Astăzi vom descoperi pentru prima dată Istanbulul, un oraș fascinant aflat la răscrucea a două continente, unde trecutul și prezentul se îmbină armonios.

Dar mai întâi de toate, a trebuit să luăm micul dejun. Trebuie să spun că, din experiența noastră până acum, zona Sultanahmet unde stăm, adică centrul istoric al Istanbului, este la fel de murdară ca Roma. Este plin de gunoaie aruncate pe străzi, aglomerat, cald, și cam neplăcut de parcurs pe jos din aceste motive.

De circulat cu mașina nici nu se pune problema pentru că este un trafic infernal aici. Și da, localnicii conduc ca nebunii. Ai impresia că pun ochii pe turiștii care cască gura în toate direcțiile după ceva de văzut, și apoi calcă bine accelerația să treacă peste ei. 🤨 Nu sunt normali la cap. Doamne ferește să te oprești să-ți strângi bareta la sandale sau să te împiedici de vreo piatră din caldarâm (cuvânt de origine turcească ☺️)… ăstora aici nu le pasă de nimic și trec peste tine.

Deci, ne-am început ziua cu un mic dejun specific locului. George cu salata de roșii și castraveți, plus niște brânzeturi, eu cu un bol cu iaurt turcesc, căpșuni, niște granola și semințe de chia, iar Anna cu o omletă cu șuncă și cașcaval. Mi-am mai luat și niște ceai de tei servit în ibric (tot cuvânt turcesc) la fel de parfumat ca cel din copilărie. ♥️

Apoi ne-am îndreptat către Hagia Sophia. După ce ne-am deghizat în femei musulmane, evident; altfel nu ni se permite să intrăm în nicio moschee 🕌. Bărbații trebuie să poarte pantaloni lungi, dar pot fi cu pletele în vânt. În cazul în care se mai laudă încă cu podoaba capilară. 🤪

Pentru a vizita Hagia Sophia, este important să urmați anumite reguli de îmbrăcăminte și comportament. Îmbrăcămintea trebuie să acopere umerii, brațele și genunchii, încălțămintea se lasă la intrare, iar îmbrăcămintea transparentă sau revelatoare trebuie evitată. Femeilor li se recomandă să poarte o eșarfă pentru a-și acoperi capul în semn de respect. Tatuajele sau simbolurile potențial ofensatoare trebuie să fie acoperite.

Hagia Sophia: de la biserică la moschee la muzeu UNESCO

Hagia Sophia, simbolul Istanbulului, a fost inițial o biserică construită de către împăratul Constantin cel Mare în 325 d.Cr. pe o colină situată pe locul unui fost templu dedicat zeiței Artemis. În 365, biserica a fost mărită și a devenit astfel reședința episcopală a Constantinopolului. În 415 d.Cr., ea a fost reconstruită de către împăratul Teodosiu al II-lea în urma unui incendiu. În 532, este distrusă în timpul răscoalei Nika, dar împăratul Iustinian I (cel Mare) o reconstruiește, finalizând-o în 537 cu ajutorul arhitecților Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet.

În următorii 20 de ani, Hagia Sophia a fost afectată de cutremure și incendii, care au dus la prăbușirea domului și distrugerea părții de vest a clădirii. În 1204, a fost jefuită în timpul Cruciadei a patra, dar a fost restaurată și întărită de împărații bizantini în secolele XIII și XIV. Din secolul al XV-lea, starea deplorabilă în care se afla biserica reflecta deja declinul Imperiului Bizantin.

Ultima slujbă ortodoxă în catedrala Sfânta Sofia a avut loc în 1453, înainte de cucerirea Constantinopolului de către turci. Sultanul Mahomed al II-lea a transformat catedrala în moschee, acoperind mozaicurile cu tencuială albă și adăugând patru minarete. În secolul al XVI-lea, arhitectul Mimar Sinan a consolidat edificiul și a adăugat diverse construcții. Între 1847-1849, moscheea a fost renovată, redescoperindu-se vechile mozaicuri bizantine. În 1935, președintele turc Mustafa Kemal Atatürk a transformat moscheea în muzeu, iar în 1985, Sfânta Sofia a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Astăzi, partea exterioară a Hagiei Sophia este recunoscută datorită celor patru minarete distincte, care au fost adăugate după ce a fost transformată în moschee. Acestea sunt înalte și subțiri, cu vârfuri ascuțite, și sunt vizibile de la distanță.

Interiorul este la fel de impresionant, cu o cupolă uriașă, susținută de o serie de semicupole și arcuri.

Podeaua este acoperită cu marmură, iar pereții sunt decorați cu mozaicuri elaborate și detaliate, dintre care multe au fost acoperite cu tencuială albă atunci când a fost transformată în moschee.

Chiar lângă mozaicul respectiv am găsit o pisică 🐈 trecută la mahomedanism 😆, pe care Anna a tăbărât imediat s-o scarpine.

Mihrab-ul din orice moschee este o nișă rotunjită în perete care marchează direcția către Mecca, Arabia Saudită, cel mai sacru loc din Islam.

Deoarece Hagia Sophia a fost la început o catedrală creștină, mihrab-ul acesteia este ușor descentrat, pentru că aceasta este direcția către Mecca.

Scara înaltă din dreapta mihrabului este minbarul, un amvon din care se țin predicile.

Puțin mai mică decât cea a Panteonului din Roma, cupola magnifică a Hagiei Sofia fost refăcută de mai multe ori. Ideea era să arate ca și cum ar fi fost suspendată în aer prin niște sfori aurite. Efectul este oarecum accentuat de ferestrele de jur împrejur.

Această moschee, cu arhitectura sa impresionantă și bogata sa istorie, m-a impresionat profund. Măreția cupolei sale, complexitatea mozaicurilor și întreaga ambianță spirituală au avut un impact puternic asupra mea. Fiecare detaliu al Hagiei Sophia, de la coloanele sale masive până la inscripțiile delicate, a contribuit la această experiență unică. A fost cu adevărat o călătorie în timp care mi-a oferit o nouă perspectivă asupra artei și arhitecturii bizantine.

După ce am terminat de vizitat Hagia Sophia, ne-am îndreptat către Basilica Cisterna.

Bazilica Cisternă: Arhitectură bizantină subterană și misterul celor două capete de Meduză

Bazilica Cisternă, cunoscută și sub numele de Yerebatan Sarnıcı sau “Palatul Subteran”, este o minunăție a arhitecturii bizantine, construită în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului bizantin Justinian I. Multe din coloanele de marmură folosite în această construcție au fost “reciclate” din construcții romane anterioare, iar unele dintre sculpturile de pe coloane sunt considerate a fi de origine creștină.

Basilica Cisterna, un rezervor de apă subteran, făcea parte din planul lui Iustinian de a revitaliza imperiul. Construită sub piața Bazilicii Stoa din Constantinopol, aceasta putea stoca 80 000 de metri cubi de apă destinați palatului și orașului. Un detaliu misterios sunt cele două capete de Medusa folosite ca baze pentru coloane…

Unul dintre capete este așezat pe o parte, în timp ce celălalt este întors cu susul în jos. Se crede că această poziționare neobișnuită a fost o încercare de a reduce forța privirii Meduzei, care, conform mitologiei, putea transforma oamenii în piatră.

Cisterna a fost folosită ca locație în filmul James Bond „From Russia with Love”, precum și în romanul „Inferno” al lui Dan Brown.

Astăzi, Bazilica Cisternă este deschisă publicului și este una dintre principalele atracții turistice din Istanbul. Cu cele 336 de coloane de marmură care susțin tavanul și decorurile sale misterioase, turiștii pot admira frumusețea și măiestria arhitecturii antice.

Moscheea Albastră (Moscheea Sultanului Ahmed): Un simbol al arhitecturii otomane și misterul celor șase minarete

Moscheea Albastră, construită între 1609 și 1617, în timpul domniei lui Ahmed I, este un monument reprezentativ al Istanbulului care funcționează și astăzi. Finanțarea sa din fonduri de stat, nu din pradă de război, a stârnit controverse la vremea respectivă. În plus, suma cheltuită a fost considerată excesivă în rândul populației de atunci, în condițiile în care zonele sărace ale orașului erau deseori neglijate.

Noi am nimerit chiar la ora rugăciunii de seară.

Chiar dacă nu sunt musulmană, cumva mi s-a făcut pielea găină ascultând chemarea la rugăciune. Foarte impresionant.

Moscheea Albastră este renumită pentru stilul său arhitectural otoman clasic, cu o cupolă centrală înconjurată de patru semicupole deasupra sălii de rugăciune.
Este înconjurată de o curte mare înconjurată de șase minarete, deși tradiția ar fi cerut patru. Acest număr a rezultat dintr-o confuzie lingvistică între cuvintele turcești pentru “aur” (altın) și “șase” (altı). Se spune că sultanul i-a cerut arhitectului ca minaretele să fie aurite, dar arhitectul ar fi înțeles că trebuie să fie în număr de 6. La vremea respectivă, cele 6 minarete ale Moscheii Albastre au stârnit discuții, fiind interpretate ca o rivalitate cu Moscheea Sfântă din Mecca, singura cu 6 minarete. Sultanul Ahmed I a rezolvat problema adăugând un al 7 minaret la Mecca. Astăzi, există patru moschei cu 6 minarete în Turcia. Minaretele Moscheii Albastre măsoară 64 de metri în înălțime.

Interiorul este decorat cu 20,000 de plăci de faianță de Iznik și motive florale pictate predominant în albastru, de unde și numele moscheii.

În arhitectura islamică, cupola este o reprezentare a cerului. Forma, culoarea albastră și dimensiunea amplă a acestei moschei confirmă cumva această credință. Cupola are un diametru de 23,5 metri și o înălțime de 43 de metri.

Interiorul creează aspectul unui palat, dar în același timp păstrează o atmosferă mistică. Covoare pline de culoare, diverse candelabre și lămpi, pupitre de lectură și manuscrise ale Coranului amplifică atmosfera de încăpere a unui mare palat.

Atunci când otomanii construiau o moschee, aceasta nu era doar un loc de cult, ci făcea parte dintr-un complex mai mare de clădiri. Moscheea Albastră includea un spital, o instituție de învățământ superior, o cantină, o școală primară, o piață și un mormânt regal. Complexul includea, de asemenea, o cameră pentru astronomi, cunoscută sub numele de “casa timpului”, unde se calculau orele de rugăciune și alte evenimente importante din calendarul musulman. Multe din aceste clădiri sunt folosite în prezent în alte scopuri. De exemplu, clădirea școlii primare otomane este folosită acum drept centru de informare al moscheii.

Unii spun că această moschee nu depășește frumusețea moscheii Hagia Sofia. Eu nu sunt de aceeași părere. Mie mi se pare mult mai frumoasă Moscheea Albastră.

Moscheea Süleymaniye

Moscheea Süleymaniye, adevărat simbol al Istanbulului, a fost construită între anii 1550 și 1557 de renumitul arhitect otoman Mimar Sinan. A fost comandată de sultanul Süleyman Magnificul și a fost gândită să fie cea mai mare și mai impresionantă moschee a vremii sale, ceea ce ar fi reflectat puterea și influența maximă de care dispunea Imperiul Otoman atunci.

Moscheea Süleymaniye este un model de artă otomană, care combină elemente de arhitectură islamică și bizantină. Are o suprafață dreptunghiulară și este înconjurată de o curte mare, împrejmuită de o colonadă de porticuri cu cupolă. Moscheea are 4 minarete, iar cupolele coboară în trepte de la cupola centrală.

Domul moscheii este de 53 de metri înălțime, are un diametru de 27,5 metri, și este înconjurat de semidomuri. 

Pe lângă moscheea în sine, acest complex adăpostea și alte clădiri, inclusiv o baie publică, un spital, o cantină publică pentru a-i hrăni pe cei săraci și mai multe madrasa (școli islamice). În grădina din spatele moscheii se află două mausolee care acum adăpostesc mormintele unor personalități importante, inclusiv cele ale lui Süleyman și ale soției sale Roxelana.

O informație interesantă este că Moscheea Süleymaniye a fost cea mai mare moschee din Istanbul timp de 462 de ani, până când a fost depășită de Moscheea Çamlıca în 2019. De asemenea, trebuie menționat faptul că moscheea a fost construită pe locul vechiului palat otoman (Eski Saray), care era încă în uz la momentul respectiv și care a trebuit să fie demolat.

Astăzi, Moscheea Süleymaniye reprezintă un exemplu extraordinar al rafinamentului arhitecturii din perioada de apogeu a Imperiului Otoman. Moscheea se numără printre cele mai mari clădiri din lume.

Turnul Galata

Turnul Galata, construit în secolul al XIV-lea de genovezi, domină Istanbulul de la o înălțime de 67 de metri. Acesta a servit ca post de observare și turn de pompieri de-a lungul secolelor. La finalizarea sa, era cea mai înaltă clădire din oraș. 

Un lucru puțin cunoscut despre Turnul Galata este faptul că, în 1638, Hezârfen Ahmed Çelebi (1609 – 1640), un om de știință otoman, a zburat de pe acoperișul turnului până în Piața Doğancılar din Üsküdar cu aripile atașate de brațe.

Există, de asemenea, două legende despre acest turn: una dintre ele povestește că, în secolul al XVII-lea, o tânără din Crimeea, pe nume Galata, s-a aruncat din vârful turnului atunci când iubitul ei a plecat la război. Se spune că fantoma ei bântuie turnul până în prezent.
Cealaltă legendă este una de origine romană, care spune că dacă un bărbat și o femeie merg împreună pentru prima dată la Turnul Galata, atunci cei doi se vor căsători cu siguranță.

Astăzi, turnul atrage vizitatori din întreaga lume, dornici să admire frumusețea sa și să exploreze istoria orașului.

Plimbarea noastră pe ziua de azi s-a încheiat aici. Am mers pe jos toată ziua, am mâncat doar de două ori azi, dar am băut apă și sucuri în permanență.

Abia aștept să ajung la hotel, să-mi fac un duș și să stau lată în pat până mâine dimineață. 🥱🛌😴