Întoarcerea la origini

europe-map

Ei da, peste 5 săptămâni vom purcede către patria muma, în formație completa. O luna întreagă petrecuta în mereu frumoasa și surprinzătoarea Românie. Șocant de-a dreptul, când sunt atâtea alte destinații care ne fac cu ochiul și unde nu am mai fost. Dar datoriile familiale (soacra) sunt primordiale, vorba aceea.

… In ce ma privește, nu am mai fost în tara din 2000 A.D., iar soțul meu din 2006 A.D. Anna… nici nu se pune problema: este “Canadian grown with Romanian roots”, cum se spune pe la noi. Pentru mine este clar: merg acolo mai mult ca turist și, cel mai probabil, voi redescoperi patria muma. Amintirile mele sunt aproape 100% nostalgice după un trecut care nu mai exista demult.

Asa ca ma aștept sa:

– fiu fugărită de haite de căini turbați (drept pentru care ne-am făcut cu toții vaccinul antirabic, care a costat 2,300$ pentru 3 persoane. Noroc ca asigurarea privata de la serviciu ne-a plătit aceasta cheltuiala “necesara”, după mine);

– sa aud peste tot o fraza sau onomatopee urmata de tradiționalul “băga-mi-as…” sau diferite variații pe aceasta tema. Presimt ca îmi vor sângera (ad-litteram) urechile la auzul acestor înjurături mioritice și ca, deși sunt relativ pregătită mental sa înfrunt mitocănia românească deja clasica, voi fi sigur surprinsa sa aud aceste “dulci” vorbe din gura unor reprezentante feminine. Apropo, ce poate fi mai șocant decât o duduie aranjata și elegant îmbrăcată, care înjură exact ca o piranda în fata cortului?!…

– sa vad gunoaie aruncate pe jos, specimene umanoide care-și trag mucii și scuipa cu pasiune pe trotuare;

– sa întâlnesc pensionari care se înghesuie cu sarsanale din rafie pline cu naiba știe ce și care și le pun lângă ei pe scaun, nu pe jos, astfel încât nimeni nu se mai poate așeza în autobuz sau metrou lângă ei;

– relativ la mijloacele de transport în comun, ma aștept sa fie toate gemurile închise ermetic peste tot astfel încât nici o urma de “curent” sa nu pătrundă în interior. Iar bieții oameni, îndesați ca sardinele într-o conserva, sa asude abundent… Vorba aceea, este de-a dreptul “înfiorător” sa te “tragă curentul” în plina canicula, vara, la 40 de grade C la umbra… Deja vad în fata ochilor cămășile bărbaților lipite de spinare din cauza căldurii, rochiile femeilor lipite de fund sau pulpe și simt în nări mirosurile specifice de nădușeală și corpuri care nu se spala decât o data pe săptămână. Conform Calendarului ortodox și a zilelor de sărbătoare, marcate cu rosu;

– sa nu găsesc nici o toaleta publica curata, în care sa nu-ți vina sa vomiți în momentul când ii treci pragul. La capitolul asta am deja coșmaruri. Anxietatea mea m-a împins sa caut pe tripAdvisor și google comentarii referitoare la sistemul toaletelor publice din Ro. Răspunsurile străinilor care au fost recent în zona sunt împărțite: cică sa nu călcam în toaletele publice aflate în parcuri sau piețe. (E clar, nu sunt singura nebuna care este stresata de aceasta … problema majora, as spune eu). Suntem avertizați ca singurele toalete care sunt folosibile sunt cele din centre de cumpărături, restaurante sau stații de benzina. Unde mai pui ca va trebui sa achiziționăm hârtie igienica mai normala (nu din aia ca șmirghelul) sau șervetele umide, altfel se percepe taxa pe chestiile astea. Capitalismul și taxa pe căcăstoare… 😉

– sa ne împiedicăm de țigani peste tot. Ultimul episod de genul acesta datează de anul trecut, undeva în Spania. Am fost de-a dreptul socata cat de des am întâlnit asemenea personaje acolo. Cum am mai spus și atunci, înainte vreme aveam tendința sa idealizez încrengătura asta a vertebratelor. Ani de zile am fost sub influenta filmului “Șatra” regizat de Emil Loteanu, iar coloana sonora realizata de Eugen Doga este, efectiv, o capodopera. Mare greșeală. Una este filmul și muzica aia dumnezeiasca, alta realitatea. Mi-e frica de țigani. Dar și mai mult mi-e frica de reacția lui barbate-meu vizavi de țigani. In clipa în care vede un specimen din asta ca se apropie la mai mult de 10 m de noi, barbate-meu începe sa scoată niște răcnete de lupta de genul “haka”, în spiritul viu al poporului Māori din Noua Zeelandă. Chestie care ma stresează la maxim fiindcă respectivul specimen de țigan, de cele mai multe ori, nu face altceva decât sa respire în incinta. Nici măcar nu ne arunca vreo privire… Cred ca barbate-meu face o reacție alergica la țigani. In fine, sper ca ăștia din urma sa fie “ocupați” în alte tari când vom fi noi în zona acolo și sa nu-i intersectam prea des;

– sa ma enervez la culme cu soacra-mea. Dar asta este ceva “normal și la ordinea zilei”, bănuiesc. 10 zile en tête à tête cu ea… sper sa rezist eroic;

– sa ma stresez cu barbate-meu conducând pe drumurile tarii. Ne-am propus un traseu foarte îndrăzneț în care vom vedea cam tot ce merita văzut în tara, inclusiv marea, mănăstiri, o parte din Moldova, Bucovina și Ardealul. Ma aștept sa vad tot felul de sonați care conduc mașini scumpe la viteze mari, sa ne sară în fata fără sa semnalizeze, sa ne pună viata în pericol fiindcă butonează celularul sau se scarpină după ceafa în timp ce manevrează volanul. Am carnet de la 21 de ani și am condus în permanenta aici, deci am peste 23 de ani de experienta la volan. Am crezut ca le-am cam văzut pe toate, însă… ce citesc prin ziarele din Ro… este înfricoșător de-a dreptul. E foarte posibil sa devin o credincioasa practicanta din cauza acestei vacante de neuitat.

– sa aud pe toată lumea în jur cum se vaită ca era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, ca nu au bani, ca totul este scump și ca tara este condusa de hoți. Sunt la curent destul de bine cu situația din tara fiindcă citesc des ziarele locale și ascult posturi în limba romana. Mai mult, oricât de surprinzător ar părea, peste tot sunt aceleași probleme. Diferențele țin doar de “unitățile de măsură” a acestor lipsuri, sa le zic asa.

– sa ni se adreseze comentarii gen “da, la voi viata e mai buna și aveți salarii bune, plătite la timp. Va permiteți sa mergeți în vacante mai des ca noi”. Incredibil, cred ca România sta ceva mai bine la capitolul salarii plătite la timp, dar nu am sa intru în detalii inutile acum. Da, salariile sunt destul de bune aici, însă muncim ceva mai mult decât remarc ca lumea muncește în tara. E posibil sa ma înșel, dar, ca fapt divers, aici nu exista altceva în afara a doua categorii de activități umane: serviciu și venit acasă de la serviciu. De obicei, activitatea umana zilnica aici se încheie în fata unui calculator sau a unei tablete. Ceva îmi spune ca în România, ca mai peste tot în Europa, oamenii mai fac și altceva pe lângă serviciu și acasă. Gen socializează cu alți indivizi din rețeaua de prieteni sau familie, vizitează un muzeu, merg la un spectacol, la teatru, etc. Ei bine, aici situația este mult mai precara din acest punct de vedere.

In alta ordine de idei, referitor la salarii și bani alocați unei vacante, pentru noi, mersul în tara constituie un efort financiar major deoarece numai biletele de avion au costat 3,500$. Cu suma asta am fi stat toți trei o săptămână cu burta la soare în Caraibe, hotel și mâncare incluse. … Ei, poate cu vreo 500$ sau 1000$ în plus, dar cam asta este ideea. Ca fapt divers, din acest motiv (financiar) multi romani stabiliți în afara Europei vin atât de rar în tara: e scump și condițiile (zic unii) lasă mult de dorit. Noi estimam ca venitul în Ro o luna ne va costa cel puțin 10,000$, drept pentru care multi romano-canadieni apropiați noua ne-au încadrat la categoria “asa nu”. Si pe drept cuvânt: trebuie sa fii ușor exaltat sa dai atâția bani pentru o destinație pe care o cunoști deja. Dar asta este, ne asumam aceasta nebunie și ne întoarcem de unde am plecat.

– pe o nota mai pozitiva, ma aștept sa nu plătim prea mult pe haine, produse de consum și mâncare. Ma aștept chiar sa-mi cumpăr o geanta de piele sau o pereche de pantofi ca lumea fiindcă știu ca eram buni la produse de marochinărie, pe vremuri…

– sa mâncam o groaza de legume și fructe proaspete, de la țărani. Abia aștept sa merg în piață și sa ma târguiesc cu țăranii pentru câteva roșii, ceapa, piersici, cireșe, etc. Abia aștept sa mă delectez cu niste brânză caș de la ei, cu pita proaspătă și o bucata de slana. Mda, am niște gusturi foarte elevate. 🙂

– sa revăd o parte din prietenii din copilărie și liceu. Cum am mai spus, am tendința sa fiu un pic nostalgica când e vorba de prieteni și sa-mi închipui ca au rămas relativ la fel cum i-am lăsat acum 27 de ani. S-ar putea sa rămân surprinsa de cum au evoluat, dar nu este ceva la care ma aștept. Din fericire, exista rețele de socializare și sunt destul la curent cu familiile lor, copiii lor, etc. Oricum, abia aștept sa-i revăd și sa stam la o șuetă. Asta este unul din lucrurile pozitive pe care le anticipez în vacanta asta.

– sa ma încarc cu energie pozitiva de la minunăția peisajelor pe care sper sa le vedem. Mai puțin la vederea locuitorilor, este drept, dar peisajele și natura simt ca-mi vor reîncărca bateriile. Sunt mare fan de mers la munte, mai puțin la mare, asa ca abia aștept sa respir aerul ala curat și sa ma mai fugărească muștele și țânțarii ca aici. Sper sa nu mai am nici alergii la polen cum am in Canada și sa nu mai trebuiască sa ma sufoc când ies afara;

–  sa avem vreme buna, soare și sa ne distram, în ciuda faptului ca nu va fi totul perfect;

– ca fiica noastră sa ne spună ca i-a plăcut la nebunie aceasta vacanta în Ro, la fel cum își aduce aminte de cea în Spania anul trecut. A adorat sa viziteze Spania și mereu spune ca vrea sa mergem din nou acolo;

– sper ca barbate-meu care abia-abia a acceptat sa revină în patria muma să-și schimbe opinia. De maniera pozitiva. Dar nu prea pozitiva … ca mai sunt și alte destinații de văzut pe lumea asta.

Voi reveni, la finalul periplului nostru, asupra așteptărilor ăstora ale mele versus realitatea trăită acolo.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s