Ieri am început ziua într-un fel extrem de practic: eu și George am încărcat 2 sarsanale cu haine murdare și am pornit in căutarea unei spălătorii. Din fericire, am mers doar vreo 100 m de la hotel și am dat peste una, vizavi de unde stam. Intram, întrebam proprietarul – un indian, pakistanez sau ceva similar cu rasa asta – cât costa. Ne măsoară din priviri, se uita la ce căram după noi și zice: 24 euro. Ii fac semn lui George sa plecam de acolo pentru ca e prea scump. Citisem pe internet ca prețul mediu este undeva intra 10 și 14 euro. Mai ales ca aveam și detergentul gata cumpărat. Deci, vorba prietenei mele din Canada, Erdenis, nu s-a întâlnit hoțul cu prostul tocmai azi. 🙄

Ieșim din prăvălie și nu apucam sa facem 10 pași ca “hoțul” striga după noi: “Cât vreți sa plătiți?” Ma uit la George și zic “Nu mai mult de 14 euro”. “Okay”, zice tipul. … Când ma gândesc ca puteam sa-i zic 10 euro… 😆 Poate data viitoare.

Și uite așa am petrecut aceasta dimineața într-un mod foarte util. In timp ce așteptam sa ni se usuce boarfele, numai ce apare in cadrul ușii o familie de țigani: ea însărcinată in vreo 6 luni, el cu o burta la fel de mare, și vreo 4 puradei frumoși foc. Tipul cu spălătoria îmi zice încet “Attenzione alla borsa, signora”. Nu era cazul pentru ca mi-au revenit instantaneu reflexele căpătate acum mulți ani in țara, și eram cât se poate de pe faza. Le zic la puradei in românește, pe un ton calm, sa plece de acolo. Dracii împielițați încep sa râdă și răspund ceva în italiana, din care înțeleg ca vor sa le confirm ca le-am zis sa o ia din loc. Zic “si, si, uscire di qui presto”… Până nu va și ciufulesc un pic, dar nu știam cum se spune in italiana. 😆 Ca prin minune, puradeii cu pricina dispar din raza mea vizuala. In schimb, apare bulibașa, tatăl lor, cu celularul la ureche, și uitându-se urat la mine, fără sa zică nimic. Ma uit și eu urat la el, ca într-un film western cu Clint Eastwood:

5 secunde mai târziu s-a întors și a plecat. Nu credeam ca sunt in stare sa ma uit așa pericolosamente la cineva. Dar iată că descopăr in mine niște calități încă necunoscute. 🤭

Odată finalizată cu succes operațiunea spălatul boarfelor, ne-am mai făcut un duș pentru ca aici se transpira in fiecare secunda a zilei (dimineața sunt 25-26 C, iar la prânz 36-38 C). Apoi, am pornit sa vedem primul obiectiv turistic de pe lista azi, Panteonul, unul dintre cele mai impresionante lăcașuri de cult ale Romei.

Cuvântul “panteon” provine din greacă și înseamnă “toți zeii”. Deși clădirea a fost folosită în primul rand ca templu (al tutror zeilor), se pare că ar fi găzduit și anumite ceremonii politice.

Panteonul pe care îl putem vizita în prezent este, de fapt, cel de-al treilea Panteon. Primele două au ars. În anul 80 d.Hr., Panteonul original (construit în anul 31 d.Hr.) a fost distrus. Împăratul Domițian l-a reconstruit, dar a luat foc din nou în anul 110 d.Hr. A fost din nou reconstruit, fie de Hadrian, în jurul anilor 126-128 d.Hr., dar cel mai probabil de către predecesorul său Traian, la scurt timp după ce a ars pentru a doua oară. La construcția sa a fost folosit un tip special de beton: o combinație de calcar și cenușă vulcanică, care a ajutat la formarea de cristale care împiedică răspândirea fisurilor microscopice. Acest material a susținut structura Panteonului de-a lungul mileniilor, permițându-i să rămână în picioare și astăzi.
Sub presiunea militară externă, la care s-au adăugat și numeroase conflicte interne, jumătatea vestică a Imperiului Roman a intrat într-un lung declin. În 476 se încheie domnia ultimului împărat roman, Romulus Augustulus. În timp ce jumătatea estică a imperiului de atunci a devenit puternicul Imperiu Bizantin, Italia vestică rămâne sub stăpânirea ostrogoților germani până când a fost cucerită de împăratul bizantin Iustinian cel Mare la mijlocul secolului al VI-lea. Iustinian a înființat Ducatul Romei în Italia aflată atunci sub control bizantin. În următoarele secole, întreaga Italie a cunoscut conflicte militare și diviziuni teritoriale între romanii din est (cunoscuți și sub numele de bizantini), longobarzi și franci.
În timpul acestei perioade, frecvent numită ” epoca întunecată” în Europa, împăratul bizantin Phocas i-a dat voie Papei Bonifaciu al IV-lea, în 609, să sfințească Panteonul. Clădirea a devenit astfel o biserică creștină cunoscută sub numele de Sancta Maria ad Martyres (Sfânta Maria și Martirii), deoarece relicvele multor martiri au fost aduse acolo pentru a fi înhumate. De-a lungul timpului, clădirea nu a fost ferită de jafurile și distrugerile care s-au abătut asupra tuturor clădirilor antice din Roma. De exemplu, la sfârșitul secolului al VII-lea, împăratul Constans al II-lea a demontat tot bronzul de pe cupola bisericii pentru a-l topi și a-l folosi în alte scopuri “imperiale”. De asemenea, fațada de marmură originală a clădirii a fost adesea jefuită.

Papa Urban al VIII-lea a scos decorațiile de bronz de pe portic în 1626. Acestea au fost topite și folosite pentru a crea 80 de tunuri pentru Castelul Sant’Angelo. Inițial un mormânt pentru Împăratul Hadrian, castelul a fost reconvertit de papalitate în reședință papală și fortăreață; tunurile de bronz erau doar o parte din capacitatea impresionantă de autoapărare a clădirii.

Dacă astăzi mulți consideră Panteonul ca fiind reprezentativ pentru arhitectura romană, clădirea era unică la vremea la care a fost construită. Combinația dintre o cella boltită a templului (naosul interior) cu un portic clasic (portic cu coloane) și un fronton triunghiular clasic (partea frontală a porticului) era relativ rar întâlnită, mai ales pentru o structură de dimensiuni atât de mari. Cupola enormă este lucrată din beton și susținută de pereții inferiori ai rotondei, care au o grosime de până la șase metri.

Cu o structură în formă de cupolă, domul este o minune a ingineriei antice. Este cea mai mare cupolă din beton nearmat din lume, fără suporturi din oțel, așa cum ar fi cazul unor astfel de structuri în prezent. Măsurând aproximativ 43 de metri în diametru și ridicându-se la o înălțime de 22 de metri deasupra bazei sale.

Deoarece este expus la intemperii, planșeul a fost special lucrat în marmură convexă pentru a direcționa apa de ploaie către canalizare. Structurile circulare ale Panteonului – așa cum se observă în oculus, în cupolă și în decorul rotundei inferioare – au inspirat multe construcții realizate ulterior, inclusiv proiectele lui Thomas Jefferson la Universitatea din Virginia și la Rotonda Capitoliului Statelor Unite.

Pe lângă influenta sa asupra arhitecturii moderne, Panteonul a avut un impact important și asupra religiei occidentale: este primul templu construit cu scopul de a permite accesul publicului larg la ritualurile religioase. Templele din lumea antică erau, în general, rezervate anumitor preoți; publicul lua parte la ritualurile religioase în afara templului. Panteonul, însă, permitea accesul unui public larg, o caracteristică care astăzi a devenit regulă pentru lăcașurile de cult din toate religiile din Occident.

Tot aici am aflat ca se afla și mormântul lui Rafael Sanzio:

După Panteon, ne-am îndreptat către Altarul Patriei (Monumentul lui Vittorio Emanuele al II-lea):

Monumentul lui Vittoriano Emanuele al II-lea este una dintre cele mai mari atracții ale Romei. Înființat în 1885, a fost construit în onoarea regelui Vittorio Emanuele al II-lea, primul rege al Italiei.

Deși adaugă un plus de valoare industriei turismului din Roma, mulți italieni nu sunt mulțumiți de construcția clădirii Altare della Patria, deoarece sunt de părere ca a distrus vechiul peisaj medieval al Romei. Mulți romani afirmă că această clădire ar fi urâtă și o asociază cu fascismul. În realitate, Altare della Patria nu are nicio legătură cu Benito Mussolini sau cu cei douăzeci de ani ai regimului său dictatorial. Monumentul datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cu mult înainte ca “Il Duce” să preia funcția de șef al statului. De fapt, Altarul Patriei este un monument de mare valoare simbolică, care reunește toate valorile Risorgimento-ului italian.

După ce ne-am tras sufletul puțin și am găsit o fântâna sa ne umplem sticlele cu apa, George ne-a tras după el către Circo Massimo (Circus Maximus):

Adesea numit “fratele mai mare al Colosseumului”, Circus Maximus a fost un hipodrom de dimensiuni uriașe, care găzduia evenimente spectaculoase și putea acomoda aproape un sfert din populația Romei. A fost construit în jurul secolului al VI-lea î.Hr. din ordinul lui Lucius Tarquinius Priscus și este cel mai mare și mai vechi dintre spațiile publice ale Romei. Stadionul a fost construit chiar pe locul presupus al Răpirii Sabinelor. Povestea spune că, în timpul fondării Romei, supușii lui Romulus, fiind în principal bărbați, au constat ca aveau nevoie de femei pentru a-și mări populația. În urma unor încercări eșuate de a negocia cu sabinii, Romulus a organizat curse de care pentru a distrage atenția acestora în timp ce romanii le furau femeile. Ce loc mai bun pentru a construi un loc de curse de care decât aici?

Circus Maximus avea niște dimensiuni colosale, cu ziduri de piatră care înconjurau o pistă de curse lungă de peste 500 de metri. Pista în sine ar fi fost acoperită cu nisip, cu porți de start la un capăt, pregătite să dea drumul concurenților în stadion. În centrul pistei se afla o alta construcție ceva mai mica, în jurul căreia se încărcau carele și caii. Zidul acesta era prevăzut și cu un obelisc înalt, transportat din Egipt cu mare cheltuială de către Augustus pentru a întări poziția de superioritate a Imperiului Roman.

În prezent, fundația Circului Maximus este îngropată sub straturi de pământ și nu mai este vizibilă, din cauza inundațiilor de-a lungul timpului și după ce stadionul a încetat să mai fie folosit. Zidurile înalte care se întindeau în jurul sau au fost demontate încet de-a lungul anilor, blocurile de piatră fiind luate pentru alte proiecte de construcție sau furate de jefuitori. În prezent, zona este încă folosită pentru divertisment, organizându-se evenimente muzicale și festivități.

Într-un final, ne-am oprit și in cartierul Trastevere, care este un labirint de străzi medievale pietruite, unde domină o atmosferă boemă si unde te simți mai degrabă un localnic decât un turist.

Aici am luat masa de seara la unul din nenumăratele restaurante cu terase care împânzesc străduțele înguste și cladiri colorate, împodobite cu iedera curgătoare.