secolul al V-lea d.Hr. Era locul de desfășurare a reuniunilor publice. Galeria exterioară era decorată cu fântâni frumoase, grădini și statui.
Teatrul lui Pompei își datorează faima în special faptului că Iulius Cezar a fost asasinat aici, de Brutus și Cassius în timpul unei ședințe a Senatului, la 15 martie 44 î.Hr.
Pisicilor le place să se plimbe printre ruinele vechilor monumente romane. Din acest motiv, în Largo di Torre Argentina se afla un adăpost special amenajat pentru pisici, unde voluntari din întreaga lume lucrează și au grijă de cel puțin patru sute de pisici abandonate.

Piazza del Popolo

Piazza del Popolo (Piața Poporului) este situată în partea de nord a orașului, care se numea cândva Porta Flaminia. Piața este situată unde începe Via Flaminia și a fost principala intrare în oraș în timpul Imperiului Roman.






Ponte Milvio (Podul Milvius)

Podul a fost construit de consulul Gaius Claudius Nero în 206 î.Hr. după ce a învins armata cartagineză în Bătălia de la Metaurus. În 115 î.Hr., consulul Marcus Aemilius Scaurus a construit un alt pod din piatră exact în același loc, demolându-l pe cel vechi. În 63 î.Hr. aici au fost interceptate scrisori ale autorilor conspirației lui Catilina, iar Cicero le-a citit în fața Senatului roman a doua zi.
Podul a fost renovat în Evul Mediu de un călugăr pe nume Acuzio, iar în 1429 Papa Martin al V-lea i-a cerut unui arhitect celebru, Francesco da Genazzano, să îl restaureze, deoarece începea să se prăbușească. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, podul a fost refacut de doi arhitecți, Giuseppe Valadier și Domenico Pigiani.
Din păcate, podul a fost grav avariat în 1849 de trupele lui Garibaldi, în încercarea de a bloca o invazie franceză, fiind ulterior reparat de Papa Pius al IX-lea în 1850.
Și cam atât am reușit sa vedem astăzi.