Castelul Peleș și Castelul Pelișor

Fiind ultima zi întreaga petrecută pe Valea Prahovei, am zis ca e musai sa vizitam unul dintre cele mai frumoase castele din România, atât din punct de vedere istoric, cât şi arhitectural – Castelul Peleș.

Drumul din Predeal, unde suntem cazați acum, pana la Sinaia, unde se afla Castelul Peleș, este foarte scurt (aproximativ 16 km), însă nu exista alt drum de ajuns pana acolo decât pe DN1, unde se merge bara la bara. 😩 Mare problema este chestia asta aici cu șoselele și infrastructura, in general…

In fine, am fost norocoși ca am plecat relativ devreme spre Sinaia, in jur de 10 dimineața, și nu am stat prea mult in trafic.

Am fost și mai norocoși ca am găsit parcare gratuită chiar într-un perimetru de vreo 2 km distanță de destinație. Ce înseamnă sa te trezești de dimineața !… 😉 Am înțeles ca sunt doua parcări cu plata mai aproape de castel, pentru cei cărora nu le place sa meargă pe jos, însă acelea sunt mereu pline. Cei doi paznici de la intrare ne-au împiedicat sa urcam cu mașina tocmai pentru ca nu mai era niciun loc de parcare sus.

In fine, am parcat și am pornit pe jos catre castele. Zona de 2 km de urcat este din caldarâm, înconjurată de copaci și lângă un pârâu care se cheamă… Peleș, evident.

La ora la care l-am urcat noi nu era multă lume trezita și funcțională. Dar asta nu a durat mult, din pacate, pentru ca zona aceasta atrage foarte mulți turiști.

Odata drumul parcurs pe aleea printre copaci și ajunși sus, am zărit și castelul:

Este frumos ca-n basme. Am prins și o zi însorita, fără pic de nori.

Mai jos, câteva din clădirile anexe ale celor doua castele:

George a propus sa vizitam întăi Castelul Pelișor care a fost reședința de vară a principilor moștenitori, Ferdinand și Maria și care se afla la aproximativ 400 m de Peleș.

Castelul Pelișor a fost construit între anii 1899 și 1902 de arhitectul ceh Karel Liman și decorat de artistul vienez Bernhardt Ludwig. Are 99 de încăperi, față de Castelul Peleș care are 160.

La Pelișor au crescut Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Mărioara (viitoarea regină a Iugoslaviei), Elisabeta (viitoarea regină a Greciei) și Nicolae.

După 1948, castelul a fost preluat de statul român, devenind Casa de creaţie a scriitorilor, compozitorilor şi artiştilor plastici din România și a fost redeschis publicului începând cu 1993.

Dormitorul Reginei Maria

Atelierul de creație al Reginei Maria

Castelul Pelişor este singurul muzeu Art Nouveau din România. Asta este meritul Reginei Maria care și-a asumat acest stil nou la vremea respectivă. Estetician desavarsit, Regina Maria, a combinat intr-o armonie perfecta, stilurile neorenascentismul german cu Art Noveau si cu stilul clasic brancovenesc. Practic, Pelisorul a devenit un loc in care Regina Maria a avut mana libera sa se desfasoare. A pictat, a pirogravat, a folosit toate tehnicile cunoscute de artisti pentru a crea tablouri, acuarele, vitralii.

Pe mine m-a impresionat cel mai mult “camera de aur”. În aceasta camera se presupune ca Regina Maria s-a stins din viata.

Camera este decorată cu pereţi din stuc aurit, care poartă frunze de ciulini, motiv drag reginei (fiind emblema oraşului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar şi legat de Scoţia, locul natal al Mariei). Testamentar, Regina a dorit ca ultimile clipe ale vietii sa si le petreaca aici, dar nu a apucat sa petreaca decat cateva ore, intrand in coma in trenul ce o aducea din Germania in Romania.

La 3 noiembrie 2015 a avut loc un ceremonial militar al ”Întoarcerii Inimii Reginei”, de la Muzeul Naţional de Istorie (unde s-a aflat timp de 44 de ani), via Palatul Regal, la Pelişor. Caseta cu inima reginei, acoperită cu steagurile României și Marii Britanii şi escortată pe tot parcursul drumului de soldați ai Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul” și de jandarmi călare, a ajuns atunci la Castelul Pelișor. Aici, după o ceremonie care a avut loc doar în prezența Familiei Regale, a reprezentanților Guvernului, Bisericii și Armatei, a fost depusă în Salonul de Aur din Castelul Pelișor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938.

De reținut ca trebuie plătită o taxa pentru a avea permisiunea de a face poze; alta și mai scumpă pentru a filma. Evident ca am urmat exemplul altor localnici de aici și am făcut poze fără sa plătesc. 🙄 Sunt incorigibila… Nu reușesc deloc sa ma las “prostita” de reguli de genul asta capitaliste…

Pelișorul se vizitează cam intr-o ora. Doar o parte din încăperi sunt deschise publicului, restul fiind camerele servitorilor și neavând o valoare prea mare artistic vorbind, sau încă la etapa de restaurare.

După ce am terminat vizita la Pelișor, ne-am îndreptat catre Peleș.

Deja se făcuse de ora prânzului și era plin de lume. Acolo – coada la bilete.

Există o singură casă de bilete, un ghișeu mic, undeva la una dintre intrările în castel. Am stat cam 30 minute la coadă, într-un soare arzător… chestie nu tocmai plăcută. George nu a mai avut răbdare și a mers sa viziteze castelul cu ghidul in limba romană; Anna a insistat ca vrea ghid in engleză, așa ca am mers cu ea.

Prețul turului este 30 lei sau 60 lei. Sunt reduceri consistente pentru studenți și pensionari, sau posesorii cardurilor Euro 26.

Acum, legat de cele două prețuri, exista un tur de parter care costă 30 lei, și există un tur extins de 60 lei, care include și etajul I. Noi am făcut turul extins pentru ca nu știm când mai venim in zona.

După coada de la bilete, am dat de coada de la intrare. Am stat și aici vreo 20-30 minute, într-un soare puternic, să intrăm. O familie de polonezi a început sa se rățoiască, intr-o engleză stricata, la doamna de la intrare ca aștepta cam demult și se cam săturaseră. Din fericire, doamna românca i-a răspuns politicos ca asta este situația și trebuie sa așteptăm pana vine ghidul. Polonezul a continuat sa mormăie ca este inacceptabila așteptarea asta și ca vrea banii înapoi, dar, pana la urma a apărut ghidul și i-a trecut bâzdâcul.

Există două intrări – una prin lateral pentru turiștii români, și una pentru cei străini, mai centrală. Înțeleg motivele logistice, dar nu mi-a plăcut cum sunt tratati turiștii romani: George, care a mers cu grupul de romani, a intrat în castel cumva pe ușa din spate… Sunt sigur că se poate și altfel.

Revenind la castel, este minunat. In perioada cât am așteptat ghidul sa apăra, eu și Anna ne-am plimbat in curtea castelului.

Castelul Peles este declarat muzeu, deși este din 2007 în proprietatea familiei regelui Mihai I. Construcția a fost ridicată din fondurile personale ale familiei regale. Mai exact ale regelui Carol I. Regele Carol a avut această dorință care s-a materializat începând cu anul 1873. Inaugurarea castelului a avut loc în 1883, dar până în 1914 s-au mai amenajat diverse, ajungând să aibă forma de azi.

Câteva aspecte sunt remarcabile pentru acea vreme. De exemplu, Castelul Peles a fost primul castel electrificat din Europa. Acesta avea lift, încălzire centrală și o uzină electrică proprie – dotări de top pentru acea vreme.

Ca și compartimentare, castelul are 160 de camere și 30 de băi. Toate acestea la o suprafață totală de 3200 de metri pătrați. De vizitat, se pot vizita doar parterul și etajul I.

Este o splendoare Peleșul. Merita văzut cu ghid care sa explice fiecare colțișor de văzut și, ideal, nu in perioada de vacante când este mult prea multă lume.

Castelul Peles a fost o perioadă reședința de vară a regilor noștri. Apoi a fost preluat de comuniști și făcut muzeu. Iar din 2007, cum ziceam mai sus a fost retrocedat familiei regelui Mihai I. De menționat că aici s-a născut atât regele Carol al II-lea cât și Mihai I. O pagină în istoria României.

Comparand cele doua castele, pot spune ca Peleșul m-a impresionat prin somptuozitatea si eleganta sa. Pelișorul, însă, mi se pare mult mai accesibil, mai aproape de ceea ce insemna o familie.

In inchiere, sa nu uit: Castelul Peleș poate fi admirat acum virtual de pasionații de cultură. Toate detaliile despre palat și colecțiile de artă din interior pot fi văzute gratuit pe aplicația Google Arts & Culture. De la arhitectură şi taboluri, până la argintărie și obiecte din lemn. Aplicația Google Arts & Culture este gratuită și poate fi accesată de pe smartphone sau desktop.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s