Despre Saint-Valentine (după mai multi ani de mariaj)

Ieri a fost Saint-Valentine (sau Dragobete, cum ii zice pe la noi, în bătătură). Pentru ca și eu, și mon amoureux , Georges, suntem oameni ai muncii încă, am sărbătorit-o fiecare la serviciul sau. … Printre alte personaje ciudate cu care petrecem cele 5 zile pe săptămână în care suntem obligați sa stam proțăpiți la un birou și sa facem arta conversației.

De cum am ajuns la birou, am fost salutata de personajele ciudate de mai sus cu “Happy Valentine’s Day!” Nici nu am apucat sa-mi scot șuba de pe mine (afara iar au fost -35C la umbra), ca au și început cu întrebările: “cum vei petrece azi? Ieși undeva cu soțul în seara asta? Ce ți-a cumpărat? Dar tu ce i-ai cumpărat?”… Prima reacție a mea a fost sa le zic ceva molcom, printre dinți. Dar am reușit sa ma abțin. Cu greu.

Pe mine m-a călcat întotdeauna pe nervi aceasta sărbătoare. Nu ca am ceva cu romantismul în general – deși recunosc ca arareori am asemenea puseuri – ci pentru ca este, efectiv, o aiureala menita sa te facă sa cheltuiești bani. Multe muieri aici sunt înnebunite sa primească cadouri în fel și chip de la chinuiții cu care-și împart zilele, ca apoi sa trăncănească ore în sir cu alte surate, la fel ca și ele, despre ce au făcut, ce au primit, cum și unde au fost, etc.

Ei bine, eu găsesc ca aceasta sărbătoare este o mare ipocrizie. Nu simt neapărat nevoia sa-mi spună mon amoureux o data pe an ca ma iubește (încă!), ci sa-mi arate asta zilnic. Prin activități “recreative” de genul spălatul vaselor, scos gunoiul din casa, curățatul băilor, sa facă cumpărăturile cu mine, sa ma ajute în toate cele.

Desigur, îmi plac la nebunie florile (amoureux-ul meu cumpără cei mai frumoși trandafiri roșii pe care i-am văzut vreodată) și ciocolata (deși ar cam trebui s-o mai răresc la capitolul asta pentru ca vine vara), însă nimic nu arata iubirea aia trainica, de care scrie în cărți, ca un soț care împarte treburile casnice cu soția lui.

Floricele și ciocolata pot sa mi le cumpăr și singura. Desi nu la fel de frumoase ca cele primite de la mon amoureux

… Mai ales după ce trece ziua aceasta nemaipomenita de Saint-Valentine, când toate sunt la jumătate de preț. (#lifehack)
Ceea ce vreau sa vad eu, însă, este cat de sprințar mon amoureux se înhamă și trage cu mine la căruță, cot la cot. Ca de aia se cheamă căsnicie, nu? De la verbul minunat “a se căzni“.

Citeam deunăzi un articol extrem de “încurajator” pe tema asta. Se știe ca bărbaţii apelează la fel şi fel de strategii pentru a se sustrage de la a-şi ajuta consoarta cu treburile casnice, însă metoda cea mai des folosită de aceştia este acum nu numai descoperită, ci și confirmata. De parca mai era nevoie…

Revenind, însă, bărbaţii ăștia mai puturoși fac greşit anumite sarcini doar pentru a nu fi puşi la treabă şi altă dată. Trei din zece bărbaţi care nu curăţă, de obicei, baia aşa cum ar trebui sau nu spală corect hainele fac, intenţionat, greşit aceste sarcini doar ca partenerele să nu mai apeleze la ajutorul lor şi altă dată. Curăţatul băii, spălatul vaselor sau aşezarea hainelor la uscat sunt printre sarcinile pe care bărbaţii evită să le facă. Drept urmare, două treimi din femei nu au încredere în “jumătatea” lor când vine vorba de curăţenie, iar şase din zece femei declară că preferă să facă singure treaba, decât să îşi lase partenerul să ajute.

Se pare că planul asta funcționează pentru majoritatea bărbaţilor, unul din patru bărbați mărturisind că nu i-a mai fost solicitat ajutorul. Opt din zece bărbaţi au declarat, însă, că soțiile “s-au prins” şi i-au confruntat. După care, în mod sigur ca au urmat certuri. Nici nu ar fi de mirare…

In ultimii ani am ajuns la concluzia ca egalitarismul în privința treburilor casnice îmbunătățește o relație. As putea spune ca, în general, nivelul zilnic de stres acumulat de femei și mame scade dramatic când soții participa cu elan la frecatul chiuvetelor, de exemplu. Unde mai pui ca unde-s doi puterea creşte, deci și durata dereticării prin casa se înjumătățește. Cu timpul rămas se poate face altceva mai constructiv. Gen petrecut timp de calitate împreună, plimbat undeva, întâlnit cu prietenii, exprimat în sens contrar pe diferite teme, etc. (Aviz pentru mon amoureux)

Hehehe, tocmai am primit o gluma de la o prietena, gluma care merge la fix cu subiectul de azi. Zice asa: “Ca orice femeie, am și eu aspirații. Aspir prin bucătărie, aspir prin dormitor”… In stilul nostru romanesc caracteristic, noroc ca știm sa facem haz de necaz.

Propun ca, noi, femeile, sa aspiram de acum încolo la o împărțire echitabila și continua a treburilor casnice. Doar atunci bombonelele și floricelele primite de la soți vor căpăta semnificația aia de dragoste chioara și amor ghebos.

Acestea fiind zise, ma duc sa aspir prin dormitor și sa frec chiuveta din baie. 🙂

One thought on “Despre Saint-Valentine (după mai multi ani de mariaj)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s