Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Cetatea Neamț, Mănăstirea Voroneț, Siret

Ieri a fost o zi cam lunga și obositoare. Am dormit doar vreo 7 ore și a trebuit sa o luam din loc pentru etapa următoare a traseului. Dar cred ca vom mai încetini ritmul fiindca începem sa dam, toți trei, semne de

oboseala.

Am plecat de dimineața din micul paradis al pensiunii din Borsec, după ce George iar a stat la povesti o oră întreaga – și cu doamna unguroaica de la recepție, și cu un moldovean și nevasta lui, clienți ca și noi. 🤦🏻‍♀️ Așa-i de vorbăreț bărbăte-meu de ma căpiază uneori… Nu știu cum naiba găsește subiecte de discuție la orice ora din zi și din noapte, exact când mi-e mie lumea mai dragă.

In fine, am reușit cu greu să-l smulg din acea discuție captivanta și am pornit din nou la drum catre Cheile Bicazului, de data asta, aflate la doar 27 km de unde am fost cazați in Borsec, între județele Neamț si Harghita. Aceste chei fac legatura intre Transilvania si Moldova si sunt pozitionate mai exact in partea centrala a Munților Hașmaș.

Este o zona foarte pitoreasca, dar trebuie sa fii foarte atent cum conduci fiindca drumul e îngust, pe serpentine și, după cum se vede din poze, este presărat cu oameni care inainteaza cu Dumnezeu înainte, dar și in suflet, direct pe carosabil. 🙄

Ne-am oprit sa facem ceva mai multe poze, intr-o zona marcată ca se poate opri securitar și, evident, Anna a ținut să-mi ofere din nou niște palpitații la inima gratuite când i-a văzut pe alții cum se cocoțau pe stâncile alea…

Și de o parte, și de alta, sunt numai prăpastii, acoperite de tufișuri…

Ședința foto terminată, la 3 km mai departe se afla Lacul Roșu, un lac de baraj natural, situat la poalele Munților Hașmașu Mare. Este cel mai mare lac natural montan din Romania, numele provenind de la Paraul Rosu, care traverseaza straturi de culoare rosie, cu oxizi si hidroxizi din fier.

Acolo este și o stațiune unde lumea vine sa se relaxeze departe de gălăgia orașului. Unde am și achiziționat un cozonac secuiesc foarte bun pentru ca ne era cam foame.

Am pornit apoi catre Cetatea Neamțului, desi nu era in programul prestabilit. Moldoveanul cu care George a stat la povesti la vila din Borsec ne-a spus ca trebuie neaparat sa vedem vestita cetate, care a fost de curând restaurata și care este emblema orasului Târgu Neamț.

Aceasta cetate este construită pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania.

Ca orice cetate care se respecta, nu poți urca cu mașina pana aproape de ea. Trebuie mers pe jos, pe un drum pieptiș de vreo 2 km, pana ți se face limba cravata și transpiri leoarcă la cele 35 C la umbra. 😏 Și evident ca nu exista nici o sursa de hidratare in zona, izvor sau fântâna din care sa poți bea sa te răcorești un pic… Doar o amărâtă de dugheana, chiar lângă casa de bilete la intrarea in cetate, după cei 2 km parcurși pieptiș, care vinde niște sticluțe de 500 ml de apa călâie, “Izvorul muntelui”, la preț de contrabanda: 10 lei bucata. Cu 4 lei cumperi in oraș o sticla de 2 L. Rece.

Revenind la cetatea Neamț, ea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.

Cetatea avea rolul de avanpost fortificat pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața expansiunii teritoriale spre est a Regatului Ungar. Ea a fost una din cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și a avut un rol important în sistemul general de apărare a țării.

După ce ne-am fâțâit de câteva ori, in sus și-n jos, pe scările de piatra ale cetății și am făcut mult poze, eu și Anna ne-am declarat sătule de văzut alte cetati sau fortificații medievale pe așa călduri estivale, și am pornit agale spre locul de parcare al mașinii. George a mai rămas sa admire și sa pozeze fiecare unghi și pietricica din incinta cetății.

Într-un final, ne-am reunit la masina și, după ce am achizițonat 3 sticle de apa si sucuri, am pornit spre Voroneț.

Când eram la nici 2 km de ea, a pornit o ploaie torențială de vara, drept pentru care am stat in mașina 15 minute pana a încetat urgia.

Voroneț după ploaie.

Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Ea este supranumită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe faţada de vest care ilustrează „Judecata de Apoi”.

Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var).

Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru, aşa-numitul „Albastru de Voroneţ”, ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre.

Admirarea acestei biserici a generat niște întrebări existențiale in mințișoara Annei care a declarat cu sinceritate ca ea nu este așa de credincioasa precum bunica-sa din România care nu vorbește decât despre religie, post și ce se poate face și ce nu intr-o zi, conform calendarului ortodox. Ea are nevoie de dovezi ca Dumnezeu exista. Și este de-a dreptul șocată de cate biserici noi și vechi vede in jur… Degeaba am încercat eu să-i spăl creierul cu “crede și nu cerceta”; nu a funcționat. Vrea dovezi palpabile. 😆 Când o sa afle bunică-sa din țara de treburile astea… o sa fie foarte dezamagita de cum o creștem. 🤪

Am pornit apoi agale catre mașina, continuând sa discutam despre subiectul acesta spinos care este religia. Din fericire, la una din dughenele cu artizanat de pe drum, Anna a zărit o familie întreaga de pisici și subiectul spinos a dispărut instantaneu.

Tot drumul spre Siret, orașul de frontiera unde suntem cazați, nu a vorbit decât despre pisici. Vrea neaparat o pisica acum. Una din România ar fi cea mai indicată. 🤦🏻‍♀️

… Care drum, traversând Bucovina, este cel mai frumos pana acum. Pentru mine, cel puțin. …Kilometri întregi de lanuri de grâu și porumb, uneori și niște lavanda, alteori o turma de oi pe un tapșan, soare la asfințit și cer albastru. Așa trebuie sa arate paradisul, sunt sigura.

Suntem cazați la The Frontier Hotel Romania, la 1 km distanță de Ukraina. Absolut splendid hotelul. Proprietarul este un irlandez stabilit aici.

Priveliștea bucolică, de dimineața, din balconul camerei noastre: câmp de soia de jur împrejur.

Ma apuc sa strâng bagajele pentru ca iar avem de făcut câteva sute de kilometri catre Tihuța, și apoi Vișeul de Sus.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s