În dimineața asta ne-am trezit înainte de răsăritul soarelui să ne pregătim pentru excursia la Chichén Itzá.

Iar dacă tot eram funcționali la așa o oră matinală, George a zis sa facem și niște poze cu răsăritul soarelui din Marea Caraibelor.

Am mers apoi sa luăm micul dejun. Eram primii la ușă înainte sa deschidă. Anna chiar ne-a atras atenția ca, de am fi fost acum la noi acasă, la Gatineau, și o trezeam la asemenea ora imposibilă, sigur ar fi avut cearcăne la ochi toată ziua. 😁

După ce am terminat micul dejun, ne-am instalat în fața recepției hotelului să așteptăm autobuzul. Era vorba sa vină să ne recupereze înainte de ora 8:00, dar aici totul funcționează după Mexican time, adică cu 30 minute mai târziu (în medie). 🙄

Cei doi turbați, de plictiseală, începuseră să se ia la scărmănat unul pe altul, ciupindu-se și dându-și palme într-o veselie, spre deliciul altor turiști proaspăt veniți.

Noroc că a venit autobuzul până la urmă și le-a întrerupt ședința de cafteală.

Drumul până la Chichén Itzá a durat vreo 3 ore, cu opriri la alte hoteluri să adune alți câțiva americani ignoranți. Așa de ciobani sunt unii dintre ei încât îmi aduc aminte, regretabil de-altfel, de mitocanii români din țară. 🙄

Drumul până la Chichén Itzá taie in diagonală regiunea unde locuiesc acum urmașii mayașilor. Junglă, desert, palmieri si cactuși, plantații de agave (planta din care se face tequila), sate in care case moderne din beton sunt complimentate de structuri din trestie si lemn. Casele din beton sunt nelocuite, ne spune ghidul. Ele se ridică la stradă pentru a arăta statutul social, faptul că ai mijloacele financiare necesare pentru a-ti ridica o casă “moderna”, dar mayașii nu pot locui în așa ceva. La călduri de peste 40C, fără aer condiționat (cine sa-si permită aici asemenea lux!), arșița i-ar fierbe fără milă. Nu, mayasii au trăit dintotdeauna ca acum 3-4 mii de ani. O colibă din trestie, făcută după modelele antice, ventilează aerul și creează temperatura necesară (pe o căldură de 45C afara, într-o colibă n-ai mai mult de 28-30 C) pentru a putea locui comfortabil. Urmașii mayașilor își ridică doar colibe pentru că in spațiile mici pot controla mai eficient temperatura.

Copilași desculți aleargă prin praful drumului.

La porți stau bătrâni ce păzesc marfa expusă de-a lungul gardului: hamace împletite de femei, statuete cioplite in piatra sau obsidian, frământate in lut, amulete, textile viu colorate si ornate cu modele geometrice si nelipsitele basoreliefuri false, “învechite” cu grijă pentru a arăta ca proaspat rupte din zidul vreunei ruine.

Pe drum, am avut cu noi o echipă de 3 ghizi care, rând pe rând, ne-au pus în tema cu vizitarea piramidei de la Chichén Itzá. Toți trei au specificat că au origini mayașe si vorbesc această limbă, fiind născuți în zona aceasta.

Puțină istorie: Chichén Itzá este un sit arheologic pre-columbian construit de civilizația Maya și aflat în partea central-nordică a peninsulei Yucatán, în statul Yucatán, Mexic.

Chichén Itzá, cel mai renumit oraș-templu mayaș, a fost un important centru politic si economic al civilizației Maya, care a atins apogeul în perioada 300-900 d.H.

Chichén Itzá este un sit enorm. Doar o treime este deschis turiștilor si jumătate încă așteaptă sa fie dezgropat. Partea cea mai importantă însă este la suprafață si parțial refăcută, iar arheologii consideră la ora actuală ca prioritatea nu este sa dezgroape restul, ci sa identifice bucățile lipsa din ruine in bisericile construite de spanioli in cele 5 secole de prezență in Yucatan. Odată descoperite, autoritățile trebuie sa găsească pietre de dimensiuni, culoare si formă aproximativ asemănătoare ca sa poată înlocui pietrele antice, pentru ca pe acestea sa le poată reintegra in ruine.

Forța de muncă folosită in construcția bisericilor a fost dată de populația băștinașă, mayașă. Iar acestora li s-a poruncit sa ia pietrele sfinte din templele lor si sa le folosească la ridicarea lăcașurilor creștine. Constructorii mayași au facut intocmai, dar si-au integrat in așa fel pietrele lor sfinte, conținând zeitățile locale, încât acestea să se afle tot in aceleasi direcții ca si in templele lor. Pentru fiecare zeitate ei se rugau către o altă direcție cardinala, iar pentru Kukulcan (ori Quetzalcoatl, cum i se mai spunea), figura centrală a panteonului lor, trebuiau sa se roage spre vest. Ori la bisericile creștine, intrarea trebuie sa fie spre vest si altarul spre est, exact pe invers. Însă la începuturi, conchistadorii si călugării care i-au însoțit nu s-au încurcat în asemenea detalii, iar arhitecții mayași au ridicat bisericile creștine cu intrarea la est si altarul la vest, iar in altare au folosit pietrele lui Kukulcan. Astfel încât, când veneau mayașii la biserica si se rugau la altar, preoții creștini se minunau ce repede s-au convertit băștinașii, in timp ce aceștia se rugau in continuare la Kukulcan. 👌🏻😆

Orientarea greșită a bisericilor a fost descoperită mult prea târziu ca sa se mai poată face ceva, așa încât acestea au ramas orientate pe invers si in zilele noastre. Mai mult, conducând prin sate si orase, se poate vedea ca anumite bucăți din zid sunt numerotate. Acelea sunt pietre mayașe descoperite de arheologi, care-si așteaptă înlocuitorii pentru a se reîntoarce in clădirile antice de unde au fost dizlocate.

Revenind, ca să ajungi la situl Chichén Itzá, trebuie sa străbați o alee lungă prin junglă, alee inundată, evident, de tarabele artizanilor locali.

La un moment dat, jungla se termină brusc si in față îți apare priveliștea piramidei.

Chichén-Itzá este supranumită “Tărâmul fagăduinței”, fiind totodată unul dintre cele mai importante dovezi ale civilizației Maya-Toltec. Este vorba despre o construcție in trepte care are, în partea din față si pe lateralele piramidei, rânduri de coloane sculptate ce înfățișează războinici. Piramida este, de altfel, ultima construcție si cea mai impresionantă dintre toate templele mayașe și reprezenta, la vremea respectiva, locul in care sălășluiau zeii.

De acolo, de la intrarea templului din vârful piramidei, mayașii au controlat o zona uriașă care acoperă o jumătate din Mexicul de astăzi, întreaga Guatemala, întregul Belize si zone din Honduras si El Salvador. Iar controlul nu s-a efectuat prin brutalitate, așa cum am fi tentați sa credem cind ne gândim la sacrificiile umane ce aveau loc cu regularitate in tot imperiul mayaș. Nu, controlul s-a efectuat prin știința si cultura. Știința mayașă de acum 4000 de ani rivalizează cu cea contemporana. Deaceea, nu este greu de înțeles cum reușeau sa impresioneze masele si sa le facă sa creadă ca sunt in legatură directa cu zeii.

Complexul arhitectural Chichén Itzá – în mayașă înseamnă „La gura izvorului Itza” deoarece în aceasta zonă există 13 cenote (fântâni naturale) – este considerat unul din cele 7 minuni ale lumii moderne. Este, de asemenea, unul dintre cele mai vizitate situri arheologice din întreaga lume. Acesta se întinde pe o suprafață de 600 de hectare pe o platforma din mijlocul unei jungle aparținând unui vechi oraș mayaș, între Merida si Cancun.

Străvechiul oraș este dedicat in totalitate zeului Quetzalcoatl si este compus din mai multe clădiri / temple, precum Castelul (El Castillo), Osuariul sau Casa Marelui Preot, Casa Colorada, Melcul sau Observatorul Astronomic (El caracol), Maicile (Las Monjas), Marea Curte pentru Jocul cu mingea, Platforma Vulturilor si Jaguarilor, Platforma lui Venus, Grupul celor 1000 de coloane.

Cel mai important monument din orașul antic, ce număra pe vremuri o populație estimată de pana la 50.000 de locuitori, este Castelul. Spre deosebire de piramidele egiptene, Kukulkan sau Castillio, cum i se mai spune, este ridicată in terase. La baza superioară a acesteia se afla un templu cu 91 de trepte dispuse in partea centrală a fiecarei dintre cele patru fațete pentru ca templul dedicat zeului ce ii poarta numele sa fie accesibil.

Piramida reprezintă de fapt “Muntele Șarpelui”, adică locul unde, conform credinței Maya, a avut loc Marea Creație.

Cum puteau fi construite aceste temple de mâna omului, piatră cu piatră, in vremuri așa de îndepărtate? …. Mai mult decat atât, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării: înălțimea piramidei este de 24 de metri, cu baza pătrată și un număr total de 365 de trepte (egal cu cel al zilelor unui an), 18 terase si 52 de panouri. Construcția este poziționată în așa fel încât în timpul echinocțiului de primăvara și toamnă (21 martie si 21 septembrie) se poate vedea așa-numita “mișcare a șarpelui”, care este un fenomen luminos creat de soare ce aruncă pe pământ o umbră care seamănă cu imaginea unui șarpe cu pene. Potrivit mitologiei, acest șarpe cu pene era reprezentarea zeului Quetzalcoatl.

Mari matematicieni (ei au fost primii care au venit cu noțiunea de 0, iar sistemul lor matematic se bazează pe combinații geometrice intre 0 si 1), astronomi si arhitecți, mayașii s-au folosit de toate cunoștințele științifice si de sistemul lor social, piramida fiind de fapt un calendar solar cu 365 de zile, numărate in cele 365 de trepte. Din păcate, din anul 2006, este interzis urcatul pe aceste trepte deoarece au fost câteva accidente cu turiști care au căzut de-a berbeleacul până jos și s-au făcut, mai mult sau mai puțin, bucăți.

N. B. Ca fapt divers, noțiunile lor de matematică i-au ajutat sa-si dezvolte cunoștințele in astronomie si celelalte științe intr-o vreme in care grecii antici credeau ca lumea se rezuma la bazinul mediteraneean si se termina dupa India si oceanul Atlantic. … In vreme ce mayașii desenau hărți ale sistemului solar si ale galaxiei noastre, si calculau alinierea planetelor cu centrul galaxiei… 😳

Ceva foarte interesant acum: o bătaie din palme spre piramidă, de pe una dintre cele patru direcții cardinale, provoacă două replici din interiorul templului de pe vârful piramidei, care sună exact ca pasărea Quetzal.

Acest sunet se propagă pe o distanță de vreo 32 de kilometri in jurul templului. In timpul ceremoniilor religioase, in piața piramidei se strângeau undeva la 25.000 de oameni cărora ceremonia le cerea sa bată din palme simultan la anumite momente ale ritualului. Preotul rostea un cuvint si toata populația bătea din palme in același moment cu exactitate. Glasul Quetzalului care se auzea din vârful piramidei era asurzitor si dura citeva secunde bune, repetând-se precum un ecou, dar o singura data. Nu aveai unde sa fugi, sa nu-l mai auzi, pentru ca pe o distanta de 32 de kilometri toata lumea il auzea si se cutremura sub vocea zeului.

Quetzalul a fost dintotdeauna considerat spiritul mayașilor iar ulterior, dupa sosirea lui Kukulcan (Quetzalcoatl) în aceasta regiune, sunetul păsării Quetzal a fost considerat vocea lui Kukulcan.

Marea Curte a jocului cu mingea este un stadion de 166 metri lungime și 68 metri lățime, unde avea loc un joc ritual, o combinație între fotbalul și basketul de azi, dar cu o minge din cauciuc pur, grea de aproximativ 12 kg. O minge care dacă era șutată sau aruncată cu viteza putea rupe oasele adversarului. Nu mai zic ca jucătorii trebuiau sa se purifice inainte de aceasta activitate fizica nemaipomenită; cu alte cuvinte, nu mâncau si nu beau nimic timp de 24 de ore înainte de meci si stăteau in sauna pentru a se deshidrata si a intra pe teren cit mai slăbiți cu putința. 😳

Meciul se încheia întotdeauna cu decapitarea căpitanului echipei care câștiga. 😳 Pentru că zeului Quetzalcoatl nu i se puteau oferi, ca sacrificiu, decât ce era mai bun. La crème de la crème. 🙄

Toți jucătorii care participau la aceste jocuri făceau parte din familii aristocrate și aceasta era modalitatea prin care se alegeau sacrificiile umane din rândurile lor. Probabil că nu era o veste prea bună când aflai ca erai promovat la rang de căpitan al echipei tale… Zic și eu. 🙄

El Caracol este un alt monument care atestă preocuparea Mayașilor pentru astronomie si arhitectură. El a fost dedicat studierii mișcării stelelor si planetelor si este unul dintre cele mai frumoase realizari ale culturii Maya in Yucatan. Observatorul, compus dintr-un turn înalt așezat pe doua platforme dreptunghiulare, a fost construit in două perioade diferite, turnul fiind mai recent decat platformele. Turnul are in jur de 13 metri inaltime, iar Observatorul in total 22,5 metri inaltime. In interiorul turnului se găsesc numeroase ferestre micuțe care erau folosite pentru a studia mișcarea stelelor pe cer.

Templul războinicilor, al doilea monument ca mărime al complexului, este împrejmuit de coloane sculptate cu imagini ale războinicilor Tolteci, demonstrând astfel influența toltecă asupra arhitecturii sitului. Sculptura zeului Chacmool, zeul Maya al ploii, poate fi văzută chiar in vârful templului.

Că tot a venit vorba despre jaguar(i), ghidul ne-a informat ca este plină jungla de ei, de șerpi veninoși, maimuțe, tarantule și alte creaturi de genul acesta, in jurul cărora eu una nu țin în mod special sa ma aflu. In timp ce povestea asta, am zărit un scorpion mititel ieșind din peretele templului lângă care ne aflam și, puțin mai la dreapta, o iguană neclintită, cu ochii-n sus. Imperturbabil, ghidul nu a făcut decât sa-și mute rucsacul ceva mai departe de scorpion. … Cu iguană era ok. 😳

Eu, anxioasă de felul meu, l-am întrebat cum a reușit sa supraviețuiască până acum… in asemenea condiții. La care el îmi răspunde șăgalnic: “Iguanele sunt foarte bune de mâncat”. 😳 … N-am mai zis nimic fiindcă era mayaș și nu sunt foarte sigură dacă strămoșii lui nu practicau cumva și canibalismul. Am răsuflat ușurată că preferă iguanele, vorba aia…

Revenind, situl arheologic din cadrul complexului Chichen Itza face parte din patrimoniul mondial Unesco. O minune a lumii ce a inspirat si alte culturi, Chichén Itzá nu reprezinta numai un vechi oraș mayaș, important centru religios, politic si militar, ci un loc plin de mistere de care nu se știu prea multe lucruri nici in ziua de astăzi, o mărturie de necontestat a unei civilizații avansate demult apuse.

Unul din aceste mistere fiind și calendarul mayaş: conceptul de calendar mayaș în sine este unul complex, deoarece nu există doar unul, ci trei astfel de calendare.

Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios.

Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunoaştem noi în prezent a fi un an, însemna la mayaşi echivalentul unui Tun, 20 de Tun înseamnă un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun înseamnă Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adică 5 125 de ani.

Primele două calendare erau folosite pentru a prezice influenţe care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Însă nici unul dintre ele nu conţine teribila prezicere care a dat naştere unor dezbateri aprinse, pe măsură ce momentul se apropia: scenariul sfârșitului lumii în 2012. Toate acestea sunt prevăzute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel lung.”

Calendarul gregorian, pe care îl folosim în prezent, a fost introdus în Europa în 1582. Conform acestuia, Pămîntul face o orbita completă în 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o măsurătoare destul de exactă, avînd în vedere că a avut loc în urmă cu 400 de ani.

Calendarul mayaş este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a căror cultură datează cu 3000 de ani mai devreme. Aceştia, fără a avea la îndemînă instrumentele secolului XVI european, au reuşit să aproximeze un an în 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o măsurătoare mult mai precisă şi, mai ales, făcută mult mai devreme. Mai multe detalii fascinante despre acest calendar aici.

Câteva informații, oarecum banale, despre localnicii din această regiune. Sunt foarte mici de înălțime (1.20 m – 1.40 m… cu indulgență!), au pielea de culoare închisă si trăsături puțin mongoloide. Noi trei, cu înălțimi între 1.94 m și 1.70 m, ne-am simțit precum Gulliver în țara piticilor. … Sunt mici și ai dracu’, vorba aia… 🤣 Sacrificau ei in dreapta și-n stânga, decapitând și smulgând inimile din piept prizonierilor și câștigătorilor la jocuri cu mingea? Ba bine ca nu!

Un lucru interesant pe care ni l-a menționat are de-a face cu un semn pe care toți bebelușii acestei populații băștinașe îl au la naștere. Iar dacă nu-l au… îi sacrifică, a adăugat ghidul, … sper eu, în glumă. 😳

Petele mongoloide sunt pete de culoare bleu-gri, care apar de obicei în zona lombară și a sezutului, iar uneori si in alte zone ca de exemplu pe partea de sus a spatelui, pe umeri, brate si picioare. Sunt niște semne din naștere care apar frecvent la bebelusii cu pielea de culoare mai inchisa, cum ar fi copiii din Africa si Asia. Ele sunt mai rar întâlnite la bebelușii caucazieni.

Aceste pete sunt cauzate de celulele responsabile de producerea pigmentului de la nivelul pielii, care pe parcursul dezvoltarii copilasului, nu s-au pozitionat corect. Pigmentul din celule reflecta lumina de la suprafata pielii, de unde si culoarea lor bleu-gri.

Petele mongoloide sunt inofensive si trec de la sine cu timpul, disparand de obicei în totalitate dupt cativa ani, fara a fi necesar vreun tratament.

După ce am petrecut vreo 2 ore și jumătate admirând, rând pe rând, monumentele acestui sit arheologic mayaș, ghidul ne-a condus înapoi la autobuz. Următoarea etapă a fost mersul la un bufet mexican autentic din orașul Chichén Itzá. Eram deja înnebuniți de căldură și însetați.

Un mic comentariu inofensiv: ne-am cam saturat de bucătăria mexicană. Deja e prea mult… Mi-e dor de supele și ciorbele noastre și de mâncarea românească cu care suntem obișnuiți. Nu mai suport quesadillas de nu știu câte feluri, supe-creme din fasole roșie, tortillas și mâncăruri dulci-picante. Abia aștept să ajung acasă sa fac o ciorbă de perișoare! Și să mănânc o mămăligă cu brânză și smântână! 😋

Partea bună este ca am slăbit cu toții aici; George cel mai mult. E și foarte cald și nu ne prea este foame. Plus ca înotăm zilnic in mare. Una peste alta, ar trebui sa stăm mai mult in vacanța aici: am reveni acasă niște modelos espectaculares (manechine senzaționale). 🤞🏻

Cum ziceam, nu ne-a prea încântat mâncarea mexicană de la bufet. Am ciugulit din fiecare fel de mâncare câte puțin și am băut niște apă… de orez îndulcită. 🤨 Asta ne-au servit, asta am băut.

In schimb, am avut parte de un mini-spectacol de “echilibristică” susținut de niște mayași autentici… de cel mult 1.40 m înălțime.

Mă îndoiesc că mayașii veritabili aveau asemenea îndeletniciri frivole, dar mă rog. A fost distractiv.

După acest spectacol magnific, am purces din nou la drum către ultima activitate pe ziua de azi: o vizită la Cenote Selva Maya, situată la 5 minute de condus de orașul Valladolid.

Am tot căutat o definiție sau explicație a noțiunii de cenote în limba romană și am găsit numai asta: crov. Probabil videoul de mai jos va ajuta ceva mai mult.

După cum se vede, noi am nimerit într-o zi ploioasa și era interzis sa înotăm fiindcă ploua torențial, cu tunete și fulgere.

Cenotul Selva Maya are aproximativ 60 de metri în diametru și 48 de metri in adâncime.

Un adevărat paradis acvatic natural aflat la 26 de metri sub nivelul marii, acesta oferă o experiența unică: explorat și înotat intr-o groapă adânca plină cu apa provenită din subteran, formată prin prăbușirea stratului calcaros de roca.

Cenotele Selva Maya era venerat de mayași care l-au folosit ca loc de sacrificiu uman pentru zeul ploii, Chac. Arheologii au descoperit oase și bijuterii în apele sale adânci.

Aceste cenote reprezentau in trecut surse primare de apă pentru populația locală.

La ieșire din incinta, am zărit niște caucazieni de-ai noștri care se fotografiau cu ceva băștinași în costum tradițional, adică (aproape) în fundul gol; i-am imortalizat și eu. 😊

Ne-am întors apoi la hotel, cu capul plin de imagini, impresii și cunoștințe noi, dar foarte obosiți… unii dintre noi.

Una peste alta, ziua de azi a fost, după mine, o zi bine trăită.

Recomand vizita la Chichén Itzá, dar într-o zi mai puțin călduroasă.