Piatra Arsă, Babele și Sfinxul

Fideli promisiunii de ieri, ne-am trezit dis-de-dimineața și am plecat doar noi trei către Piatra Arsă, Babele și Sfinxul.

Drumul este același ca și cel către Mănăstirea Peștera Ialomiței pe care am vizitat-o ieri, însă, ajunși la Platoul Dichiu, drumul se bifurca. De data asta am luat-o către Piatra Arsă. Acest tronson se cheamă DJ713, Transbucegiul sau Drumul Babelor și a fost inaugurat in 2013. Acum este cea mai rapida si lejera alternativa pentru a ajunge pe platoul muntilor Bucegi catre numeroasele trasee de o frumusete greu de exprimat in cuvinte, trasee care au ca punct de start Cabana Babele. Drumul pana acolo are 20 kilometri din care doar 17 sunt asfaltati.

Șoseaua este proaspăt asfaltată, dar prezintă câteva pericole pentru că nu are încă parapeți construiți pe toată lungimea. Exista cateva indicatoare care atrag atentia sa nu se circule cu mai mult de 10 – 20 km/ ora, tocmai pentru a evita orice fel de incidente neplacute. Soseaua este și al naibii de îngusta, iar participanții la trafic, avand adesea un coeficient de inteligenta care tinde către zero – vin din sens invers tare, călcând puternic pe acceleratie – și încercând să-i eviti, te forțează sa te apropii prea mult de parapeți și de prăpastia de lângă… 😳

De la Platoul Dichiului, soseaua devine mai lata si perfect asfaltata, pana la bifurcatia dintre drumul spre cabana Piatra Arsa (inca 1 kilometru de drum pietruit) si drumul forestier care duce direct la Babele si la Cabana Babele (cu o lungime de 3,6 kilometri). Acesta este inchis oficial si aproape impracticabil; din pacate, însă, exista destui posesori de masini de teren care incalca frecvent regula fiindca le este prea lene sa mai faca drumul pe jos.

După ce noi am staționat mașina pe un tăpșan in apropiere de Piatra Arsă, pe care se plimbau alene niște măgari, o cireada de vaci și niște câini mioritici românești, am început urcușul către Cabina Babele. … Anna este de-a dreptul fascinata cum de animalele aici se plimba de nebune singure, fără stăpân prin preajma.

Cabana Piatra Arsă este situată pe platoul Bucegilor, la o altitudine de 1950 de metri, la jumătatea distanței dintre Babele și Cota 2000. Construită în anul 1935, ea a fost transformată ulterior într-o bază sportivă. Noi nu am mers pana acolo sa o vedem îndeaproape pentru ca ne propusesem sa vedem azi Babele și Sfinxul. Și a fost cam de-ajuns. Dar asta era priveliștea in jur.

Evident, am plecat la drum complet la plesneala, uitand ca pe munte vremea este schimbătoare – când e soare și cald, când bate vântul de îngheți. Noroc ca am avut prezenta de spirit sa luam câte o jacheta in caz ca ploua… La capitolul pantaloni și încălțăminte adecvată, însă, am fost total pe dinafara: am plecat in pantaloni scurți și in sandale. Mare greșeală… Normal ar fi fost sa fi avut niște bocanci de munte pentru ca drumul nu mi s-a părut deloc ușor: e plin de pietre (și de balegar de vaca sau de oi), pietre care se rostogolesc la vale când nu calci cum trebuie, plus ca e destul de pieptiș.

Din ce am citit, traseul Piatra Arsă – Cabana Babele este estimat la o oră şi jumătate pe platoul Bucegi, însă doar turiştii experimentaţi pot parcurge acest drum într-un timp atât de scurt. Nu este un traseu greu, ci de dificultate medie, şi asta pentru că se poate merge în cea mai mare parte și pe iarbă; sunt, însă, şi zone de urcuș abrupt care necesită ceva mai mult efort.

Daca Anna este fascinata de animalele la păscut in libertate, eu sunt fascinata de mulți dintre participanții la urcuș care, fie țin discuții aprinse la telefonul mobil, fie sunt și mai aiurea îmbrăcați decât noi: gen in sandale cu toc, cu geanta Louis Vuitton pe umăr, cu ochelari de soare de marca, multe zdrăngănele din aur la gât și cu nelipsita țigara in gura. 🤨 Probabil își închipuie ca sunt undeva pe strasse sau in vreun mall la cumpărături, nu știu exact… Un exemplar masculin mai jos.

Dar sa revin la drum și la peisaje. Cum am zis, nu mi s-a părut foarte ușor urcusul pana la Babele. Bătea un pic și vântul, era cam frig – cel puțin in prima ora de urcat – iar pietrele care ornează cărarea pana sus nu ajuta deloc. Da, sunt și porțiuni mai ușoare. Nu e cazul sa exagerez. In genere, am văzut și oameni mai in vârsta care-l urca, și copii sub 8-9 ani, etc. Deci este relativ ok dacă nu te grăbești și ești cât de cât in forma.

De aici se vedea și Crucea de pe Caraiman:

Dacă nu ma înșel, zona pe care am parcurs-o azi a fost in Cantonul Jepii. Nu prea înțeleg diferența – ca traseu – dintre Jepii Mari și Jepii Mici, însă am văzut destui jepi pe drum ca sa ajung la concluzia ca am urcat undeva in Cantonul Jepii. Aceștia sunt niște arbusti din familia pinului, răspânditi în regiunea alpină sub formă de tufișuri.

In fine, cu chiu, cu vai, am ajuns la Babele. Ne-a luat mai puțin de 2 ore experiența asta cu urcusul.

Mai jos niște oițe la păscut.

Anna admirând niște turiști cocoțați pe primele stânci lângă Babele:

Dacă stau bine și ma gândesc, formaţiunile astea de piatră chiar seamănă cu nişte femei gârbovite, așezate pe un soclu, aduse de spate, şlefuite de bătaia vântului, de ploi şi zăpezi. Ba mai mult, am impresia că o mână grijulie le-a pus fiecăruia în parte, ca să nu le fie frig, şi o tichie pe… cap.

Despre apariția Sfinxului și a Babelor există diferite legende și teorii. Eu prefer explicația științifică, și anume că aceste monumente naturale s-au format prin modelarea rocilor de către vânt în special, cât și datorită apei, prin procesele de îngheț-dezgheț.

Babele sunt în imediata apropiere a cabanei cu același nume, unde se poate servi și o cafea, sau o ciocolată caldă, sau chiar o gustare, la prețuri chiar foarte bune.

Cel mai învăluit în mister este însă Sfinxul din Bucegi. Aflat la o aruncătură de băţ de Babe, ca să-l vezi trebuie să mai urci un pic muntele.

Sfinxul se afla pe Platoul Bucegi, la 2216 metri altitudine, si măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime. Este numit așa datorita asemănării cu un cap uman, și foarte asemănător cu Sfinxului egiptean.

Marele Sfinx din Bucegi este simbolul Romaniei, asa cum turnul Eiffel este pecetea Frantei ori piramidele de la Gizeh emblema Egiptului.

Foarte mulți sunt cei care consideră acest loc ca fiind unul cu o mare încărcătură energetică deoarece ar fi fost folosit pe vremuri, zic ei, de… extratereştri; chestie consemnata de-altfel şi pe indicatorul din apropierea Sfinxului. 🧐 Mai mult, se pare ca odată pe an, pe 28 noiembrie, soarele apune peste munţi, formând o piramidă magică, cu “puteri incredibile” asupra celor care sunt pe platou la acel moment. 🤔

Ca fapt divers, și ma împiedic cu oarecare dificultate sa judec acum, lângă Sfinx am văzut persoane care așezau pietre intr-o forma circulara și apoi stăteau câteva minute in centrul acelui cerc, in ideea ca se încarcă energetic și se vindeca de boli, de griji, le trece oboseala, și li se induce instantaneu senzaţia de pace, de linişte, de plutire. 🙄

Varianta fiica-mii, odată indusa “senzația subita de pace și liniște”:

Cand am întrebat-o dacă se simte altfel după ce a stat in cercul acela de pietre, mi-a răspuns scurt ca încă o mai dor picioarele de la atâta mers și ca ii e sete. … E clar ca nu funcționează la toată lumea partea asta cu încărcarea energetică. 🤓

Am admirat apoi puzderia de floricele de munte de la poalele Sfinxului.

După care Anna, care a observat întâi atenta cum se cocoață lumea pe pietrele respective, s-a hotărât sa ne ofere și ea niște palpitații la inima gratuite:

Am întrebat apoi turiștii mai temerari care se întorceau de la Crucea Caraiman cât de lung este drumul pana acolo și cât de dificil. Ar mai fi luat o ora-doua pana sus la Cruce, unde deja era mai frig și de unde ne-ar mai fi luat încă vreo 3 ore și ceva sa coboram la mașina. După un consiliu de familie rapid, am decis sa ne lăsam păgubași acum pentru ca nu eram echipați adecvat și, mai ales pentru ca ni s-a spus ca sunt și porţiuni de străbătut unde trebuie sa te ții de niște lanţuri ca sa nu aluneci in prăpastie. Poate altădată sa facem asta când Anna va fi un pic mai mare.

Am pornit, deci, pe drumul de întoarcere. Chestie oarecum ceva mai dificila fiindca a trebuit sa dublam atenția sa nu alunecăm pe pietrele pe care urcasem 2 ore înainte.

O imagine amuzanta pe drumul înapoi spre mașina: un baci care lectura pe marginea unui tapsan.

I l-am dat Annei de exemplu la stilul “vezi cum omul asta simplu nu sta cu un iPad in brațe sa se uite la nu știu ce film pe Netflix, (desi semnalul este perfect pe munte), ci prefera sa citească o carte? Tu de ce nu faci la fel?!”😝 La care fiică-mea mi-a aruncat o privire gen “chiar așa, mama? Chiar așa…?” 😆

Toată aventura noastră cu urcatul și coborâtul de la Sfinxul și Babele ne-a luat vreo 4 ore. Ne-am și bronzat bine, dar mai ca tractoriști așa… pe fata, pe gât și brațe.

Una peste alta a fost foarte frumos și am făcut foarte multă mișcare in aer liber, la peste 2000 m altitudine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s