Este aproape 6 dimineața și stau in fereastra camerei noastre de la Vila Montană din Borsec: respir puternic aerul curat și rece de munte, cu miros de iarba plină de roua și flori de câmp.

Păcat ca nu pot sa redau in cuvinte linistea din jur, brazii înalți din depărtare, clopotele bisericii care bat ora 6, soarele care a răsărit peste ei… priveliștea asta, mirosul de iarba amestecată cu flori de câmp… iată ce caut de când am revenit in țara. Toate îmi aduc aminte de copilărie, când mergeam cu părinții la munte in vacanța și abia așteptam ca ei sa se trezească diminețile și sa ne lase sa zburdam de nebuni afara. O, tempora! O, mores! …

Ieri am plecat din Predeal catre Lacul Ursu din Sovata, trecând prin Brașov din nou pentru a folosi cu încredere serviciile de spălătorie cu autoservire ale unicei firme de acest gen din zona. Din ce am căutat eu pe internet, nu se mai găsește alta spălătorie de acest fel pana in Iași, pe unde noi nu avem drum acum.

După ce am încheiat cu brio și acest capitol, am pornit spre Sovata.

Distanța nu este mare, doar 150 km, însă ne-a luat vreo 3 ore cel puțin. Pentru noi, obișnuiți fiind cu drumurile din Canada, am crezut ca putem străbate acești km in jumătate din timp. Mare greșeală… 150 km prin diferite cătunuri și pe serpentine, plus diferiți tampiti care nu sunt in stare sa țină banda in curbe… este o cu totul alta experiența.

Lăsând la o parte acest aspect, drumul este foarte pitoresc, cu dealuri, munți și văi de străbătut, iar imaginile care ni s-au succedat adeseori înaintea ochilor sunt, efectiv, de poveste.

Într-un sat sau comuna, nu mai țin minte cum se chema, am văzut cel puțin 15 cuiburi de berze. Anna era convinsă ca sunt pelicani, nemaiauzind înainte de acest tip de pasare. ☺️ Am încercat sa-i readuc aminte ca așa se da comanda aici, la barza șefa, când vrei un copchil năzdrăvan: îi spui ce vrei, fetița sau băiețel, și una din suratele ei ți-l aduce, 9 luni mai târziu, in cioc. … Evident, mi-a aruncat niște priviri de genul “încetează cu aiurelile astea, mama”… 😆

Ajunși la Sovata in jur de 16:30, am vrut sa ne bălăcim un pic in Lacul Ursu, evident. Din pacate, lacul este acum privatizat și te poți bălăci in el după cum spune programul: de la 10:00 la 13:00 și de la 15:00 la 17:00.

Pe noi nu ne-au mai lăsat sa intram fiindca deja se pregăteau de închidere, spre disperarea lui George și a Annei care abia așteptau sa azvârle hainele de pe ei și sa sa arunce in lac. 😩 … Dar vom reveni la Sovata pe drumul de întorcere și ne vom organiza sa testam cât de sărate sunt apele Lacului Ursu.

Am pornit apoi din nou spre Borsec, obosiți și transpirați. Noroc cu frumusețea peisajelor din jur care ne-au mai ridicat moralul.

Și o căruță trasa de cai într-un sat pe lângă Toplița.

Avem o țara absolut minunata. Suntem in toiul verii și iarba este verde peste tot, lanurile de grâu și porumb sunt o frumusețe, țăranii ne îmbie cu roșii și castraveți din grădina, brânza, afine, fragi, gălbiori, miere de albine cu faguri… Efectiv, nu am cuvinte sa descriu ce lucruri vedem și gustam.

Ieri am oprit pe marginea drumului într-un sat secuiesc din Harghita și am cumpărat de la o tanti care vorbea binișor românește un borcan de miere de albine cu fagure înăuntru. Miere de salcâm. O nebunie… 10 lei ne-a cerut pe el. In Canada plătim cel puțin 15-20$ pe așa ceva. Nu mai spun ce gust are…

Am ajuns in Borsec pe la 19:00 foarte obosiți. Am tras la Restaurantul Falo (Calul de lemn in traducere liberă). Personalul este serviabil, ambianţa plăcută, iar decorul este unul rustic.

Eu am comandat mămăliga cu brânza și smântâna (după ce am gustat, am realizat ca mi-au dat brânza de burduf 👍) și un șnițel (dar mi-au pus 2, ca sa fie…)

Anna a vrut șnițel de pui cu cartofi prăjiți.

Iar George a vrut o salata mare de roșii și brânza, și un platou specific unguresc cu de toate: cârnați, șunca afumata, carne de porc prăjită și carne de vita. Pe principiul ca, in caz ca nu e mulțumit cu una, o poate încerca pe a doua… In poza cred ca se închina la câta mâncare i s-a pus in fata.

Evident ca nu am putut termina mâncarea din farfurii. Am luat restul la pachet.

Apoi ne-am cazat la Vila Montană.

Nu mi-am închipuit ca vom sta așa de bine și in asemenea curățenie in acest orășel departe de lume. Am înțeles ca vila abia s-a deschis in aprilie anul acesta. Totul este nou, curat și modern. Mobilierul este gen IKEA, dar nu ne deranjează atâta timp cât este curat peste tot.

Vedere din curte dimineața

George cu o sticla de apa minerală de la unul din izvoare aici.

Am dormit cu ferestrele deschise pentru ca aerul de munte este minunat aici.

Acum ii trezesc pe cei doi colegi de camera care, unul sforăie de mama focului, iar cealaltă doarme dusă de aseară. A adormit cum a pus capul pe perna, biata de ea…

Azi mergem sa vedem Cheile Bicazului.