Fac o paranteza acum: sunt destul de dezamăgită de Roma. Chiar nu ma așteptam sa fie atât de murdară, plină de gunoaie, aglomerată, plină de turiști și neamuri proaste, gălăgioasă, etc. Probabil ca am idealizat-o prin prisma obiectivelor sale turistice. Chiar acum când scriu urla pe strada niște mașini de salvare, apoi pompierii… de ne sparg timpanele. Când vrei sa traversezi o strada trebuie sa te rogi in gând sa nu te calce vreo mașina. Efectiv, pietonii aici își risca viața zilnic când vor sa traverseze o intersecție. Nu se respecta nici o regula și trebuie sa ridici brațul și sa spui “stop! Vreau sa trec și eu, mitocanilor!” Doar așa se opresc și te lasă sa traversezi.

Într-una din zilele noastre petrecute la Roma, l-am lăsat pe George undeva in centrul orașului sa facă niște poze la niște ruine, in timp ce noi doua, Anna și cu mine, căutam un magazin de cosmeticale italienesc, Kiko. Sa zicem ca vroiam sa ne mai relaxam un pic și sa facem și altceva decât vizitat ruine și artă renascentistă. Ei bine, după vreo 2 km de mers prin soare la 38C (după ce parcursesem alți 7 km înainte) și vreo 3 L de apă băută de la fântânile de pe drum, a trebuit sa căutam o toaleta publica. Pare o bagatelă, dar la Roma toaletele publice sunt aproape inexistente. E posibil si sa nu știm noi unde sa le găsim, dar totusi…

Din experiența noastră, niciun magazin la Roma nu oferă clienților săi acces la o toaleta dacă nu cumperi ceva de la ei. Așa ceva nu exista in Canada sau US. Pentru noi, asa ceva este inacceptabil.

Am umblat ca bezmeticele vreo 40 de minute, căutând un fast-food american, un McDonald’s sau ceva de genul asta, iar când l-am găsit in sfârșit era închis… defintiv și irevocabil. 😤 Anna, care este foarte rezistentă la capitolul “am nevoie la toaletă”, mi-a șoptit ca dacă nu găsim o toaleta curând, ea va face precum localnicii, undeva la un colț de strada. Fara gluma, sunt urme de urina peste tot pe unde mergi in acest oraș, semn ca toaletele publice sunt in fel de rara avis aici.

După alte 15 minute de căutări febrile, am găsit un restaurant Burger King. Intram, zicem buna ziua și ii zic Annei sa meargă la una din cele 3 toalete disponibile. Trage ea de ușa – erau închise, ferecate cu un lacăt de metal. Doamne… ăștia nu-s normali aici! 🤬 Ma adresez, cu greu păstrându-mi calmul, unei fătuci care se plictisea in fața mesei unde servea (fiindcă nu eram decât noi in mizeria aia de restaurant) și o rog sa-i dea voie Annei sa folosească toaleta. Îmi răspunde ca trebuie sa cumpărăm ceva înainte. Bun… ii plătesc o Fanta. După ce-mi întinde paharul cu suc, apasă plictisita pe un buton de la turnul ei de control și, in sfârșit, se deschide ușa toaletei. Anna o zbughește înăuntru. După 3 minute, Anna iese îngrozită și-mi spune in șoaptă: “Mama, te sfătuiesc sa te ții pana ajungem la hotel. Este mai mult decât mizerabil”. 😟 N-am mai insistat. Am oroare de toalete scabroase.

Referitori la localnicii pe care i-am intalnit de-al lungul periplului nostru, nu pot spune ca mi s-au parut prea primitori. Ba din contra, in autobuzele si trenurile cu care am calatorit, ni s-au aruncat priviri circumspecte fiindca eram straini si nu vorbeam limba lor. Nu mai zic de faptul ca am avut unele altercatii cu ei din pricina purtatului mastii in mijloacele de transport publice, noi nefiind la curent initial ca masca era obligatorie la ei. Au avut grija cateva pensionare bagatoare de seama sa ne informeze relativ rapid, ba au si chemat ceva agenti de securitate care se ocupau exact cu asta – sa se asigura ca toata lumea, in mijloacele de transport publice, poarta măști de protecție care să acopere nasul și gura.

La fel, la restaurante, terase, si mai toate obiectivele turistice pline de lume, localnicii sunt satui de straini. Este pararea mea si mi-o pastrez: italienii nu sunt amabili cu strainii, sunt satui de turistii americani (si nu numai!) ignoranti care vin sa le vada tara numai ca sa se lalaie pe strazi si sa manance o farfurie cu pasta.

Pe de alta parte, aceeasi italieni sunt blazati de atata arta care-i inconjoara, din care motiv nu viziteaza muzee si nu-si prea cunosc istoria, valorile culturale. Cât despre alte naţii, n-au habar de civilizaţia de dincolo de Mediterană sau de dincolo de Alpi. Mi-aduc aminte ca la un muzeu am intrat in vorba cu o tanti care pazea niste tablouri intr-una din sali si care m-a intrebat  care-i de fapt capitala Romaniei, Budapesta sau Bucureşti? Apoi ca continuat: România este cumva în Asia? În schimb alţii mai răsăriţi au cunoştinţă despre mitul lui Dracula şi despre Ceauşescu ca fiind singurul dictator din lume care şi-a lăsat ţara fără datorii! Am rămas chiar foarte mirata când am fost întrebata cum de a fost posibil ca ţara noastră să cadă în criză deoarece nu aveam datorii din vechiul regim. Una peste alta, italienii nu mi s-au parut cine stie ce rasariti la minte si nici prea cititi. Or fi avand alte prioritati probabil…

Un alt lucru pe care eu il consider superficial la ei este faptul ca italienii sunt foarte atenți la vestimentație, având haine pentru orice ocazie. Purtarea hainelor de calitate înseamnă un mod de a te respecta pe tine și pe cei din jur. Stilul și moda sunt foarte importante pentru ei. In schimb majoritatea locuiesc in niste apartamente amarate, mici, cu minim de confort. Arunca cu banii pe haine de firma, insa nu-si permit sa-si cumpere un apartament ca lumea sau o casa undeva, la periferia orasului. Am vazut ca si acolo au inceput sa construiasca locuinte noi, insa toata lumea vrea sa stea in buricul centrului. Alta chestie de neinteles pentru mine, fiindca in Canada lumea fuge de centrul orasului, cat mai departe, la spatii intinse si aer curat.

Noi nu am mancat mai deloc bine in Italia. Ezit sa ma pronunt, insa am fost dezamagita de calitatea mancarii la ei. De cand ne-am reintors la noi acasa am mai citit opinii convergente cu a mea si se pare ca explicatia este una simpla: italienii vor sa-si scoata parleala dupa 2 ani de pandemie in care nu au facut bani de pe urma turistilor si, vazand ca au de-a face cu niste diletanti in materie de gastronomie, isi bat joc efectiv de mancarea servita la restaurantele din jurul obiectivelor turistice principale. O singura data am mancat niste paste mai acatarii, la un restaurant de langa Bazilica Sfantul Petru din Roma. In rest, doar mancare simpla, pe care oricine si-o poate face acasa: o mana de paste, niste bulion si niste frunze de busuioc presarate artistic deasupra. Si mult parmezan… de bei 1litru de apa dupa fiecare masa. Nu mai zic de faptul ca micul dejun este de-a dreptul aberant: cafea tare si produse de patiserie. Cum naiba sa functionezi la parametri normali cand iti baga pe gat prajituri cum de te scoli dimineata?! Mie nu mi se pare sanatos felul acesta de a se hrani. Hai, o data, de doua ori, dar apoi incepi sa te saturi de tampeniile astea. Ajunsesem sa jinduiesc dupa o rosie si o bucata de branza, la naiba!

Una peste alta, nu am fost impresionata de localnici. Absolut deloc. E posibil sa fie doar experienta mea. Dar frumusetile pe care le-am vazut acolo au meritat din plin efortul. Din fericire, pe masura ce trece timpul uit aspectele negative de care m-am lovit acolo si nu raman decat minunatiile pe care le-am vazut: atatea muzee, statui, vile, tablouri, fantani, peisaje de neuitat. In mod sigur vom reveni fiindca nu am vazut decat o particica din atatea obiective turistice remarcabile pe care Italia le are pe metru patrat.