De reținut: permisul de conducere internațional (PCI)

Fiindcă vrem sa fim motorizați odată ajunși în tara, am aflat recent (cu stupoare!) ca avem nevoie de permisul de conducere internațional. Evident, bine ca am luat la cunoștință asta înainte sa ajungem la destinația mult visata; altfel, ar fi fost relativ imposibil sa închiriem un vehicul motor acolo. Se pare ca aceasta condiție impusa cetățenilor străini este una relativ noua (sub 1 an de când a intrat în vigoare), iar necesitatea ei a apărut în urma unei convenții asupra traficului rutier, semnata de vreo 150 de tari, printre ele și România.

Ca sa ne asiguram, am contactat Ambasada României la Ottawa care ne-a confirmat ca e musai sa avem acest permis de conducere internațional dacă vrem sa conducem în tara.

Câteva detalii: în fiecare tara sunt desemnate asociații ale automobiliștilor care emit acest act. (In Quebec, CAA Quebec se ocupa de asta). Permisul are un format standard și un anume număr de limbi în care este tradus. Nu are nicio valoare fără permisul de conducere original și nici nu se emite altfel. E doar o bucata de carton în care ai datele tale și categoriile auto. Cam asa arata:

permis-international

Am plătit vreo 38$ cu totul, dacă nu ma înșel. De înmulțit cu 2 pentru ca si mon amoureux dorește sa conducă în tara. Bucățica asta de carton, adică permisul propriu-zis, este vreo 27 CAD$; apoi, cele 2 poze cu mutra aplicantului mai costa vreo 11 CAD$. La care se adaugă taxele provinciale, evident. Si uite asa, am ajuns mândrii posesori ale unor permise de conducere internaționale.

Partea nostima este ca găselnița asta nu este valabila decât un an. Deci, dacă mai vrem vreodată sa ne distram conducând prin Europa, de exemplu, trebuie sa plătim alți 38$/persoana. (Cu ocazia asta am aflat ca anul trecut am străbătut toată Spania conducând ilegal fiindcă nici nu ne-a trecut prin cap ca aveam nevoie de cartonașul de mai sus. Noroc ca nu am avut nicio neplăcere cu politia acolo și nu ne-a întrebat nimeni dacă am achiziționat sau nu acest permis de conducere internațional).

Revenind la prețul lui, ceva nu prea se leagă, e cam scump pentru cat de ieftin și încropit la repezeala arata. Macar de l-ar fi plastifiat cumva… Arata ca o hârtie gen sugativa de pe vremea noastră. Daca verși apa pe el sau un suc… noroc bun sa mai fie lizibil. Cred ca este vorba de monopol și o doza buna de nesimțire.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s