Școala privata

Anna, fiica noastră de 12 ani, va începe din septembrie anul acesta clasa 1 secundara la o scoală privata. In Quebec, după 6 ani de educație primara, copiii trebuie sa își continue studiile la nivel secundar sau liceal în cadrul unui program general care durează 5 ani, având ca rezultat o diploma de încheiere a studiilor secundare (DEC).

Pentru primii ani de scoală ai Annei, după un consiliu de familie întrunit în ședința de lucru, am “ales” o scoală publica. De fapt, nu prea am avut incotro pentru ca, la momentul respectiv, nu aveam posibilitățile financiare sa o înscriem la o scoală privata. In regiunea în care locuim noi, costurile anuale la scoală primara privata erau atunci în jur de 10,000$ pana la 15,000$, suma importanta oricum ai lua-o. Daca înmulțești asta cu 5 ani cat durează nivelul primar aici, și mai adaugi încă un an pentru anul pregătitor (înainte de clasa 1) … ei bine, te calmezi rapid și optezi pentru scoală publica.

Nu am sa intru acum într-o polemica “sistemul de învățământ public versus privat” pentru ca nu am toate datele problemei. Anna a mers la scoală primara publica pana acum și a fost cat se poate de ok. M-am asigurat sa o înscriu la o scoală primara cotata foarte bine aici, care nu este, însă, școala noastră de cartier. Ca urmare, nu a avut acces la autobuzul acela galben care transporta copiii frumos de acasă la scoală și invers. … Spre regretul etern al Annei care mereu a visat sa o hurducăie acest autobuz nemaipomenit prin hârtoapele care decorează străzile și șoselele din Quebec. … Dar am hurducăit-o eu, zilnic, în mașina familiala.

Una peste alta, a învățat bine în sistemul public, zic eu. Sunt sigura ca se putea și mai bine, însă la cat de “pasionata” este de scoală … rezultatele ei m-au uimit și pe mine. Realitatea este cam am stat (și stau încă!) în permanenta în cocoașa ei să-și facă temele cu asiduitate, lucram mereu împreună tot ce i se da de făcut la scoală și sunt o prezenta constanta în tot ceea ce tine de asta. Si nu numai, dar asta este o alta poveste. 🙂

Anul trecut în toamna, Anna a trebuit sa susțină un examen de admitere pentru cele 3 scoli private din orașul nostru. Sunt aproape sigura ca acesta a fost și va rămâne singurul examen de admitere pe care l-a dat … pana își va termina studiile universitare. Aici nu contează decât dosarul școlar oriunde ai aplica – colegiu, universitate, masterat. Consecința directa fiind ca trebuie sa înveți constant tot anul, nu numai în sesiune. Asta este o chestie care difera de sistemul de învățământ din tara și de care, multi dintre noi, ne-am lovit destul de brutal când am intrat pe băncile scolii aici.

De când era în clasa a 3a primara am insistat ca Anna sa învețe și sa obțină note bune pentru ca dosarul ei școlar sa fie unul solid. Nu știu exact care este preponderenta intre examenul de admitere din clasa a 6a și dosarul școlar cu notele din clasele 3-5 în procedura de evaluare finala, dar m-am asigurat ca a avut o medie de peste 9 la materiile principale (mate, franceza, engleza).

In plus, am înscris-o, 3 weekenduri la rand înainte de examenul de admitere, la niște cursuri pregătitoare – oferite de profesoare specializate – care i-au permis sa revadă toată materia anilor din școala primara pana în momentul examenului. Mda, zici ca ar aplica la Harvard University, dar nu am avut încotro. In retrospectiva, cred ca as fi putut sări etapa aceasta fiindcă Anna cunoștea materia bine. Am vrut însă sa aibă acces la niște mostre de întrebări foarte asemănătoare cu cele pe care le-au avut la examenul propriu-zis, chestie pe care le-a putut obține doar prin aceste cursuri pregătitoare.

Una peste alta, toată experienta asta cu lecțiile pregătitoare înainte de examen a avut un impact pozitiv asupra Annei, în sensul ca a mai calmat-o (a fost super stresata și anxioasa din septembrie pana la sfârșitul lui noiembrie anul trecut, când a avut examenul de admitere). Personal, mi se pare destul de exagerat sa supui un copil de 11-12 ani la asa o experienta, dar asta este procedura aici. Nu toți copiii traversează ușor perioada dinaintea examenului, multi panichează, nu mai dorm bine, se gândesc repetitiv ca nu vor trece examenul, etc. Adică, chiar dacă sunt doar niște copii, iar noi ne închipuim ca nu realizează cat de important este sa învețe cum trebuie, stresul ii afectează și pe ei.

Din fericire, Anna a trecut cu bine peste toată nebunia asta: a fost acceptata la 2 din cele 3 scoli private secundare de aici. Una din ele fiind chiar la o scoală de fete, unde eu as fi vrut destul de mult ca ea sa fi mers.

Ei bine, Anna ne-a comunicat ca are alte idei în legătură cu toată afacerea asta: tine musai sa aibă și băieți în clasa fiindcă, mai târziu – zice ea – nu va ști cum sa relaționeze și sa comunice cu ei dacă timp de 5 ani (cat durează școala secundara) o sa fie închisă într-o scoală numai cu fete cucuiete. 😀

Asa ca a ales cealaltă scoală, mixta. Iar noi nu ne-am opus fiindcă suntem niște părinți cool care ne (tele)ghidam copila numai, și nu-i impunem anumite lucruri doar fiindcă asa ni s-a năzărit noua.

Ce ma panichează pe mine acum este faptul ca o buna prietena a mea, pe care o cunosc din 1992 A.D. când am ajuns amândouă pe aceste meleaguri ostile, îmi relatează fel de fel de povesti (aproape) de groaza în legătură cu școala privata unde băiatul ei învață de multa vreme: zilnic are lecții de făcut (Anna, la scoală primara publica, nu are lecții decât în weekend), multe chestii de învățat, de pregătit, examene, etc.

Ei bine, neavând alt termen de comparație decât școala la care merge fiica-mea, chestiile astea încep sa-mi provoace acum mini atacuri de panica. Eu visez deja la un univers paralel în care voi fi complet lăsată în pace în privința lecțiilor când fiica noastră va începe clasa I la secundar… Vreau sa o vad ca este în stare sa se ocupe singura de unica ei obligație pe lumea asta, la vârsta pe care o are acum – școala. M-am saturat sa trebuiască sa revăd geometria și algebra făcuta acum 30 de ani. Nu mi-a folosit la nimic, practic vorbind – nici atunci, nici mai târziu. Ma gândesc cu groaza ca de la anul va începe sa învețe fizica, un pic de chimie, biologie… De ce trebuie sa retrăiesc coșmarurile astea de materii?!… Dar nu-mi pasa! Nici nu ma gândesc sa răsfoiesc vreo cărțulie despre Legea 1 a lui Newton sau vreun manual introductiv de chimie organica. Nu, nu și nu! De asta vom plăti 5000$ pe an la școala privata: sa o învețe alții. Mă spăl pe mâini, ca Pilat din Pont, de toată aceasta nebunie.

Aici, în Quebec, se dezbate în lung și-n lat ideea sa ne lăsăm – noi, părinții – puradeii sa se descurce singuri la scoală; sa încetăm sa mai stam cu gura pe ei să-și facă temele și, mai ales, sa le oferim “șansa” de a pica un curs… sau doua. 😮 Ca sa învețe ce înseamnă eșecul.

Pe de o parte, zic eu, ar fi o buna lecție de viata; pe de alta parte, însă, regret acum ca nu am aplicat-o mai devreme pe fiica noastră: vreau sa zic, cat a fost la scoală publica. Odată ajunsa la școala privata, recunosc ca mi-ar fi mare necaz sa experimentez cu ea și prin ea aceste nemaipomenite experiente metafizice de cunoaștere … când trebuie sa scoatem atâția bani din buzunare. Serios, chiar îmi pare rău ca nu am fost pe faza mai devreme.

Asa ca voi continua sa panichez. Si, eventual, sa-mi pun la punct nivelul de cunoștințe generale de fizica și chimie. :/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s