Acum vreo doua zile am fost sa vizitam Domul din Florența. Recunosc, am cam obosit sa tot vedem atâta artă in jurul nostru și simt din ce in ce mai acut nevoia de o pauză. Probabil devin imună la ce mă înconjoară precum localnicii din Roma, care pășesc zilnic printre ruinele efemerului imperiu roman. Da, ajungi sa te saturi sa vezi statui, picturi, fresce, mozaicuri, busturi ale unor personalități celebre, palate și grădini, etc. Probabil ne-am propus sa vedem prea multe in acest scurt periplu in Italia. Va trebui, deci, sa revenim. 😉

Florența… Puține orașe din lume pot concura cu acest oraș înconjurat de frumoasele dealuri toscane și străbătut de râul Arno – în ceea ce privește trecutul istoric, calitatea artei și a arhitecturii. Dacă adăugăm la aceasta renumita bucătărie a orașului, este clar pentru ce Florența este una dintre destinațiile turistice de top din lume.

Situat în plin centrul istoric al Florenței, impresionantul Duomo indica locul unde se află Catedrala Santa Maria del Fiore. Această cupolă reprezinta cel mai cunoscut simbol din Florența și este una dintre cele mai mari catedrale din Europa, care a pus bazele Renașterii italiene și a inspirat mai apoi generații de arhitecți și artiști din întreaga lume. Mai mult, catedrala este închinată Maicii Domnului și rămâne un punct de reper important, atât pentru localnici, cât și pentru turiști. De fapt, clopotnița și baptisteriul din apropiere sunt printre cele mai vizitate atracții din oraș.

Catedrala din Florența a fost construită peste ruinele din secolul al IV-lea ale Catedralei Santa Reparata. Arnolfo di Cambio a proiectat clădirea inițială în 1296 și, evident, o cupolă imensă urma să fie elementul principal. Cu toate acestea, Filippo Brunelleschi a câștigat comanda construcției inițiale, după ce a reușit să se impună în fața mai multor artiști și arhitecți de seama ai Florenței de odinioară. Cu panouri pictate în roșu, alb și verde, catedrala inițială oferea o priveliște unică, dar în 1874 fațadă va fi înlocuită cu una nouă, proiectată de Emilio Fabris. În decursul secolelor al XIV-lea și al XIX-lea, construcția a fost finalizata, iar cupola sa maiestuoasă a devenit de atunci celebră.

Această minunată clădire se întinde pe mai bine de 500 de metri în lungime și 295 de metri în lățime, înălțimea celui mai înalt punct al domului fiind de 295 de metri. Practic, această biserică a fost cea mai mare biserică din lume până la construirea Bazilicii Sfântul Petru, în 1615.

Asta nu înseamnă că dimensiunea este cel mai impresionant aspect al Domului; pe lângă dimensiunile impunătoare, Domul a fost una dintre cele mai incredibile realizări inginerești și arhitecturale din acea vreme. Mulți experți de atunci au crezut imposibila construirea unei cupole de asemenea dimensiuni, dar Brunelleschi era foarte priceput și avea multa experienta, reușind să-și ducă misiunea la bun sfârșit. Cu această lucrare, el a pus bazele arhitecturii renascentiste: a fost iniţiatorul noii tehnici, învăţată din studiul monumentelor antice, care i-a permis să ridice cupola fără a fi nevoie de armături dar, mai ales, a fost iniţiatorul unei noi ideologii în arhitectură.

Pentru a ridica materialele de construcție, Brunelleschi a inventat un troliu cu trei viteze, dotat cu un sistem complicat de angrenaje, scripeți, șuruburi și arbori de transmisie acționați de o singură pereche de boi de jug care roteau o tijă de lemn. Sistemul folosea o frânghie specială lungă de 183 m și cântărind peste 450 kg – fabricată la comandă de constructorii de nave din Pisa – și era prevăzut cu un mecanism special de prindere care putea inversa direcția fără a fi nevoie ca boii să fie rotiți.

La început, s-a sugerat ca interiorul domului, cu o lățime de 45 de metri, să fie acoperit cu un mozaic, astfel încât lumina să pătrundă cât mai bine prin ferestre. Brunelleschi, care era și aurar de meserie, a propus ca bolta să strălucească în aur. Moartea sa în 1446 a pus capăt proiectului, iar pereții cupolei au fost vopsiți în alb.

Marele duce Cosimo I de Medici a hotărât mai târziu, după mai mult de 100 de ani, ca domul să fie pictat cu scenele Judecăţii de Apoi. Această lucrare imensă, 3.600 de metri pătraţi de suprafaţă pictată, a fost începută în 1568 de către Giorgio Vasari şi Federico Zuccari şi a durat până în 1579. Partea cea mai de sus îi înfăţişează pe cei 24 de Înţelepţi Bătrâni ai Apocalipsei.

Baptisteriul este una dintre clădirile cele mai vechi din Florenţa, fiind mai veche chiar decât catedrala. A fost construită peste o fundaţie romană, posibil în jurul secolului al 6-lea. Interiorul datează din secolul al XIII-lea, când au fost realizate mozaicurile de pe plafon, care înfățișează scene biblice de la Creație la Judecata de Apoi. Fațada a devenit atât de populară și de cunoscută încât a servit drept model pentru alte baptisterii și fațade de biserici din Toscana.

După ce a terminat interiorul și fațada, breasla negustorilor de lână a hotărât să comande ușile de bronz. Primele au fost executate în 1336, după un motiv în stil gotic realizat de Andrea Pisano, și înfățișează o serie de scene religioase. Un șir de evenimente nefericite, printre care o epidemie de ciumă, a tot amânat construirea celorlalte uși.

În cele din urmă, în 1401, breasla negustorilor de lână a organizat un concurs pentru a alege planul celorlalte uși. Șapte artiști au prezentat proiectele lor, iar în 1403 a fost ales proiectul lui Lorenzo Ghiberti. Acesta va adăuga splendidele uși din partea de nord a catedralei, la care a lucrat timp de 21 de ani, și pe cele din partea de est, la care a lucrat timp de 28 de ani. Cele de la est, orientate spre cupolă, sunt numite Porțile Raiului. Poarta are 10 plăci din bronz suflate cu aur (originalele se află acum în Museo dell’Opera del Duomo, iar în baptisteriu există copii) care înfățișează teme din Vechiul Testament.

Această catedrală a fost, de-a lungul istoriei sale îndelungate, sediul Consiliului din Florența (1439), a ascultat predicile lui Girolamo Savonarola și a fost martoră la asasinarea lui Giuliano de Medici în 26 aprilie 1478.

Piazza della Signoria

Piazza della Signoria a fost centrul vieții politice din Florența încă din secolul al XIV-lea, cu binecunoscutul Palazzo Vecchio care domină piața. A fost scena unor evenimente marcante, cum ar fi întoarcerea familiei de Medici în 1530, precum și Focul deșertăciunilor, instigat de Savonarola, care a fost apoi ars pe rug aici în 1498, după ce a fost denunțat de Inchiziție ca eretic.

Loggia dei Lanzi a fost construită între 1376 și 1382. Numele de Loggia dei Lanzi se pare că provine de la faptul că, la începutul secolului al XVI-lea, celebrul corp de mercenari Lansquenets germani a poposit aici, trecând prin capitala toscană înainte de a ajunge la Roma, fiind apoi jefuită de aceștia în 1527.

Inițial, loggia a servit ca spațiu pentru a găzdui adunările poporului și pentru a organiza festivități publice și ceremonii oficiale ale Republicii Florentine. Loggia simboliza Republica.

Palazzo Vecchio

Piatra de temelie a Palazzo Vecchio a fost pusă in 1299, după ce locuitorii Florenței au hotărât ca orașul avea nevoie de un nou sediu pentru organele de guvernare, care sa reflecte importanța crescândă a orașului. Clădirea a fost terminată 23 de ani mai tarziu, când un clopot a fost ridicat in impresionantul turn (Torre d’Arnolfo – după sculptorul si arhitectul italian Arnolfo di Cambio, căruia ii este atribuită construcția acestui Palazzo). Clopotul era tras pentru a anunța întâlniri publice sau pentru a avertiza pericolele iminente.

Palatul a fost inițial cunoscut sub numele de Palazzo del Popolo. Mai tarziu a fost redenumit Palazzo della Signoria, după signori, reprezentanții familiilor importante ce conduceau orasul. Tot de aici vine si numele pieței ce se învecinează cu palatul. După ce ducele Cosimo I a ajuns la putere in anul 1537, clădirea a fost iarăși redenumită Palazzo Ducale. Abia după ce ducele s-a mutat in Palazzo Pitti, in anul 1550, clădirea a început sa fie cunoscută sub numele de Palazzo Vecchio.

Probabil piesa cea mai cunoscuta a acestui palazzo este Sala celor cinci sute, foarte impunătoare, măsurând 54 m lungime, 23 m lățime și 18 m înălțime. Simbolizează puterea Republicii florentine, condusă de Savonarola. Ultima dată a fost restaurată în 2000-2001.

A fost construită în 1494 de Simone del Pollaiolo la ordinul lui Savonarola, după ce acesta i-a alungat pe Medici de la putere. Aceasta sală urma să găzduiască cei cinci sute de membri ai Consiglio dei Cinquecento al Republicii. Această instituție a funcționat în colaborare cu Consiglio Maggiore, format din cetățeni ai orașului. Savonarola a plănuit acest aranjament pentru a “distribui” puterea populației, făcând mai dificil pentru o singură persoană să conducă.

În 1503, conducătorii Florenței au lansat un vast program de decorare a Sălii celor cinci sute. Gonfalonierul Pier Soderini i-a ales pe cei mai mari doi artiști florentini ai vremii, Leonardo da Vinci și Michelangelo, pentru a-l decora cu fresce care să celebreze victoriile republicii. Leonardo da Vinci a fost însărcinat să ilustreze victoria lui Anghiari asupra milanezilor (1440), iar Michelangelo pe cea a lui Cascina împotriva pisanilor (1364). Ambele picturi au rămas neterminate și sunt astăzi pierdute.

Odată cu venirea lui Cosimo I ca duce, Palazzo Vecchio a fost ales ca reședință a curții sale. Palatul a suferit transformări radicale, la cererea lui Vasari. Sala celor cinci sute, un loc simbol al republicii florentine, a devenit locul unde ducele acorda audiențe poporului. Deaceea, decorările inițiale au fost complet refăcute pentru că glorificau Republica. Noile decorări aveau ca scop glorificarea lui Cosimo I și a familiei de Medici.

Astăzi, Salone dei Cinquecento este locul recepțiilor oficiale pentru municipiul Florența și cea mai importantă sală a muzeului Palazzo Vecchio, dar și platoul de filmare al unor filme cunoscute: “Hannibal” de Ridley Scott și “Inferno” de Dan Brown.