Azi a fost o zi cam stresanta, după care in mod sigur mi-au mai ieșit vreo 50 de peri albi. Soacră-mea a venit cu noi de data asta, chestie care ne-a pus stricat la toți feng-shui-ul. Ea este ceva mai specială de fel, in sensul ca a făcut toată viața numai ce a vrut … si continua in același mod si acum, la batranete. Nu e chiar bătrâna după standardele occidentale, are doar 64 de ani, însă este deja o ruina.

Fac o paranteza acum fiindca sunt plină de draci după un episod complet aiurea pe tema asta; ce naiba se întâmpla aici de toată lumea fumează ca turcii, țigara după țigara…? Oare nu-și dau seama că-și scurtează ani din viața cu nenorocita aia de țigara? Am fost la terase și restaurante zilnic de când suntem aici și, in permanenta, fie am stat la masa cu fumători, fie ne-au afumat alții de la mese alăturate. Chestie oribila, dacă ma gândesc, pentru cineva care nu fumează și vrea sa-și înghită liniștit bolul cu … “ciorbiță” din față.

Ma uit la soacră-mea și este acum o umbra a ceea ce a fost odată. Abia a ieșit la pensie de câteva luni, nu mai are decât vreo 4-5 dinți in gura, parul i s-a rărit de i se vede scalpul, e plină de riduri și tușește ca o ofticoasa… însă continua sa tragă din țigara, câte 2-3 pe ora cel puțin. E curată nebunie… Dacă o tine tot așa, in câțiva ani se curăță.

La fel și oamenii pe strada, unii mai tineri decât mine, alții cu doar câțiva ani mai in vârsta – majoritatea au dinți lipsa in gura și arată cu 10 ani mai in vârsta decât sunt in realitate. In schimb, toți fumează la greu. 🤦🏻‍♀️ Este foarte trist… Niciodată nu am putut sa înțeleg obiceiul asta tâmpit.

Deci, bărbate-meu a vrut neaparat sa o plimbe pe maică-sa cu noi azi, cu toate ca dumneaei este o ruina (in parte si de la fumat) și abia își mișcă picioarele câțiva pași prin oraș după un kebab cu de toate.

Pe mine, mi-e rusine sa recunosc, ma calcă pe nervi la culme aceasta ființa pentru ca întruchipează tot ceea ce detest mai mult la un om: nu se îngrijește, face numai cum o taie capul și nu a fost niciodată o mama buna pentru fiul ei. Plus ca este o manipulatoare prin excelenta, iar eu… trebuie sa o îndur 9 zile in vara asta numai fiindca l-a născut pe bărbatu-meu acum 40 de ani. 🤨 Știu, sunt cam a dracului in ce o privește, dar instinctul meu, vocea aia interioară care ma avertizează mereu când ceva nu e in ordine, îmi spune sa stau cât mai departe de ea. Și sa o țin și pe Anna la aceeași distanță… departe de ea.

Am lăsat-o sa stea in fata in mașina, lângă fiul ei, iar eu am stat cu fiică-mea pe bancheta din spate, in ideea ca (măcar atât!) nu-i văd decât ceafa pe ziua azi. Dar nu, a trebuit să-i îndur și vocea, și capriciile, și comentariile, și parfumul de mir cu care se dă de 5 ori pe zi… O adevarata tortura. 😩

Singura chestie oarecum pozitivă, sa ma exprim așa, a fost ca a reușit să-l scoată din minți și pe George cu aiurelile pe care le comentează non-stop. Așa ca, de mâine, al meu a declarat ca o lasă acasă și mergem numai noi trei sa vizitam ce ne-am propus in zona asta. Slava cerului!… ca am început deja sa devin evlavioasă.

Cum spuneam, am pornit in formație completa spre Mănăstirea Peștera Ialomiței, după care vroiam sa vizitam și Babele. Nu am mai ajuns la Babele pentru ca soacră-mea avea de vizionat un serial gen telenovela la ora 4 trecut de fix și a trebuit sa o depunem in fata televizorului cu 30 minute înainte. 😤 … Doamne, ferește-mă sa ajung la bătrânețe așa o pensionara enervanta!…

In fine, am pornit la drum, tot pe serpentine fiindca Mănăstirea Peștera Ialomiței este la vreo 40 km de Bușteni, in sus pe munte. Peisajele pana acolo sunt splendide: păduri dese, munți înalți, cer senin și aer curat. Din când in când, câte un pârâu cu apa limpede. … Atunci când nu a trecut vreun troglodit prin zona mai devreme sa arunce sticle de plastic de Fanta sau hârtie de ziar in apa. 😩

Primul obiectiv a fost Platoul Dichiu. Dupa aproximativ 10 km de serpentine mai inchise sau mai deschise, pe un drum asfaltat pe alocuri și putin “fugit” din cauza alunecarilor de teren, cu o singura banda de circulatie, dar cu multe “locuri de repaos” pentru fluidizarea traficului rutier, am ajuns pe platoul Bucegi, langa cabana Dichiu situata la 1700 m altitudine.

Am fost luați in primire imediat de niște câini ciobănești mioritici mari cât un Saint-Bernard, dar foarte blânzi. Ne-au adulmecat un pic, după care ne-au lăsat in pace.

Bărbatu-meu și Anna au ieșit din mașina și, evident, au luat-o la goana pe culme in sus. Din fericire, azi nu a plouat, deci nu am retrăit episodul de ieri de la Cota 2000.

Omuleții aia in depărtare sunt ei doi.

Eu am rămas la baza cu draga mea soacra, să-i țin de urat. Din fericire, mi-am adus o punga cu semințe negre, asta ca sa ma integrez perfect și sa intru in comuniune totala cu natura; in timp ce dansa perora vrute și nevrute (a ținut să-mi comunice personal ca psiholoaga din ea a “citit”- o pe Anna și e clar ca fata se plictisește cu noi fiindca suntem niște ființe plictisitoare; Anna are nevoie acum de un animal de companie, se pare 🤔), eu am scuipat un pumn de semințe. Activitate care-mi videaza creierul de orice gânduri depresive. A fost perfect.

După ce cei doi turbați au alergat bine pana pe culme sus și înapoi, al meu chiar la bustul gol (nu am înțeles exact ce senzatie nemaipomenita provoacă alergarea in formula asta la 15-16 C 😳, dar in fine…), au revenit transpirați la mașina și am pornit din nou la drum către Barajul Lacului Bolboci.

Este o minune lacul! Are o apa cristalina si albastra de zici ca s-a prabusit cerul in dansa.

Barajul se afla la altitudinea de 1438 metri, ceea ce îi conferă titlul de barajul situat la cea mai înaltă cotă din ţară.

Lacul Bolboci este un lac artificial, desi nu pare, fiind extrem de frumos și natural integrat în decorul local. De jur împrejului lacului este pădure de brazi, iar barajul care susține acumularea de apă parcă-i acolo de când lumea.

Lacul nu-i foarte adânc; am înțeles ca are numai vreo 7 metri, dar este plin de pește și incredibil de limpede.

Am înțeles ca este și un loc de scăldat pe cinste, dar noi când am trecut pe acolo adia un vânticel destul de răcoros – doar 16 C. Trebuie totuși avut, preventiv, costumul de baie in rucsac când mai trecem pe acolo. E prea frumoasa zona!

Un nene amesteca ceva într-un ceaun mare, pus la fiert sub un brad. Spre bucuria mea și a Annei, vindea porumb fiert. 5 lei bucata.

Dupa ce am admirat peisajul din jur și am tras puternic aerul curat in plămâni, am pornit din nou pe serpentine spre Mănăstirea Peștera Ialomiței. Și-n dreapta, și-n stânga numai munți și brazi înalți.

După vreo jumătate de ora de condus, am ajuns la destinație.

Mănăstirea este in spatele clădirii de mai sus (care este de fapt o cabana cu restaurant), sapata chiar in munte.

Soacră-mea ne-a comunicat ca nu vrea sa meargă la peștera și ca rămâne sa se roage in bisericuța de lemn de lângă clădirea de mai sus. Am salutat in gând aceasta initiativa constructiva fiindca chiar nu ne-am fi descurcat cu ea acolo.

După ce am lăsat-o in biserica, am pornit pe jos noi trei către Mânăstire. Drumul pana acolo nu este chiar ușor: sunt nu știu câte zeci de trepte de urcat și coborât, un pod peste un pârâu de trecut și apoi iar de urcat o culme abrupta preț de vreo 200 m.

Cam așa arată mănăstirea:

Interiorul nu se poate vizita decât după ce ai ieșit din peștera, la final.

Am plătit taxa de intrare, 64 lei pentru noi trei și am pășit înăuntru. Un sfat prietenesc pentru cei care vor vizita aceasta locație: la intrare pe stânga este o masa pe care se afla multe căști de pus pe tărtăcuța, de diferite mărimi. Cam ca cele pe care le poarta muncitorii pe șantier. Puneți-vă una pe cap. Mai ales dacă aveți peste 1.70m înălțime.

Peștera Ialomiței este formata de pârâul Horoaba, afluent al râului Ialomița, care sapă în peretele de stâncă încă din vremea Jurasicului, adică de acum 200 de milioane de ani.

Peșterea se întinde sub culmea sud-estică a muntelui Bătrâna și este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Munții Bucegi. Peștera se desfășoară pe un singur nivel, cu o lungime de aproximativ 480 metri, dintre care numai 400 metri sunt accesibili, până în punctul numit ”Altar” urmând în amonte o porțiune de încă 80 metri, cu galerii și săli: sala Mihnea Vodă, sala Decebal, sala Sf. Maria, La Răspântie, Grota ascunsă și Grota Urșilor.

Cea mai mare și spectaculoasă cavitate este Sala Urșilor. La descoperirea ei au fost găsite oase la nivelul solului care arată că, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, aici au fost probabil ultimele refugii ale ursului cavernelor ”Ursus Spelacus Blum”.

Ca o nota personală, eu sunt răspunzătoare de partea cu obiectivele turistice de vizitat in țara. Îmi place sa citesc dinainte despre locurile care merita sa fie vizitate, sa știu un pic de istorie a zonei respective, si sa nu merg acolo ca proasta sa ma minunez. Chiar dacă este prima oară când văd locul din propoziție. Cu alte cuvinte, citesc și ma informez înainte de a vizita o locație. Tocmai pentru ca sunt mai puțin “spontana” decât sotul meu și nu-mi place sa fiu nepregătită in general.

Ei bine, deși am citit despre aceasta peștera, nu m-am așteptat sa fie atât de dificil traseul. Adică sunt galerii unde plafonul este ok, poți trece fără sa trebuiască sa te apleci prea mult, însă sunt și porțiuni unde trebuie mers pe vine și unde, dacă nu ți-ai pus casca aia pe cap, sigur ramai cu niște cucuie pe cinste pe toată suprafața craniană.

Mie mi-a plăcut foarte mult pârâul Peșterii denumit ”Izvorul de apă vie” despre care se spune că ar fi apa sfântă a dacilor. Apa aceea are o puritate absolută, este perfect potabilă și complet lipistă de reziduri sau minerale. Se pare ca izvorul trece prin mai multe filtre naturale calcaroase și de argilă, apoi peste zăcăminte de argint care creează, toate împreună, un filtru natural perfect.

Bărbatu-meu nu s-a lăsat pana nu s-a aplecat cu totul peste bara de metal care împiedica accesul la izvor și a reușit sa bea din apa aceea, după care ne-a stropit pe amândouă cu ea pe față in semn de blagoslovire. 🤨

“Izvorul de apă vie” mai jos și noi doua cu el … proaspăt blagoslovite.

Ca fapt divers, temperatura aerului din galerii variază între 9 și 12 grade Celsius, iar umiditatea este de la 85 – 100%. Pentru persoanele cu astm sau alte probleme respiratorii este relativ dificil traseul in galerii.

In plus, picura apa in permanenta din plafon. Câte o picătura la fiecare 2-3 secunde. Mai ceva ca “picătura chinezeasca”…. Așa ca scările metalice suspendate prin care se accesează galeriile și sălile din peștera sunt alunecoase și trebuie sa te ții bine de mâna curenta sa nu te rostogolești grămada pana jos.

Peștera a fost plină de turiști. Asta este alt aspect de luat in considerare înainte de a o vizita. Faptul ca este multă lume și ca acele culoare din trepte pe care se urca și se coboară sunt alunecoase și te lovești la cap din loc in loc de plafonul galerii (noroc cu casca de muncitor in construcții) – face ca toată experiența sa fie un pic… cam dureroasa. 😆 Alor mei le-a plăcut; Anna, cel puțin, a fost super incantata și nu mai prididea cu întrebările și comentariile.

La ieșirea din peștera am vizitat și manastirea sapata in munte: Mănăstirea Ialomiței, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceasta a fost ridicată în secolul al XVI-lea, de voievodul Țării Românești Mihnea Vodă (cel Rău). Se spune că acesta s-ar fi adăpostit un timp aici cand s-a refugiat in Transilvania (1510) și a ridicat lăcașul de cult în semn de mulțumire lui Dumnezeu, după ce a scăpat de turci.

Cam așa arată:

După ce ne-am închinat și am aprins o lumânare, am pornit înapoi spre drumul de întoarcere sa o recuperam pe soacră-mea de unde o lăsasem mai devreme. Se afla pe treptele mănăstirii, intr-o poziție de pelerin. Ne-a și comunicat pe un ton șăgalnic ca cineva a luat-o drept femeie bătrâna și amărâtă, drept pentru care a primit de pomana un măr de ronțăit. … E și asta o chestie. 🙄

Am plecat apoi cu toții de acolo in direcția Piatra Arsa și Babele.

Asta ar fi fost traseul dacă totul ar fi mers ca pe roate. Dar nu, era deja trecut de ora 2 după-amiaza și nu mai rămânea destul timp sa ajungem sa o proptim pe soacră-mea in fata televizorului înainte de începerea telenovelei ei preferate. 🤨 Singura excepție pe care ne-a acordat-o a fost sa oprim la o crâșma pe marginea drumului sa o hrănim. Pentru ca “aerul curat și rece de la munte face pofta de mâncare, mai mama, mai”…

George, foarte serviabil cu mămica lui:

După pauza de haleala, al meu a început sa dea semne vizibile de agasare in timpul aberațiilor maica-sii si a condus ceva mai repede pana acasă. Cum a parcat mașina in curte, dumneaei a zvcnit afara și dusă a fost… Am regăsit-o lată pe pat, in fata televizorului, așteptând cu nerăbdare serialul. 🤦🏻‍♀️

Ne-am uitat unul la altul nedumeriți și ne-am înțeles din priviri ca este o cauza pierdută. De mâine pornim spre alte aventuri numai noi trei.