Există zile în care totul pare să se așeze perfect. Ieri trebuia să fie una dintre ele.
George și cu mine tocmai ieșiserăm de la concesionar după ce semnaserăm actele pentru o mașină nouă. Eram entuziasmați, discutam despre viitoarea achiziție și despre pașii care urmau. Reprezentanții dealerului tocmai fotografiaseră mașina noastră actuală pentru evaluare și pentru a o pune în vânzare. Totul mergea conform planului.
Sau cel puțin așa credeam.
La nici cinci kilometri de casă, în jurul orei 19:30, conduceam liniștită cu geamurile deschise. Era o seară plăcută de vară. Dintr-odată s-a auzit o pocnitură puternică: POC!
Atât de puternică încât am tresărit.
George s-a uitat imediat la mine și mi-a spus să opresc. A zis: „Asta nu a fost o piatră.”
A coborât să verifice mașina și, în câteva secunde, a găsit problema. Pe portiera șoferului era o adâncitură serioasă, de aproximativ 10-15 centimetri în diametru. Se uită și zice: „Asta e un glonț tras dintr-o carabină cu aer comprimat.”
Pune mâna pe telefon și sună la 911.
Eu îl las să vorbească cu operatorul și mă întorc cu mașina cam 300 de metri înapoi, exact în zona unde auzisem pocnitura. Și acolo ce să vezi? În fața unei case, un puști de maximum 20 de ani stătea cu arma îndreptată spre stradă și se uita la mine ca vițelul la poarta nouă.
Îl prinsesem în flagrant delict.
M-a lovit adrenalina instantaneu. M-am dat jos din mașină și am început să urlu la el:
„Ești dement?! Ce dracu’ faci? Uite ce ne-ai făcut la mașină!”
Dobitocul s-a uitat la mine complet speriat, a coborât arma și a fugit în casă. Ca un laș.
Eu eram deja în plină criză de nervi. M-am apropiat de intrarea casei și atunci au ieșit două fete de vreo 15-17 ani, îmbrăcate după moda asta tembelă, cu buricul la vedere și cu niște pantaloni gen șalvari. M-am rățoit la ele:
„Unde e cretinul vostru de prieten? Spuneți-i să iasă afară, că poliția e pe drum!”
Ele au început să scornească niște minciuni despre cum aș fi greșit casa, că sunt singure acasă și că nu știu despre cine vorbesc. Le-am spus că nu ține povestea, pentru că îl văzusem pe dobitocul cu pricina cu ochii mei intrând în casă cu doar câteva secunde înainte.
Între timp apare și George, încă la telefon cu operatorul de la 911. Acesta ne spune să ne urcăm imediat în mașină și să ne îndepărtăm, pentru că nu aveau de unde să știe dacă individul avea și alte arme. Eu, sincer, eram atât de furioasă încât nu voiam să plec. Îmi venea efectiv să-l trag de păr și să-i administrez câteva scatoalce peste mutră.
După câteva minute reapare și specimenul cu pricina. Își pusese o bluză cu mâneci lungi și glugă, pe care și-a tras-o pe cap ca să nu-l putem identifica sau filma. Pe piept, cu litere imposibil de ratat, scria „Enfants Riches Déprimés” (adica „Copii bogați deprimați”). Numai că planul lui genial de a deveni brusc anonim a venit prea târziu. George îi făcuse deja mai multe poze în toată splendoarea lui.
Apropo, din întâmplare am căutat pe Google „Enfants Riches Déprimés” și nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că este un brand de modă care combină spiritul punk autentic cu manufactura de lux: ENFANTS RICHES DÉPRIMÉS Numele în sine contribuie la mitologie: „Copii bogați deprimați” evocă ideea unei generații privilegiate material, dar deziluzionate și nemulțumite. Este foarte în ton cu influențele punk și nihiliste ale brandului.
Revenind, dupa aceea a venit poliția, le-am explicat ce s-a întâmplat și i-am lăsat să se ocupe de situație. Noi am fost nevoiți să mergem la postul de poliție pentru a da declarații și a întocmi raportul oficial.
Din câte am înțeles, urmează și un dosar penal, mai ales că, atunci când m-am întors la casă, individul avea arma îndreptată spre stradă, adică exact în direcția mea și a traficului.
Sincer, abia după ce s-a terminat totul am realizat cât de gravă putea fi situația. Dacă nimerea geamul deschis în locul portierei, povestea asta putea avea un final mult mai urât.
Lecția învățată? Uneori, pericolul apare exact atunci când te aștepți cel mai puțin. Dacă operatorul de la 911 nu ne-ar fi convins să ne îndepărtăm, cine știe cum ar fi evoluat situația. Poate mă trezeam și eu cu un glonț pe undeva. În momentele alea, când adrenalina îți întunecă judecata, uiți cât de repede se poate transforma o situație neplăcută într-una tragică.
Dacă ești adolescent și citești asta, gândește-te de două ori înainte să faci ceva doar pentru că pare amuzant, cool sau lipsit de consecințe. În câteva secunde, o decizie proastă îți poate schimba viața. Puștiul care a tras cu arma probabil nu s-a trezit dimineața gândindu-se că va ajunge să vorbească cu poliția, să-i fie confiscată arma și să se confrunte cu un dosar penal. Și totuși, exact asta s-a întâmplat.
Când ai 16, 17 sau 18 ani, ai impresia că ești invincibil și că nimic rău nu ți se poate întâmpla. Realitatea este că o singură prostie de genul acesta poate răni pe cineva, poate distruge proprietatea altcuiva sau îți poate crea probleme care să te urmărească ani de zile. În doar câteva secunde de teribilism, poți ajunge să porți consecințe care îți vor afecta studiile, locul de muncă sau oportunitățile viitoare.
Și un mesaj pentru părinți: nu presupuneți că „al meu nu ar face niciodată așa ceva”. Adolescenții au nevoie de libertate, dar și de limite, supraveghere și conversații serioase despre responsabilitate și consecințe. Uneori, diferența dintre o lecție de viață și un dosar penal este de doar câteva minute de atenție și implicare din partea unui adult.
Mașinile se repară sau se înlocuiesc. Viețile oamenilor nu. De data aceasta a fost doar o portieră lovită. Dacă proiectilul ar fi intrat pe geamul deschis sau ar fi lovit un pieton, povestea ar fi fost cu totul alta.
Așa că data viitoare când ești tentat să faci ceva riscant doar pentru distracție, întreabă-te un lucru simplu: Merită să-mi complic viitorul pentru câteva secunde de teribilism? De cele mai multe ori, răspunsul este nu. Iar dacă ești părinte, întreabă-te și tu: Știu cu adevărat ce face copilul meu atunci când nu este sub ochii mei? Uneori, răspunsul la această întrebare poate face toată diferența.
Discover more from "The world is your oyster".
Subscribe to get the latest posts sent to your email.